Calomniile şi minciunile din presa românească şochează Argentina

În data de 31 august 2011 cotidianul bilingv online Bucharest Herald a publicat articolul intitulat „Bivolaru şi organizaţia MISA şochează Argentina. O grupare ce combină yoga, cu sexul şi cu pornografia!” Acest articol ilustrează sugestiv modul în care diversele organe de presă jonglează cu „informaţiile” şi „ştirile” (a se citi minciunile, invenţiile, calomniile) pentru a dezinforma şi denigra persoanele sau organizaţiile „indezirabile”, manipulând opinia publică cu abilitate pentru a genera veritabile curente defavorabile de opinie. Nu numai în România se practică pseudo-jurnalismul, adică proliferarea unor publicaţii şi promovarea unor jurnalişti care nu respectă deloc deontologia jurnalistică. Venim în întâmpinarea cititorilor dornici să descâlcească manevrele de manipulare prin intermediul presei cu câteva idei pertinente care ridică multe semne de întrebare.
 
Articolul în cauză citează o agenţie de presă (Hotnews) care citează un ziar (La Gaceta) care la rândul lui citează un alt ziar (La Voz). Se invocă în mod concis şi cu o alură care vrea să pară profesionistă anumite mărturii şi declaraţii. Cititorul cu siguranţă va pierde firul veridicităţii căci, într-o astfel de situaţie, articolul din Bucharest Herald nu pare să aibă nevoie de argumentaţie sau dovezi. Autorul său (nemenţionat) citează alte publicaţii şi, chiar dacă el citează anumite afirmaţii mincinoase, poate susţine cu „inocenţă” că el spune adevărul când afirmă că acele ziare au scris ce au scris. Având în vedere că nu toţi suntem la curent cu peisajul presei argentiniene, ar fi meritat ca ziaristul român care citează din presa argentiniană să se documenteze dacă nu cumva publicaţiile pe care le citează sunt de genul „Poveşti adevărate”. Deci deşi un ziarist român citează un ziar de la capătul pământului care scrie, printre altele, despre evenimente petrecute în România, nu face un minim efort de a verifica faptele şi de a contacta aici în ţară Biroul de Presă MISA pentru a include în articolul său, aşa cum îi cere deontologia profesiei de jurnalist, punctul de vedere al tuturor părţilor implicate.

Şi totuşi, dincolo de aceste considerente generale, se pare că în oraşul argentinian Capilla del Monte cineva investeşte foarte mult timp, efort şi bani pentru a denigra un curs de yoga de dimensiuni relativ modeste. Astfel, articole calomnioase din presa română au fost traduse în limba spaniolă şi postate pe internet, iar oraşul a fost împânzit de afişe cu linkurile de pe internet unde puteau fi acestea accesate. Ce credeţi că i-a şocat pe acei oameni de acolo, o mână de oameni ce practicau meditaţia sau faptul că cineva, cu scopuri ascunse, a afişat articole româneşti traduse în spaniolă? Şi oare această acţiune în sine nu este mai spectaculoasă şi mai demnă de atenţia presei, ca ştire, decât toate celelalte lucruri care s-au scris? Dacă acolo, în orăşelul argentinian, s-ar fi petrecut fapte reprobabile la cursul de yoga, mai avea nevoie presa de acolo de o asemenea sperietoare, a „grozăviilor” petrecute în România?

Iată şi articolul din Bucharest Herald, pe care vă rugăm să îl parcurgeţi integral, pentru a vă face o imagine corectă a subiectului discutat:

Bivolaru si organizatia MISA socheaza Argentina:  O grupare ce combina yoga, cu sexul si pornografia !

Organizatia MISA s-a stabilit de un an in Argentina, la Capilla del Monte, relateaza presa argentiniana, care descrie socul locuitorilor micului orasel situat in provincia Cordoba, unde „o grupare de romani, care combina yoga cu sexul si pornografia si care e condusa de Gregorian Bivolaru, s-a instalat pentru a filma o noua productie cu discipolii sai”, scrie Hot News.

„Potrivit unei investigatii publicate in editia online a cotidianului LaVoz.com, gruparea specializata in yoga este condusa de controversatul Gregorian Bivolaru, fondatorul Miscarii pentru Integrarea Spirituala in Absolut (MISA). Cetateanul roman exilat in Suedia si suspectat de abuzuri sexuale comise asupra copiilor, inclusiv pornografie, se afla in fruntea unei secte care doreste initierea si eliberarea sexuala a adeptilor sai, prin adevarate celebrari sexuale, care sunt mai apoi filmate si distribuite in toata lumea pentru a colecta bani si a finanta organizatia”, relateaza cotidianul La Gaceta.

„Promitand sa ofere workshop-uri de sex tantric, secta racoleaza in special femei. <<Cand am mers la Costinesti, in Romania, am vazut ca acolo se aflau mai mult 10 000 de persoane. Toti erau poligami. Erau oameni buni care credeau ca se afla pe o cale spirituala, insa in final ajungeau sa intretina relatii sexuale cu 25 de persoane pentru a arata ca exista un fel detasament fata de corpul lor>>, povesteste Jamila, o adepta care a petrecut mai multi ani in acest grup”, mai arata cotidianul argentinian.

