Ce poți păți dacă te vaccinezi? Atenție, imagini șocante cu efectele adverse ale vaccinurilor experimentale anti-covid

Părintele stareț al Sfintei Mănăstiri Nechit din județul Neamț, Arhimandritul Zenovie Grigore, a avertizat credincioșii asupra pericolelor vaccinurilor experimentale. A folosit și termeni mai metaforici, dar apropiați de realitate, așa cum se face, de altfel, în orice predică.

Între altele, că unii oamenii vor dobândi boli care vor face ca pielea lor să arate ca și cum ar avea „solzi” – adică li se va descuama – iar alții vor deveni ca niște „zombi”. Exagerat?

În 1995, profesorul de teologie dr. Pierre Gilbert, în timpul unei prelegeri faimoase despre Guvernarea Mondială, a avertizat că va veni momentul în care se va impune un vaccin obligatoriu cu elemente speciale, care, atunci când vor fi expuse la frecvențe magnetice, îi va face pe cei care au primit vaccinul să devină nişte „zombi”.

Oamenii nu vor mai putea gândi cu creierul lor, spunea cunoscutul profesor canadian. Exagerat?

După 25 de ani, Elon Musk a implantat deja cipuri în creier și Klaus Schwab discută deschis, la Forumul Economic Mondial, despre viitorul „luminos” al cipurilor implantate în creier, sub o formă sau alta.

Să urmărim câteva minute o înregistrare cu profesorul Pierre Gilbert:

După avertismentul creștinesc și plastic al Părintelui Arhimandrit Zenovie Grigore, presa mândră că este mituită cu zeci de milioane de euro de Guvernul Cuțu sau direct de Rețeaua Soros, a lansat titluri de-o șchioapă despre predica lui „halucinantă”. Aceleiași prese chipurile deontoloage nu i s-a părut halucinant că ne mor studenți sau ne ajung tinerii internați în spital cu săptămânile, în urma injectării cu serurile experimentale „sigure” și „eficiente”.

Centrul Național de Informații privind Biotehnologia al Statelor Unite ale Americii (The National Center for Biotechnology Information) a publicat în luna iunie un studiu privind o reacție severă tip „solzi de pește” la vaccinul Janssen fabricat de Johnson&Jonsohn, firma aceea tămăduitoare a bolilor planetare care a plătit miliarde de dolari despăgubiri pentru că a folosit substanțe cancerigene în pudra de talc pentru copii.

Solzii de pește i-au afectat omului întregul trup, inclusiv organele genitale. Nu ne pierdem timpul să-l traducem ca să nu fim acuzați cumva de fake news de specialiștii în solzi de pește din presă și comunicare. El este disponibil aici. Poate fi citit în original sau tradus de orice doritor să se informeze de la sursă, cum se zice. Și mai avem și alte imagini, pentru care ne cerem scuze celor mai sensibili. Le publicăm mai jos, urmate de predica pusă la zid a Părintelui Zenovie Grigore și de următorul sfat pentru cei care se grăbesc să comenteze din prostie sau la ordin: „Mai bine să ne cadă de pe ochi solzii de reptilă decât să ne umplem de ei și pe dinafară și pe dinăuntru”.

„Au căzut de pe ochii lui ca niște solzi și a văzut iarăși”

Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă faptul că ochii lui Saul erau deschiși, dar el nu putea să vadă. A fost orb până la venirea lui Anania. Pentru ca el să nu creadă că orbirea sa e ceva închipuit, i-au fost puși solzi pe ochi [Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia XX, Fapte, Nicene, XI:130]. Sfântul Beda adaugă următoarele despre prezența solzilor: „Se spune că trupul fiecărui balaur este acoperit de solzi. Așadar, fiindcă iudeii erau numiți «șerpi și pui de vipere» (Matei 23,33), acest om, care fusese un adept râvnitor al necredinței lor, avea ochii inimii acoperiți cu o piele de șarpe. Însă odată cu căderea solzilor de pe ochii săi prin Anania, chipul său a mărturisit că a primit lumina cea adevărată în cugetul său.” [Sfântul Beda, Tâlcuire la Faptele Apostolilor, 9.18].

(Extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe)

Avem solzi de pește de la Johnson, Pfizer și Moderna. Cine mai dorește?

Avertismentul Părintelui Zenovie Grigore:

Este orice, dar vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie.

Oamenii care au fost vaccinați, în combinație cu noua necunoscută – epidemia – nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogați.

Va fi cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ.

Oamenii care sunt astăzi fericiți că și-au făcut vaccinul, mâine vor fi foarte nefericiți, pentru că nici măcar nu vor avea timp să se pocăiască pentru ceea ce au făcut împotriva lui Dumnezeu.

Dacă mintea nu va mai funcționa la capacitatea normală, ai atentat la Dumnezeu. După vaccinare, după o perioadă mică de timp și în combinație cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești.

Nu va exista nicio explicație cu privire la originea acestei noi boli mortale, care va afecta și sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală.

Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul trup uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoșătoare această boală. Sfinții Părinți ne profețesc. Copiii mei, oamenii își vor pierde libertatea de gândire, vor fi inactivi. Lucrarea celui rău va rezista. Oamenii vor muri după vaccinare” – a spus starețul.

Citiți și:
Reacția adversă post-vaccinare care poate apare la cei care au avut anterior boala covid
Mai multe cazuri de miocardită după vaccinul Pfizer în Franța

 

yogaesoteric
21 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More