Bolile infecțioase mortale erau cu 90% mai reduse înainte de introducerea vaccinurilor

În Statele Unite (și în alte țări), înregistrările istorice arată că mortalitatea prin boală a scăzut cu aproape 90% înainte de introducerea programelor de vaccinare de rutină – așa cum se menționează în raportul Trends in the Health of Americans

De fapt, unele dintre cele mai răspândite boli la începutul anilor 1900 – inclusiv tuberculoza (TBC), scarlatina și febra tifoidă – au urmat aceleași scăderi FĂRĂ a avea vreodată un program de vaccinare (în SUA). Aceste boli au fost aproape eradicate în SUA fără ca populația să fie vaccinată pentru ele. (Vezi graficele): 

Cum este posibil aceasta? Industria farmaceutică / medicală a cheltuit milioane pentru a ne convinge că vaccinurile ne-au salvat pe toți de moartea iminentă datorată acestor boli, dar istoria dovedește că aceasta este mai mult o tactică de marketing decât un fapt. O tactică de marketing care ajută la asigurarea creșterii pieței vaccinurilor de aproape 60 miliarde de dolari.

DE CE S-AU REDUS BOLILE?

Populația din secolul al XIX-lea s-a mutat de la țară la oraș, ceea ce a însoțit industrializarea și imigrația, a condus la supraaglomerare în orașele nou populate, care nu aveau instalații sanitare adecvate sau sisteme de apă curată. Aceste condiții au dus la focare repetate de holeră, dizenterie, tuberculoză, febră tifoidă, gripă, febră galbenă și malarie. Până în 1900, însă, incidența multora dintre aceste boli începuse să scadă din cauza îmbunătățirilor politicilor de sănătate publică, a căror implementare a continuat până în secolul al XX-lea.

Salubritate și igienă

Eforturile locale, de stat și federale de îmbunătățire a igienei au consolidat conceptul de acțiune colectivă de „sănătate publică” (de exemplu, pentru a preveni infecțiile prin furnizarea de apă potabilă curată). Până în 1900, 40 din cele 45 de state americane stabiliseră departamente de sănătate. Primele departamente de sănătate județene au fost înființate în 1908. Din anii 1930 până în anii 1950, departamentele de sănătate de stat și locale au făcut progrese substanțiale în ceea ce priveşte activitățile de prevenire a bolilor, inclusiv eliminarea apelor uzate, tratarea apei, siguranța alimentelor, eliminarea organizată a deșeurilor solide și educația publică despre practicile igienice (de exemplu, manipularea alimentelor și spălarea mâinilor). Clorurarea și alte tratamente ale apei potabile au început la începutul anilor 1900 și au devenit practici de sănătate publică pe scară largă, scăzând și mai mult incidența bolilor transmise din cauza apei infestate.

Tuberculoza a scăzut FĂRĂ un vaccin

Incidența tuberculozei (TBC) a scăzut, de asemenea, pe măsură ce au fost inițiate îmbunătățiri în locuințe, reducerea aglomerării și programele de control al TBC. În 1900, 194 din 100.000 de rezidenți americani au murit din cauza tuberculozei – a doua cauză principală de deces – și majoritatea erau rezidenți ai zonelor urbane. În 1940 (înainte de introducerea terapiei cu antibiotice), TBC a rămas principala cauză de deces, dar rata brută a mortalității scăzuse la 46 la 100.000 de persoane. Nu a existat niciodată un vaccin împotriva tuberculozei în Statele Unite. Cu toate acestea, ratele de TBC din alte țări au scăzut și înainte de introducerea vaccinului împotriva TBC.

CDC dă credit apei, nu vaccinurilor…

Un raport al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA arată în mod clar că declinul bolilor s-a datorat sistemelor de apă curată și canalizării – NU vaccinurilor. Acest raport a fost redactat înainte ca CDC să se implice și să fie coruptă de industria farmaceutică.

