Calea rătăciţilor

de Justina Cojan

Nimic nu poate arăta mai bine caracterul unui om decât atitudinea sa faţă de practica spirituală şi faţă de Ghidul său spiritual. Când am pornit pe o Cale spirituală şi ne-am cunoscut Ghidul spiritual, nimeni nu ne poate stăvili transformarea cu excepţia propriei noastre fiinţe. Atunci când acest fapt se petrece constituie cu adevărat o cauză de regret menţionată de înţelepţi în „Perceptele esenţiale ale înţelepciunii”: „Ghidul spiritual fiind unicul nostru Ghid pe Calea care duce la eliberarea spirituală, despărţirea noastră de el înainte de a fi atins cu adevărat iluminarea divină ar fi o cauză de regret.”

Au părăsit Calea Spirituală

Desăvârşirea spirituală prin practica YOGA nu se poate face haotic, ci se realizează prin parcurgerea obligatorie a unor etape sau faze succesive. Fiecare pas în YOGA are propria sa importanţă; în fiecare etapă trebuie dobândită măiestria. Un text al înţelepciunii orientale, ISHVARA-GITA, spune referitor la YOGA: „Pentru acela care are la dispoziţie YOGA şi cunoaşterea pe care aceasta o face cu putinţă, nu mai există nimic altceva de dorit”. Şi totuşi, fiinţe umane care au fost pe această cale spirituală, cuprinse de nerăbdare şi îndoieli s-au îndepărtat de Ghidul spiritual şi implicit au părăsit calea spirituală renunţând, de bună voie, la şansa divină a transformării.
Astfel, din fiinţe cu mintea şi inima deschise pentru experienţele spirituale autentice, datorită exacerbării ego-ului, au început să blameze şi să condamne învăţătura spirituală, şcoala spirituală şi pe Ghidul spiritual. Aceste fiinţe care au trăit experienţe spirituale autentice sau flash-uri ale unor stări divine s-au grăbit a considera că drumul transformării lor a ajuns la capăt şi ei chiar au atins eliberarea supremă. Ele au scăpat de sub control anumite tendinţe negative, ce apar la toate fiinţele umane, uitând că drumul perfecţiunii cere din partea oricui încredere, credinţă, dăruire, aspiraţie, consecvenţă, răbdare, toleranţă, curaj. De asemenea, au uitat chiar şi acele reguli elementare care stau la baza armonizării între toate fiinţele, între om şi societate, cât şi ale disciplinei individuale ce se referă la organizarea vieţii interioare.

Deşi au cunoscut învăţătura unui Ghid Spiritual în cele din urmă, din nefericire, aceasta nu a putut fi acceptată (conform învăţăturii din Upanishade), cu „asentimentul mentalului, cu consimţământul voinţei, cu bucuria şi supunerea inimii. Adică cu cele trei elemente ale credinţei mentale complete.” Astfel, au uitat cu desăvârşire faptul că toţi marii yoghini, Ghizii spirituali au atins realizările lor sublime doar după ce au trecut prin mari prefaceri transformatoare şi chiar dificultăţi. Îndoiala, ca sămânţă a rătăcirii, s-a manifestat, nestingherită, sub toate aspectele: în faţa realităţii lui Dumnezeu, în faţa realităţii inefabile a sufletului, în faţa realităţii tainice inefabile a vieţii. Oricum s-ar fi manifestat îndoiala, a declanşat procese de rezonanţă cu lumea cea cumplită a demonilor şi chiar cu infernul, deoarece: „Fiecare îndoială demoniacă pe care o acceptăm, o hrănim şi o facem să crească ne împinge totodată într-un mod insidios pe calea cea îngrozitoare a rătăcirii, care în cele din urmă ne abate de pe calea spirituală pe care ne aflăm.”
Îndoielile demoniace cu care s-au confruntat, la un anumit moment dat, s-au dovedit a fi fatale pentru unii dintre ei, făcându-i să se rătăcească şi să devieze de pe calea spirituală autentică pe care au existat. Rătăcitul, sclav al pasiunilor oarbe, nu-şi mai poate accepta Ghidul Spiritual ca pe o fiinţă divină necesară să-i transforme personalitatea egoistă limitată, pentru a o elibera, pentru a o face să iasă din ego şi a o ajuta să intre în universalitate şi infinit. Astfel, din aspiranţii autentici, care au fost la începuturi, au devenit sărmane şi evidente „rebuturi” yoghine ce vor să structureze, în jurul unui focar satanic contrainiţiatic, un domeniu sectar în care să-şi trăiască deşertele iluzii de măreţie prin pretenţii sterile, orgolii umflate la maxim, egoisme mascate cu abilitate, foame nesăţioasă de putere şi exacerbarea importanţei egotice de sine.