„Activitatile gruparii au dezlantuit un val de plangeri din partea rezidentilor orasului Capilla del Monte. In acest sens, guvernatorul provinciei Cordoba, Rosanna Olmos, a declarat ca <<orasul reprezinta, de cativa ani, un fel de Mecca pentru miile de oameni care doresc sa scape de marile orase, aflati in cautare de liniste si siguranta. Dar nu putem fi ingaduitori cu cei care se alatura unei secte, cu atat mai putin daca ritualurile practicate sunt in contradictie cu moralitatea sau incurajeaza consumul de droguri ilegale>>”.

„Pe de alta parte, reprezentantii romani ai sectei asigura ca nici unul din ucenicii sai nu a actionat impotriva vointei sale”, a conchis La Gaceta.


Articolul aruncă acuzaţia că MISA „combină yoga cu sexul” şi această formulare aberantă provine probabil în raţionamentul jurnalistului din faptul că yoga recomandă ca şi regulă de conduită individuală, printre nenumărate alte modalităţi, controlul energiei sexuale sau altfel spus continenţa sexuală. Ori aceasta este exact ca şi cum un reporter ar fi acuzat că studiază dicţionarul, deşi din păcate e evident că autorul acestui articol nu se face vinovat de această “scandaloasă infracţiune”. De exemplu, o definiţie (desigur rudimentară) de dicţionar, a sistemului yoga afirmă că yoga înseamnă printre altele „ […] curent filosofic indian […] având ca scop perfecţionarea şi controlul proceselor fiziologice şi psihice ale organismului uman.” Unul dintre  procesele fiziologice si psihice ale fiinţei umane este cu siguranţă şi actul amoros sau, în accepţiunea reporterului, „sexul”. Se impune deci utilizarea  dicţionarului de către reporter, cel puţin pentru a concepe titlul unui articol!

Cât despre o altă acuzaţie calomnioasă, şi anume aceea de „pornografie”, nu este suţinută cu nimic. Reamintim cititorilor de aşa-zisele „materiale pornografice” despre care presa a spus că au fost confiscate de la yoghini cu ocazia percheziţiilor din martie 2004 şi care în realitate erau cărţi de spiritualitate, postere cu Iisus, yantra-e (figuri geometrice simbolice). Reamintim şi nenumăratele fotografii aşa-zis pornografice publicate de presa românească în care apăreau yoghini îmbrăcaţi în costum de baie, sau fotografiaţi pe plajă, sau trucajele ieftine cu oameni dezbracţi în care totuşi nu apare nimic pornografic. Ar merita ca reporterii să se documenteze asupra semnificaţiei cuvântului „pornografie” înainte de a-l folosi în articole. Paginile oricărei publicaţii româneşti se vor dovedi mult mai „pornografice” decât orice material publicat de MISA. Site-ul yogaesoteric, secţiunea Tantra, va edifica cu siguranţă cititorii în acest sens.

O altă manipulare făţişă este afirmaţia că domnul Gregorian Bivolaru „este suspectat” de multe acuzaţii. Hai să le aplicăm şi noi ziariştilor acelaşi „medicament”: s-ar putea spune şi despre reporter şi redactorul şef de la Bucharest Herald, că ar fi suspectaţi de aceleaşi acuzaţii. Singura diferenţă ar fi că nevinovăţia domnului Bivolaru a fost deja dovedită în tribunal.

Tot în acest articol este publicată „mărturia” doamnei Jamila, care susţine că în cadrul Şcolii de yoga MISA, cel puţin atunci când a fost ea în România, erau peste 10 000 de persoane (corect în principiu, doar că nu erau atât de multe persoane în tabăra de la Costineşti) şi că… „Toţi erau poligami”!!! Atunci rugăm această redacţie de presă ce susţine „adevărul” şi nu bârfa, să publice şi certificatele de căsătorie ale acestor poligami, pentru susţinerea cu dovezi a informaţiilor publicate. Poligamia implică faptul ca o persoană să fie căsătorită cu mai multe alte persoane, ori, cităm din Constituţia României, „În România poligamia este interzisă, iar căsătoria este permisă doar între un bărbat şi o femeie.” Este cunoscut măcar un singur caz de cursant yoga care să fie poligam? Şi dacă ar exista chiar şi un astfel de caz printre zecile de mii de cursanţi yoga, aceasta ar fi vina sau problema MISA? Cum este posibil ca un ziar din România să publice această pseudo-declaraţie absolut cretină, cu toate că, în vasta gamă a acuzaţiilor aduse de presa română în campania de presă anti-MISA, numai despre poligamie nu s-a vorbit? Ce credibilitate mai poate să aibă un astfel de ziar?

