Canada: Guvernul provinciei Alberta a publicat din greșeală statistici covid care arată că peste jumătate din decesele persoanelor infectate post-vaccinare au fost consemnate ca fiind ale unor nevaccinați
După ce și-a dat seama ce a făcut, corupta provincie canadiană se pare că s-a grăbit să șteargă datele incriminatorii de pe site-ul său, dar, datorită unor „investigatori” de pe internet precum utilizatorul Twitter Metatron și a postării sale pe Substack, avem dovezile.
Potrivit ultimei sale actualizări privind covid-19, guvernul din Alberta a recunoscut – indirect – că a urmat criteriul fraudulos utilizat de producătorii de vaccinuri în timpul studiilor clinice – și anume acela de a ignora reacțiile adverse, inclusiv cazurile de covid, spitalizări și decese, apărute în decurs de 14 zile de la administrarea vaccinului – indiferent de numărul de doze primite. Dar, în loc să ignore pur și simplu cazurile, așa cum fac producătorii de vaccinuri, guvernul corupt din Alberta le-a inclus în categoria celor nevaccinați.
Cu alte cuvinte, oricine s-a infectat, a fost spitalizat, sau chiar a murit de covid în cele două săptămâni de după administrarea primei, celei de-a doua sau chiar celei de-a treia doze, a fost consemnat ca fiind un caz de persoană nevaccinată.
Iar acum, mulțumită datelor între timp șterse, putem spune cu exactitate câte cazuri au fost manipulate fraudulos, datorită menționării în grafice a intervalului de timp de la doză până la infectare, pentru fiecare dintre evenimente – și, după cum se pare, peste jumătate dintre decesele persoanelor vaccinate au fost numărate ca fiind ale unor nevaccinați.
După cum se poate observa în graficul de mai jos, aproape 56% dintre decesele de covid „înregistrate” la persoanele vaccinate au avut loc în decurs de 14 zile de la vaccinare – și aproape 90% în decurs de 45 de zile, ceea ce este important, deoarece se pretinde că acesta este intervalul de timp în care vaccinul este eficient.
O altă ilustrare a numărului de decese:
În ceea ce privește spitalizările, datele nu sunt cu mult mai bune. Aproape jumătate dintre cazurile grave din rândul celor vaccinați au apărut în intervalul de două săptămâni, ceea ce înseamnă că au fost contabilizate oficial ca fiind ale unor persoane nevaccinate.
Dintre acestea, 80% au avut loc în primele 45 de zile de după vaccinare.
O altă ilustrare a numărului de spitalizări:
Per ansamblu, datele au arătat că infectările cu SARS-CoV-2 post-vaccinare au avut o traiectorie similară.
Cu toate acestea, procentul cazurilor de infectare din primele două săptămâni a fost mai mic decât cel al spitalizărilor și al deceselor, situându-se la 40% – ceea ce pare să contrazică versiunea oficială conform căreia vaccinurile sunt extrem de eficiente în prevenirea cazurilor grave, spre deosebire de cele ușoare.
Se bănuiește de mult timp că SUA și alte țări au falsificat date, la fel cum a făcut și guvernul canadian. Dacă întradevăr aceasta este situația, atunci avem de-a face cu încă o încălcare malefică a drepturilor omului, pe care să o putem adăuga la lista pentru Nürnberg 2.0, conchide The Gateway Pundit.
Citiți și:
Focar de covid la un centru medical din Israel, cu toate că pacienții și membrii personalului erau vaccinați
ANCHETĂ: 87% dintre cetățenii Regatului Unit care au murit de covid-19 au fost vaccinați. Analiză distribuită pe Twitter de dr. Robert Malone
yogaesoteric
15 aprilie 2022