Pseudo-şcoli spirituale

Tulburaţi de propriile pasiuni, rătăciţii sunt incapabili să stabilească relaţii corecte şi armonioase cu ceilalţi, căci ei urmăresc numai fericirea lor personală în orice circumstanţă. Privindu-şi realizările spirituale, prin lunete măritoare, au căzut pradă unei mândrii exagerate, care i-a dus la incapacitatea de a mai asculta glasul inimii şi atunci ego-ul a devenit cea mai importantă parte a naturii lor. Aceste fiinţe, numite din acest moment rătăcite, încep distrugerea cu vorba, cu mica şi marea bârfă, cu fabulaţiile veninoase, colportările şi noroiul aruncate în obrazul altora, de obicei a acelora incapabili de a răspunde pe măsură sau uneori, măcar de a se apăra. Stăpâniţi de suspiciuni demoniace vor credita ca realitate falsele lor ipoteze sau născociri de tot felul despre învăţături şi şcoli spirituale imaginate şi susţinute doar de orientarea lor bolnavă. Datorită imaginaţiei lor dezlănţuite rătăciţii văd, în mod fals, în ceilalţi, exact problemele grave cu care se confruntă, propria lor degringoladă lăuntrică sau regresul lor spiritual. Drumul rătăcirii, unor astfel de fiinţe, începe prin a vorbi şi gândi despre lucruri pe care nu le cunosc despre sine, despre cei din jur, despre învăţătura căii spirituale prin care chiar ei au dobândit autentice beneficii spirituale. Rătăcitul crede că eforturile anterioare, meritele precedente, îi dau privilegii eterne ce trebuiesc recunoscute de cei din jur la orice pas. Pentru aceasta rătăcitul, manifestând din belşug aroganţă, intoleranţă şi insolenţă se autointitulează conducător pe un simulacru de şcoală pe care o fondează grabnic împreună cu alte fiinţe rătăcite.

Printr-o atitudine plină de „curaj” a auto-victimizării s-a retras din şcoala spirituală şi s-a asociat grabnic cu alt rătăcit, specializat în utopii spirituale, pentru a-şi putea proteja, împreună, bruma lor de înţelepciune şi a o feri de expirare. Intoleranţa îi va îndepărta definitiv de pe adevărata cale spirituală iar infatuarea şi setea de putere, îi va face să se desăvârşească într-o tristă artă a conspirării în care la loc de cinste vor sta calomnia, făţărnicia, troglodeala, duplicitatea. Acestea îi vor consolida rătăcitului un ego foarte subtil, cu mult mai periculos decât ego-ul grosier, pierzându-şi, pe nesimţite, calitatea de căutător spiritual autentic. Plini de ei, rătăciţii vor „zbura”, pe la alţi aşa-zişi ghizi spirituali creaţi de împrejurări, sau numiţi ad-hoc asemenea lor, lăudându-se reciproc într-un mod deşănţat şi fără ruşine. Acreditându-şi reciproc valori spirituale aceştia îşi vor continua, după reguli doar de ei ştiute şi stabilite, drumul dezordonat prin spiritualitate fondând peste noapte pseudo-şcoli spirituale şi măsluind cu grijă tehnici iniţiatice.
Şi astfel, pun bazele „şcolii lor de YOGA” pentru a împărtăşi o învăţătură despre orice şi despre nimic care să le aparţină, dar mai ales despre ei înşişi, despre opiniile lor şi despre judecăţile lor, satisfăcuţi că le ştiu pe toate şi că au ocazia să facă paradă de cunoştinţele lor. Domniile lor rătăcite afişează CV-uri, grele în omisiuni, fără de niciun început, punctând numărul zecilor de ani în care prezintă abilităţi şi experienţe, fără a menţiona în ce universuri au fost dobândite şi de cine au fost acreditate de-a lungul zbuciumatei lor existenţe.

