Bâstroe – Cine minte și de ce ?

Nu vă inflamați! Așa spunea acum câteva zile președintele României celor care se întreabă ce s-a petrecut, care este calea și care va fi soarta canalului Bâstroe, dacă România va mai avea Deltă, dacă Delta va mai avea Dunăre, dacă noi vom mai avea țară sau dacă vom avea război în locul lor. La toate aceste întrebări, domnul președinte ne liniștea, spunând să nu ne inflamăm, că nu vom intra în război, Delta nu e în pericol, acesta este doar în capul unora, nu există „informații” că partea ucraineană face prostii, „nu e momentul să îi certăm”, este necesar să îi întrebăm înainte de a-i certa.

Dintr-o anumită privință, are dreptate. Problema canalului Bâstroe nu e de câteva zile, nici de când a pus-o Grindeanu pe tapet, nici de anul trecut, nici de un cincinal. Problemele noastre cu ucrainenii se pierd în negura timpurilor. Și nici nu e o simplă problemă între doi vecini, este o problemă în 3 sau chiar 4. Voi face o scurtă trecere în revistă a problemei canalului, dar nu din negura timpurilor ci din ultimii 50 de ani.

Perioada Ceaușescu

Când Ceaușescu a decis construirea canalului Dunăre – Marea Neagră a făcut-o pentru că brațele Sulina și Chilia folosite până atunci pentru traficul fluvialo-maritim puneau probleme care nu puteau fi controlate iar traseul era prea lung. Așa că Ceaușescu a decis să scurteze și să aibă control asupra traficului, să poată controla debitul și să aibă condiții de trafic permanent. Așa a apărut canalul care a scurtat drumul de la Cernavodă la Constanța cu 400 km. Canalul a fost inaugurat în 1984. De remarcat că atunci Delta nu fusese declarată rezervație a Biosferei și nici intrată în Patrimoniul U.N.E.S.C.O, fapt care s-a petrecut în 1991.

Ca urmare a construirii canalului, brațele Dunării au fost văduvite de o parte din fluxul Dunării și ca atare, cu timpul, a intervenit colmatarea parțială a canalelor Sulina și Chilia în special și scăderea apelor Deltei. Pe atunci, conducerea țării urmărea interesele naționale și nimic altceva, deși făcea parte, ca și acum, dintr-o alianță politico-militară mult mai feroce și mai restrictivă cu încercările de ieșire din formație ale membrilor.

Perioada „modernă”

Prin anul 2000, Ucraina decide să lărgească canalul Bâstroe, să facă din acesta și brațul Chilia un braț navigabil pentru nave de mare pescaj, adică și cele maritime, până la Izmail. Adâncirea canalului Bâstroe are următoarele efecte:

– micșorarea debitului pe brațul Sulina, posibil chiar închiderea circulației pe acest braț, singurul care este admis de Convențiile internaționale pentru navigație Dunăre – Marea Neagră;

– distrugerea habitatului sturionilor între brațele Sulina și Chilia, ceea ce ar duce nu doar la o lovitură dată economiei românești ci și la punerea în pericol a speciei;

– evitarea de către Ucraina și nu doar, a plății taxelor de navigație pe brațul Sulina și transformarea brațului Chilia și a canalului Bâstroe în rută de transport.

În plus, ar contraveni prin afectarea biosferei Deltei Dunării, convențiilor internaționale privind protejarea acestora dar și prevederilor Convenției de la Espoo din 1991, la care atât Ucraina cât și România sunt semnatare, care impune statelor membre să se consulte între ele când unul dintre ele derulează proiecte de infrastructură care au impact de mediu asupra unuia vecin.

– În 2004 a izbucnit scandalul diplomatic pe marginea acestui subiect. România s-a plâns forurilor internaționale.

– În iulie 2006, o comisie de experți înființată în baza Convenției Espoo a confirmat temerile ridicate de România, susținând că impactul asupra mediului ar fi unul devastator pentru Delta Dunării.

– În 2007, Ucraina neținând cont de plângerile României, a finalizat prima parte a lucrării, adâncind canalul până la 5 m.

