„Capcana lui Tucidide” și virusul sino-american

Ipoteza unei posibile „capcane a lui Tucidide” aplicabilă azi relațiilor politice, economice și militare dintre SUA, marea putere mondială în declin, și China, puterea în ascensiune, a fost formulată pentru prima dată de Graham T. Allison jr. în cartea sa Destined for War: can America and China escape Thucydides’s trap? (Destinate războiului: pot America și China să scape de capcana lui Tucidide?, publicată de Houghton Mifflin Harcourt în 2017).

Graham T. Allison jr. este un faimos profesor și autor de la John F. Kennedy School of Government a Universității Harvard. Profesorul american este membru al CFR (Consiliul pentru Relaţii Externe), al Brookings Institution (studii de politică externă), al Comisiei Trilaterale. A fost mereu citat ca posibil succesor al lui David Rockefeller la președinția CFR. În același timp, a fost foarte mulți ani consilier și secretar al Pentagonului și al Defense Policy Board (din 1985). Adică Deep State-ul cel mai adânc.

Capcana lui Tucidide se referă la confuzia firească, inevitabilă care se ivește atunci când o putere în ascensiune amenință să înlocuiască o putere hegemonică… [și] stresul structural care rezultă face ca o ciocnire violentă să fie regula, și nu excepția” (Graham T. Allison jr., op. cit.). În Războiul peloponesiac, Tucidide scrisese: „Ceea ce a făcut războiul inevitabil a fost creșterea puterii ateniene și spaima pe care aceasta a provocat-o în Sparta.” În 2018, Xi Jinping, președintele Republicii Populare Chineze, a declarat: „Cu toții este necesar să lucrăm împreună pentru a evita capcana lui Tucidide”.

Confruntarea militară, după cea politică și economică în desfășurare, dintre SUA și China va fi, foarte probabil, greu de evitat. Când vorbim de SUA, avem în vedere și partenerii săi din Five Eyes (Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă), Japonia și câțiva parteneri ai SUA din Europa de Est (Polonia, țările baltice). Nu este deloc clar unde se vor poziționa Germania, Coreea de Sud sau chiar România (care n-a expulzat recent decât adjunctul atașatului militar rus…). De partea Chinei se vor afla cu certitudine Rusia (SUA încearcă din răsputeri să spargă alianța China-Rusia), Iranul și foarte multe țări din lumea a treia, din Asia, Africa și America de Sud.

Fenomenul cel mai spectaculos aflat în evoluție este cel al imploziei imperiului american. Mandatul lui Donald Trump (atipic, antisistem), falimentul evident al alegerilor democratice din 2020, revolta rasialistă, cancel culture, „wokism”-ul (inspirat de Barack Obama și George Soros?), decăderea justiției (incapabilă să arbitreze în vreun fel alegerile) amintesc flagrant de anii care au precedat dezmembrarea Uniunii Sovietice. De altfel, Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, s-a exprimat franc în acest sens la Forumul Economic ținut de curând la Sankt Petersburg: „Știți care este problema ? O sa vă spun despre ce este vorba în calitate de fost cetățean al fostei Uniuni Sovietice. Problema cu imperiile este că ele cred că sunt atât de puternice, încât își pot permite mici erori și greșeli. Dar numărul problemelor crește. Și vine un moment când ele nu mai pot fi rezolvate. Iar Statele Unite, cu un pas sigur, apăsat o apucă de-a dreptul pe calea Uniunii Sovietice” („Putin chafes at US, criticizes response to Capitol attack”, abcnews.go.com, 5.06.2021).

Politica extrem de agresivă a lui Donald Trump la adresa Chinei din ultimii săi doi ani de mandat (2019-2020) pare să fi fost expresia unei exasperări a SUA în fața ascensiunii de neoprit a Imperiului de Mijloc. Aducerea lui Mike Pompeo (fost director al CIA) la Departamentul de Stat în locul lui Rex Tillerson și a lui John Bolton (până la 10 septembrie 2019) în postul de consilier pe securitate națională a avut același rol al potențării agresivității (mai mult verbale) la adresa Chinei. China a răspuns, probabil greșind, cu contramăsuri.

În aceste circumstanțe dificile, un atac biologic american asupra Chinei ar fi putut părea ultima carte care mai putea fi jucată în speranța de a menține supremația americană” (Ron Unz – „American Pravda: Covid-19, its impact and origins after one year”, unz.com, 15.03.2021). Ron Unz adaugă în concluziile la articolul lui: „Elemente răuvoitoare din sânul uriașului nostru aparat de securitate națională, probabil afiliate neoconservatorilor din statul profund, au decis să aducă grave prejudicii imensei economii chineze, folosind războiul biologic” (idem). Demonstrația lui Ron Unz este lungă și complexă. Cei interesați îi pot citi mai multe texte pe această temă în celebra sa revistă online Unz Review.

