Călătorie astrală prin metode yoghine


de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Lumea Astrală este în realitate un gigantic univers paralel, subtil, tainic, care transcende în totalitate orice concepţie a noastră, limitată, despre o altă lume. Ea cuprinde atât „cerurile”, cât şi „infernurile”. Cel care are trezită capacitatea de a percepe această lume sau, cu alte cuvinte, cea de „a patra” dimensiune (astrală), descoperă tărâmuri paradisiace de o frumuseţe uluitoare. Fiinţele din planurile elevate ale astralului sunt de o bunătate, de o armonie şi de o drăgălăşenie copleşitoare.

O fiinţă pământeană care vrea să acceadă prin dedublare la sferele înalte ale astralului, trebuie să aibă o frecvenţă elevată de vibraţie a energiilor sale aurice, căci altfel ea se poate confrunta cu punctul de destinaţie al unui voiaj astral în zone cu un decor lugubru şi înspăimântător. Sfinţii, yoghinii avansaţi, clarvăzătorii, înţelepţii şi profeţii povestesc adeseori despre călătoriile lor în asemenea locuri paradisiace, care n-au figurat niciodată pe o hartă fizică geografică a pământului, şi ei descriu fiinţele minunate pe care le-au întâlnit atunci.

Locul natural al corpului astral este universul astral. În timpul somnului, corpul astral al unei persoane se desprinde uneori perfect conştient din lumea fizică şi călătoreşte instantaneu în universul astral, la sute sau chiar miliarde de ani lumină, vizitând astfel tainicele lumi sublime. Dorinţa de a dormi a corpului fizic se explică şi prin nevoia firească pe care o resimte corpul astral de a se desprinde de limitele pe care i le impune carnea, pentru a se proiecta să se alimenteze cu energie, cu iubire, cu trăiri sublime, cu informaţii şi cu imagini.

Călătoria în sferele tainice astrale ne ajută să intrăm în contact profund cu fiinţe minunate, cu entităţi spirituale evoluate, să întâlnim persoane dragi de care „moartea” ne-a despărţit, să cunoaştem alte forme de viaţa, să vizităm peisaje mirifice, de o bogăţie şi de un rafinament care întrec cu mult chiar şi cea mai bogată imaginaţie. Călătoria astrală ne învăţa că în realitate nu există moarte, ci doar o „trecere” într-un alt tărâm, că în urma părăsirii definitive a corpului fizic, noi mergem către acele sfere ale planului astral cu care avem mari afinităţi.

Câteodată noi suferim pentru o fiinţă care ne-a fost foarte dragă şi care a murit. Atunci noi plângem acea fiinţă ca şi cum nimic din ea nu ar mai rămâne, în afara câtorva amintiri înscrise, care sunt în străfundurile memoriei noastre. Cu toate acestea, fiinţa respectivă continuă să ne vadă, să ne audă, să ne înţeleagă şi să ne iubească. Ea ne poate face adeseori vizite, venind, în dimensiunea astrală, în casa noastră. Însă cel mai adesea noi nu o putem vedea, după cum, de asemenea, nu putem vedea entităţile sau, altfel spus, fiinţele de lumină care vin din planurile superioare să ne ghideze, să ne inspire, să ne protejeze, şi să ne sprijine în momentele de cumpănă ale vieţii.

Nimeni nu se mai îndoieşte că astralul există

Universul astral a existat şi există, dar nu toată lumea are acces la el, cu toate că teoretic oricine poate ajunge acolo.
Psihologia are tendinţa de a clasa fenomenele astrale ca fiind stări de delir, crize de isterie sau stări de dedublare a personalităţii. Într-un anume fel, ea are dreptate: fiindcă există şi oameni care cred cu tărie că realizează voiaje astrale şi care, în realitate, suferă de tulburări psihice ce necesită un tratament adecvat. Există şi oameni care confundă visul cu tehnicile de călătorie astrală; aici fiind cel mai adesea vorba despre o lipsă de discernământ.
Cu toate acestea, dincolo de aceste cazuri speciale, putem foarte bine să avem un corp şi o minte sănătoase şi să experimentăm – în mod spontan sau folosind anumite tehnici – proiecţia astrală în universul astral.