– În iunie 2008, Comisia pentru Mediu, Agricultură, Afaceri Locale și Regionale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat raportul privind „Lupta împotriva distrugerii mediului în Zona Marii Negre”, prin care cerea oprirea tuturor activităților care aduc atingere siguranței mediului în zonele protejate adiacente Mării Negre. Tot în 2008, UE, SUA și Reuniunea părților la Convenția de la Espoo au avertizat Ucraina cu privire la încălcarea convenției și convențiilor internaționale privind Patrimoniul U.N.E.S.C.O.

– În 2011, Ucraina primește al doilea avertisment. Inutil. Lucrările au mai încetinit, dar nu au încetat.

– În 2013, guvernul României a atras atenția printr-un raport că implementarea celei de-a doua faze a proiectului ucrainean ar afecta habitatul a două treimi din sturionii din Delta Dunării. Pretextând că de fapt lucrează la întreținerea canalului, Ucraina a avansat „pas cu pas” după model prezidențial.

Iar acum Iohannis ne spune să nu îi certăm pe ucraineni, să ne lăsăm călcați în picioare și să închidem ochii la distrugerea biosferei Deltei, că săracii nu își mai văd capul de treburi și noi îi deranjăm cu prostii.

Situația azi

De câteva săptămâni subiectul Bâstroe a revenit pe tapet. De ce? Domnul Iohannis zice că PSD se folosește de acest subiect pentru a câștiga capital politic în vederea alegerilor. Și eu sunt convins că este o încercare de a mai trage un pic spuza pe turta PSD, dacă avem în vedere faptul că cel care a tras semnalul de alarmă (dar cam după ce a deraiat trenul) este ministrul Transporturilor și Infrastructurii, membru PSD. De ce acuma, de ce Grindeanu? Ciolacu spune că acum a aflat. Să fim serioși. Din 2000 încoace Ucrainenii nu au renunțat la idee și nici la lucrări, dar dacă Grindeanu spune că acum a aflat iar prim-ministrul că nu a fost informat și nu știa că ar exista această problemă, înseamnă că amândoi mint. Și voi dovedi că mint. Dar de când s-a declanșat „criza”, asistăm la un joc în care trei miniștri din cabinetul Ciucă dau vina unul pe altul, cel de la transporturi pe cel de la mediu, cel de la Mediu pe cel de la Externe, cel de la Externe pe cel de la Transporturi și tot așa, până se plictisesc românii să întoarcă capul de la unul la altul și gata, subiectul e închis. Culmea este că în timp ce cei trei membri ai guvernului se ceartă, șeful lor nu aude, nu vede, deși sunt convins că a fost cel puțin o dată la pescuit în Deltă și a păpat icre de sturion, ca să nu spun că poate chiar o fi turnat „Operațiunea Monstrul”, partea a II-a. Deci trei miniștri dau vina unul pe altul iar el tace ca sturionul în păpuriș.

Aud că a promis că va merge personal și va verifica adâncimea canalului. Cu degetul, probabil. Dar, atât domnul președinte cât și domnul premier, ne spun să nu tragem în pianist (știți dvs. care, cel care cânta la pian pe scenele autohtone, când era actoraș de comedie) până nu știm adevărul pe care este necesar să îl găsească o comisie de experți, de preferat „neutră”, probabil experți ai doamnei Maia care cântă și ea (cum i se comandă) nu la pian, că nu are…, poate la flaut, fluier, muzicuță, sau alt instrument de suflat, că e mai la îndemână. Deci hai „să nu îi certăm pe vecinii de peste … canal”, să îi lăsăm, că ne-au zis că nu e adevărat, ei doar au dat cu mătura pe canal.

Dar dacă e de făcut pe „ne znaiu”, nici partea Ucraineană nu se lasă mai prejos. În timp ce ministrul Dezvoltării Infrastructurii din Ucraina se lăuda pe data de 17.02.2023 că „pentru prima dată de la cucerirea independenței, adâncimea canalului a crescut de la 3,9, la 6,5 m. Este o mare oportunitate pentru creșterea capacității de export pe Dunăre. Continuăm să dezvoltăm porturile la Dunăre cu ajutorul partenerilor europeni”, ministrul de Externe ucrainean spune că „partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite a asigura navigabilitatea până în portul Izmail, parametrii de navigație ai acestuia fiind cuprinși în comunicarea publică a Ministerului Comunităților, Teritoriilor și Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei.”