Într-un articol mai recent, Ron Unz scrie: „Este o ironie de proporții în straniul șablon al tăcerii aproape universale. În maniera mea de a reconstrui evenimentele, atacul biologic semăna foarte mult cu o operațiune secretă neautorizată de președintele Donald Trump, dar probabil orchestrată de câțiva neoconi din Statul Profund pe care el îi însărcinase cu politica de securitate națională, persoane asociate cu secretarul de stat și fost director al CIA Mike Pompeo și cu consilierul pe securitate națională John Bolton.

În ultimii câțiva ani, liberalii, stângiștii și mulți moderați i-au demonizat într-un chip nemaivăzut pe Trump și pe cei numiți de el, acuzându-i că ar fi, poate, cea mai proastă și mai periculoasă Administrație americană din toată istoria noastră modernă. Și totuși, în timp ce vreun tweet grosier sau misogin al lui Trump provoca reacții ultragiate duse la paroxism, aceiași critici se făceau că nu văd dovezile foarte reale ale faptului că acțiunile ilegale ale subalternilor lui ucideau acum mai mulți americani decât toți morții cumulați rezultați din războaiele duse de SUA în alte țări, aducând și imense pagube națiunii americane.

În același timp, majoritatea celor de dreapta sau populiștii care l-au sprijinit pe Trump le-au fost întotdeauna ostili lui Pompeo, Bolton și altor numeroși neoconi pe care el i-a plasat în poziții înalte. Aceștia din urmă ar fi, cu siguranță, primii suspecți din spatele atacului biologic, iar efectul de bumerang care a urmat în SUA, inclusiv epidemia și lockdown-urile care au rezultat, a contribuit la a asigura înfrângerea lui Trump în alegeri. Prin urmare, te-ai aștepta ca acuzațiile mele să rezoneze puternic în cercurile pro-Trump și antineoconi, dar, în loc de așa ceva, subiectul a fost cu totul ignorat.

Situația seamănă cu totala tăcere a mediei care înainte salutase uluitoarele dezvăluiri ale lui Sydney Schanberg, câștigător de premiu Pulitzer, fost reporter de vârf pentru New York Times. Expunerea lui remarcabilă pe tema prizonierilor noștri de război abandonați în Vietnam și a mușamalizării ce a urmat, orchestrată de răposatul senator John McCain, a fost ignorată de-a lungul deceniilor de întreaga medie americană” („Breaking the silence on the origins of Covid-19”, unz.com, 19.05.2021).

Chiar înainte de textele lui Ron Unz au apărut, mai ales în Statele Unite, alte importante articole de investigație pe tema originii virusului și a unui eventual război biologic. Probabil, cel mai important dintre ele, publicat încă din 30 ianuarie 2020, i se datorează lui Whitney Webb, scriitoare și jurnalistă:

Deși majoritatea mediei de limbă engleză n-a examinat până acum o asemenea posibilitate, există numeroase probe la îndemână care merită să fie cercetate. De exemplu, nu numai că armata americană, inclusiv ramura sa controversată de cercetare – Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) –, a finanțat recent studii în China și în apropierea Chinei care au descoperit noi coronavirusuri mutante provenind de la lilieci, dar Pentagonul s-a arătat și el nu demult interesat de potențiala utilizare a liliecilor ca arme biologice. În timp ce actuala epidemie de coronavirus centrată pe China s-a răspândit în alte țări și a cauzat un număr crescând de decese, s-a degajat și un consens asupra faptului că acest virus, botezat acum «noul coronavirus», ar proveni de la lilieci și ar fi fost transmis la om la Wuhan, în China, prin intermediul unei piețe de fructe de mare care comercializa și animale exotice. Piețele zise «umede», precum piața din Wuhan, erau acuzate înainte vreme că se află la originea epidemiilor mortale de coronavirus în China, cum a fost cazul cu epidemia SARS din 2003 […].

Oricare ar fi motivația interesului brusc și recent al Pentagonului pentru folosirea liliecilor ca vehicul pentru armele biologice, armata americană a cheltuit milioane de dolari în ultimii ani pentru a finanța cercetarea asupra liliecilor, a virusurilor mortale pe care aceștia îi pot găzdui – inclusiv coronavirusuri – și a modului în care aceste virusuri se transmit de la lilieci la oameni. De pildă, DARPA a cheltuit 10 milioane de dolari pe un proiect din 2018 «pentru a determina cauzele complexe ale virusurilor transmise de lilieci care au făcut recent saltul la om, un fapt ce-i îngrijorează pe responsabilii mondiali din Sănătate». Un alt proiect de cercetare sprijinit de DARPA și de NIH (National Institute of Health – n.n.) a cuprins cercetători de la Colorado State University care s-au ocupat de coronavirusul care cauzează sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) la lilieci și la cămile «pentru a înțelege rolul acestor gazde în transmiterea bolilor la oameni». Alte studii finanțate de Statele Unite, discutate mai departe în acest raport, au descoperit câteva noi surse de coronavirusuri găzduite de lilieci deopotrivă în China și în țări vecine cu China […].

