Bancuri stenice (II)


Citiți prima parte a acestui articol

Un boxer a intrat în luptă cam ameţit şi a încasat imediat o lovitură care l-a trimis la podea, după care a încercat să se ridice.
– Stai jos până la opt, a strigat antrenorul.
Luptătorul, bâlbâindu-se, întreabă:
– Şi acum cât este ceasul?

☺*☺*☺

Un rabin îşi întreabă enoriaşii la sinagogă:
– De ce ruşii nu iubesc evreii?
Ştrul îi răspunde:
– Probabil pentru că evreul nu poate bea vodcă precum rusul.
Rabinul hotărăşte:
– Mâine aduceţi fiecare câte o sticlă de vodcă la sinagogă, le vom turna pe toate într-un cazan, ne aşezăm în jurul lui şi ne învăţăm să bem vodcă.
Ştrul vine acasă şi îi povesteşte tot soției lui, Sara, la care Sara zice:
– Dacă se va turna toată vodca într-un cazan, de ce să cumperi tu vodcă? Ia o sticlă goală, pune apă în ea şi du-o la sinagogă.
Ieşim ieftin şi nimeni n-o să-şi dea seama.
A doua zi, după ce toţi şi-au turnat sticlele de vodcă în cazan, rabinul amestecă, toarnă în pahar, gustă, după care zice:
– Acum înţeleg de ce ruşii nu iubesc evreii.

☺*☺*☺

În sala de concert dă buzna o echipă de poliţişti.
Tipul de la pian, cu vocea tremurândă:
– Dar… care este problema?
Un poliţist, cu vocea apăsată, şi printre dinţi:
– Am fost informaţi că aici cineva îşi bate joc de un oarecare Mozart…

☺*☺*☺

Tânăra soţie îi spune soţului:
– Trebuie să te întristez puţin, scumpule. Calităţile mele de bucătăreasă lasă de dorit. Ştiu să gătesc bine numai prăjitură şi peşte.
– Înţeleg, scumpo. Nu e nimic grav în asta. Cu timpul o să înveţi. Numai spune-mi, acum în farfurie este prăjitură sau pește?

☺*☺*☺

Un soţ care nu mai putea face amor cu nevasta din cauza celor trei copii, se hotărăşte să găsească o soluţie:
– Măi copii! – îi strigă el pe cei mici.
– Da, tata! – răspund ei.
– Haide să ne jucăm şi noi de-a capra cu trei iezi!
– Păi cum? – întreabă ei.
– Uite-aşa: eu sunt lupul, voi sunteţi iezii, iar maică-ta capra! Fugiţi că dacă vă prind, vă mănânc!
Și copiii o rup la fugă.
Atâta-i trebui omului nostru: repede începe să facă amor cu nevastă-sa. Târziu, îl văd ei pe mezin care privea stupefiat scena…
– Ce cauţi, măi, aici? Ţi-am spus să te ascunzi!
– Păi măi, tată, în poveste, din câte ştiu eu, lupul mănâncă iezii, nu face amor cu capra!!!

☺*☺*☺

Întrebare la Radio Erevan:
– Este rău să fii al doilea soţ al unei văduve?
Radio Erevan răspunde:
– Bineînţeles că nu, rău este să fii primul…

☺*☺*☺

Contabilul verifică decontul unuia dintre parlamentari.
– Dar cifra asta astronomică ce reprezintă?!!
– Este decontul pentru hotel…
– V-aş ruga ca, pe viitor, să nu mai cumpăraţi hoteluri!

☺*☺*☺

Un ziarist întreabă:
– Bade, cu cine votezi?
– Poi… cu comuniștii!
– Noa, da de ce?
– Iaca, pe vremuri or venit liberalii şi ne-or zis că ne fac pod. Vezi vreo urmă de pod?
– Nu!
– Apoi or venit pedeliștii şi or zis că ne fac moară. Vezi vreo moară?
– Nu.
– Ei, când or venit comuniștii, or zis că ne iau tot. Şi ne-or luat. Ăia oameni de cuvânt!!!

☺*☺*☺

Doamna, către menajeră:
– Cred că soțul meu are o relație cu secretara.
Menajera:
– Știți dumneavoastră sigur, sau o spuneți așa doar ca să mă faceți pe mine geloasă?

☺*☺*☺

Dirijorul, către corişti:
– Că nu cântaţi toţi odată… treacă-meargă…
– Că sună fals… treacă-meargă …
– Daʼ cel puţin cântaţi toţi aceeaşi melodie!