O altă fantezie a doamnei Jamila (dacă femeia chiar există, sau o fantezie a ziariştilor, dacă ei au inventat declaraţia) care stârneşte curiozitatea cititorului este faptul că oamenii „ajungeau să întreţină relaţii sexuale cu 25 de persoane”. Un subiect pe cât de fantasmagoric, pe atât de productiv în presă. Oare ziariştii s-au întrebat măcar dacă o asemenea aberaţie este posibilă sau în viziunea lor chiar se poate face aşa ceva??? Chiar nu e nevoie de nicio probă pentru a scrie astfel de inepţii? Nici chiar presa din România, în cele mai delirante articole, nu ne-a pomenit nimic despre aceste subiecte (fapte chipurile petrecute la Costineşti) pe care acum, iată, le-au aflat şi ziariştii români într-un final dar… din presa argentiniană.

Remarcăm în treacăt un alt exemplu de „corectitudine” în ceea ce priveşte traducerea în română a articolului. În versiunea engleză aşa-zisa declaraţie a Jamilei sună aşa: <<When I went to Costinesti, Romania, I found there more than 10,000 people – all of them polygamous. They were good individuals, believing they had taken a spiritual path, but they were actually convinced into making sex with 25 people, to prove they are faithful to their group,>> altfel spus ea afirmă că oamenii erau convinşi să facă sex cu 25 de persoane pentru a-şi dovedi credinţa faţă de grup (?!).  Traducerea română sună diferit, cităm ultima parte: „insa in final ajungeau sa intretina relatii sexuale cu 25 de persoane pentru a arata ca exista un fel detasament fata de corpul lor.” Deci jurnalistul care a făcut traducerea a sesizat un pic aberaţia şi a încercat să o dreagă niţel, dar a ieşit o gafă grosolană, mai ales că „detaşament” în limba română înseamnă cu totul altceva… sau vorbim iar de „detaşamentul” celor 25 de parteneri de sex???

Foarte credibil, nu? Am putea fi deja convinşi de veridicitatea şi seriozitatea articolului. Pentru a aduce şi o notă oficială mai lipseşte doar menţionarea, spre finalul articolului, a unei aşa-zise declaraţii oficiale a guvernatorului provinciei respective, care afirmă: „Nu putem fi ingaduitori cu cei care se alatura unei secte, cu atat mai putin daca ritualurile practicate sunt in contradictie cu moralitatea sau incurajeaza consumul de droguri ilegale.” Sectă? Ritualuri? Droguri? Iată numai trei teme denigratoare noi aruncate în discuţie sub paravanul unei aşa-zise declaraţii oficiale. Această tehnică te manipulare se numeşte în tratatele din domeniu tehnica „loveşte şi fugi”! Dacă nu aţi văzut încă filmul „Înscenarea”, vă recomandăm cu căldură să îl vizionaţi şi sperăm să remarcaţi celebra replică: „Situaţia nu are nicio legătură cu bombardierele B7”. Bombardierele, desigur, nu existau.

Totuşi cea mai mare perlă manipulativă vine chiar în finalul articolului, prin introducerea ingenioasă a unei pretinse declaraţii din partea MISA: „Pe de alta parte, reprezentantii romani ai sectei asigura ca nici unul din ucenicii sai nu a actionat impotriva vointei sale”, a conchis La Gaceta.”  Dintr-o singură lovitură, jurnaliştii au obţinut o aparenţă de veridicitate pentru toate aberaţiile scrise mai sus, prin ceea ce pare a fi o recunoaştere a faptelor de către „reprezentanţii” MISA (nume? funcţie? cine sunt aceştia? ce au declarat de fapt şi în ce context?). Vă rugăm să analizaţi cu multă atenţie şi luciditate această manieră de a proceda! Chiar credeţi că vreun reprezentant MISA, confruntat cu acuzaţiile de pronografie, consum de droguri, sex cu 25 de persoane, poligamie, etc, ar fi dat o declaraţie care să sune cam aşa: „niciun cursant yoga nu a acţionat împotriva voinţei sale” adică, cum ar veni, „noi nu i-am obligat pe oameni să facă toate aceste ilegalităţi, le-au făcut de bunăvoie!” ???
Chiar poate să mai creadă cineva că „activităţile grupării au dezlănţuit un val de plângeri din partea rezidenţilor oraşului Capilla del Monte”? Noi credem mai degrabă că publicarea titlurilor din presa română a stârnit această reacţie şi nu observarea directă a yoghinilor, aşa că înţelegem de ce jubilează presa din România: iată că articolele lor calomnioase au avut efect, dar aceasta nu demonstrează nicidecum că ele sunt adevărate. Da, poate că aceasta este reacţia oamenilor, dar este reacţia lor la minciunile publicate de presă. În România şcoala de yoga MISA a făcut faţă cu brio campaniei mediatice de calomniere cu care a fost bombardată ani de zile, iar opinia publică a devenit din ce în ce mai imună la aceasta. Aşa că putem presupune că, în timp, argentinienii se vor lămuri şi ei.
 
V-am explicat destul de clar în această replică o practică destul de uzuală: construcţia unui „subiect” din nimic, prin citarea în „suveică” a unor articole, publicaţii, declaraţii inexistente sau mincinoase. Tehnica se înscrie mai degrabă în categoria numerelor de magie şi nu de jurnalism la noi în ţară, şi la numere de şocare în masă în Argentina.

Biroul de Presă MISA
30 septembrie 2011

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More