Canada introduce obligativitatea vaccinării anticovid pentru parlamentari

Canada, prima țară care a aprobat vaccinarea anticovid a copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani, a trecut la vaccinarea obligatorie a parlamentarilor.

Accesul în Camera Comunelor a Parlamentului canadian va fi permis de la sfârșitul lunii noiembrie doar celor care s-au vaccinat împotriva covid-19, a anunţat săptămâna trecută preşedintele forului, Anthony Rota, preluat de AFP.

Începând de luni, 22 noiembrie 2021, toată lumea este nevoie să fie complet vaccinată împotriva covid-19 pentru a putea intra în incinta Camerei Comunelor”, a anunţat Anthony Rota într-un comunicat. Această măsură obligatorie se va aplica parlamentarilor şi personalului acestora, dar şi angajaţilor birourilor, jurnaliştilor, contractanţilor şi consultanţilor.

Directiva a fost anunţată la aproximativ o lună după desfăşurarea unei campanii electorale în timpul căreia vaccinarea obligatorie a candidaţilor a fost deseori adusă în discuţie.

Premierul Justin Trudeau, care a anunţat în urmă cu două zile componența noului guvern și a precizat că activităţile parlamentare vor fi reluate pe 22 noiembrie, s-a exprimat în favoarea vaccinării obligatorii pentru candidaţii liberali. Alte partide politice i-au urmat exemplul, dar liderul Partidului Conservator, Erin O’Toole, nu a făcut din vaccinare un criteriu de selecţie a candidaţilor şi a refuzat să spună câţi dintre aceştia sunt vaccinaţi.

Parlamentul canadian rămâne închis pentru vizitatori, iar obligaţia de a purta mască a fost prelungită până în ianuarie 2022.

În contextul numeroaselor efecte adverse – unele grave și chiar decese – care au fost înregistrate la aceste vaccinuri, nu putem să nu ne întrebăm dacă demnitarii canadieni sunt într-adevăr dispuși să își riște pielea… sau, așa cum s-a vorbit încă de la începutul pandemiei, substanțele cu care sunt injectate elitele sunt cu totul altele decât cele cu care este inoculată populația.

Vocile contestatare, blocate de algoritmii poliției gândirii

Există voci care contestă vehement politicile de vaccinare împotriva covid ale Canadei și care, bineînțeles, au de înfruntat cenzura.

Un bărbat a intrat în necazuri pentru că a postat cuvântul „genocid” pe contul său, în contextul în care Canada a autorizat utilizarea vaccinului anticovid Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, fiind prima țară din lume care a făcut aceasta.

Guvernul Canadei este conștient de faptul că valoarea pragului ciclurilor de testare PCR este prea mare, astfel că obținem mai mult de 90% rezultate fals pozitive – forța motrice a situației de urgență în Canada.

Și acesta este singurul motiv pentru care aceștia vă pot injecta pe dumneavoastră și pe copilul dumneavoastră cu o injecție experimentală otrăvitoare care, potrivit diferitelor surse, a ucis deja mai mult de 9.000 de persoane doar în America de Nord.

Aproximativ 45.000 de decese cauzate de vaccin sunt raportate într-un alt sistem de raportare din SUA și chiar acum acest fapt este contestat în instanță. Fiecare moarte prin injecție este o crimă comisă de guvernul Canadei, nu de un virus, nu de natură sau de Dumnezeu.

Și Guvernul Canadei comite acest genocid nu numai împotriva celor care doresc, ci forțează marea majoritate a populației, inclusiv copiii. Au încălcat fiecare dintre cele 10 puncte ale Codului de la Nürnberg” – avertizează bărbatul, care s-a trezit cu contul suspendat.

Această tendință este vizibilă nu doar peste ocean ci și în majoritatea țărilor din Europa.

Citiți și:
„Ce se petrece este complet nebunesc”. Profesorul Christian Perronne și cercetătoarea Anne-Marie Yim despre politica de vaccinare anti-covid (I)
O mare bombă. Lucrarea ştiinţifică a Institutului Salk dezvăluie că de fapt proteina covid spike cauzează cheaguri de sânge mortale şi se află în toate vaccinurile covid cu premeditare
De ce vor muri vaccinații anti-covid pe capete în lunile și anii care urmează

 

yogaesoteric
28 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More