Când CIA îşi recrutează spionii online


La prima vedere, ai crede că urmărești un forşpan pentru un film de spionaj. Reţeta este completă: intrigă la sediul CIA, suspans, misiune clandestină și o pleiadă de spioane frumoase care încearcă să pună mâna pe un stick USB al unui ministru străin… Fără a omite patriotismul de rigoare.

„Majoritatea oamenilor nu vor vedea niciodată munca voastră”, se adresează un instructor CIA unei clase de elevi ai agenției. „Cea mai mare răsplată a voastră va fi să ştiţi că eforturile voastre asigură securitatea tuturor americanilor… Țara contează pe voi pentru a afla adevărul.”

În realitate, este vorba de un anunţ de recrutare lansat de altminteri foarte discreta Agenție Centrală de Informații și care este destinat să fie difuzat pe internet. Titlul său: „Descoperiți CIA: Țara voastră contează pe voi”.

CIA nu a avut niciodată dificultăți de a recruta noi spioni. Primește anual o mulțime de cereri. Însă, se confruntă cu numeroase alte probleme. Mai întâi, din cauză că inamicii se concentrează din ce în ce mai mult pe atacuri cibernetice, CIA este nevoită să concureze cu giganții high-tech pentru a recruta ingineri și experţi în securitate informatică. Apoi, pentru că Agenţia, care îşi recrutează oameni de la universități prestigioase, precum Yale, suferă din cauza lipsei de diversitate rasială a angajaţilor săi, scrie Le Point.

Potrivit unui raport din 2015, „Înaltul management al Agenției a devenit în ultimii douăzeci de ani mai puțin divers”. Mai pe scurt: prea alb. De aceea, și forşpanul pomenit mai sus prezintă o sumedenie de actori provenind din minorităţi asiatice, indieni, afro-americani, dintre care unul seamănă frapant cu Obama, inclusiv la voce, ceea ce nu poate fi o coincidenţă.

Utilizarea constantă și frecventă a reţelelor sociale de către tinerele generații complică şi ea recrutarea. Cum să asiguri acoperirea unui spion când el a împărtăşit pe Facebook o sumedenie de detalii intime, începând din şcoala generală? Cum să-l trimiţi clandestin într-o ţară străină, când el a postat pe Instagram în toate ipostazele?

„Din punctul de vedere al unui agent care încearcă să creeze şi să-și păstreze acoperirea – probabil elementul cel mai important în spionaj – aceste aspecte pot reprezenta o mare provocare”, declara cu câțiva ani în urmă David Cohen, director adjunct al Agenției.

Nu o dată, CIA a fost nevoită să renunţe în cele din urmă la candidaţi cu un CV promiţător din cauză că s-au lăudat pe Facebook că au fost recrutați ca spioni.

Mai este vorba şi de faptul că reputația Agenţiei a avut de suferit în ultima vreme. De la instalarea sa la Casa Albă, Donald Trump are (pe bună dreptate) nişte răfuieli cu serviciile de informații.

De pildă, a acuzat FBI că s-a implicat în acte de poliţie politică, aspect cu prisosinţă dovedit de dezvăluirile recente din dosarul Flynn.

Anul trecut, cu ocazia unei audieri în Congres, Gina Haspel, directoarea CIA, a prezentat o viziune a situaţiei din Iran şi Coreea de Nord diferită de cea a lui Donald Trump. Respectiv, un Teheran edulcorat și un Phenian exagerat de ameninţător. Drept care preşedintele a declarat că analiştii din serviciile de informații sunt „naivi” şi ar fi poate nevoie să se „întoarcă la şcoală”.

CIA a fost zguduită recent şi de un mare scandal. În 2017, Wikileaks a publicat zeci de documente secrete detaliind tehnicile de care dispune Agenția, inclusiv arsenalul de piratare, printre care viruşi, tehnici de piratare a telefoanelor mobile sau de transformare a televizoarelor în microfoane.

Potrivit unui raport intern, a fost cea mai mare scurgere de informații din istoria CIA, provocând pagube „catastrofale”.

Cel mai straniu este că Agenţia nu şi-a dat seama de nimic, deşi documentele fuseseră furate cu un an în urmă.

Raportul aruncă vina pe cultura serviciului de piratare cibernetică al Agenţiei, „care şi-a stabilit ca prioritate să conceapă arme cibernetice în detrimentul securităţii propriilor sisteme”, procedurile de securitate fiind „teribil de laxe”.

Toate acestea nu împiedică CIA să îşi facă o promovare intensă. Ea a lansat deja clipuri publicitare de recrutare la posturile de radio sau pe canalul său de YouTube. Într-unul din clipuri, foloseşte imaginea lui Jennifer Garner, care a jucat rolul unei agente CIA în Alias.

Agenţia a creat şi un cont de Twitter care a debutat cu un mesaj plin de umor: „Nu putem nici confirma, nici nega că este vorba de primul nostru Tweet”.

În primăvara lui 2019, CIA şi-a făcut cont pe Instagram, cu scopul de a atrage o tânără generaţie de agenţi, sperând astfel ca mesajele sale să ajungă la un public cât mai larg.

„Ieşim în întâmpinarea americanilor acolo unde se află, pe platformele de streaming, pentru a le oferi o idee despre carierele excitante de la CIA”, spune Sheronda Dorsey, una dintre responsabile.

Pe site-ul său se poate găsi următorul anunţ:
„La CIA poţi găsi practic toate slujbele imaginabile, plus unele care vă vor depăşi imaginaţia.”


Citiţi şi:

Cei mai buni agenţi ai CIA sunt femei!
CIA, înşelată adeseori de numărul mare de agenţi dubli


yogaesoteric
26 iulie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More