Biserica din Suedia nu se va mai raporta la Dumnezeu ca fiind un «EL» sau ca fiind «Domn», ci ca la o persoană de gen neutru!

 

Biserica din Suedia a dat un comunicat de presă în care a specificat faptul că în toate lăcașurile de cult de pe teritoriul țării, preoții nu se vor mai putea referi la Dumnezeu ca fiind un „El” sau „Domn”, argumentând că Acesta este dincolo de determinarea de gen a omului.

Această mișcare nu a fost bine primită de creștini, care o consideră ofensatoare și jignitoare. Hotărârea a fost luată după opt zile de consultări ai mai marilor reprezentanți ai Bisericii Evanghelice Luterane din Suedia, iar hotărârea a intrat în vigoare în acest an. Măsura este una dintre cele luate de Biserica Evanghelică Luterană pentru actualizarea unui manual elaborat în urmă cu 31 de ani, care stabilește modul în care ar trebui să se desfășoare slujbele.

Biserica Evanghelică Luterană suedeză are 6,1 milioane de membri botezați și este condusă de o femeie, Arhiepiscopul Antje Jackelén, având episcopi femei, printre care și o femeie lesbiană…

Arhiepiscopul Jackelén a declarat pentru agenția suedeză de știri TT că în timpul conferinței din 1986 a fost deja discutată această raportare la Dumnezeu, însă de abia acum va fi pusă și în practică.
„Din punct de vedere teologic, de exemplu, știm că Dumnezeu este dincolo de determinările noastre de gen, Dumnezeu nu este om”, a declarat Jackelén.

Cum spuneam și ceva mai sus, schimbarea nu a fost bine primită de oameni. Christer Pahlmblad, profesor asociat de teologie la Universitatea Suedeză din Lund, a declarat pentru ziarul Kristeligt Dagblad din Danemarca că măsura: „subminează doctrina Trinității și a comunității cu celelalte biserici creștine. Nu este deloc înțelept ca Biserica Suediei să devină cunoscută în întreaga lume ca o biserică care nu respectă moștenirea comună a teologiei”, a declarat acesta.

Denumirea de „Biserica suedeză” a apărut doar prin anii 1800, timp în care expresia folosită era „Biserica Suediei” sau „Biserica suedezilor”. La 1 ianuarie 2000 schimbându-se relațiile dintre biserică și stat, s-a voit ca biserica că nu mai fie biserică de stat, ci mai degrabă biserică populară. Totuși, în oarecare măsură, biserica este condusă de parlament, care are o comisie specială bisericească.


Citiți și:

Prim ministrul Suediei: «Vom obliga preoţii să cunune cuplurile homosexuale!!!»

Eliminarea simbolurilor creștine

O biserică protestantă vrea să introducă un robot preot pentru a marca 500 de ani de la reforma religioasă 
 

yogaesoteric
29 martie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More