Bomba depopulării: O poveste SF de Halloween

Dacă toate articolele despre plandemie, despre dictatura covid și despre toxicitatea „vaccinului” ar urma să dispară și să rămână doar unul singur, atunci acesta este!

Doctorul în Medicină Clayton J. Baker a publicat la Brownstown Institute ceea ce s-ar putea numi chintesența despre plandemie. Sub forma unei povestioare SF de Halloween, excelent scrise, Baker explică totul: scopul, mijloacele, făptașii.

Cititorul va descoperi desigur cu ușurință, în spatele numelor fictive, personajele reale. Iar în spatele unor denumiri medicale inventate, cum ar fi proteina „spoke” sau „nanoparticule lucide”, va intui că este vorba de „spike” și de „nanoparticule lipidice”.

**********

Următoarea povestire fictivă seamănă, deloc întâmplător, cu evenimente din viața reală.

Povestea noastră începe cu un miliardar din domeniul înaltei tehnologii de primă generație. De fapt, într-o vreme, se spunea despre el că este omul cel mai bogat din lume, chiar dacă acum nu mai este adevărat. Totuși, a rămas uluitor de bogat, cu toate responsabilitățile și poverile pe care o asemenea bogăție le presupune.

(Ținând cont de circumstanțele foarte neobișnuite ale acestei povestiri, pentru a o face mai accesibilă, îi vom atribui un nume fictiv.) Pe certificatul său de naștere scrie Gilbert Harvey Bates III, dar toată lumea îl cunoaște ca Gill Bates.

Locul I în lume, în topul bogăției (furat de un nou comerciant online, pe nume Biff Jezos) nu este singura pierdere importantă pe care Gill Bates a suferit-o. Și-a lăsat în urmă de asemenea tinerețea, căsnicia și poziția de CEO la colosul tehnologic pe care l-a creat, MacroHard.

După ce Gill Bates a părăsit postul de CEO la MacroHard, s-a concentrat pe activitatea „filantropică”. „Perla coroanei” eforturilor sale este Fundația Bates, extrem de bine finanțată (și, în consecință, extrem de influentă).

Aria de acțiune a Fundației Bates este de o amploare aiuritoare. Dar o problemă anume l-a obsedat dintotdeauna pe Bates: pe planetă sunt prea mulți oameni.

În tinerețea sa, Gill Bates a citit o carte controversată, The Overpopulation Bomb (Bomba Suprapopulării), scrisă de un om de știință vizionar, pe nume Saul Derelicht. Această carte alarmantă, un bestseller uriaș la vremea respectivă, descria infernul neo-malthusian de pe Pământ ca urmare a suprapopulării umane, și propunea ca soluții sterilizarea în masă și alte metode agresive de reducere a populației.

Gill Bates a devenit și a rămas convins – cu atât mai mult cu cât populația umană mondială a depășit 8 miliarde de persoane – că Homo Sapiens a suprapopulat planeta în mod dezgustător.

După ce Bates a vândut pachete de programe cibernetice majorității acestei populații, el și-a jurat că amenințarea existențială la adresa planetei trebuie soluționată.

Dar ce era de făcut? Cum putea fi rezolvat acest afront adus zeiței Geea? Când este vorba de o responsabilitate atât de mare, de o sarcină imensă, niciun om – nici măcar Gill Bates – nu poate spera să o ducă la bun sfârșit de unul singur.

„Din fericire” pentru viitorul Terrei, Bates cunoștea o mulțime de membri ai „elitelor luminate”, care împărtășeau aceleași idei, oameni eminenți, posedând bogății uriașe, putere și influență mondială.

Printre cei mai importanți se numărau:

– Un economist teuton pe nume Kraut Schlob. Fiul unui industriaș ambițios care construise aruncătoare de flăcări pentru Al Treilea Reich, Schlob este fondatorul și președintele Forumului Înrobirii Mondiale. Acest Forum a devenit cea mai importantă adunare a hiper-elitelor care doresc să discute politici globale și să se bucure de compania prostituatelor de lux, la adăpost de privirile indiscrete ale cioflingarilor.

– Un birocrat din domeniul sănătății, cu o putere uriașă – deși contestată în mod jenant – dr. Fantoni Auci. Vreme de decenii, dr. Auci a controlat majoritatea finanțărilor guvernului american către domeniul cercetării medicale. Nimeni din uriașa rețea americană de spitale, de institute de cercetare sau de universități nu îndrăznește să i se opună doctorului Auci. În plus, acesta exercită o influență uriașă la scară internațională. Practic, el supervizează finanțarea mai multor laboratoare secrete de cercetare în virologie, inclusiv în China.