Drum fără întoarcere

Şi astfel, căutarea lor interioară continuă, materializându-se cel mai adesea în dorinţa de a-şi realiza fantasmele nocive pe care le-au asimilat şi care îi domină. Copleşiţi de infatuare, ei se simt acum „realizaţi” şi „puternici” şi li se pare că nu mai au nevoie de nimeni, fiindu-le suficient că se bucură de o iluzorie formă de putere. De cele mai multe ori, rătăcitul, refuzând sentimentul fraternităţii spiritule, este mânat de o unică dorinţă, de a fi deasupra tuturor şi de a-şi arăta superioritatea. El confundă înţelegerea preponderent intelectuală şi cunoaşterea discursivă a unei învăţături spirituale cu starea de iluminare. Orbit de patimi mărunte el nu mai poate vedea că valoarea unei învăţături spirituale este dată de caracterul ei universal care este mereu dovedit, trăit şi văzut cu o viziune mai înaltă decât viziunea intelectuală. Prin acest exces de infatuare spirituală, mentalul său devine dur. Fiind lipsit de bun simţ şi bântuit de halucinaţii malefice nu v-a urmări altceva decât satisfacerea unor dorinţe secrete care i-au amplificat fără nicio limită ego-ul în anii trecuţi de practică. Calea rătăcirii, temeinic consolidată, va fi un drum fără de întoarcere care nu-i va duce decât spre marasmul rătăcirii suportând astfel, consecinţa faptelor lor. Dar rătăciţii nu pot trăi singuri şi în setea lor nemăsurată de putere îşi caută neobosiţi cât mai mulţi susţinători. Aceştia provin, îndeosebi, din aşa numitele bisericuţe sau enclave, întreţinute şi tolerate de-a lungul anilor printre noi, „în interiorul cărora orgoliile, intoleranţele, vanităţile, bârfele, ura, ignoranţa şi obtuzitatea celor care le conduc şi le întreţin cel mai adesea cu o mare viclenie şi pe ascuns, se exacerbă întocmai ca nişte tumori canceroase care apar în trup”.

Metodele de racolare folosite de aceşti rătăciţi speculează, în mod diabolic, slăbiciunile fiinţelor oscilante manifestate prin pesimism, receptivitate şi nesiguranţă. Aceste tentative de racolare, mereu pline de „bunăvoinţă”, ne invită să participăm la acţiunile lor „generoase” prin care fiinţa noastră să fie otrăvită cu propriile lor îndoieli cretine şi demoniace diminuând pe cât posibil, la unii dintre noi, starea de fraternitate şi solidaritate în care existăm. Pentru a racola cât mai mulţi adepţi, în pseudo-şcoala formată la repezeală, este decretată libertatea individului şi eliminată disciplina din practica aşa-zis spirituală. De obicei este foarte multă vorbă goală când se face referire la „profunda lor învăţătură” iar mesajul pe care doresc să-l transmită se risipeşte, deopotrivă, în exprimări defectuoase, în imprecizii de adresare, în articulări aberante ca şi în nearticulări. Exploatând cu cinism nevoia de spiritualitate, rătăciţii şi susţinătorii lor pun în circulaţie tehnici ad-hoc şi informaţii false despre spiritualitate. Şi aşa cum un flămând poate la un moment dat să accepte orice hrană, din cauza panicii care îl face să-şi piardă discernământul, aşa oamenii pot accepta mesajele mincinoase venite din partea rătăciţilor şi a iresponsabililor lor conducători. Selectarea părtinitoare sau chiar blocarea fluxului de informaţii spirituale necesare oamenilor constituie o crimă. Rătăciţii coordonatori, făcuţi „profesori” de YOGA în ţări exotice, la şcoli surori în rătăcire, săvârşesc deliberat această crimă obstrucţionând definitiv orice aspiraţie a fiinţei umane care se poate încrede în ei.