Să recapitulăm:

– Ministrul dezvoltării infrastructurii ucrainean spune că a adâncit canalul la 6,5 m.

– Ambasadorul Ucrainei la București spune că nu, săpăturile nu au ca scop adâncirea. Probabil ei și-or fi propus înălțarea, dar au înălțat în jos, așa cum la noi creșterile salariale sunt negative.

– Mister Aurescu, despre care vom mai auzi mai jos, a zis că „Partea română a reiterat solicitarea stopării imediate a tuturor lucrărilor de dragaj în cazul în care acestea nu au ca scop exclusiv întreținerea căii de navigație. Partea română a evidențiat în cadrul discuției faptul că nu există acordul cu privire la desfășurarea unor astfel de activități, în condițiile în care sunt în curs procedurile de evaluare a impactului de mediu al proiectelor de navigație ale părții ucrainene”.

– Domnul Ciucă spune: „În acest moment, daţi-ne voie să verificăm şi să confirmăm aceste date. Niciuna dintre instituţiile despre care am făcut vorbire nu poate să confirme aceste date până când nu ajungem pe canal să putem să verificăm şi să executăm măsurătorile de adâncime aşa cum au fost ele executate” dar și că „lucrările executate la o adâncime de 3,5 metri sunt de întreţinere, iar ce depăşeşte înseamnă adâncirea canalului”.

Dacă un ministru responsabil cu lucrările la canal spune că au ajuns la 6.5 m iar prim-ministrul nostru nu îl crede, asta poate constitui un conflict diplomatic între Ucraina și România. Cred că la asta s-a referit președintele Iohannis când a spus să nu ne inflamăm.

Ce mă supără pe mine cel mai mult aici nu este activitatea Ucrainei de la care, în paranteză fie spus, nu mă aștept la nimic bun. Intențiile ei sunt clare, nu numai în ceea ce privește canalul Bâstroe ci și în ceea ce privește drepturile românilor din Ucraina. Pe mine mă usucă la ficați nu doar atitudinea necinstită și duplicitară, lipsită de responsabilitate a decidenților politici de azi, ci și disprețul cu care tratează aspecte de ordin strategic pentru România, dispreț care atinge valorile trădării.

După atâtea minciuni și negări, trimiteri de la Ana la Caiafa, să vedem cine are dreptate?

– se pare că Ucraina a cerut prima oară acordul formal de începere a lucrărilor în ianuarie 2022, obținând acest aviz de la UE, dar cu recomandarea să aibă și acordul României;

– prin iunie 2022, Ucraina a trimis o notificare la Ministerul Mediului, de aici a ajuns la Ministerul Transporturilor, care ar fi răspuns negativ pe 12 iulie. Pe 4 iulie 2022, Ministerul Mediului a răspuns că România se opune;

– în august 2022, au început lucrările de adâncire. Ei știau că au undă verde de la Ministerul de Externe român, care se pare că la indicațiile șefului Diplomației, a trecut peste avizul guvernului;

– prin ianuarie, Garda de Coastă română a informat că se lucrează intens la canal, care ar fi fost adâncit până la 7 m. Bucureștiul nu a reacționat. Primiseră ordin „să nu vadă”;

– pe data de 16 ianuarie 2023, Comisia Europeană trimitea Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, o adresă prin care solicita României să dea curs cererii Ucrainei de a adânci cu cel puțin 3 m canalele Chilia și Bâstroe, deși asta însemna distrugerea Deltei Dunării și încălcarea tuturor convențiilor privind protejarea Deltei enunțate mai sus: „Comisia ar aprecia feedbackul României cu privire la propunerile Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T”.