– Un misterios veterinar, pe nume Adalbert Ghoula. Ghoula este CEO-ul Kaiser Inc., compania farmaceutică cea mai mare și cea mai rapace din lume, pe care Ghoula a format-o ca un veritabil IG Farben al timpurilor moderne. La începuturile sale, Ghoula a supervizat crearea unui vaccin care provoacă cu succes castrarea chimică și sterilizarea porcilor.

Consensul, la care s-a ajuns după îndelungi consultări între acești oameni și alte somități, a fost că populația umană mondială ar fi necesar să fie redusă de la 8 miliarde la 500 de milioane.

Dar cum? Au fost propuse mai multe metode posibile:

Războiul este folosit de milenii pentru a reduce populațiile. Însă, deși foarte eficient la nivel local sau regional, ar fi total ineficient pentru a elimina cele 15 șaisprezecimi necesare din populația globului.

Până la urmă, al Doilea Război Mondial nu a făcut decât 80 de milioane de morți, adică doar 3% din populația lumii la acea vreme.

– A fost luată în calcul folosirea unei bombe de un anumit tip, ceva asemănător „bombei cu neutroni” de odinioară, care ar reduce populațiile, dar ar lăsa intacte infrastructurile.

Această metodă părea mai adecvată pentru obiectivul propus decât un război total, însă, în cele din urmă, s-a stabilit că detonarea bombelor ar fi în același timp prea puțin practică și mult prea evidentă.

La urma urmei, nici măcar „oile” nu ar consimți să se lase masacrate fățiș și masiv. „Turma” trebuie ținută pentru totdeauna în neștiință.

– Un flagel, o molimă, o pandemie păreau mult mai promițătoare. Pandemiile naturale din trecut au redus populațiile umane cu mult mai mare succes decât războaiele.

Ciuma neagră din 1346-1353 a redus probabil populația lumii cu 25%, o cifră mult mai încurajatoare decât „nevolnicul” 3% din al Doilea Război Mondial.

În plus, ca bonus economic, ciuma neagră a fost și un excelent concentrator de bogăție pentru supraviețuitori, deoarece a provocat pagube colaterale minime în rândul bunurilor.

Cu toate acestea, o examinare mai atentă a estimărilor istorice ale populației lumii a demonstrat că o pandemie, de una singură, nu poate servi decât ca măsură de temporizare.

Majoritatea estimărilor arată că, în anul 1400, populația mondială revenise „din păcate” la nivelul de dinaintea ciumei.

În mod evident, reducerea de 94% a populației nu putea fi obținută numai prin abatorizarea „turmei”. Era necesară și o sterilizare.

Dar cum să obții o sterilizare în masă? Numeroși Homo Sapiens posedă o dorință intensă de a procrea – aceasta era în final marea problemă.

Din păcate, inițiative anterioare în privința sterilizării obligatorii – chiar și cele de amploare limitată, ca de exemplu cele vizându-i pe deficienții mintali – au întâmpinat o puternică opoziție, cel puțin în țările așa-zis libere.

– Totuși, un vaccin putea fi folosit pentru sterilizarea în masă. Cercetările anterioare ale lui Ghoula la Kaiser demonstrau aceasta. Însă tot mai rămânea o problemă: cum să determini populația, fără să bănuiască nimic – mai ales copiii și tinerii adulți – să accepte un vaccin sterilizant secret?

Soluția pe care au găsit-o s-a dovedit a fi foarte ingenioasă. Era vorba de un proces în două etape: o pandemie și un vaccin.

Va fi creat un instrument de reducere a populației, care va fi prezentat ca un flagel mondial. Acesta va fi urmat de un al doilea instrument de reducere a populației, prezentat ca un remediu. Iar tehnologia pentru a reuși exista deja. Era nevoie doar de a o perfecționa și apoi de a o aplica.

Folosind „magia neagră” a cercetării științifice în domeniul amplificării funcțiilor în cadrul virologiei, un virus respirator animal, care până atunci nu infectase oamenii, a fost modificat genetic pentru a infecta și a se răspândi cu ușurință la oameni.

Într-un moment-cheie al istoriei politice, în timp ce un președinte american popular extrem de deranjant, T. Ronald Dump, urma să fie reales, virusul a fost eliberat dintr-un laborator chinezesc asupra oamenilor.

Pe măsură ce noul virus se răspândea, au fost răspândite și relatări despre decesele și ravagiile pe care le provoca.

