Năstase: Criza Uniunii Europene – «Dezamăgire după aderare. Chiar un regret că am aderat»

 
 O mini serie de note și analize intitulată „Crizele de după criză” l-a dus pe Adrian Năstase la un episod cheie, mai ales în momentul de față: „Criza Uniunii Europene”.

Premierul care a dus greul aderării – și cel care a făcut să fie votată modificarea Constituției în sens „european” a amintit că pe 25 aprilie s-au împlinit 15 ani de la semnarea, de către România și Bulgaria, la Luxemburg, a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

„Mă așteptam ca semnificația acelui moment să fie marcată de către autorități”, mărturisește Năstase, amintind că „la patru luni după finalizarea negocierilor, dar și după alegerile prezidențiale din 2004, Băsescu «a uitat» să ne invite la acea ceremonie, pe președintele Iliescu și pe mine, dar evenimentul a intrat, oricum, in istoria recentă a României”.

Culmea, lui Adrian Năstase i-a adus aminte „de acele eforturi şi de semnificația acestei zile fostul premier al Bulgariei, regele Simeon de Saxa-Coburg-Gotha, partener în realizarea unui tandem de succes, printr-un mesaj emoționant”.

„Probabil că liderii României sunt, în această perioadă, ocupați să contureze modul de ridicare a restricțiilor după 15 mai”, zi în care, spune nu fără ironie Adrian Năstase, „vom redeschide campania electorală”.

Dar, a doua zi, Adrian Năstase a revenit la analiza sa despre criza europeană cu o constatare – reacția surprinzătoare a cititorilor.

„Am fost surprins să citesc comentariile la acel articol pe Facebook. Zeci de mesaje de dezamăgire pentru ce s-a petrecut după aderare. Chiar un regret că am aderat la Uniunea Europeană”, constată Năstase.

„Premierul aderării” nu caută să combată aceste opinii – ci să găsească mici explicații contextuale:
„Probabil că actuala epidemie dar și guvernarea din acești ani au generat această stare de spirit”, scrie Năstase, care precizează „Sunt conștient că e vorba de un anumit eșantion”.

Criza solidarității: Se va salva Europa pe sine însăși? 
„Dar ceea ce s-a petrecut în Marea Britanie, ceea ce se petrece în Polonia, Ungaria, Cehia sau în Italia, Spania, Franța ne arată nu doar creșterea euroscepticismului, ci chiar apariția unor semne de întrebare serioase privind viitorul «Uniunii»”, scrie Năstase – care pune cuvântul „Uniune” între ghilimele – cel mai probabil nu de formă, ci de fond.

Citiţi şi:

Academician român: integrarea în UE este de fapt dezintegrare

«Urâm Uniunea Europeană și nu ne vom întoarce niciodată!»

yogaesoteric

14 iunie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More