C.J. Hopkins: Salutări din Germania „Noii normalități”!

La 1 aprilie 1933, la scurt timp după ce Hitler a fost numit cancelar, naziștii au organizat un boicot al afacerilor evreiești din Germania. Membri ai trupelor de asalt („die Sturmabteilung”, sau „Departamentul de asalt”, așa cum îmi place să mă gândesc la ei) stăteau în fața magazinelor deținute de evrei cu pancarte pe care scria cu litere gotice „Germani! Apărați-vă! Nu cumpărați de la evrei!” Boicotul în sine a fost un dezastru total – majoritatea germanilor l-au ignorat și și-au continuat viața – dar a fost începutul persecuției oficiale a evreilor și al totalitarismului în Germania nazistă.

În luna mai 2021, aici, în Germania „Noii Normalități”, guvernul (care, se înțelege de la sine, nu seamănă deloc cu regimul nazist sau cu orice alt regim totalitar) a implementat un sistem de segregare socială care interzice participarea la societatea germană a tuturor celor care refuză să se conformeze public ideologiei oficiale a „Noii Normalități”. Începând de la acea dată, doar cei care au un „permis de vaccinare” oficial sau dovada unui test PCR negativ au voie să se așeze și să mănânce la restaurant, să facă cumpărături în magazine „neesențiale” sau să meargă în baruri, la cinema sau oriunde.

Iată un anunț de pe site-ul web al Prater, o populară berărie din Berlin:

Dragi oaspeți,
Terasa berăriei Prater s-a redeschis – Restaurantul Prater rămâne închis.
Vă rugăm nu uitați să aveți la dumneavoastră testul corona negativ sau certificatul de vaccinare completă. Folosim aplicația „luca” pentru a păstra informațiile dvs. de contact atunci când ne vizitați – sau vechiul pix și hârtie.
Va fi necesar să purtați o mască medicală ori de câte ori părăsiți masa dvs.
Echipa dvs. de la Prater

Bineînțeles, nu există absolut nicio comparație valabilă între aceste două evenimente sau între Germania nazistă și Germania „Noii normalități” și nici nu aș insinua vreodată că ar exista una. Acest aspect ar fi ilegal în Germania „Noii normalități”, deoarece ar fi considerat „relativizarea Holocaustului”, ca să nu mai vorbim de faptul că este „antidemocratic și/sau delegitimarea statului într-un mod care pune în pericol securitatea” sau orice altceva. În plus, nu e ca și cum ar exista gorile SA care stau în fața magazinelor și restaurantelor cu pancarte pe care scrie „Germani! Apărați-vă! Nu vindeți celor nevaccinați și netestați!”. Doar că acum este ilegal să faci asta, adică să vinzi ceva celor dintre noi pe care mass-media și guvernul i-au stigmatizat sistematic ca fiind „negaționiști ai covid” pentru că nu s-au convertit la noua ideologie oficială și nu s-au supus „vaccinării” sau „testării”.

Protestele față de noua ideologie oficială sunt, de asemenea, ilegale în Germania „Noii normalități”. Bine, cred că ar fi necesar să reformulez. Cu siguranță nu vreau să dezinformez pe nimeni. Protestul față de „Noua Normalitate” nu este interzis în sine. Ai tot dreptul să soliciți un permis pentru a protesta împotriva „restricțiilor covid”, cu condiția ca toți participanții la protestul tău să poarte o mască N95 cu aspect medical și să păstreze o distanță de 1,5 metri față de fiecare alt protestatar cu mască medicală… ceea ce este ca și cum ai permite protestele antirasiste atâta timp cât toți protestatarii poartă robe Ku Klux Klan și interpretează la karaoke, cu coregrafie, piesa Sweet Home Alabama a lui Lynyrd Skynyrd.

Cine spune că germanii nu au simțul umorului?

Nu vreau să îi nominalizez pe germani. Nu există nimic inerent totalitar sau fascist, sau autoritarist și hiperconformist în mod robotic la germani, ca popor. Faptul că marea majoritate a germanilor au pocnit din călcâie și au început să urmeze ordinele fără a judeca, așa cum făceau în Germania nazistă, în momentul în care „Noua Normalitate” a fost introdusă în 2020, nu înseamnă că toți germanii sunt fasciști prin natura lor. Majoritatea americanilor au făcut la fel. La fel au făcut și britanicii, australienii, spaniolii, francezii, canadienii și o listă lungă de alte popoare. Doar că, ei bine, se petrece să locuiesc aici, așa că am urmărit de aproape cum Germania a devenit „Germania Noii Normalități”, iar aceasta m-a impresionat profund în mod cert.