În realitate, virusul fusese conceput astfel încât să nu fie mortal decât pentru persoanele fragile, bolnave cronic și foarte vârstnice. Totuși, a fost prezentat în mod inteligent ca o amenințare pentru persoanele de toate vârstele, un fel de ciumă neagră a timpurilor moderne.

Statul paralel american, disperat să tulbure președinția lui Dump și să îl demită din funcție, a fost un partener dispus să gestioneze controlul și manipularea populației prin intermediul propagandei și să impună un lockdown prelungit și fără precedent al societății.

Fapt remarcabil, l-au convins până și pe președintele Dump să aprobe lockdown-urile și să finanțeze crearea vaccinului.

Majoritatea celorlalte țări au urmat exemplul.

Noul virus a ucis rapid un număr destul de mare dintre membrii cei mai bătrâni și mai bolnavi din societate, așa cum era de așteptat de la un nou virus respirator. Totuși, populațiile închise în case și izolate au fost bombardate cu mesaje mediatice care au stârnit o teroare uriașă, în masă, față de virus.

Afacerile au fost închise – cu excepția celor considerate „esențiale”. Școlile au fost și ele închise, deși se știa că riscul de moarte la copii era statistic zero.

Contestatarii au fost prigoniți, făcuți țapi ispășitori și pedepsiți.

Apoi, a fost prezentată o soluție la pandemie: vaccinul! Vaccinul era salvatorul, singura ieșire din această criză.

Câțiva contestatari enervanți, care se puneau împotriva curentului, au ripostat. Au protestat față de încălcarea drepturilor civice. Au subliniat cvasi-imposibilitatea de a produce un vaccin eficient împotriva unui virus respirator cu mutație rapidă. Au identificat numeroase „semnale de alarmă” în timpul testării și au urmărit să le expună cât de bine au putut.

Însă presa corporatistă i-a înecat mediatic, rețelele de comunicare virtuală (controlate de statul paralel) i-au cenzurat fără milă și, după toate acestea, odată ce vaccinurile au devenit obligatorii, majoritatea persoanelor și-au făcut cel puțin două doze.

Mai mult, buna-credință a contestatarilor s-a întors împotriva lor. Acești binefăcători băgăreți erau suficient de inteligenți pentru a identifica factorii de nocivitate ai vaccinului. Dar i-au numit „semnale de alarmă”.

Toxicitățile mortale pe care le-au descoperit li s-au părut a fi defecte, erori și rezultatul nefericit al unei curse precipitate și nebune de a câștiga bani de pe urma pandemiei.

Câtă naivitate!

La începutul administrării vaccinului, femeile tinere au semnalat sângerări vaginale anormale și alte probleme menstruale după vaccinare, ridicând semne de întrebare în privința potențialelor efecte adverse asupra reproducerii feminine.

Medicii patologi au descoperit că ovarele erau infiltrate de toxine multiple provenind de la vaccin: deopotrivă redutabila proteină „spoke” a virusului, cât și „nanoparticulele lucide” de la sistemul de administrare al vaccinului.

Au fost identificate inclusiv blocaje ale trompelor uterine.

Nu la mult timp după aceea, presa alternativă a remarcat o creștere spectaculoasă a numărului de morți subite, în special la bărbații tineri, după administrarea vaccinului.

Aceste morți subite se produceau adesea, în mod vizibil, la sportivii aflați pe terenul de joc. Fapt care a provocat o îngrijorare considerabilă, imposibil de ascuns.

Într-o „strălucită” operațiune de mușamalizare, autoritățile au recunoscut fenomenul morții subite, dar nici măcar nu au pomenit de vaccin ca posibilă cauză a lui, în sânul comunității medicale oficioase.

În schimb, au fost create protocoale și clinici pentru această epidemie de boli cardiace la tineri, însă, în mod straniu, fără a se manifesta vreo curiozitate cu privire la cauze.

De un singur aspect erau sigure autoritățile: cauza nu putea fi vaccinul.

Evident, faimoasa proteină „spoke”, același antigen viral ales de creatorii vaccinului pentru a incita trupul pacientului să îl producă în cantități mari, este, deloc întâmplător, cea mai toxică parte a virusului.

Proteina „spoke” se depune în țesuturi din întregul organism, făcând ravagii peste tot pe unde trece. Ea are o afinitate specială pentru mușchiul cardiac, provocând procesul inflamator numit miocardită, care conduce la stop cardiac.