Cine se poate dedubla?

Teoretic vorbind, oricine poate trăi această experienţă. Până şi animalele, în timpul somnului, călătoresc în anumite lumi astrale. Posibilitatea de a accede la planurile de existenţă astrale nu este în mod obligatoriu legată de calităţi speciale, înnăscute. Ea chiar poate fi dobândită de către oricine, printr-un antrenament perseverent şi sistematic. Dacă perseverăm, noi putem ajunge la un control perfect asupra procesului separării corpului subtil de cel fizic.
Unora le va trebui, probabil, o perioadă mai lungă; însă alţii, dimpotrivă, pot realiza progrese rapide, datorită performanţelor pe care le-au realizat în vieţile lor anterioare.
Există, de asemenea, o serie de factori care pot accelera sau, din contră, frâna această realizare spirituală: modul de viaţă, alimentaţia, calitatea predominantă a gândurilor şi a emoţiilor, etc.
Deşi, în general, oricine se poate dedubla, practica acestor tehnici nu este niciodată recomandată persoanelor cu tulburări psihice sau celor care suferă de tulburări cardiace, gravidelor (începând cu a şaptea săptămână de sarcină), femeilor în perioada ciclului menstrual, persoanelor care au depăşit vârsta de 60 de ani (cu excepţia cazului în care acestea au început deja această practică de mai mulţi ani).

În concluzie, se poate spune că orice persoană echilibrată şi bine centrată mental poate realiza o călătorie astrală oricând doreşte, cu condiţia să respecte cu rigurozitate legile referitoare la călătoria astrală: relaxare absolută, calm profund lăuntric, controlul respiraţiei şi liniştea exterioară.

Există persoane mai înzestrate pentru acest tip de experienţă?

Într-adevăr, unele persoane manifestă încă de la început mai multe aptitudini în această direcţie decât altele. Acesta nu este însă un motiv de descurajare pentru cei la care rezultatele întârzie să apară. Perseverenţa în antrenament va aduce, în cele din urmă, răsplata: stăpânirea perfectă a acestor tehnici de dedublare.

Arta de a face o călătorie astrală nu este asemenea unei competiţii sportive; este preferabil să o comparăm mai degrabă cu imaginea unui copil care învaţă să meargă. Atâta timp cât încă nu poate merge, el trebuie să persevereze, şi la un moment dat va reuşi.

Cum se petrece astralizarea?
Putem realiza ieşirea din corpul fizic fie la modul conştient, voluntar, fie spontan, aproape fără voia noastră. Călătoria astrală conştientă se realizează de regulă folosind anumite tehnici. Unii se folosesc din plin de autosugestie, de inducerea unor stări de transă sau de anumite substanţe halucinogene. Noi vă sfătuim însă să nu recurgeţi la asemenea metode. Adevăraţii maeştrii ai călătoriei astrale nu au nevoie de aceste artificii pentru a ajunge să controleze perfect fenomenul (procesul) dedublării astrale.

 
Putem să ne dăm seama că s-a realizat cu adevărat o dedublare spontană în momentele în care realizăm cu surprindere că nu mai suntem în corpul nostru fizic. Aceasta se poate produce cel mai frecvent în timpul somnului sau în cazuri grave de accidente corporale, în situaţia în care apar dificultăţi respiratorii ori în cazul pierderii cunoştinţei. Deja, la ora actuală, sunt foarte bine cunoscute experienţele extracorporale ale persoanelor care au suferit stări de moarte clinică şi care au putut după aceea să descrie în amănunţime toate intervenţiile care s-au făcut pentru a fi readuse la viaţă.
 

