Bilderbergii ne-au decis soarta

 

Discuţiile care au avut loc la Montreaux, în Elveţia, acolo unde şi-au dat întâlnire cei mai importanţi oameni ai planetei – grupul Bilderberg – au implicaţii asupra întregii ordini planetare. Magnaţi periculoşi, bancheri fără scrupule, puternici moguli media şi invitaţii lor – cu toţii formează elita, iar crema conduce organizaţia care dă ora exactă în lume. Grupul Bilderberg ne decide soarta!

În anii ’50, după ce a pus umărul la crearea Grupului Bilderberg, Prinţul Bernhard al Ţărilor de Jos, unul dintre co-fondatori, afirma: „Bilderberg urmăreşte evitarea unor căderi economice severe, cum a fost Marea Depresiune. Un asemenea ţel poate fi atins doar dacă lideri influenţi şi responsabili vor administra evenimentele globale din spatele posturii lor publice”. Este clar că Noua Ordine Mondială nu mai ţine de domeniul teoriei conspiraţiei. De altfel, la Montreaux, chiar „bilderbergii” şi-au trecut pe ordinea de zi discuţii despre noua ordine strategică, iar pentru asta l-au invitat la întâlnire şi pe Mike Pompeo, consilierul preşedintelui SUA pe probleme de politică externă. Se aşteaptă în curând un mesaj puternic care va „lovi” întregul Orient Mijlociu: „Proiectul secolului” este, de fapt, o mişcare politico-militară prin care se urmăreşte anihilarea totală a Palestinei!

Isărescu, ignorant

Degeaba şi-a construit Mugur Isărescu în România o fortăreaţă inexpugnabilă, căci în afara ţării nu mai are niciun fel de susţinere. Aşa cum a anunţat ziarul Naţional, guvernatorul BNR nu a fost invitat la reuniunea din 2019 a Grupului Bilderberg, semn că elita planetei l-a lăsat din braţe pe „Manole” (numele de informator al lui Isărescu). Altădată o prezenţă constantă la aceste evenimente, Isărescu a ajuns să se informeze despre ce s-a discutat la Montreaux din buletinul informativ postat pe pagina online a grupului (bilderbergmeetings.org).

În schimb, au fost chemaţi în Elveţia alţi lideri de opinie şi politicieni din Est, printre care Jolanta Pienkowska (o jurnalistă poloneză angajată a unei televiziuni cu finanţare americană), Radoslaw Sikorski (ex-ministru de Externe al Poloniei), Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei, şi Juri Ratas, premierul Estoniei. Se aşteaptă ca Polonia să urmeze calea României, prin formarea unei noi forţe politice progresisto-globaliste, care la viitoarele alegeri generale (din vara acestui an) să „smulgă” ţara din ghearele euroscepticilor naţionalişti reprezentaţi de Partidul Lege şi Justiţie (PiS).

Ei sunt elita

Să cunoaştem o mică parte din elita care conduce, de fapt, Grupul Bilderberg. Mathias Döpfner este directorul executiv al gigantului Axel Springer (deţine publicaţiile Die Welt, Bild, Business Insider etc.), John Micklethwait (proprietarul agenţiei Bloomberg), Zanny Minton Beddoes (proprietarul revistei The Economist), Lilli Gruber (şeful televiziunii La7), Thomas Leysen (controlează grupul bancar KBC şi compania Mediahuis, care dictează tot în mass-media din Belgia şi Olanda). Aşadar, „bilderbergii” controlează tot ce apare în presă, fiecare informaţie oferită cititorului; după aceste noutăţi, parcă şi fenomenul fake news capăta alte înţelesuri, nu-i aşa?!

Din nucleul „dur” al Grupului îi amintim pe Harry Kissinger, Jose Manuel Barroso (fostul şef al Comisiei Europene este în prezent preşedintele Goldman Sachs), Mark Carney (guvernatorul Băncii Angliei), Mark Tucker (preşedintele colosului bancar HSBC), Ana Botin (director executiv la Banca Santander), Paul Achleitner (controlează Deutsche Bank şi este trezorierul Comitetului de conducere al Grupului Bilderberg).

Citiţi şi:

Grupul Bilderberg – Guvernul mondial secret

Dezvăluirile incendiare ale unui bancher elveţian despre acţiunile criminale pe care le realizează grupul Bilderberg



 

yogaesoteric
18 mai 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More