Bazele ştiinţifice ale meditaţiei

Actualmente, în cadrul cercetărilor de laborator, mulţi oameni de ştiinţă încearcă să înţeleagă, servindu-se de “modele” neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia.


Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală, pipa de exemplu, va putea să lase complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o anumită femeie tânără al cărei soţ, recent decedat şi pe care îl iubea foarte mult, a fost un fumător de pipă.


Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, a imaginii pipei, va antrena repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice şi, prin urmare, vor surveni unele fenomene de consonanţă subtilă inefabilă diferite în sfera funcţionării intime a celulelor cerebrale ale unei fiinţe în comparaţie cu acelea ce apar la o alta. În această direcţie, nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient cunosc, în virtutea unei tradiţii milenare secrete, criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a acelei fiinţe umane, punând mentalul unui anumit subiect uman în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde.


Imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, cu alte cuvinte gândul primar de impulsionare fiind deci evocat, vom învăţa să îl “experimentăm în mod liber”. În acest mod, în timpul meditaţiei, ne lăsăm mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus, gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrare lăuntrică. Dezvoltarea gândului de pornire sau, altfel spus, punctul de plecare al meditaţiei propriu-zise, devine atunci întocmai ca o spirală din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută.


În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara noastră, gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi atunci.
Apare o conştiinţă “mai totală”, pentru că ne eliberăm de orice vigilenţă exterioară experienţei noastre care include chiar şi acea vigilenţă automatică pe care o reprezintă controlul involuntar al activităţilor corporale. Corpul lăsat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat, cum s-ar spune nemaiavând nevoie să-şi menţină decât activităţile minime ce permit supravieţuirea vegetativă.


Astfel, cel puţin într-o oarecare măsură, este atinsă “starea de yoga”, definită ca o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat (să nu uităm că yoga înseamnă de fapt “fuziune plenară”, fuziunea deplină a conştiinţei individuale cu conştiinţa divină Universală, Macrocosmică, fără ca nimic să o mai poată distrage, chiar şi fără “senzaţia inconştientă” a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului etc., senzaţii care în mod normal, atunci când noi suntem treji la modul banal formează “zgomotul de fond” al conştiinţei noastre).


În realitate, această conştiinţă mai elevată ce se găseşte acum la unison, sau altfel spus, în rezonanţă cu conştiinţa divină cosmică – Macrocosmică şi consecinţele pe care aceasta le antrenează gradat asupra metabolismului şi vieţii viscerale sunt o problemă fascinantă pentru specialistul fiziolog. La ora actuală, studiile asupra animalelor de laborator au permis să se definească din punct de vedere biologic mai multe grade de conştiinţă, de la somn non-conştiinţă, care este însoţit de o stare corporală de repaus, la starea de veghe, care menţine corpul în “vigilenţă” şi la o “trezire superioară” sau stare profund integrată de alertă. Aceasta din urmă am putea spune că este o simultană elevare şi concentrare a conştiinţei care devine “atenţie” care antrenează un tip de supratensiune a întregului organism, odată cu creşterea tonusului muscular, a ritmurilor cardiac şi respirator, a presiunii arteriale etc. această tensiune generală având o semnificaţie precisă căci ea pregăteşte individul pentru un comportament cu reacţie imediată.


Starea extraordinară care se amplifică prin practicile yoga este în acelaşi timp, graţie fenomenelor complexe de rezonanţă cu infinitul cosmic – Macrocosmosul – energie mult amplificată, conştiinţă dilatată mai elevată şi relaxare totală a organismului, este deci un aparent paradox, pentru înţelegerea căruia animalele de laborator nu pot avea nici o utilitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More