Dar „spoke” nu se oprește la inimă. Este o toxină remarcabil de polivalentă, o cheie universală în interiorul trupului omenesc. Provoacă cheaguri de sânge gigantice, oribile și cauciucoase, în sistemul vascular, convulsii în sistemul nervos central, depunerile menționate mai sus în ovare și trompele uterine (și în testicule, de altfel) etc. etc.

Ce idee de geniu să alegi „spoke” ca antigenul căruia vaccinul îi induce multiplicarea!

Vaccinurile mai ascundeau și un alt mic secret malefic, pe care nici măcar contestatarii jalnici și naivi nu l-au identificat decât mult mai târziu.

Ele au fost contaminate cu plasmide conținând secvențe de ADN MV-40 și de tipul MV-40. Da, acel MV-40, virusul maimuței, cunoscut pentru provocarea cancerului la numeroase specii animale.

Era posibil ca apariția așa-numitelor „turbo-cancere” la persoanele vaccinate să aibă vreo legătură cu această contaminare?

Ei bine, o nouă operațiune de „limitare a daunelor” a fost pusă la cale, de data aceasta prin „amabilitatea” sistemului de sănătate din Canada.

Rata excesului de mortalitate a crescut dramatic după administrarea vaccinului. Rata natalității s-a prăbușit. Pentru oamenii de bine, refuznici și contestatari, acest fapt este scandalos.

Dar ce știu ei? Pentru a folosi o expresie familiară creatorilor simandicoși de softuri, aceste toxicități nu erau „bugs” ci „features”. Nu „viruși” ci „funcționalități”.

„Vaccinurile” funcționau exact cum fuseseră concepute să funcționeze.

Plebe idioată! „Vaccinurile” erau în realitate un instrument deliberat și cu mai multe trepte pentru reducerea populației.

Au fost concepute pentru a ucide pe loc un anumit procent de tineri – majoritatea bărbați –, pentru a otrăvi și dezactiva sistemul reproductiv feminin în mai multe locuri, pentru a insera plasmide teratogene în celulele primitorilor și pentru a-i elimina pe alții pe rând, la date ulterioare, necunoscute.

Doar au fost prezentate și comercializate ca un vaccin împotriva unei maladii pseudo-gripale (fabricate în laborator).

În ciuda succesului, mai sunt încă multe de făcut.

O oarecare acalmie a apărut în entuziasmul populației de a accepta injectarea repetată a vaccinului.

Contestatarii or fi ei naivi, dar sunt tenaci și uneori eficienți într-o oarecare măsură. Însă, până la urmă, vor pierde (speră „elitele luminate”).

Majoritatea populației este indolentă, needucată și ușor de înspăimântat. (Unii spun că prin eliminarea ei i se face un serviciu).

Populația este obișnuită cu precedentele create de celelalte vaccinuri. Reticențele ei vor dispărea cu timpul.

Desigur, virusurile respiratorii sunt ținte imperfecte pentru vaccinuri. Dar, repet, nu e vorba de un „virus” ci de o „funcționalitate”. Ceea ce înseamnă că un nou vaccin va fi necesar în fiecare an – cel puțin.

La fiecare nouă doză, o nouă populație de fete și de femei tinere va deveni sterilă. Un nou grup de băieți și de bărbați tineri va suferi de stop cardiac – de fapt, un mod de a muri rapid și fără durere.

Numeroase alte persoane vor face cancere – „turbo-cancere”, pentru a folosi o expresie desemnând aceste tumori maligne mortale cu progresie rapidă, adesea de tipuri neobișnuite – cancere de os, cancere musculare și forme care în trecut reprezentau rarități.

De acord, nu e un mod prea plăcut de a muri.

Însă aceste tumori progresează până la stadiul final cu foarte mare rapiditate, iar valoarea lor ca agenți de depopulare nu poate fi negată.

Nu vă temeți! Este doar o chestiune de timp. Dacă turma se va supune și va executa ce i se spune că este necesar să facă, Homo Sapiens vor ajunge la cifra țintă de 500 de milioane.

Totul, grație unui fel de bombă, la urma urmei. O bombă microscopică eliberată în interiorul fiecărei persoane cu ajutorul unei mici injecții: bomba depopulării.

Halloween fericit!

Citiți și:
Fostul agent FEMA Celeste Solum: „Vaccinul anticovid este conceput pentru depopularea în masă și prefacerea sintetică a trupului uman. Oricui face un test covid, i se plasează un emițător magnetic”
Haz de necaz. Depopularea planetară – Dialog imaginar între Stăpânul Lumii și un supus slujbaș

 

yogaesoteric
9 ianuarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More