Căsătoria nativilor din Taur

Căutaţi căsătoria şi siguranţa pe care aceasta v-o oferă. Căsătoria înseamnă pentru dumneavoastră stabilitate şi cei născuţi în Taur sunt soţi devotaţi şi soţii iubitoare. Vă luaţi responsabilităţile legale în serios. Vă veţi îndeplini întotdeauna obligaţiile sociale şi băneşti. Sunteţi foarte potrivit pentru căsătorie şi pentru viaţa casnică.

Sunteţi cald şi iubitor şi, cu toate că uneori nu există variaţie, absenţa schimbării nu vă deranjează. Sunteţi înţelegător atâta timp cât sunteţi tratat corect. În caz contrar, puteţi deveni foarte sarcastic faţă de partener, dar în general, urâţi neînţelegerea şi cearta.

Având o natură emoţională puternică şi senzitivă, cuplată cu o capacitate intelectuală, veţi suferi dacă vă veţi căsători cu o persoană aflată sub nivelul dumneavoastră.

Soţul născut în Taur are toate calităţile necesare succesului în căsătorie. Îşi adoră soţia şi copiii şi face orice efort pentru a le asigura bunăstarea. Vrea ca familia să aibă cea mai bună casă şi copiii cea mai bună educaţie. El se poate căsători cu o femeie de rang social mai înalt, deoarece este ambiţios şi vrea să parvină. Dacă are succes, va dori să ajungă în cercuri şi mai înalte. Uneori, violenţa naturii lui emoţionale răbufneşte, dar este contracarată de generozitate şi fidelitate. Orice interes exterior care poate interveni în rutina casnică este trecător, dar îi place să fie şef la el acasă şi respinge încercările soţiei de a-i conduce afacerile. Are un deosebit simţ pentru frumos şi soţia trebuie să fie mereu atrăgătoare pentru a-l mulţumi.

Îi place să ştie că este singurul răspunzător de fericirea conjugală. Rareori găseşte că viaţa casnică este obositoare şi nu regretă zilele în care era liber să facă ce vroia.

Soţia născută în Taur este mereu bine dispusă, îi place să fie tratată cu blândeţe şi este flatată de lux. Calităţile ei predominante sunt modestia, amabilitatea şi serviabilitatea, care sunt relevate atunci când se mărită cu un om cumsecade. Poate fi frumoasă şi posedă calităţi deosebite pe care ştie să le pună în valoare. Are o mare nevoie de a se simţi protejată. Este cea mai dependentă şi devotată soţie, având o afecţiune foarte adâncă faţă de familie. Se poate depăşi pe sine în acest sens, dacă este mulţumită de eforturile făcute de soţ pentru ea. Este rezervată şi calmă, dar sub această aparenţă poate fi geloasă şi foarte atrasă de lucrurile lumeşti. Se îndoieşte rareori de afecţiunea soţului.

Divorţează rar şi preferă să suporte greutăţile, decât să-şi părăsească bărbatul. Natura ei este foarte potrivită cu viaţa casnică, şi poate fi considerată idealul feminin în întemeierea unui cămin. Cu toate că poate să-şi poarte singură de grijă, preferă să fie dependentă de cineva.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More