Cartofii prăjiţi: îi eliminăm sau nu din dietă?

 

Cu toţii savurăm din când în când o porţie de cartofi prăjiţi, dar ce se petrece atunci când abuzăm de consumul lor? Ce efecte au aceştia asupra sănătăţii noastre? Este, oare, bine sau nu să îi eliminăm total din dietă? Deşi legătura dintre consumul de cartofi prăjiţi şi obezitate ori bolile de inimă este bine cunoscută, un studiu publicat recent leagă consumul cartofilor prăjiţi şi de riscul decesului.

Studiul a constatat faptul că persoanele care au consumat cartofi prăjiţi de mai mult de două ori pe săptămână au dezvoltat mai multe şanse de moarte prematură faţă de cei care consumau mai rar.

Raportul a inclus 4440 de persoane cu vârste cuprinse între 45 si 79 de ani, înscrise într-un program care urmărea modalităţile de prevenire şi tratare a osteoartritei genunchiului. Cercetătorii au studiat participanţii pe o perioadă de 8 ani şi i-au întrebat despre dieta lor – inclusiv cantitatea de cartofi prăjiţi consumată.

Autorul studiului, Nicola Veronese, cercetător la Institutul de Cercetare Clinică şi Educaţie în Medicină din Padova, Italia, a declarat că s-a concentrat pe cartofi deoarece legătura dintre consumul lor şi riscul de deces nu a mai fost studiată înainte. Unele studii au descoperit faptul că aceştia ridică şansele de a avea boli de inimă şi alte afecţiuni medicale, spune Veronese.

Înainte de a elimina totuşi cartofii prăjiţi pentru totdeauna, iată câteva aspecte de luat în considerare. În primul rând, studiul nu a determinat exact cauzele deceselor participanţilor. „Aceste decese ar fi putut să nu aibă nimic de-a face cu dieta – ar fi putut fi legate de un simplu accident de maşină, la fel de bine”, spune dr. Ken Lee, profesor în cadrul departamentului de ştiinţă şi tehnologie alimentară din cadrul Centrului de Inovare a Alimentelor din cadrul Universităţii din Ohio.

În al doilea rând, se baza pe memoria participanţilor despre ceea ce au mâncat. Aceasta este una dintre formele cele mai puţin sigure de a studia dieta, spune Lee.

Totuşi, acest fapt nu înseamnă că ar trebui să consumi cartofi prăjiţi în cantităţi uriaşe sau să abuzezi de orice fel de mâncare prăjită. Alimentele prăjite sunt bogate în grăsimi, în calorii şi adesea în sare. Câteva studii, inclusiv unul publicat în 2014, au legat alimentele prăjite cu probleme serioase de sănătate cum ar fi diabetul de tip 2 şi bolile cardiace.

O altă îngrijorare legată de alimentele prăjite se bazează pe acrilamidă, o substanţă chimică ce se formează în alimentele gătite la temperaturi ridicate, cum ar fi alimentele prăjite şi coapte. Acrilamida s-a demonstrat a fi o cauză de apariţie a cancerului, în studiile pe animale.

Atunci când mâncarea este gătită la căldură foarte mare, un aminoacid – asparagină – din alimente reacţionează cu zaharurile pentru a produce acrilamidă. Această substanţă chimică se poate forma în multe alimente prăjite, dar este deosebit de comună în cartofi, care sunt bogaţi în glucide (amidon).

În concluzie – sunt sau nu dăunători cartofii prăjiţi pentru sănătatea ta? Cu siguranţă consumul crescut de cartofi prăjiţi şi prăjeli de orice fel este nerecomandat, dar dacă mica ta plăcere constă într-o porţie ocazională, nu te grăbi să îi elimini de tot din dietă!

Citiți și:

Sucul din cea mai populară legumă ce este consumată de români omoară celulele canceroase şi în plus tratează diabetul!

«Experţii» sunt nişte smintiţi care numesc acum pasiunea unora de a mânca hrană sănătoasă «o boală mintală»

Regulile de aur ale dietoterapiei

 

yogaesoteric
6 ianuarie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More