☺*☺*☺

Doi ardeleni călătoreau cu trenul. Vine conductorul.
– Biletele la control, vă rog!
– Mă, Gheorghe, noi avem belet?
– No.
– N-avem belet, domn controlor.
– Bani de amendă aveţi?
– Mă, Gheorghe, bani de amendă avem?
– No.
– N-avem bani, domʼ controlor.
– Vă bateţi joc de mine? Bilet nu aveţi, bani nu aveţi. Atunci, ce aveţi?
– Ce-avem, mă Gheorghe?
– Avem răbdare!

☺*☺*☺

O femeie s-a aventurat pe străzile oraşului curând după ce şi-a luat permisul de conducere. Pentru că nu ştia încotro s-o ia, s-a ţinut după maşina din faţă. Aceasta a oprit. Neînţelegând ce s-a întâmplat, s-a pus pe claxonat.
Şoferul a strigat la ea:
– Doamnă dragă, dar unde vreţi să ajungeţi? Sunteţi la mine în garaj…

☺*☺*☺

Două tipe joacă golf şi se distrează de minune până când una dintre ele trimite mingea exact în mijlocul unui grup de bărbaţi. Din nefericire, unul dintre ei cade ca secerat la pământ, zvârcolindu-se de durere, cu ambele mâini între picioare. Tipa fuge la el, îşi cere mii de scuze şi îl roagă să-i permită să-l ajute pentru că, întâmplător, este asistent medical.
– Nu, mulţumesc, în câteva minute am să-mi revin – şopteşte bărbatul, cu mâinile tot între picioare.
Simţindu-se teribil de vinovată, tânăra îi dă mâinile uşor la o parte, îi desface cu mare grijă fermoarul pantalonilor şi începe să-l maseze.
– Vă simţiţi mai bine? – îl întreabă ea la un moment dat.
– Da, mult mai bine – geme tipul. Dar degetele de la mână tot mă dor!

☺*☺*☺

Vrăjitoarea, foarte concentrată, închide ochii şi îi spune:
– Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie. Băsescu zâmbeşte şi o întreabă:
– Deci mulţimea este fericită?
– Da, ca niciodată!
– Şi oamenii aleargă după maşină?
– Da, aleargă în jurul maşinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte dificil să facă loc maşinii.
– Sunt şi oameni care poartă drapele?
– Da, drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun.
– Chiar aşa? Şi oamenii strigă, cântă?
– Da, oamenii strigă fraze de speranţă! De-acum încolo totul va fi mai bine!!! Poporul este în sărbătoare.
– Şi eu, eu cum reacţionez la toate astea?
– Nu pot să văd! Coșciugul este închis…

☺*☺*☺

Moare Ion şi la înmormântare bunii lui tovarăşi de şpriţuri Gheorghe şi Vasile, care „consumaseră” întruna două zile, stăteau lângă sicriu şi îl priveau.
– Uită-te, măi Vasile, ce bine arată prietenul nostru Ion!
– No bine mă şi tu acuma, normal să arate bine, ca doar nu o băut nimic de trei zile!

☺*☺*☺

Judecătorul:
– De ce i-ați dat soțului cu telecomanda-n cap?
– Pentru că televizorul era prea greu!

☺*☺*☺

– Ce-i cu vânătaia aia la ochi, Gheorghe?
– Ce să fie, am băut puţin mai mult ieri…
– Şi ai căzut?
– Nu, nu, a venit nevastă-mea la bar după mine…
– Aşa, şi ce legătură are asta cu vânătaia?
– Păi are, că i-am cerut numărul de telefon!

☺*☺*☺

Doi ciobani:
– Gheorghe, am găsit o modalitate ca să nu-ţi mai miroasă urât ciorapii?
– Care, mă?
– Nu-i mai porţi!

☺*☺*☺

O confirmare a teoriei relativităţii: când vecina pleacă cu Matizul ei relativ mic din parcare, pe locul eliberat se pot parca două SUV-uri, relativ mari.

☺*☺*☺

Soţul, care de vreo oră calcă rufe, îşi întreabă soţia:
– Dragă, eşti sigură că asta e cura cu fier pe care mi-a prescris-o medicul?

☺*☺*☺

Stewardesa:
– De ce strigaţi? De ce sunteţi nervoşi? Ok, v-a scuturat de câteva ori… Un gol de aer obişnuit. O zonă cu turbulenţe… Se mai întâmplă… Gata, gata, ne liniştim. Totul este bine? V-aţi calmat? – Spune ea piloţilor…
– Ok, merg să liniştesc şi pasagerii!

☺*☺*☺

Un avion face o rotire neaşteptată şi zboară răsturnat. Stewardesa: „Dragi pasageri, vă rog să vă păstraţi calmul. Pilotul îşi toarnă picăturile în nas, după care vom reveni la zborul obișnuit”.

☺*☺*☺

Când m-am născut, am fost atât de surprins încât n-am vorbit un an şi jumătate.

