Terapia cu flori de fân, ieftină şi uşor de aplicat – plante, tratamente și indicații

 

Înainte ca toamna să coboare pe plaiuri, mireasma divină a fânului va mai aşterne o undă de blândeţe peste pământ. Mirosul fânului nu este însă unicul dar pe care Dumnezeu ni-l trimite ca să ne înveţe că lumea a fost ruptă cândva din Rai… Florile de fân au în ele puterea de-a vindeca. Demult, când sticluţele cu medicamente nu găsiseră încă drumul satelor noastre şi nu se ştia mai nimic despre „doftori” şi „poticăraşi”, farmacia se afla în ograda din faţa casei, acolo unde creşteau flori de fân.

Fără să vi-l prezentăm ca pe un leac bun la toate, fânul şi terapia cu flori de fân reprezintă un ajutor fără seamăn al sănătăţii, peste măsură de ieftin şi foarte simplu de aplicat.

Un leac popular străvechi

Florile de fân sunt folosite în medicina populară din cele mai vechi timpuri, în toate zonele Europei. Multe dintre tradiţiile legate de folosirea florilor de fân s-au pierdut. Primul fân era folosit mai ales pentru mărirea rezistenţei la boli, purificare, întinerire, înfrumuseţare. Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept şi gât, pentru tratarea infecţiilor, a reumatismului şi a bolilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite şi mai umede era folosit pentru tratarea bolilor cauzate de frig şi umezeală, în timp ce acela de pe coastele însorite şi uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenţei la boli. În lumina datelor ştiinţifice de astăzi, multe dintre aceste tradiţii îşi găsesc justificarea.

Florile de fân au fost una dintre principalele „arme” terapeutice ale celebrului terapeut naturist şi preot Sebastian Kneipp – părintele medicinii naturale – care spunea: „Florile de fân nu mi-au înşelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicaţiei sângelui, a membrelor degerate şi terminând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecţiunilor spastice ale abdomenului inferior”.

Mulţi alţi terapeuţi naturişti – cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben s.a. – au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecţiuni. Cu toate acestea, nu este cazul să credem că ele reprezintă un panaceu, în privinţa aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmaţii aparţinând aceluiaşi Sebastian Kneipp: „Să nu vă închipuiţi că în toate afecţiunile citate florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală şi fiecare pacient în parte necesită un tratament diferenţiat, care să aibă în vedere şi alţi factori terapeutici”. Terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentaţie judicioasă, precum şi efectuarea altor tratamente specifice.

Compoziţia florilor de fân

O mână de flori de fân conţine, de obicei, nu mai puţin de zece specii de plante medicinale, care alcătuiesc o formidabilă reţetă de sănătate cu nenumărate acţiuni terapeutice. Pentru a vă face o idee cât mai precisă asupra valorii acestui leac natural, vom nominaliza numai zece plante, din totalul de 60 pe care le întâlnim frecvent prin fâneţe:

Pătlagina este una dintre plantele cele mai folosite în medicina populară pentru uz extern. Este antiinflamatoare, calmantă, antiseptică, cicatrizantă, ajută la refacerea ţesuturilor. Este utilizată pentru calmarea usturimilor, a mâncărimilor, pentru a urgenta cicatrizarea rănilor, pentru combaterea infecţiilor cutanate.

Piciorul cocoşului este o plantă iritant-revulsivă, antispastică, antinevralgică, antibiotică. Este utilizată popular pentru tratarea reumatismului, a nevralgiilor, a dermatozelor şi a durerilor de spate (nevralgie sciatică).

Sânzienele galbene sunt cicatrizante, grăbesc refacerea ţesuturilor, înfrumuseţează pielea, ajută la refacerea pigmentaţiei normale.

Sunătoarea este prin excelenţă o plantă calmantă la nivelul pielii, fiind indicată contra alergiilor, a mâncărimilor şi usturimilor, a bolilor de ficat. Utilizată sub formă de băi, are proprietăţi calmante şi hipnotice (produce somnul).

Trifoiul roşu (Trifolium pratense) este o plantă antiseptică, antireumatică, antiasmatică şi antiinflamatoare, decongestivă, calmantă uşor.

Drobiţa este utilizată tradiţional în uz intern pentru tratarea hipotiroidiei, a afecţiunilor renale şi dezintoxicare (seminţe). Acţiunile sale sunt încă puţin cunoscute din punct de vedere ştiinţific.

Florile şi frunzele de fragi (Fragaria vesca) au proprietăţi cicatrizante şi sunt folosite pentru tratarea gingivitelor şi pentru grăbirea cicatrizării rănilor.

Menta este antiinflamatoare, reconfortantă, stimulează respiraţia, fiind un bun antiseptic pentru căile respiratorii superioare.

Angelica se găseşte în fânul recoltat toamna din zona montană, de pe terenuri mai umede şi cu sol nisipos. Utilizată extern, are proprietăţi regenerative epiteliale, antiinflamatoare şi cicatrizante. Se pare că, utilizată extern cu consecvenţă, accelerează vindecarea unor boli interne (infecţii, tulburări de asimilaţie, tulburări nervoase).