Cacealma spirituală

Această dezinformare conştientă este făcută din perversitate, ură nepotolită, cruzime a sufletului, fanatism monstruos pentru ca ei să poată exista. Firava sinceritate a celor care aderă la o astfel de cale este folosită prompt şi neloial de gruparea rătăciţilor. Informaţiile lor false curg în şuvoi asupra unor oameni lipsiţi aproape complet de personalitate echivalând cu un genocid spiritual ce duce la grave modificări sau malformări ale conştiinţelor. Faptul deliberat de a-i influenţa în rău pe unii oameni ce se află pe o cale spirituală, determinându-i până la urmă să o abandoneze, echivalează cu comiterea unei crime din punct de vedere spiritual. Aceste grupuri de rătăciţi, mesagerii entităţilor satanice, sub demoniace coordonări, se constituie în adevărate plăgi ce caută să infecteze ceea ce este autentic spiritual prin acţiuni contrainiţiatice şi să otrăvească, în felurite moduri, climatul global al şcolii noastre spirituale. Ei îşi prezintă şcoala ca pe ceva formal deoarece adevăratul scop, consideră rătăciţii prin vocea de răsunet a conducătorului lor, este: „de a pune bazele unor comunităţi spirituale în care aspiraţiile, creativitatea şi individualitatea fiecăruia să se poată exprima liber”. În baza acestor orientări, ridicate la rang de „principii spirituale”, fiecare aspirant la rătăcire va avea grijă de ego-ul său pentru a nu suferi diminuări accidentale ci, dimpotrivă, să crească pe cât va fi cu putinţă.

Pentru a atrage spiritele receptive acestea sunt încurajate de faptul că învăţătura lor proaspăt fundamentată „se adresează nuanţat tuturor, indiferent de nivelul şi abilitatea în practica YOGA” existând cursuri pentru rătăciţii începători şi culmea, pentru rătăciţii avansaţi. Celor curioşi să afle mai mult despre propria lor sexualitate li se prezintă tentant „efectele fizice, psihologice şi spirituale prin, cei trei piloni ai amorului sacru: retenţia seminală, iubirea şi sacralitatea”. Tehnicile în care sunt „iniţiaţi” aspiranţii sunt luate de peste tot şi interpretate, adăugite, răstălmăcite, făcând un fel de coktail iniţiatic de cea mai tulbure şi dubioasă consistenţă. Tehnici iniţiatice pentru aşa zisa „înflorire a momentului prezent”, „clarificarea minţii” sau de sexualitate tantrică „inedită” sunt prezentate în editoriale sau workshop-uri. Performanţele unora dintre aceste exemplare rătăcite înscriu posturile în categoria spectacolului, considerând aceasta drept o îmbunătăţire de mare valoare, pe care se mulţumesc doar să le prezinte fără a le mai discuta în toate consecinţele lor. Departe de a proceda corect şi cu minim bun simţ impreciziile abundă fără a fi precizate sursele documentare. Rezultatul este o realitate incertă, în care cacealmaua, voit spirituală, o ia cu mult înaintea metodelor propriu-zise.