După primirea acestei cereri de la UE, reprezentantul permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lângă UE a transmis miniștrilor Transporturilor și Mediului să prezinte puncte de vedere fundamentate privind solicitarea Ucrainei. Partea proastă este că la niciunul dintre cele două ministere nu exista vreun document fundamentat privind monitorizarea Rezervației Deltei Dunării și impactul de mediu al lucrărilor pe care le efectua Ucraina de ani de zile. Păi pe cine interesa? Pe nimeni. De aici pasarea responsabilității de la unul la altul, unul că nu are atribuțiuni, altul că nu are tehnologie.

Până să se dezmeticească, însă, cei doi miniștri și cu ei prim-ministrul, Comisia Europeană anunță că „Ucraina a informat Comisia cu privire la încheierea Acordului dintre Ucraina și România referitor la punerea în aplicare a Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier”. Bine bine, dar cine a semnat acordul din partea română și, mai ales, cum a semnat, fără studiul de impact cerut celor două ministere? Având acordul României, Ucraina a demarat lucrările și intenționează să construiască și o hidrocentrală. Se pare că acordul a fost semnat de ministrul de Externe Bogdan Aurescu, căci doar el putea semna prin atribuțiuni un acord cu un stat străin. Abia la sfârșitul lui ianuarie, Grindeanu face publică situația și dezvăluie lucrările de pe canal în presă.

Comisia Europeană mai anunță că „Ucraina a informat, de asemenea, Comisia că propunerile și observațiile României cu privire la analizele de impact asupra mediului ale lucrărilor deja implementate au fost analizate, iar rezultatele vor fi incluse în raportul de evaluare a impactului asupra mediului în scopul desfășurării consultărilor transfrontaliere. V-aș fi recunoscător dacă România ar putea confirma că a primit informații similare cu cele primite de Comisie”. Răspunsul era necesar să fie dat de România până la 16 februarie 2023.

Merită menționat că, pe 17 februarie a.c., Ucraina se lăuda că a ajuns la 6,5 m și apoi a solicitat UE, iar România a semnat că este de acord să mai adâncească cu încă 3 m.

Pe data de 17 februarie, Adina Vălean, comisara pentru Transporturi a UE, a confirmat că a primit o cerere din partea Ucrainei, dar numai în ceea ce privește brațul Chilia. Ea a explicat că trecerea Chiliei în rețeaua transeuropeană „nu poate fi decisă unilateral nici de către Ucraina, nici de către Comisia Europeană”, adăugând că e nevoie de acordul României, iar „România a trimis un răspuns în care își afirmă obiecțiile”. Vălean a argumentat că „ar fi periculos să transformăm Brațul Chilia într-o arteră principală de transport…”.

De fapt, un prim acord privind extinderea transporturilor pe brațul Chilia este semnat încă din 13 iulie 2022, de Bogdan Aurescu, anunțând asta printr-un comunicat: „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale, Ministerul Afacerilor Externe precizează că a transmis părții ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul în acest sens”. Este adevărat, în comunicat se menționează ceva și despre protecția mediului și convențiile internaționale, dar așa, ca să nu zică lumea că nu a zis, dar doar a zis.

De acum încolo, situația devine și mai interesantă. Până acum, la „discuții” apăreau trei părți, Ucraina, România și UE. De acum încolo apare în joc si SUA. Conform comunicatului MAE, din data de 30 iunie 2022, „Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 30 iunie 2022, o întrevedere cu membrii Senate N.A.T.O. Observer Group – S.N.O.G. (Grupul de Observatori ai N.A.T.O. din Senatul SUA), în marja Summitului N.A.T.O. desfășurat în perioada 28-30 iunie 2022 la Madrid”. Cu această ocazie, domnul Aurescu „a pledat pentru elaborarea unei Strategii a S.U.A. pentru Marea Neagră, amintind că a abordat acest aspect inclusiv în cadrul discuțiilor pe care le-a purtat cu Secretarul de Stat american Antony Blinken, în cadrul vizitei efectuate la Washington D.C., în luna noiembrie a anului 2021. […] În context, oficialul român a prezentat și eforturile concrete ale României de susținere a Ucrainei în situația actuală, cu accent asupra sprijinului acordat în domeniul umanitar celor peste 1,4 milioane de refugiați ucraineni care au intrat în România, respectiv privind transportul cerealelor, inclusiv prin utilizarea capacităților logistice românești feroviare și portuare, în special prin Portul Constanța. A subliniat, totodată, eforturile României pentru a extinde capacitatea porturilor românești de la Dunăre și Marea Neagră, ca parte a demersurilor active ale țării noastre pentru soluționarea crizei alimentare generate de războiul din Ucraina.”