Brânca ursului apare în fânul recoltat în lunile iulie-august-septembrie din zona montană. Are proprietăţi tonice nervoase şi antitumorale. Este un remediu tradiţional pentru scleroza în plăci.

Cum obţinem florile de fân?

Florile de fân se obţin prin scuturarea fânului, imediat după uscare. Atunci, prin „sita” făcută de paiele uscate sunt cernute flori, seminţe şi frunze ale plantelor medicinale care cresc laolaltă cu iarba. Pentru obţinerea acestor flori, fânul este necesar să fie scuturat cât este proaspăt (imediat după uscare), altfel se scutură singur şi florile se pierd, ori se degradează în timpul depozitării. Valoarea terapeutică cea mai mare o au florile obţinute din fânul din anul respectiv, în timp ele pierzându-şi puterea curativă. Dacă nu am obţinut din timp flori de fân, vom putea folosi la nevoie fânul ca atare, având grijă însă să mărim concentraţia extractelor folosite.

Reţete cu flori de fân

Baia fierbinte

Mod de preparare

În cinci litri de apă se adaugă 10-15 mâini de flori de fân. Se lasă la macerat timp de 8-10 ore, amestecând din când în când. Se filtrează maceratul şi se toarnă în apa de baie, potrivindu-se temperatura apei astfel încât să se ajungă la 40 grade C. Baia durează 20-30 de minute, timp în care apa este necesar să fie menţinută mereu caldă, prin adăugarea de apă fierbinte.

Efecte terapeutice

Baia fierbinte cu flori de fân activează circulaţia, permite preluarea principiilor active din plante cu repeziciune, măreşte pe moment capacitatea de apărare a organismului în faţa infecţiilor. Este un remediu excelent contra infecţiilor renale şi a cistitei, a reumatismului, guturaiului şi gripei în faza incipientă. Este recomandată cu precădere persoanelor cu mare sensibilitate la frig şi la curenţii de aer rece.
Băile fierbinţi parţiale, cum ar fi cea de şezut sau a membrelor, se fac într-un lighean, numai cu macerat încălzit până la temperatura de 37-39 grade C, fără adaos de apă.

Contraindicaţii şi precauţii

La baia completă cu flori de fân, creşterea temperaturii se va face gradat, pornind de la temperatura de 36-37 grade C.
Nu vor face aceste băi fierbinţi persoanele hipertensive, care suferă de ischemie cardiacă, epilepsie, tromboflebită, arterită obliterantă în forme grave şi cele care au suferit accidente vasculare.

Baia cu macerat la rece

Mod de preparare

În 10 litri (o căldare) de apă se pun la înmuiat 15-20 mâini de flori de fân timp de 10-12 ore, la temperatura camerei (de dimineaţă până seara, de exemplu). După trecerea timpului de macerare, se filtrează maceratul şi se adăugă în apa de baie, care este necesar să aibă o temperatură sub 40 grade C.

Avantaje şi dezavantaje

Este una dintre modalităţile cele mai naturale de extragere a principiilor active din florile de fân, păstrând în plus anumite proprietăţi bioenergetice ale acestora. Acest extract este indicat cu predilecţie pentru tratamentele de fond, mai ales ale bolilor psiho-somatice (boli fizice care apar pe fond nervos) şi nervoase. Aceste băi au aroma cea mai plăcută (foarte apropiată de cea a fânului), fiind din acest motiv foarte agreate.
Principalul dezavantaj al acestei forme de preparare este că anumite principii active din florile de fân (cum ar fi taninurile – foarte utile în tratamentul bolilor de piele) nu sunt extrase prin această modalitate. Din acest motiv a fost imaginat extractul complet pe care vi-l vom prezenta în continuare.

Baia cu extract complet

Mod de preparare

În 5 litri de apă se pun la înmuiat 7-10 mâini de flori de fân, timp de 8-10 ore, la temperatura camerei (de dimineaţă până seara). Se filtrează maceratul şi se pune deoparte într-un vas. Florile de fân rămase, la care se mai adăugă 3-4 mâini de flori proaspete, se pun la fiert 1-2 minute în 5 litri de apă clocotită, după care se lăsă să mai infuzeze timp de 20-30 de minute. După ce s-a răcit acest decoct, se filtrează şi se combină cu maceratul la rece obţinut iniţial, după care se toarnă în apa de baie.

Avantaje şi dezavantaje

Acest extract conţine atât principiile active obţinute prin macerare, cât şi cele extrase la temperaturi înalte, fiind din acest motiv cel mai activ. Singurul său dezavantaj: este mai greu de obținut.

Cataplasma

O mână de flori de fân se macină cu râşniţa de cafea sau se mărunţesc în piuă. Se adaugă peste ele puţină apă călduţă (la 37-42 grade C) şi se lăsă să stea vreme de 1-2 ore. Se învelesc în tifon şi se aplică pe locul afectat.

Citiți și:

Florile vindecătoare

Sânzienele – planta ce ne pune în legătură cu sânzienele și care alungă cancerul

 

yogaesoteric
14 septembrie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More