Bihoreancă, 37 de ani: „Am ajuns o legumă după a doua doză de Pfizer”
Manuela Bârza: „Dacă mă obligă să fac și doza a treia îmi semnez singură certificatul de deces”
În România, vaccinurile anticovid nu au efecte adverse, cel puțin nu oficial, însă, în realitate, mulți oameni, dacă nu au murit din cauze naturale post-vaccin, au rămas cu sechele îngrozitoare. Manuela Bârza, de 37 de ani, profesoară de liceu în Marghita, după a doua doză de Pfizer, a trecut și trece încă printr-un coșmar oribil, din care nu se știe dacă se va mai trezi vreodată.
Reacțiile post-vaccinare rămân doar pe documentele medicale
Manuela Bârza, o profesoară de limba română din Marghita, județul Bihor, în vârstă de 37 de ani are și acum un optimism și o seninătate uimitoare după drama pe care a trăit-o și o trăiește din cauza dozei a doua de vaccin Pfizer. Vaccinul i-a provocat encefalită, o boală a creierului extrem de gravă, din care puțini își mai revin.
Efectele dozei a doua de la Pfizer
„Dintr-un om sănătos, activ și energic, m-am trezit, de pe o zi pe alta, o legumă”, spune Manuela Bârza. Spaima ei cea mai mare, care o macină în fiecare zi, este că autoritățile o vor obliga să facă și a treia doză de vaccin, pentru că simte că și-ar semna singură certificatul de deces. Desigur, ca și în cazul soldatului cu trei misiuni în Afganistan, medicii i-au scris pe biletul de ieșire din spital că afecțiunea a fost produsă de vaccin. Nu am auzit până acum niciun oficial care propăvăduiește vaccinarea să atenționeze oamenii că există riscuri de boli grave post-vaccinare. Și, din câte se pare, România este singurul stat din lume care nu raportează reacții severe după vaccinarea anticovid. Asta nu înseamnă că ele nu există, iar numărul acestora este înfricoșător.
„Din anturajul meu foarte apropiat, care nu este foarte mare, am cel puțin patru persoane care au suferit după vaccin. Dintre acestea, o femeie a făcut 4 luni tratament neurologic după vaccin, a avut tulburări de vedere foarte grave, iar o altă prietenă a ajuns la urgențe după vaccinare că i-a apărut un nodul în spatele genunchiului”, ne mai spune Manuela Bârza. Cu bunul simț specific ardelenilor, Manuela Bârza nu cere nimic de la nimeni, însă și-ar dori ca oamenii să se gândească de două ori înainte de a accepta să se vaccineze anti-covid.
A paralizat brusc
Manuela Bârza a făcut prima doză de vaccin Pfizer în ianuarie 2021, iar a doua doză în februarie. În prima oră după a doua doză a simțit furnicături pe față, dar le-a ignorat, pentru că așa este firea ei, să treacă peste toate. Apoi, a doua zi după vaccinare s-a simțit foarte rău, a avut febră foarte mare, dureri musculare și stări de vomă. „Nici în ziua în care am născut nu am simțit așa dureri. Dar tot așa, am luptat, am zis că nu mă pune pe mine un vaccin la pat. A treia zi m-am încăpățânat să mă duc la școală și în următoarea zi de la catedră m-au luat cei de la Ambulanță. Nu mai puteam să stau pe picioare, nu mai puteam să vorbesc, aveam catalogul în față și nu puteam să citesc. La Oradea mi-au făcut RMN-ul ca să verifice dacă am AVC, pentru că aveam simptomele, dar nu au găsit nimic. Mi-au făcut niște perfuzii cu perfalgan și au ameliorat inflamația de pe creier, despre care nu știam la acel moment. Însă tot nu puteam să mișc mâna și piciorul, nu aveam nicio putere să stau în picioare. La câteva zile am fost și mai rău, că de la nivelul mijlocului nu am mai simțit nimic, nu mai puteam merge nici măcar sprijinită”, povestește Manuela Bârza.
Diagnostic devastator
Atunci s-a speriat foarte tare și a mers direct la Cluj, unde, după investigații foarte serioase, a reieșit că avea o inflamație pe creier și că, de fapt, acea inflamație presa nervii. Diagnosticul de encefalită a venit ca un trăznet. Boala putea fi produsă din multe cauze, dar medicii din Cluj au eliminat toate cauzele, până au rămas la vaccin. „Toate analizele specifice ieșeau foarte bune. Inițial, medicii clujeni mi-au spus doar verbal că encefalita a fost provocată de vaccin, pentru că nu are nimeni curajul, dar acum, pe ultima scrisoare medicală, scrie că este apărută post-vaccin. Eram sănătoasă tun, foarte energică și, la câteva ore după vaccin, am ajuns o legumă. Medicul neurolog de la Cluj îmi spunea că nu are curaj să-mi dea tratament, pentru că nu știa cauza exactă și să nu ascundă alte eventuale afecțiuni. Și am preferat să stau eu în pat peste trei luni și să iau doar medicamente întăritoare ale sistemului nervos. Tratamentul pentru encefalită l-am luat abia din mai, când medicul neurolog a avut certitudinea că a fost cauzată de vaccin”, a declarat Manuela Bârza.
Din iunie și până în prezent tânăra profesoară ia peste 13 medicamente pe zi, aproape toate pentru creier. Medrolul este cel mai nenorocit pentru că îi distruge stomacul și îi mănâncă tot calciul din oase, care arată acum ca ale unui om bătrân. Doar medicamentele o mai țin cât de cât funcțională, dar obosește foarte ușor, are probleme cu memoria și are hemihipoestezie. Face fizioterapie continuu, din mai până în azi, și nu știe dacă se va vindeca vreodată. A cheltuit până acum peste 15.000 de lei pe investigații medicale și pe tratamente și se consideră norocoasă că a avut acești bani și a putut să afle un diagnostic. Iar medicii spun că majoritatea bolnavilor de encefalită nu se recuperează complet și rămân cu probleme pe termen lung provocate de afectarea cerebrală.
Citiți și:
Ce poți păți dacă te vaccinezi? Atenție, imagini șocante cu efectele adverse ale vaccinurilor experimentale anti-covid
Efectele dezastruoase ale vaccinării asupra creierului uman
yogaesoteric
14 februarie 2022