Când mint ai noștri

Ni s-a spus, de la tribuna Parlamentului European, că armata lui Putin dezmembrează frigidere ca să-și repare rachetele. Ni s-a spus, de Crăciun, că liderului de la Kremlin îi mai rămăseseră sub douăsprezece luni de trăit. Ni s-a spus că economia rusească se face pulbere sub sancțiuni. A trecut aproape jumătate de deceniu peste toate trei, iar acum, dacă ni s-ar spune ceva probabil adevărat, jumătate de țară ar ridica din umeri a neîncredere.

Prima a fost Ursula von der Leyen, în discursul anual despre starea Uniunii, la Strasbourg, în toamna primului an de război. „Armata rusă ia cipuri de la mașinile de spălat vase și de la frigidere pentru a-și repara echipamentul militar”, a punctat președinta Comisiei, ca dovadă că industria rusească este la pământ. Afirmația urcase până la acel microfon dintr-o audiere în Senatul american, unde Gina Raimondo o dăduse mai departe citând ce auzise de la premierul ucrainean. Rachetele rusești ar putea avea și cipuri occidentale, doar că ajung acolo prin contrabandă, așa cum a explicat Forbes câteva luni mai târziu, pe o pagină citită de mult mai puțină lume decât plenul de la Strasbourg.

A doua ne-a venit prin ProTV, chiar în ziua de Crăciun. Politologul rus Valeri Solovei declarase pentru un canal de YouTube din Odesa, de unde a preluat tabloidul britanic Daily Star, că Putin este bolnav în fază terminală și că „fără acest tratament, el nu ar fi fost cu siguranță în viața publică”. Termenul dat de expert era sub un an. Muribundul a apucat de atunci să treacă peste revolta lui Prigojin, peste încă trei ierni de război și peste armistițiul de trei zile anunțat primăvara trecută de Donald Trump.

A treia gogoașă a fost cea mai scumpă, fiindcă a venit de la instituții care se pretind serioase. OECD și Goldman Sachs vedeau economia rusească scăzând cu zece la sută, Barclays cu aproape treisprezece, Institutul de Finanțe Internaționale cu cincisprezece. Scăderea reală a fost de 1,4%, urmată de doi ani de creștere. Verdictul l-a dat luna trecută The Moscow Times, publicație rusă în exil, greu de bănuit de simpatii pentru Kremlin, sub titlul că s-au înșelat și profeții dezastrului, și optimiștii.

Nimeni nu putea verifica afirmațiile de mai sus în ziua în care au fost rostite. Le-a verificat timpul, pe rând, și pe toate le-a găsit goale.

Apoi au fost înlocuite cu altele. Rușii rămâneau fără rachete în trei luni, anunț reeditat în fiecare iarnă, ca abonamentul la telefon. Contraofensiva de vară urma să rupă frontul până la Marea Neagră. Generalul Valeri Zalujnîi a stricat petrecerea într-un interviu pentru The Economist, unde a spus că, întocmai ca în Primul Război Mondial, tehnologia a împins totul într-un impas. Comandantul suprem al armatei ucrainene contrazicea narațiunea construită de aliați despre propria lui armată. Ca atare, generalul pesimist a fost demis patru luni mai târziu.

Informația în vreme de război seamănă cu o transfuzie. Ține omul în viață doar dacă cineva verifică grupa de sânge înainte, altfel îl omoară exact substanța care ar fi intenționat să-l salveze.

De la o vreme, discursul strident fals s-a convertit. Din „Rusia se prăbușește” a devenit „Rusia vine peste noi”, cu aceeași energie și fără o vorbă despre prognozele eronate rămase pe drum. Donald Tusk ne-a anunțat că Europa trăiește într-o „eră antebelică”, serviciile germane au început să vorbească despre un orizont de doi-cinci ani până la marele război, iar afirmațiile s-au mutat elegant dinspre evenimente, care pot fi contrazise de realitate, înspre intenții, care nu pot fi contrazise niciodată.

Recent, tot Tusk a spus că serviciile poloneze și ucrainene au dejucat peste noapte o amenințare directă la un punct de trecere a frontierei și că Varșovia a primit „un raport destul de precis, direct de la CIA”. Ceva mai precis decât raportul despre armele chimice ale lui Saddam. Cu o zi înainte, o dronă lovise trecerea dintre Ucraina și Moldova, unde au murit doi oameni. Prima informație n-o poate verifica nimeni, a doua o poate verifica oricine. Iar România are cea mai lungă graniță terestră cu Ucraina din toată alianța anti-Putin.

Aici se închide capcana. Avertismentul lui Tusk poate că are la bază un temei credibil, doar că vine după ani întregi în care aceleași tribune ne-au vândut sfârșitul lui Putin și electrocasnicele canibalizate. Omul mințit de atâtea ori nu mai are cu ce să deosebească alarma adevărată de cea falsă. Singurul instrument era încrederea, și ea s-a cheltuit pe prostii. Iar când s-a confirmat ceva, s-a confirmat pe dos. De pildă conducta Nord Stream, despre care ni s-a explicat ani la rând că Rusia și-a aruncat-o singură în aer, a condus ancheta procurorilor germani la un ucrainean arestat astă-vară în Italia. Titlurile false n-au fost retrase niciodată, cu eventuale scuze de rigoare.

Nota de plată a sosit acum, și o achită alții. Întrebați de INSCOP la patru ani de la invazie, aproape 45 la sută dintre români cred că Rusia va câștiga războiul, față de unul din patru la începutul conflictului. Patru din zece se opun astăzi oricărei forme de ajutor pentru Ucraina. Un alt sondaj din primăvară arată că încrederea în NATO, în Uniune, în americani și în propriul stat a pierdut fiecare în jur de douăzeci de puncte în șapte luni.

Moscova a câștigat simpatizanți în Europa datorită eșecului propagandei occidentale, coborâtă adesea la un nivel de infantilism cronic. Populația nu așteaptă adevărul de la Kremlin, ci de la Bruxelles, de la Berlin și de la București. De aceea fiecare minciună lansată de „ai noștri” se plătește de două ori: o dată când e spusă și încă o dată când, mai apoi, ne străduim să livrăm adevărul.

Numai că pacientul a învățat între timp să dea mâna la o parte, chiar și atunci când în seringă ar putea fi ceva bun.

Citiți și:
Frontul arctic al „cordonului sanitar”, cea mai mare amenințare pentru Rusia
Amăgirea că nu suntem implicați

yogaesoteric
25 septembrie 2026