☺*☺*☺

Să mulţumeşti pe toată lumea este imposibil, dar să-i enervezi pe toţi este floare la ureche.

☺*☺*☺

Când şi-a luat Mercedesul ăla scump, cu cutie automată, Patriarhul Daniel a mers pe principiul „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n viteză”.

☺*☺*☺

„S-aveţi o zi bună!” ne-a zis şefuʼ azi-dimineaţă. Aşa c-am plecat cu toţii acasă.

☺*☺*☺

Cică acum în Parlament, în loc de prezent se strigă nevinovat.

☺*☺*☺

După o seară romantică am condus-o acasă. Chiar înainte să treacă pragul, s-a întors către mine, m-a sărutat şi mi-a şoptit:
– Ce-ai zice să rămâi aici peste noapte?
– Nu, mulţumesc, i-am zis în timp ce mă îndreptam către staţia de autobuz.
Între noi fie vorba, ce era să fac eu singur toată noaptea în faţa uşii?

☺*☺*☺

Două prietene se plimbau cu maşina. Ajung la un semafor, iar cea din dreapta observă, dar nu este sigură, că au trecut pe roşu. La următorul semafor, iar are impresia că au trecut pe roşu, dar nu zice nimic pentru că s-ar putea să aibă vedenii. La al treilea semafor este foarte atentă şi acum vede: au trecut pe roşu. Atunci exclamă:
– Am trecut pe roşu de trei ori, vezi că poate ne omori!
Cealaltă uimită:
– Aoleo, dar eu conduc?

☺*☺*☺

– Dragul meu, poţi să mă feliciţi: astăzi am trecut de şase ori pe culoarea roşie a semaforului şi n-am fost amendată. Iar cu banii economisiţi mi-am cumpărat această superbă rochiţă.

☺*☺*☺

– Dacă n-ar fi fost nevastă-mea, acum aş fi fost jefuit de hoţi.
– Te pomeneşti că i-a pus pe goană.
– Nu, ea mi-a golit buzunarele înainte de a pleca de acasă.

☺*☺*☺

Doi poliţişti gonesc cu maşina. La un moment dat, ocolesc o groapă şi intră într-un pom. Ies amândoi dintre fiarele contorsionate, iar unul dintre ei zice:
– Să ştii că merităm o primă! Niciodată nu am ajuns aşa de repede la locul accidentului.

☺*☺*☺

Doi mecanici de locomotivă de la CFR discutau între ei:
– Costele, ia coboară tu în spate şi încarcă calea aia ferată în locomotivă, să avem pe unde ne întoarce, că mi-e că iar ne-o fură ăştia!

☺*☺*☺

Un bărbat perfect e dispus să aştepte ore în şir până când prietena sa e gata în două minute.

☺*☺*☺

– Două kilograme de portocale, vă rog!
– Doriţi şi sacoşă?
– Nuuuuuuu, mă gândeam să le duc în şuturi până acasă!

☺*☺*☺

Bărbaţii împart florile în două categorii: trandafiri şi „cum se numesc astea?”.

☺*☺*☺

– Mami, mai e mult până să vină Moş Crăciun?
– Da, puişor, mai întâi trebuie să vină iarna, să ningă…
– Şi atunci eu de ce trebuie să fiu cuminte de pe acum?

☺*☺*☺

Astăzi am fost la un interviu pentru angajare.
– Pe CV-ul tău văd că scrie că eşti un om misterios, îmi zise intervievatorul. Ce vrei să spui cu asta, mai exact?
– Eee…

☺*☺*☺

Un tânăr eschimos intră în igluul iubitei. După vreo trei luni, tatăl fetei intră nervos:
– Dar ce crezi tu, băiete, că o să stai cu fiica mea o noapte întreagă?

☺*☺*☺

Pentru a-i atrage pe ardeleni la filmul Fast and Furios, acesta rulează la cinematografele din Ardeal sub numele de Slow and Calm.

☺*☺*☺

Administraţia Naţională de Meteorologie angajează persoane cu boli reumatice!

☺*☺*☺

Leib amanetarul e pe moarte. Din greşeală, un preot catolic soseşte la patul evreului cu o cruce. Leib îşi deschide ochii pentru un moment şi, la vederea crucii de aur, spune:
– Mai mult de trei sute nu-ţi pot oferi!

☺*☺*☺

– Doctore, m-a muşcat un câine de deget!
– L-aţi dezinfectat?
– N-am apucat, a fugit imediat.


(va urma)


Citiți și:

UMOR NECESAR ȘI STENIC PENTRU TOATE VÂRSTELE (I)

Bancuri cu corporatiști
 

 

yogaesoteric
13 februarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More