 
În general, fie că este vorba de o ieşire spontană sau voluntară, indiferent de tehnica folosită, are loc întotdeauna o disociere a corpului fizic de cel subtil. Atunci, acesta din urmă poate fie să ajungă într-un anumit loc pe Pământ, putând astfel să vadă şi să audă tot ce se petrece acolo, fie să treacă printr-un fel de tunel vibrator care face legătura cu universul astral. Acest tunel a fost descris cam aproape de toţi cei care au trăit experienţa unei morţi apropiate. La capătul acestuia se află o lumină suavă, greu de descris în cuvinte.
Acest tunel nu este, de fapt, unul singur, ci mai degrabă avem de a face cu o succesiune de tunele. Ele conduc fie către acea lumină, fie către diferite lumi (sfere) astrale sau tărâmuri care sunt numite, în tradiţia creştină, „paradisuri” şi „infernuri”.
 

În care planuri subtile putem călători?

Aproape oriunde! Putem avea, dacă dorim, o destinaţie oarecum terestră, astfel încât este cu putinţă să vizităm în astral fiinţa iubită sau o persoană care este bolnavă sau un anumit loc în care posibilităţile noastre financiare nu ne permit să călătorim…

De asemenea, putem pătrunde prin dedublare în diferitele sfere (lumi) astrale la care, datorită gradului nostru mai scăzut sau mai înalt de elevare lăuntrică, avem automat acces. Există unele sfere astrale în care avem acces limitat (numai anumite fiinţe pot pătrunde în aceste locuri, cum ar fi de exemplu biblioteca AKASHA-ică), iar altele sunt interzise celor care nu au atins cel mai înalt grad de evoluţie spirituală.

Pentru a evita unele situaţii neplăcute, chiar traumatizante, şi anume dedublarea în lumi paralele infernale, este absolut necesar ca înainte de a începe experienţele de astralizare (dedublare) să ne asigurăm mai întâi că suntem sănătoşi şi armonioşi, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, mental şi emoţional.

Cum ne deplasăm în lumile paralele?

Iniţiaţii în anumite aspecte secrete ale sistemului YOGA utilizează cu succes CHAKRA-ele pentru a pătrunde instantaneu în anumite lumi tainice ale universului astral, care diferă între ele prin frecvenţa de vibraţie a lungimii lor de undă. Accesul poate fi realizat atunci cel mai uşor cu ajutorul trezirii şi a ascensiunii controlate prin SUSHUMNA NADI a energiei fundamentale KUNDALINI, de la un centru de forţă la un alt centru, pornind de la lumea paralelă cea mai de jos pentru a ajunge la lumea astrală cea mai elevată care ne este accesibilă numai dacă am reuşit să trezim suficient de bine centrul cel mai înalt de forţă.

Deplasarea în lumile tainice paralele ale astralului se poate face: iute ca „fulgerul”, acolo unde drumul în astral este realizat în zig-zag, ori ca o „săgeată luminoasă”, când drumul este drept precum trunchiul unui arbore sau întocmai ca „şarpele arzător”, atunci când persoana respectivă sare imediat în astral, şi apoi se deplasează într-un mod şerpuitor.

Pe cine putem întâlni în evadările noastre extracorporale?

Tunelul astral este „bulevardul” care duce la diferite sfere (universuri paralele) astrale, şi aceasta se realizează de regulă în funcţie de „afinităţile” vibratile predominante ale fiinţei care realizează călătoria în astfel de tărâmuri. În aceste lumi noi putem întâlni atunci un prieten sau o rudă care a decedat, putem întâlni totodată animale fabuloase, care nu există pe Pământ, ci numai în anumite sfere astrale sau chiar un animal care ne este nouă foarte apropiat în viaţa terestră; putem întâlni, de asemenea, Ghizi spirituali, autentici sau falşi, îngerul nostru păzitor, etc.

Unii yoghini avansaţi se întâlnesc curent în astral cu alţi yoghini avansaţi pentru a experimenta astfel, perfect conştienţi, anumite stări spirituale, psihice său mentale, şi adeseori ei constată la trezire că au trăit perfect lucizi aceleaşi experienţe.