Așadar România, prin ministrul de Externe, a antamat cu SUA, încă din 2021, problema susținerii Ucrainei în privința extinderii transportului pe Dunăre și Marea Neagră, ca parte a unui program special al SUA privind marea Neagră. Despre ce program este vorba și ce a discutat Aurescu în vizita sa în SUA? Este vorba de „Black Sea Security Act of 2022”, un document ce a fost introdus în Senatul SUA vara trecută și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA. Pe lângă amenajările de la gurile Dunării, proiectul mai cuprinde și ideea unei prezențe maritime stabile, permanente a SUA în Marea Neagră, dar există inconvenientul numit Convenția de la Montreaux din 20 iunie 1936, care impune condiții navelor militare neriverane ale Mării Negre. Printre condiții, regăsim limita de ședere în Marea Neagră să nu depășească 15 zile, să se dea un preaviz de intrare în Bosfor de 8 zile, să nu fie mai mult de 9 vase și să nu fie vase cu un tonaj mai mare de 15.000 de tone. Să nu uităm că recent Turcia a interzis accesul în Marea Neagră a Portavionului american „U.S.S. George W. Bush”, care bineînțeles nu venea singur. În acest plan, SUA își propune fie să convingă statele riverane ale Marii Negre să modifice Convenția, fie să fenteze prevederile acesteia punând navele temporar sub pavilion românesc. În acest scop se ia în considerare și crearea unei a patra baze militare (americane), pe lângă cele de la Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Deci se pedalează puternic pe România, care va deveni astfel o mare bază militară americană în care toate interesele naționale vor fi nu doar subordonate, ci și călcate în picioare de interesele SUA.

Având în vedere toate aceste aspecte, mai miră pe cineva bâlbele și minciunile clasei politice și ale miniștrilor privind lucrările de la Canalul Bâstroe? Așa cum spuneam, supărătoare nu sunt lucrările la canal, deși existența Deltei Dunării este nu doar vitală ci și ultra strategică, pentru că este posibil ca o mare parte din ea să devină mocirlă, de dragul lui Zelenski și al „partenerului strategic” pe care nu putem să îi supărăm. Supărătoare sunt atitudinea, minciunile și trădarea guvernului și președintelui României. Iar declarațiile lui Ciolacu sau ale lui Grindeanu sunt, după cum se vede, minciuni neobrăzate, pentru că prin poziția pe care o au, nu aveau cum să nu știe aceste aspecte până au deschis subiectul, dar dă bine la „imaginea PSD” să se facă că nu au știut și au îndeplinit rolul „avertizorului public”.

Și dacă tot vorbim de trădare, să nu uităm de actul semnat de Adrian Severin la data de 3 mai 1997 la Kiev, Emil Constantinescu la data de 2 iunie la Neptun și ratificat de Parlamentul României la 7 iulie 1997. Este vorba de „Tratatul cu Ucraina”, prin care semnatarii, căci nu se poate spune România, ceda Ucrainei tot ce primise cadou de la ruși, inclusiv Insula Șerpilor. Iar asta se petrecea în ciuda sau împotriva „Declarației Parlamentului României privind referendumul din 1991” în care România își apăra teritoriul și cetățenii. Dar acum ești declarat trădător dacă pomenești de acea declarație.

Cam așa se scrie istoria canalului și începe să se termine a Deltei.

Autor: Col. (r) Marin Neacșu

Citiți și:
Comisia Dunării confirmă pentru ActiveNews că Ucraina a mințit în lanț: nu a fost consultată pentru adâncirea canalului Bâstroe la 7 m! Nu a știut nimic! La fel ca România
„Bunii” noștri vecini, ucrainenii

 

yogaesoteric
5 aprilie 2023