BILD, Germania: «Carantina a fost o greşeală uriaşă»

Ediţia din 20 mai a celei mai citite publicaţii de pe planetă, ziarul german DAS BILD titra: „Carantina a fost o greşeală uriaşă” („Lockdown war ein RiesenFehler“)! Dacă acest titlu apărea la noi, publicaţia ar fi fost suspendată de Sorin Grindeanu la cererea lui Marcel Vela şi Andi Manciu, susţinuţi de tripleta apocaliptică Arafat-Rafila-Cercel.

Bild citează opiniile unor somităţi din Germania care cred că măsurile excesive prin care, practic, s-a oprit planeta nu au fost pe deplin justificate, ba, chiar, că statisticile deceselor n-ar fi nici pe departe reale. Iată câteva din aceste opinii:

– Prof. Stefan Homburg, profesor la Universitatea din Hanovra: „În Italia, epidemia de coronavirus a fost mai severă decât una de gripă, dar în Germania nu. Prin măsurile de carantină, guvernele au făcut o greșeala imensă. Situația e din ce în ce mai rea, iar stadioanele de fotbal goale sau restaurantele pe jumătate pustii nu ajută pe nimeni.”

– Prof. Klaus Püschel, doctor patolog și lider al Departamentului de Medicină Criminalistică la Hamburg University Hospital: „La urma urmei, Covid-19 e o problemă virală, asemeni gripei, și în majoritatea cazurilor nu este fatală, decât în cazuri extreme. Este important să examinăm cu atenție decesele din cadrul pandemiei pentru a stabili dacă virusul a fost într-adevăr cauza bolii.

Din cele 180 de decese cauzate de Covid-19, cu toții sufereau și de alte afecțiuni și nu erau copii sau adolescenți. Infecția cu Covid-19 a fost pur și simplu picătura care a umplut paharul pentru mulți bolnavi.”

– Julian Nida-Rümelin, fostul Ministru al Culturii: „Cu Covid-19, apar în fiecare zi numerele astea uriașe care ne îngrozesc. Dar este necesar să punem problema altfel pentru a înțelege aceste cifre: câți oameni mor în Germania zilnic? Câți mor din cauza unui atac de cord? Câți de la cancer? Și câți din cauza Covid-19?”

Toate aceste opinii, ca şi multe altele apărute peste tot în lume, nu contestă existenţa virusului Covid-19, ci doar arată că autorităţile din aproape toate ţările au exagerat cu măsurile dure, temându-se că acest Coronavirus ar fi un fel de „gripă spaniolă”.

În realitate, cei care deţin puterea în majoritatea ţărilor au văzut în aceste măsuri dure o bună oportunitate de a beneficia de un autoritarism neaşteptat care să-i scutească de opoziţia politică, beneficiind, în acelaşi timp, de şansa încheierii unor contracte profitabile, necontrolate, invocându-se „necesitatea”.

Una dintre cele mai mari greşeli de la noi a fost transformarea mai multor spitale în Spitale-Covid, astfel încât bolnavii care sufereau de alte maladii au fost lăsaţi de izbelişte, generându-se astfel suferinţe uriaşe şi chiar decese pe care nimeni nu le-a mai contabilizat. Cazul cel mai teribil este cel de la spitalul din Câmpina în care era internat un singur pacient infectat cu Covid-19, toate celelalte 300 de paturi rămânând goale, pacientul fiind asistat de 70 de medici specialiști şi peste 200 de asistente!

Şi să nu uităm cozile uriaşe de la Spitalul de Oncologie din Bucureşti, unde bolnavii de cancer aşteptau să-şi ia reţetele sau să li se facă tratamentul.

Revenind la articolul din Bild, reamintim că şi presa din România au fost prezentate câteva statistici oficiale care demonstrau exact ceea ceea ce spun acum specialiştii germani: că numărul deceselor din alte motive este cu mult mai mare decât cele generate de Coronavirus! Din păcate, această informaţie nu a fost dezbătută în spaţiul public, fiind acoperită de prezenţa zilnică pe ecrane a tripletei Arafat-Rafila-Cercel, cu susţinerea lui Klaus Iohannis şi Ludovic Orban, deşi cifrele sunt clare şi nu mint.

Cele 263.463 de decese din 2018 din România arată că media zilnică a deceselor din România a fost de 722 persoane, cauzele fiind diferite, multe dintre acestea fiind provocate de boli grave, precum cancer sau SIDA, aşa cum arată şi statistica mondială:

În ultima perioadă am văzut cu toţii eforturile autorităţilor din toată lumea de a lua măsurile de revenire la normalitatea de dinaintea Coronavirusului, anunţându-se date concrete de relaxare, păstrând doar câteva măsuri de protecţie pe care populaţia este nevoie să le respecte pentru limitarea transmiterii virusului.

La noi, se pare că autorităţilor le-a plăcut foarte mult „starea de urgenţă”, astfel încât au simţit nevoia prelungirii acesteia cu o „stare de alertă maximă”, ameninţându-ne chiar că oricând ar putea să revină la „starea de urgenţă”. Costurile economice sau chiar pierderea de vieţi pentru alte boli în afara Covid-19 nu par să-i îngrijoreze pe mai marii zilei de la noi, având în vedere beneficiile politice sau interesele financiare personale.

Au existat voci în spaţiul public care au semnalat şi la noi aspectele menţionate de specialiştii germani, chiar înainte de apariţia articolului din Bild. Este, de pildă, cazul medicilor de la Clinica Medicală 1 din cadrul Spitalului judeţean Cluj, care au încercat să protesteze faţă de transformarea clinicii în Spital-Covid, iar medicul epidemiolog care era necesar să aprobe a refuzat să-şi pună semnătura pe actul respectiv. A fost mai tare însă decizia prefectului Mircea Abrudean, căci spitalul trecuse în subordinea ministerului Sănătăţii, deci a guvernului.

Vocea specialiştilor care propuneau alte metode pentru limitarea transmiterii Coronavirusului n-a fost, din păcate, auzită de nimeni, căci fătucile din televiziuni sau moderatorii atotcunoscători primiseră direcţia ce trebuia urmată: adevărul este ştiut doar de Iohannis-Orban-Arafat-Rafila-Cercel, această pentagramă apocaliptică a Coronavirusului care nu trebuia să fie contrazisă de nimeni!

Lumea întreagă este acum într-o altă etapă a combaterii Coronavirusului, se caută alte metode şi alte strategii, astfel încât daunele blocării vieţii normale să nu le depăşească pe cele provocate de Covid-19.

Numai la noi, autorităţile visează la revenirea stării de urgenţă, gândindu-se la alegerile din acest an, pe care vor să le câştige cu mesajul deja anunţat: „noi v-am salvat vieţile, ăilalţi vi le-ar fi distrus”! Covidul pare să fi devenit la noi noul agent electoral care pare să ia locul mai vechii lor obsesii cu alegerile anticipate.

Noi, „contacţii”, rămânem doar o masă de manipulare, oricând amendabilă. Nici măcar „diasporenii” nu sunt menajaţi, ei fiind condamnaţi la cozile uriaşe din vămi, aproape identice cu cele de la secţiile de vot din străinătate, când se îmbulzeau să-i aducă la Putere pe cei care azi îi batjocoresc la graniţă.



Citiţi şi:

Dr. Vasile Astărăstoae, despre coronavirus, OMS și modelul chinezesc

Medic epidemiolog: «Prin coronavirus trecem în fiecare an. Tulpina identificată acum, inițial în China, a creat o panică generală nejustificată»

yogaesoteric

14 iunie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More