Adeptul (adepta) YOGA avansat(ă) care stăpâneşte foarte bine starea de dedublare astrală poate să se întâlnească zilnic sau săptămânal şi să fuzioneze amoros cu continenţă, cu iubita, respectiv iubitul (care este capabil la rândul său să se dedubleze astral) cu care are la nivel fizic o relaţie afectivă şi amoroasă plenară. În unele cazuri, yoghinii avansaţi pot angrena relaţii amoroase în astral cu fiinţe de sex opus pe care le ajută să se dedubleze, şi abia după luni sau ani de zile ei ajung să se întâlnească şi să devină iubiţi în lumea materială, fizică.

Cât timp durează decorporalizarea?

Medicii pot aprecia cu precizie intervalul de timp care se scurge din momentul în care survine moartea clinică a unei persoane până când aceasta îşi revine şi intră din nou în corpul fizic. Acesta poate varia de la câteva secunde până la mai multe ore. În cazul în care persoana care efectuează călătoria astrală (desigur, de data aceasta fără voia ei) se află în comă, aceasta poate dura săptămâni sau chiar luni de zile.

Un alt criteriu după care putem aprecia durată călătoriei astrale este cel subiectiv, şi anume cât timp a simţit persoana în cauză că a petrecut în lumea sau în lumile astrale prin care a călătorit. Astfel, în unele situaţii noi putem avea impresia că am fost plecaţi ore întregi şi, de fapt, să fi lipsit din corpul fizic numai câteva minute, aşa cum sunt ele măsurate în timpul terestru.

Coarda sau firul de argint
În timpul călătoriei astrale, corpul subtil (cu care, de fapt, realizăm călătoria) rămâne permanent legat de corpul fizic printr-o tainică substanţă sau mai precis printr-un fluid care are aparenţa unui fir de culoare argintie. Acesta este cunoscut de cei iniţiaţi sub numele de „coardă de argint”. Caracteristica acestui fir este aceea că el se poate prelungi la distanţe foarte mari. El poate fi rupt numai în caz de sinucidere astrală (când persoana în cauză nu mai vrea absolut deloc să revină în corpul fizic), în cazul morţii corpului fizic (care poate fi cauzată de bătrâneţe, boală său accident) sau datorită unui atac victorios al unei entităţi din tărâmurile infernale, aceasta numai în cazul în care am admis să mergem într-un astfel de loc după dedublare.

Întoarcerea în corpul fizic

Întoarcerea din locul în care ne aflăm în universul astral şi reintegrarea în corpul fizic se realizează cel mai adesea destul de simplu: este suficient atunci să urmăm în sens invers coarda de argint.
Ea poate fi uşoară său dificilă, mai ales în funcţie de subiectul care realizează experienţa. Dacă acesta este o persoană sănătoasă, armonioasă şi echilibrată din punct de vedere emoţional şi mental, care s-a integrat foarte bine în rolul său activ în această încarnare pe Pământ, lucrurile vor decurge simplu, întocmai ca în situaţia când ne trezim bine-dispuşi dimineaţa, după o noapte excelentă de odihnă. Dacă, din contră, este vorba de o persoană cu un echilibru psihic şi mental fragil, care nu se simte prea bine în pielea sa în viaţa de zi cu zi şi pentru care călătoria astrală nu este decât un mijloc de a fugi de realităţile cotidiene, întoarcerea în trup poate fi chiar foarte dificilă. O astfel de persoană poate fi chiar tentată să ia hotărârea de a nu se mai întoarce. Într-un asemenea caz, ea va rupe singură firul de argint care o leagă de corpul fizic. În general, în asemenea cazuri, corpul fizic va suferi un stop cardiac care va „explica” pentru medic moartea subită a persoanei în cauză.

Iată de ce călătoria astrală nu poate fi realizată oricum şi de către oricine, şi aceasta explică de ce este neapărat necesară o serioasă muncă de auto-modelare înainte de a se lansa într-o asemenea aventură.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 11

Citiţi şi:

Revelaţii referitoare la modul în care se realizează fuziunile amoroase în lumea de dincolo (UNIVERSUL ASTRAL)

Iniţierea în stările benefice de transă, o poartă deschisă către paradisurile astrale

yogesoteric
9 februarie 2011

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More