Capitolul 8-1. Testamentul lui Balayogi

Fragment din lucrarea „Balayogi: alchimia tainică a tăcerii”
traducere de Gregorian Bivolaru 

 

 

Bhagavad-Gita


Balayogi şi-a părăsit corpul fizic cu capul pe două cărţi: Bhagavad-Gita şi cartea lui Swami Veerabrahmindra, indicând astfel ce învăţătură era esenţială pentru el. El urmărea astfel să arate oamenilor calea care conduce către eliberarea de suferinţă, către ananda – bucuria supremă, sau beatitudinea.

 

Iată un scurt rezumat al acestor cărţi, care descriu cu exactitate calea lui Balayogi, cel care era considerat ca fiind o emanaţie a lui Sri Krishna.

 

Bhagavad Gita este un poem epic care este alcătuit din 18 cânturi ce sunt formate din 700 de versuri, care a fost scris în Antichitatea indiană. Cele trei aspecte fundamentale ale acestei învăţături  sunt:

 

• Detaşarea completă de acţiuni şi de fructele lor, care sunt oferite lui Dumnezeu;

• Controlul perfect al simţurilor pentru liniştirea mentalului, drum care conduce către Suprema Cunoaştere;

• Dăruirea printr-o iubire şi o credinţă totală şi absolută lui Dumnezeu sau Supremului Absolut.

 

Aceste trei aspecte sunt indisociabile unul de celălalt, fiind de fapt nişte aspecte ale aceluiaşi Adevăr. Aceleaşi elemente sunt regăsite identic şi în budismul tibetan şi în alte tradiţii, chiar dacă ele sunt transmise într-o formă aparent diferită.

 

Bhagavad-Gita este una din operele filosofice de referinţă, rămasă vie de-a lungul secolelor nu doar pentru înţelepţi şi erudiţi, ci şi pentru întregul popor indian. În ultimele două secole, ea a început chiar să se răspândească în întreaga lume – cel puţin în anumite cercuri – ca fiind o cale către înţelepciunea unei dimensiuni divine universale.

 

Merită să mai remarcăm că Balayogi îi cunoştea conţinutul fără să fi învăţat vreodată să citească…

 

Sri Krishna apare la începutul povestirii ca un om, dar foarte curând, el îmbracă aspectul Absolutului personificat – la fel ca Balayogi. El a fost învăţătorul lui Arjuna, discipolul său uman pe calea înţelepciunii.

 

Acest poem epic conţine două aspecte, unul exoteric şi altul esoteric: strategia de război între două familii duşmane şi strategia interioară pentru a ajunge la capătul tuturor suferinţelor, prima fiind doar o manifestare exterioară a celei de-a doua…Este vorba aşadar acolo de două familii umane: Kaurava-şii şi Pandava-şii, aflate în relaţii de rudenie sau de amiciţie, relaţii care sunt trădate însă de dorinţa de posesiune, de aviditate şi lăcomie. Datorită puterii sale divine, Sri Krishna este invincibil şi deţine forţa de a-şi extermina toţi duşmanii, deopotrivă interiori şi exteriori. El îi învaţă pe Arjuna cum să facă la fel. Aflat pe câmpul de bătaie, acesta din urmă este disperat că trebuie să se lupte cu propria sa familie şi cu prietenii săi, în pofida trădării şi violenţei lor. Pentru a-şi împlini adevărata sa misiune, destinul său, el trebuie să se detaşeze complet de acţiunile sale şi de consecinţele acestora. Astfel, dacă nu se va lăsa cuprins de slăbiciunile şi de otrava îndoielilor, cu o devoţiune absolută, el îşi va putea servi Stăpânul Suprem fără ezitări şi cu demnitatea unui erou adevărat. Krishna îi cere să aibă curajul de a discerne şi de a-şi transcende consideraţiile personale, folosindu-se mai ales de inteligenţa superioară (aflată la unison cu inteligenţa Divină). Detaşarea completă nu este însă sinonimă cu indiferenţa sau cu inerţia (cu Tamas guna), căci înţelepciunea constă în a vedea acţiunea în non-acţiune şi non-acţiunea în acţiune, în a examina cu o atenţie egală toate lucrurile şi toate fiinţele, în a avea o atitudine perfect echilibrată faţă de fericire şi nefericire, faţă de durere şi plăcere. O astfel de centrare interioară ridică gradat voalul care este ţesut de tumulturile emoţionale şi care acoperă imensitatea tăcută a Cunoaşterii-Beatitudinii. Aceasta este calea eliberării supreme de ciclul existenţelor, pentru a pătrunde în Eternitate (vezi şi stanţa 4 a lui Balayogi).

 

Sri Krishna îi cere lui Arjuna să nu îşi plângă de milă datorită unor aspecte ineluctabile precum viaţa şi moartea, căci ceea ce există în interiorul fiinţei şi al corpului este Atman, cel etern, indestructibil şi nelimitat.

 

Un alt aspect fundamental constă în controlul perfect al simţurilor, şi implicit al minţii, care devine posibil prin practica perseverentă a unei concentrări intense. Acest control perfect conduce gradat la potolirea focului insaţiabil al dorinţei, mâniei şi dezordinii interioare, care ne aruncă în vâlvătaia pasiunilor şi în prăpastia suferinţei. Prin puterea concentrării, mentalul se degajă şi se ridică într-un spaţiu mai senin; în acest fel, perspectiva sa asupra lumii exterioare se modifică extraordinar de mult la rândul ei…

 

Cel de-al treilea aspect şi cel mai important este calea lui Bhakti yoga, din Bhagavad-Gita, care nu este considerată o tehnică, ci o atitudine lăuntrică ce este constantă.

 

Calea Iubirii necondiţionate faţă de Dumnezeu reprezintă finalitatea în yoga. Este vorba de o iubire divină atât de arzătoare încât ea conduce în cele din urmă la starea de absorbţie contemplativă, de fuziune totală a adoratorului cu Cel adorat. Aceasta este starea de Samadhi, în care Balayogi a rămas timp de 40 de ani, numită şi „Marea Perfecţiune” în budismul tibetan.

 

Aşa cum indică îndeosebi Bhagavad-Gita, bunăvoinţa şi dragostea Divinului este atât de mare, încât orice efort care este făcut de discipol este răsplătit mai devreme sau mai târziu. Echilibrul dăruire-primire între adorator şi Cel adorat, ca răspuns la sacrificiile adoratorului Său (vezi stanţa 14 a lui Balayogi).

 

Iubirea necondiţionată faţă de Dumnezeu este cheia care deschide poarta iluminării spirituale, ce nu poate fi atinsă prin simpla înţelepciune speculativă, prin acţiuni eroice sau prin austerităţile sterile cele mai dure (care conduc mai degrabă către frustrare decât către eliberare).

 

Aşadar, războinicul din Bhagavad-Gita trebuie să se lase cuprins de o dragoste plină de o dăruire de nezdruncinat, să realizeze acţiuni virtuoase într-o manieră detaşată şi să îşi controleze perfect simţurile şi mintea. Desigur însă, toate acestea sunt idealul final, aşa că până atunci, Bhagavad-Gita ne propune să medităm constant asupra…noastră înşine.

 

„Fiecare fiinţă umană este intim şi profund legată de propria sa natură, şi mai ales în ea însăşi (în universul său interior) trebuie să îşi caute propria perfecţiune divină”.

Înapoi                   Continuare

yogaesoteric.net