Ușurința cu care autoritățile germane au implementat noua ideologie oficială și cât de fanatic a fost îmbrățișată de majoritatea germanilor a fost un adevărat șoc. Am crezut în mod naiv că, având în vedere istoria lor, germanii vor fi printre primii care vor recunoaște o mișcare totalitară în curs de apariție, bazată pe marile minciuni goebbelsiene ca la carte (de exemplu, statisticile manipulate privind „cazurile” și „decesele” de covid), și că se vor opune în masă, sau cel puțin se vor opri un moment pentru a pune la îndoială minciunile pe care liderii lor le lătrau isteric.

Nu puteam să mă înșel mai mult de atât.

Iată-ne aici, un an mai târziu, iar chelnerii și vânzătorii din magazine „verifică actele” pentru a impune respectarea noii ideologii oficiale. (Și, da, „Noua Normalitate” este o ideologie oficială. Când îndepărtezi iluzia unei molime apocaliptice, nu există altă descriere pentru ea.) Oameni perfect sănătoși, cu măști medicale, fac coadă pe străzi pentru a fi „vaccinați” experimental. Magazinele și restaurantele falimentate de blocaj au fost preschimbate în „stații de testare PCR” fără programare. Guvernul dezbate obligativitatea „vaccinării” copiilor de la grădiniță. Echipe de gorile arestează octogenari pentru că au făcut un picnic pe trotuar fără permisiune. Și așa mai departe. În acest moment, aștept vestea că se înființează „tabere de dezinfecție” în masă pentru a rezolva „Problema nevaccinaților”.

Hopa… iar am ajuns să „relativizez Holocaustul”. Chiar este necesar să nu mai fac asta. Germanii iau aceste aspecte foarte în serios, mai ales în contextul în care Israelul este atacat neîncetat de către populația disperată și săracă pe care a închis-o într-un ghetou imens, cu ziduri, și pe care o curăță etnic în mod autoapărat.

Dar, serios, nu există nicio asemănare între Germania nazistă și Germania „Noii normalități”. Sigur, ambele sisteme au suspendat constituția, au declarat o „stare de urgență” națională care permite guvernului să conducă prin decret, au inundat masele cu propagandă nebună și „fapte științifice” manipulate, au interzis protestele, au criminalizat disidența, au implementat o varietate de ritualuri și simboluri publice și un sistem de segregare socială pentru a impune respectarea ideologiilor lor oficiale și au demonizat pe oricine a refuzat să se conformeze… dar, în afară de asta, nu există nicio asemănare, iar oricine sugerează că există este un extremist social-deviant periculos, care probabil că e nevoie să fie pus în carantină undeva, sau tratat într-un alt mod „special”.

În plus, cele două ideologii sunt complet diferite. Una a fost o ideologie totalitară fanatică bazată pe o superioritate rasială imaginară, iar cealaltă este o ideologie totalitară fanatică bazată pe o „molimă apocaliptică” imaginară… așa că despre ce mai vorbesc? Pe deasupra, fără svastici, nu? Fără svastici, nu există totalitarism! Și nimeni nu-i ucide în masă pe evrei, din câte știu eu, și asta e elementul critic, până la urmă!

Deci, nu contează. Ignorați toate aspectele nebunești pe care tocmai vi le-am spus despre Germania „Noii normalități”. Nu vă faceți griji nici pentru „Noua normalitate” din America. Sau de „Noua normalitate” din Marea Britanie. Sau „Noua normalitate” de oriunde. Vaccinați-vă în mod experimental. „Vaccinați”-vă experimental copiii. Dovedește-ți loialitatea față de Reich… scuze, am vrut să spun față de capitalismul global. Ignorați acele rapoarte despre oameni care mor și suferă de efecte adverse oribile. Poartă-ți masca. Purtați-o pentru totdeauna. Dumnezeu știe ce alte virusuri mai sunt acolo, așteptând să vă pângărească fluidele trupești și să vă provoace o boală asemănătoare gripei, sau să vă taie în floarea vârstei de 70 sau 80 de ani… și, Doamne, era să uit „covidul prelungit”. Acesta în sine este cu siguranță suficient pentru a justifica restructurarea radicală a societății, astfel încât să semene cu un parc tematic de spital de lux, cu personal format din fasciști paranoici, cu fețe zâmbitoare, îmbrăcați în costume Hazmat cu design fantezist.

Oh, și păstrați-vă „actele de vaccinare” în ordine. Nu știi niciodată când va fi necesar să le arăți unui funcționar de la aeroport, de la un magazin, de la un restaurant, șefului tău, proprietarului, poliției, băncii, furnizorului de servicii de internet, partenerului tău de pe Tinder… sau altei figuri de autoritate din „Noua normalitate”. Adică, nu vreți să fiți confundat cu un „negaționist al covidului”, sau cu un „anti-vaccinist”, sau cu un „teoretician al conspirației”, sau cu un alt tip de deviant ideologic, și să fiți alungat din societate, nu-i așa?

Citiți și:
C. J. Hopkins: „Noua Normalitate” mai poate fi încă oprită (1)
Minunata nouă normalitate

 

yogaesoteric
17 ianuarie 2022

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More