Reducerea febrei tifoide și a holerei fără vaccinuri

Citat din raportul CDC (Notă: nu a existat NICIODATĂ un program de vaccinare în SUA pentru tifos și holeră): „Apariția unor boli precum holera și febra tifoidă a scăzut dramatic. În 1900, incidenţa febrei tifoide în Statele Unite a fost de aproximativ 100 de cazuri la 100.000 de persoane. Până în 1920, aceasta scăzuse la 33,8 cazuri la 100.000 de persoane. În 2006, a scăzut la 0,1 cazuri la 100.000 de persoane (doar 353 de cazuri), aproximativ 75% apărând în rândul călătorilor internaționali.

https://www.cdc.gov/nczved/divisions/dfbmd/diseases/typhoid_fever/

Febra tifoidă a scăzut rapid în orașe de la Baltimore la Chicago, pe măsură ce a fost instituită dezinfecția și tratamentul apei. Această scădere a bolilor este creditată în implementarea dezinfecției și tratamentului apei potabile, îmbunătățirea calității apei sursă și îmbunătățirea igienei. Datorită acestor succese putem sărbători peste un secol de dezinfecție și tratare a apei potabile publice – una dintre cele mai mari realizări în domeniul sănătății publice din secolul XX.

https://www.cdc.gov/healthywater/drinking/history.html

Studii și rapoarte care afișează declinul deceselor din cauza acestor boli, înainte de introducerea vaccinurilor

Studiul „Declinul variolei la adulţi în Londra secolului al XVIII-lea” arată că mortalitatea dată de variolă a scăzut înainte de introducerea vaccinului. 

Programul universal de vaccinare împotriva varicelei din SUA: Cenzura CDC a consecințelor adverse asupra sănătății publice

CDC a publicat în principal studii selective și a manipulat rezultatele pentru a sprijini vaccinarea universală împotriva varicelei și a blocat agresiv eforturile analistului de cercetare Gary S. Goldman de a publica tendințe sau rezultate nefavorabile (de exemplu, scăderea eficacității vaccinului, creșterea ratelor de incidență a herpesului zoster etc.). În scrisoarea sa de demisie, Goldman spunea: „Când datele de cercetare referitoare la un vaccin utilizat la populațiile umane sunt suprimate și / sau denaturate, acest aspect este foarte deranjant și merge împotriva tuturor normelor științifice și compromite etica profesională”.

https://www.jscimedcentral.com/Pathology/pathology-6-1133.pdf

Rezumatul anual al statisticilor vitale: tendințe în sănătatea americanilor în secolul XX: „Vaccinarea nu este cauza scăderii impresionante a mortalității observate în prima jumătate a secolului… Din nou, aproape 90% din declinul mortalității prin boli infecțioase în rândul copiilor din SUA a avut loc înainte de 1940, când puține antibiotice sau vaccinuri erau disponibile.”

http://pediatrics.aappublications.org/content/106/6/1307

Dar despre poliomielită?

Aceasta este întrebarea pe care o auzim mereu. În primul rând, este important să rețineți că poliomielita este provocată de un virus foarte frecvent întâlnit, la fel ca virusurile gripale. Majoritatea americanilor au avut / au virusul poliomielitei în trupul lor la un moment dat, deși nu sunt niciodată testați pentru el decât dacă se confruntă cu o paralizie. Cu toții avem zeci de virusuri diferite în sistemul nostru biologic la un moment dat, deoarece așa ne stimulează natura sistemul imunitar.

Valul de paralizii care au fost puse pe seama poliovirusului în anii 1940 și 50 s-a datorat efectiv răspândirii pe scară largă a DDT, un pesticid extrem de toxic (acum interzis). Dar guvernul SUA și departamentele de sănătate, împreună cu companiile chimice, au încurajat pulverizarea de DDT asupra publicului american. Campaniile de pulverizare de DDT în masă au avut loc pe plaje, peste piscine și parcuri – în special în lunile de vară (cunoscut și ca sezonul agricol). Majoritatea cazurilor de paralizie de „poliomielită” au apărut în lunile de vară și la copii. Părinții au fost chiar încurajați să-și pulverizeze copiii direct cu această substanță chimică extrem de toxică, precum și să-l pună în băi și în alte locuri în care copiii au avut contact direct cu DDT.

