Casa Albă a făcut 935 de declaraţii false pe parcursul a doar doi ani

de Mihai Vasilescu
 


Un raport realizat de „Centrul pentru Integritate Publică” din SUA (Center for Public Integrity – CPI) arată că George Bush şi şapte înalţi oficiali din administraţia sa au făcut în perioada 11 septembrie 2001 – martie 2003, 935 de declaraţii false, referitoare la terorism şi războiul din Irak.

Concluzia „Centrului pentru Integritate publică” este că „la cinci ani după invadarea Irakului, examinarea acestor date arată că declaraţiile fac parte dintr-o campanie orchestrată în scopul deturnării opiniei publice. Administraţia Bush a dus naţiunea în război pe baza unor false premise. Informaţiile false au fost propagate în mod metodic şi au culminat cu acţiunea militară împotriva Irakului din 19 martie 2003.”

În cadrul unor discursuri, conferinţe de presă sau interviuri, preşedintele Bush şi alţi înalţi funcţionari au afirmat în mod fals că Irakul deţine arme de distrugere în masă sau că încearcă să le obţină şi că are legături cu gruparea teroristă Al-Qaeda. „Astăzi este în afara oricărei discuţii că Irakul nu a avut şi nu are niciun fel de arme de distrugere în masă şi că nu a avut legături cu Al-Qaeda,” arată autorii studiului, Charles Lewis şi Mark Reading-Smith.

„Numai preşedintele Bush a făcut 259 de declaraţii false privind armele de distrugere în masă şi 28 privind legăturile dintre Al-Qaeda şi Irak”, continuă ei. Ceilalţi şapte înalţi funcţionari ale căror declaraţii false au fost luate în calcul sunt:
– Colin Powell, la acea vreme secretar de stat. El se situează pe locul doi după Bush, cu 254 de declaraţii false,
– Donald Rumsfeld, la acea vreme secretar al apărării şi Ari Fleischer, secretar purtător de cuvânt al Casei Albe, fiecare cu 109 declaraţii false,
– Paul Wolfowitz la acea vreme vice-secretar al apărării,
– Condoleezza Rice, la acea vreme consilier pe probleme de siguranţă naţională,
– Dick Cheney, la acea vreme vicepreşedinte al SUA,
– Scott McClellan, secretar purtător de cuvânt al Casei Albe.

Pe site-ul Centrului pentru Integritate publică (http://projects.publicintegrity.org/WarCard/) poate fi consultată o bază de date cu toate aceste declaraţii. Iată câteva exemple relevante:

Pe 26 august 2002 într-o adresă către Convenţia Veteranilor de Război, Cheney declara: „Nu există nicio îndoială că Sadam Hussein deţine arme de distrugere în masă. Nu există nicio îndoială că a adunat aceste arme pentru a le utiliza împotriva noastră, a prietenilor şi aliaţilor noştri.” Un oficial CIA i-a spus mai târziu ziaristului Ron Suskind, sub protecţia anonimatului, că prima reacţia a CIA când a auzit aceste declaraţii a fost: „De unde o mai fi scos-o şi pe asta?”, întrucât ei nu aveau date în acest sens.

La sfârşitul lunii septembrie 2002, Bush a declarat în discursul său săptămânal ţinut naţiunii: „Regimul irakian posedă arme biologice şi chimice şi construieşte dispozitive pentru a fabrica şi mai multe. Conform guvernului britanic, regimul irakian are capacitatea de a realiza atacuri chimice şi biologice în mai puţin de 45 de minute de când ordinul este emis. Acest regim face cercetări pentru a obţine bomba atomică şi, cu materialele pe care le deţine, o poate fabrica într-un an.” La câteva zile de la aceste declaraţii, informaţii similare au fost propagate de un raport intitulat „Estimările serviciiilor secrete naţionale despre armele irakiene de distrugere în masă”, o analiză care nu a fost niciodată făcută în realitate, ci s-a bazat doar pe declaraţiile false ale înalţilor oficiali americani.

În iulie 2002, Donald Rumsfeld a răspuns unor reporteri care îl întrebau dacă Irakul are legături cu teroriştii Al-Qaeda cu următoarele cuvinte: „În mod sigur”. În realitate, un raport realizat de Defense Intelligence Agency (DIA) şi confirmat de fostul director al CIA, Charles Tenet, arată că nu exista în acel moment „nicio dovadă care să demonstreze cooperarea guvernului irakian cu Al-Qaeda”.

Pe 29 mai 2003, preşedintele Bush declara într-un interviu acordat unei televiziuni poloneze: „Am găsit arme de distrugere în masă. Am găsit laboratoare biologice.” Bush ştia foarte bine că toate acestea nu sunt adevărate, arată jurnalistul Bob Woodward. Cu câteva zile înainte să facă această declaraţie, primise raportul echipei de experţi care analizase cele două laboratoare descoperite în Irak. Acesta arată că laboratoarele nu erau destinate producerii de arme biologice, ci produceau hidrogen pentru baloane meteorologice.

Pe 28 ianuarie 2003, în discursul anual către poporul amercian, Bush afirma: „Guvernul britanic a aflat că Saddam Hussein a cumpărat cantităţi importante de uraniu din Africa. Surse din serviciile secrete m-au informat că el este pe punctul de a cumpăra tuburi de aluminiu de mare rezistenţă, care se fololsesc la fabricarea armelor nucleare.”

Pe 5 februarie 2003, într-o adresă către Consiliul de securitate al SUA, Colin Powel scria: „Ceea ce vă oferim noi sunt fapte şi concluzii bazate pe dovezi solide, furnizate de serviciile secrete.”

Analizând distribuţia în timp a acestor declaraţii false, se observă că ele au crescut considerabil ca frecvenţă în luna august 2002, când Congresul trebuia să dezbată intrarea în război cu Irakul şi începând cu ianuarie 2003, până înainte de invazie.

„Aceste false declaraţii au avut un efect cumulativ”, mai arată raportul CPI, „care a fost amplificat de mii de ziare şi posturi radio şi TV. Impactul a fost enorm, iar vasta acoperire mediatică a generat un zid impenetrabil, exact în lunile critice care au precedat invadarea Irakului. Unii ziarişti şi chiar câteva organizaţii de profil au recunoscut în cele din urmă că în lunile care au precedat războiul au avut un comportament supus şi lipsit de critică. În ciuda acestor „mea culpa”, acoperirea mediatică atotcuprinzătoare a dat o validare fără precedent falselor declaraţii ale administraţiei Bush.”

Citiţi şi:
Declaraţiile preşedintelui Iranului, mediatizate excesiv pentru a justifica o intervenţie militară în Iran, au fost greşit traduse din persană
Nu există terorism internaţional! Atentatele din 11 septembrie au fost înscenate.

yogaesoteric
27 iulie 2008

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More