Importanţa stării de fraternitate

Astfel, între adevărata realitate şi expunerile rătăciţilor nu există nicio legătură. Totul pare un conflict de operetă, cu figuranţi amatori, stânjeniţi de situaţia nefirească în care au fost împinşi cinic de cursul capricios al destinului. Acest mod de a oferi, fără nicio jenă şi urmă de regret, tehnici iniţiatice răstălmăcite, adaptate, adăugite, plagiate duce la exploatarea aspiranţilor lor într-un mod josnic şi inadmisibil. De asemenea, YOGA folosită în scopuri mărunte ar trebui să trezească, în cazul acelora care procedează astfel, o profundă temă de meditaţie deoarece, „A vinde sau a precupeţi întocmai ca pe o marfă Sublima Învăţătură divină a Înţelepţilor ar fi o cauză de regret”. Hrănindu-şi aspiranţii cu astfel de tehnici acestora le va fi închisă calea spre inteligenţa spirituală. Această atitudine ne arată că nu există niciun fel de toleranţă, niciun fel de admisibilitate faţă de discernământul spiritual sau adevărata cunoaştere. Adevărata cunoaştere devine astfel duşmanul principal al rătăciţilor, care se alătură astfel, escrocilor şi imbecililor. Rătăcitul excelează în sărăcia de spirt şi nu admite niciun schimb de impresii deoarece nu poate înţelege faptul că: „a greşi este omenesc dar a persevera în greşeală este diabolic.” Prea desele întâlniri cu astfel de persoane ne pot induce deprinderea de a nega simplitatea, concizia, adevărul, discernământul şi ne obligă să ne îndreptăm atenţia şi activităţile spre scopuri inexistente. Cel care practică cu adevărat YOGA poate fi un pericol pentru cei rătăciţi deoarece yoghinul autentic are o foarte bună înţelegere pentru fenomenele sufleteşti şi intelectuale, de respect pentru ceea ce merită respectat, lucruri care rătăciţilor le rămân din ce în ce mai străine.

Prezenţa unor astfel de fiinţe, rătăcite, în cadrul unei şcoli spirituale este foarte periculoasă deoarece ele simt o plăcere sadică, secretă să zdruncine convingerile celorlalţi şi totodată să semene neghina neîncrederii şi a suspiciunii în sufletele aspiranţilor. De asemenea, nu trebuie „să simpatizăm niciodată cu cei care sunt demonizaţi, răi, vicioşi, coruptibili sau impuri, deoarece aceasta ne va face până la urmă mult rău”. Cel care dă semne de rătăcire, având tendinţa de a-şi proiecta slăbiciunile asupra altora, poate fi recunoscut uşor deoarece va manifesta, mai mult sau mai puţin, îndoială, lipsă de aspiraţie, răutate, egoism, orgoliu, ură, lăcomie, ignoranţă. Fiecare dintre noi trebuie să manifestăm discernământ spiritual pentru a analiza fiecare neîncredere şi suspiciune care poate să ne apară în minte, sau se poate manifesta la cei din preajma noastră, pentru a nu le lăsa să crească şi să ne acapareze. Să luăm aminte la faptul că: „un om inteligent şi plin de bun simţ, care este prevenit şi pus în gardă, valorează cât doi oameni ignoranţi”. Amplificând în noi starea de unitate şi fraternitate, printr-o angrenare spirituală exemplară, vom reuşi să contracarăm acţiunile viclene şi ascunse ale rătăciţilor datorită faptului că, întotdeauna, „mai mulţi oameni care, fiind uniţi, acţionează cu toţii într-un mod benefic, la unison, devin în felul acesta o forţă invincibilă, ce poate să-i înfrângă cu uşurinţă pe cei răi”.

Citiţi şi:
Starea de fraternitate într-un grup spiritual – fundamentul şi forţa transformării (1)
Starea de fraternitate într-un grup spiritual – fundamentul şi forţa transformării (2)

yogaesoteric
ianuarie 2008