Pe măsură ce vremea se încălzea, în fiecare an panica cu privire la declanşarea unui nou val de poliomielită se intensifica. Sfârșitul verii a fost supranumit „sezonul poliomielitei”. Piscinele publice au fost închise. – NPR, Chasing Down Polio, raport octombrie 2012. 

La mijlocul anilor 1940, oamenii de știință au început să alerteze guvernul și Congresul că pulverizarea de DDT cauzează o creștere imensă a cazurilor de paralizie și de deteriorare a sistemului nervos. Dar guvernul SUA, în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, nu și-a putut admite greșeala – o greșeală care i-ar fi costat milioane de dolari despăgubiri în urma proceselor intentate de cei afectați. Cineva a avut atunci ideea strălucită de a începe în liniște să exporte DDT în loc să stropească americanii, să interzică treptat DDT ca să nu provoace alarma și să promoveze o „soluție” sub forma vaccinului antipoliomielitic.

Este unul dintre cele mai șocante și cel mai des crezute mituri medicale, care este repetat în mod regulat la televizor, în cărțile de istorie, pentru un public necunoscător care nu se deranjează niciodată să privească dincolo de șaradă.

STUDII CARE AFIȘEAZĂ BENEFICIILE BOLILOR NATURALE

Companiilor farmaceutice și sistemului medical le place să blameze virusurile, dar sunt cu adevărat dăunătoare pentru trupul dumneavoastră? Știința descoperă că există multe beneficii ale bolilor obișnuite, în special în copilărie, și teoretizează că virusurile ajută de fapt la antrenarea sistemului imunitar într-un mod care poate reduce riscul unor probleme mai grave mai târziu în viață, inclusiv cancerul.

Da, aţi citit bine: virusurile naturale vă pot proteja de boli mai târziu în viață. De mii de ani, oamenii trăiesc sinergic cu virusuri și bacterii. Și acum știința descoperă că acestea servesc de fapt unui scop în călătoria noastră către transformare și sănătate. 

Vaccinurile nu creează o imunitate reală. Imunitatea reală este creată doar prin prinderea unei forme naturale a virusului, într-o manieră naturală – prin nas sau gură. 

Nu putem trăi cu frică de fiecare mic organism. Este o tactică farmaceutică să-și vândă produsele. Acum 30 de ani, această teamă nu exista deoarece nu exista un vaccin de vândut – sau un medicament pe care să-l împingă în față. Sistemul nostru imunitar ține virusurile la distanță, nu un vaccin. Virușii nu sunt adevăratul inamic, chimicalele sintetice sunt. Produsele din industria farmaceutică se bazează pe substanțe chimice sintetice, așa că Big Farma se asigură că vă temeți de natură, pentru că atunci deveniţi un client bun pentru ei şi în felul acesta își umflă conturile!

DE CE NU NE ESTE FRICĂ DE TOATE BOLILE?

Boli de care ne temem sunt în principal cele pentru care a fost dezvoltat și comercializat un vaccin. Nu ne-am temut niciodată de rujeolă și oreion la începutul secolului al XX-lea… Mass-media ne spune de ce să ne temem, astfel încât să ni se poată vinde o presupusă soluție. 

Există literalmente MII de boli. Să luăm, de exemplu, lepra. Câți părinți sunt îngrijorați de faptul că odraslele lor pot lua lepră? Această maladie încă există şi în zilele noastre – mii de persoane sunt afectate în diferite părți ale lumii. Statele Unite au aproximativ 200 de cazuri în fiecare an. Știaţi aceasta? Probabil că nu… Pentru că nu există vaccin pentru lepră.

Întâlnim zeci de virusuri în fiecare zi și chiar avem virusuri latente în trupul nostru – fără a fi bolnavi. 

Așadar, există numeroase studii şi informații care devoalează minciuna eradicării bolilor prin vaccinuri, intens trâmbiţată în mass-media de diferiți medici, ori prost informați și spălați pe creier, ori interesați financiar de ofertele corporațiilor farmaceutice…

Citiţi şi:

Adeseori canalizările şi nu vaccinurile au eradicat bolile

Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă

yogaesoteric

14 noiembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More