BANCURI STENICE

 

Oamenii construiesc cel mai mare observator astronomic din lume.
Bucuroși, cei mai tari astronomi se apucă de studiat mai temeinic spațiul.
Într-o bună zi, observă niște litere imense pe Pluto, dar nu reușesc să le descifreze. Se apucă și adună toată cerneala din America și încep să scrie în deșert, chestie care a durat opt luni, cu litere imense:
– Înțelegeți limba noastră?
După alte câteva luni, apare răspunsul:
– Da, înțelegem.
Bucurie imensă pe Terra, se apucă și strâng cerneala de pe două continente, declanșează o criză economică din cauza amplorii acțiunii, și scriu:
– Ce doriți de la noi?
Răspunsul vine după alte opt luni:
– Nimic. Nu ne luați în seamă, vorbim cu Saturn.

☺*☺*☺

Doi tipi chercheliți la un zaibăr, într-un local, încep a povesti despre soții.
Întreabă unul:
– Tu când te-ai însurat, nevastă-ta a fost fecioară?
– Nu, vărsător.

☺*☺*☺

– Azi-dimineață, când am venit acasă, soția mi-a spus că a intrat un hoț în casa noastră.
– Și ce s-a petrecut cu el?
– Acum e în spital, soția a crezut că eu am venit beat acasă.

☺*☺*☺

La psihiatru:
– Felicitări, domnule, faceți progrese, tratamentul dă rezultate!
– Astea numiți dumneavoastră progrese? Cu șase luni în urmă eram Napoleon, iar acum sunt un nimeni…

☺*☺*☺

Iubito, îi spune un tânăr logodnicei sale, am să-ți ofer câte o perlă la fiecare aniversare a ta. Când te-ai născut?
– Într-o joi.

☺*☺*☺

Un șofer are probleme cu mașina. Merge în cel mai apropiat service, parchează mașina, coboară din ea, și imediat un mecanic îi spune:
– Aveți cureaua ruptă!
– Pai… de unde știi tu că am cureaua ruptă, nici nu ai deschis capota la mașină.
– Pentru că v-au căzut pantalonii, domnule.

☺*☺*☺

– Vă dau amendă, vorbeați la telefon!
– Dar era nevastă-mea, doar ascultam…

☺*☺*☺

– Comisia medicală dintr-un spital de nebuni triază lunar pacienții, pentru a-i externa pe cei care dau semne că s-au însănătoșit. Pune o întrebare unuia, primește un răspuns logic și îi dă aviz favorabil de plecare. Următorului îi pune întrebarea:
– Dacă n-ai avea urechi, ce ți s-ar petrece?
– Nu aș vedea.
Medicii deduc că omul e încă nebun, deci trebuie tratat în continuare. Peste o lună, îl cheamă iar la control și îi pune aceeași întrebare:
– Dacă n-ai avea urechi, ce s-ar petrece cu tine?
– Nu aș vedea.
Aceeași dezamăgire pentru doctori și încă o lună de amânare. După care este testat din nou:
– Dacă nu ai avea urechi, ce ai păți?
– Nu aș vedea.
Un doctor curios nu se poate abține și îl întreabă:
– Cum să nu vezi, dacă îți lipsesc urechile?!
– Foarte simplu. Pentru că mi-e clopul mare și mi-ar cădea peste ochi.

☺*☺*☺

– Bunico, nu mi-ai văzut o cutie de pastile pe care scria Ecstasy?
– Lasă-le încolo de pastile, tu nu ai văzut că e un dragon în bucătărie?!

☺*☺*☺

O tipă își sună prietenul:
– Gata. Totul s-a terminat!
– Dar de ce? Noi ne iubim…
– Am auzit. Știu totul. Vorbeai cu cineva la telefon și spuneai că șase luni ai avut papiloma biocelatum…
– Cichlasoma! Cichlasoma biocellatum!
– Şi sifilitus labio.
– Labio Frenatus!
– John, eu îmi doresc copii! Iar de boli venerice nu am nevoie!
– Gata! În prezența blondelor nu mai vorbesc despre pești de acvariu…

☺*☺*☺

– Iubi, ţi-am făcut prăjitura ta preferată, ca să mă ierţi că am făcut praf maşina.
– Ce-ai făcuuut?
– Prăjitura ta preferată!

☺*☺*☺

Leul cheamă toate animalele și le spune:
– Cei frumoși în stânga, cei deștepți în dreapta.
Toate animalele se conformează, numai maimuța rămâne pe loc.
– Dar tu ce faci? – întreabă leul.
– Ce vrei să fac, să mă rup în două?

☺*☺*☺

Învățătoarea, în prima zi de școală, așează elevii în bănci pe criterii de „pile”:
– Ionică, unde lucrează și ce face tatăl tău?
– Tata e director la fabrica de lapte.
– Bravo, treci în prima bancă… Gigel, tatăl tău ce face, unde lucrează?
– Tata e director la bancă.
– Bravo, treci și tu în prima bancă… Bulă, tatăl tău unde este?
– Tatăl meu e la poliție, doamna învățătoare.
– Oho, bravo Bulă… treci și tu în prima bancă… Ce face tatăl tău acolo?
– Nu știu, doamna învățătoare… Aseară l-au săltat.

☺*☺*☺

Cei trei eroi ai Statelor Unite ale Americii:
– Superman – Cel care zboară peste clădiri;
– Spiderman – Cel care merge pe clădiri;
– Musulman – Cel care merge prin clădiri.