În plus, în timp ce programul PREEMPT al DARPA și interesul afirmat al Pentagonului pentru lilieci ca arme biologice au fost anunțate în 2018, armata americană – în special programul de cooperare pentru reducerea amenințărilor elaborat de Ministerul Apărării – începuse să finanțeze cercetările pe lilieci și agenți patogeni mortali, inclusiv coronavirusurile MERS și SARS, cu un an înainte, în 2017. Unul dintre aceste studii se ocupa de «apariția zoonozelor transmise de lilieci în Asia occidentală» și implica Lugar Center din Georgia (țara europeano-asiatică – n.n.), identificat de foști demnitari din guvernul georgian, guvernul rus și de jurnalista de investigație Dilyana Gaytandzhieva drept un laborator american secret de arme biologice […]

Pentagonul la Wuhan ? […] Un studiu făcut în sudul Chinei în 2018 a dus la descoperirea a 89 de tulpini de «nou coronavirus de liliac» care folosesc același receptor precum coronavirusul care cauzează ce este cunoscut sub numele de sindrom respirator din Orientul Mijlociu (MERS). Acest studiu a fost finanțat dimpreună de Ministerul Științei și Tehnologiei al Chinei, de USAID – o organizație despre care se presupune de multă vreme că e un paravan al intelligence-ului american – și Institutul Național al Sănătății din SUA, care a colaborat cu CIA și cu Pentagonul în domeniul bolilor infecțioase și al cercetării consacrate armelor biologice” (Whitney Webb – Bats, gene editing and bioweapons : recent DARPA experiments raise concerns amid coronavirus outbreaks, theamericanvagabond.com, 30.01.2020).

Virusul SARS-CoV-2 a apărut în timpul președinției Trump, al războiului comercial de-o extremă violență împotriva Chinei, declanșat de președintele american (promotor imobiliar, proprietar de cazinouri și hoteluri, star TV și politician amator). Ipotezele despre proveniența virusului, mai întâi presupus naturală și apoi datorată „scăpării” lui din laboratorul de la Wuhan, deși larg susținute de media oficială occidentală și de Big Tech (Facebook, Twitter etc.), sunt azi grav discreditate. De altfel, după cum comunica oficial și ministrul Afacerilor Externe al Chinei, teoria „scăpării” virusului din laboratorul de la Wuhan (vezi Wall Street Journal, articolul preluat de toată presa lumii despre personalul îmbolnăvit al laboratorului la începutul epidemiei) a fost pusă pe piață, dacă nu și inventată, de același ziarist (Michael R. Gordon) care a lansat teoria armelor de distrugere în masă din Irakul lui Saddam Hussein în New York Times în 2002. În schimb, ipoteza înspăimântătoare a unui război biologic, scăpat de sub control și care a lovit mare parte din planetă, are susțineri din ce în ce mai credibile. Deși probele directe lipsesc deocamdată – în timp ce „probele” scăpării virusului din laboratorul de la Wuhan par să țină doar de propagandă.

Războaiele clasice nu mai sunt posibile decât prin proxies. Arma nucleară le interzice între principalii adversari. Dar tocmai de aceea războaiele biologice sau chimice, bazate pe cercetări împinse din ce în ce mai departe, rămân posibile și sunt greu de detectat, de identificat. Și aceste războaie pot fi purtate de entități non-statale, private. Investigațiile serioase (și uneori periculoase) există. Este necesar doar să fie citite și interpretate cu seriozitate și răspundere.

Decăderea presei de investigații (o tautologie, în fond) nu mai este un secret pentru nimeni, dar altermedia a preluat spectaculos ștafeta. Vedetele presei de investigații nu mai sunt de căutat în marile ziare sau în televiziunile dominante de ieri. Acolo sunt marii mincinoși, ziariști cumpărați sau închiriați. Pe modelul cumpărării politicienilor din fostele democrații.

Citiţi şi:
Gambitul Roșu: De ce au fost sacrificați Gates și Fauci pe altarul Marii Resetări
«Este ca și cum ar fi fost conceput să infecteze oamenii»

yogaesoteric
10 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More