☺*☺*☺

– Domnu’ doctor, nu știu ce să mă fac cu fiul meu! Se crede căsătorit cu Madonna.
– Da, și eu ce trebuie să fac?
– Poate reușiți să-l convingeți să divorțeze…

☺*☺*☺

Când Albert Einstein, celebrul autor al teoriei relativității, încă nu-și cunoscuse celebritatea, un ziarist a întrebat-o pe doamna Einstein ce crede despre soțul ei.
– Este un geniu!, a răspuns soția savantului. Știe să facă absolut totul, în afară de bani.

☺*☺*☺

Un italian ajunge la porțile raiului, unde este întâmpinat de Sfântul Petru.
– Ai fost om credincios și cumpătat toată viața, așa că poți alege.
– Cum adică?
– Păi, RAI UNO, RAI DUE, RAI TRE!

☺*☺*☺

Ar trebui să dai totdeauna 100% la locul de muncă:
12% luni, 23% marți, 40% miercuri, 20% joi, 5% vineri.

☺*☺*☺

– Care este diferența dintre un nevrotic, psihotic și un psihiatru?
– Nevroticul construiește castele în aer, psihoticul locuiește în ele, iar psihiatrul cere chiria.

☺*☺*☺

Discuție teribilă între mamă și fiică, după cină:
– Tu, mamă, știi ceva?
– Ce anume?
– Eu am făcut dragoste cu toți vecinii noștri!
La auzul acestor vorbe, maică-sa îi trage o palmă zdravănă și-i spune:
– Auzi, dragă, abia ai împlinit 16 ani și ai început să-mi vorbești cu „tu”?!

☺*☺*☺

– Te vreau sălbatic, arată-mi că ești bărbat adevărat!
– DA! DA! DA!
– Spune-mi lucruri murdare!
– Baia, bucătăria, covorul din sufragerie…

☺*☺*☺

El: Îmi dai numărul tău de telefon?
Ea: Scrie!
El: Scriu…
Ea: Nu!

☺*☺*☺

– Alo! Domnul Ion?
– Da, vă rog!
– De la SRI vă deranjez…
– Știu.
– Cum adică știți?
– Păi m-ați sunat pe un telefon care nu are cartela sim, e stricat și e și închis!

☺*☺*☺

– Mamă, de ce a plecat tata de acasă?
– Tu știi să ștergi conversațiile de pe WhatsApp?
– Da…
– Ei bine, taică-tu nu știe!

☺*☺*☺

– Ce faci, frumoaso, singură în pădure?
– Am venit să culeg fragi și mure.
– Dar nu este sezonul încă. E de-abia luna aprilie.
– Atunci să mă dezbrac?

☺*☺*☺

– Care este cel mai bun laxativ?
– Un urs care-ți apare brusc în față!

☺*☺*☺

Femeile sunt ființe extrem de complicate. Ele știu să spună „nu” în cel puțin 100 de feluri, dintre care cel puțin jumătate înseamnă „da” sau „poate”…

☺*☺*☺

Căpitanul de pe Titanic îi strânge pe pasageri și le spune:
– Am două vești pentru dumneavoastră: una rea și una bună. Pe care o vreți prima?
– Pe cea rea.
– În două ore, vaporul se va rupe în două și se va scufunda.
– Și cea bună?
– Vom lua 11 Oscar-uri.

☺*☺*☺

Bulă pleacă la vânătoare şi la întoarcere îi aduce Bubulinei doi iepuri gata jumuliţi:
– Ce-i dragă cu iepurii ăştia? N-au avut piele?
– Ba au avut, dar când i-am împuşcat făceau amor şi nu au mai avut timp să se îmbrace…

☺*☺*☺

Studentul se întoarce de la examen, părinții îl asaltează:
– Hai spune, cum a fost?
– Nimic deosebit, numai că examinatorul s-a nimerit o persoană foarte credincioasă. După fiecare frază zisă de mine ridica ochii spre cer și repeta „Doamne ferește!”.

☺*☺*☺

Îndată ce și-a revenit din șocul cauzat de accident, pacientul întreabă:
– Unde sunt?
– La 8, îi răspunde cineva.
– Salon sau celulă?

☺*☺*☺

Proaspăt căsătorit, soțul citește ziarul în sufragerie.
La un moment dat simte un miros puternic de ars.
– Iubito, gătești sau calci?

☺*☺*☺

O pereche de îndrăgostiți, seara, în mașină, savurează priveliştea la marginea orașului. Se giugiulesc o vreme, după care el:
– Iubito, ce zici… pe bancheta din spate?
– Nu.
„N-o fi pregătită…”, gândi el.
După altă repriză de giugiuleli:
– Hei, te-ai mai gândit cu bancheta din spate…?
– NU!
– Bine… dar poți să-mi spui de ce nu?
– Pentru că vreau să stau și eu aici în față, cu tine.

☺*☺*☺

Un şef către altul:
– Eu întotdeauna iau cu mine în pat un pix şi o foaie… În cazul în care îmi trece ceva prin minte.
– Eu prefer să îmi iau secretara!

☺*☺*☺

– Vreau să vorbesc cu domnul comisar şef!
– E în grajdul bovinelor… O să-l recunoaşteţi uşor că are pe cap un chipiu!


Citiți și:

Bancuri pline de umor stenic

Să râdem din plin!
 

yogaesoteric
3 aprilie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More