Cât???

Indicatorul P/E sau PER (Price earnings ratio) este unul extrem de simplu şi în acelaşi timp extrem de eficient în evaluarea unei acţiuni listate la bursă. Aşa cum îi spune şi numele, este un raport între preţul unei acţiuni şi profitul pe acea acţiune. Mai simplu spus, dacă o acţiune costă 10 lei şi firma obţine un profit raportat la acea acţiune de 1 leu, avem un P/E de 10. Teoretic asta înseamnă că dacă acea firmă îşi menţine identice performanţele economice, în 10 ani ne putem recupera investiţia în acea acţiune doar din profitul realizat. Repet, asta doar teoretic întrucât activitatea economică variază.

Acest indicator face parte dintr-un pachet mai larg de indicatori care permit evaluarea financiară a unei companii. De ce sunt ei buni? Preţul unei acţiuni variază. Azi poate fi 5 lei, mâine 7 lei, poimâine 12 lei. Asta înseamnă că dacă investesc azi am o capacitate teoretică de a-mi recupera banii în 5 ani, dacă investesc mâine în 7 ani, iar poimâine în 12 ani. Ca o idee – care nu-i tocmai generală, dar e o „busolă” bună – o companie cu un P/E sub 5 e considerată subevaluată, una cu un P/E între 5 şi 15 e considerată corect evaluată, iar una care are P/E mai mare de 15 se consideră supraevaluată.

Să mai introducem un indicator de evaluare, anume P/S (price-to-sales). Modul său de calcul este, de asemenea, simplu: se raportează preţul de piaţă al unei acţiuni la vânzările corespunzătoare acelei acţiuni. Indicatorul este util deoarece cifra de afaceri nu prea poate fi manipulată prin scamatorii contabile. Dacă un profit mai poţi să-l coafezi din pix, vânzările nu prea ai cum să le influenţezi (există şi-aici metode, dar implică riscuri foarte mari). Tot ca o idee generală, vă voi spune că o companie al cărei raport P/S este sub 1 se consideră subevaluată, iar una al cărei indicator e peste 1 e considerată supraevaluată. Desigur, cu rezerva că evaluarea indicatorului se face prin comparaţie cu industria în care activează compania şi corelat cu alţi indicatori de evaluare.

V-am făcut acest curs rapid deoarece vreau să vă arăt nişte grafice pe care le consider extrem de relevante. O să încep cu evoluţia istorică a P/E pentru S&P 500. Am ales S&P pentru a avea o imagine a unei bucăţi esenţiale a economiei americane.

Datele sunt din 1928 până în prezent. Benzile cu gri reprezintă perioadele de recesiune. Anul 1990 este prima dungă gri de dinaintea anului 2000. Nu întâmplător l-am luat ca reper. Dacă ne uităm de la începutul graficului, vom observa că până în anul 1990 evoluţia P/E variază între 10 şi 20. De fiecare dată când se depăşeşte valoarea de 20, graficul se întoarce sub 10 (sau în jurul acestei valori). După care, atingând acea extremă, reîncepe să crească.

E o evoluţie normală. În termeni tehnici, cele două extreme se numesc praguri de suport şi rezistenţă, indicând extremele de unde începe modificarea comportamentului. Aşadar, până în 1990 „ştiam” că dacă e penetrat pragul de suport 10, probabilitatea ca P/E să crească este mare, la fel cum, dacă era spart pragul de rezistenţă de la valoarea 20 probabilitatea să scadă era, de asemenea, mare.

Graficul poate părea înşelător deoarece este unul pe termen lung. Spre exemplu, dacă vom face un „zoom” pe perioada 1961-1971, vom observa că în acea perioadă se modifică pragurile de suport şi rezistenţă, evoluţia fiind în banda 15-20. Cu toate acestea, este important să reţineţi că până în 1990, 20 a reprezentat rezistenţa (adică „pragul de sus”).

Ce se petrece după 1990? În octombrie 1990 avem un minim de 14,25, după care situația o ia razna. Următorul minim sub 15 îl avem în … septembrie 2011, de 13,01. Însă, remarcabil e faptul că toată căderea vine după un neverosimil 122,39! Deja avem o bandă de timp destul de mare, de peste 30 de ani, astfel încât putem constata că a avut loc o modificare teribilă de paradigmă în care rezistenţa s-a transformat în suport. De asemenea, devine extrem de difuză rezistenţa acestui nou ciclu economic în care pare că nici cerul nu mai e o limită.

Înainte de a trece la concluzii, să ne uităm pe un grafic istoric al P/S. Din păcate nu am un grafic atât de lung precum în cazul P/E. Terminalele Bloomberg au o bază de date care începe din 1990, astfel încât va fi necesar să mă credeţi pe cuvânt în ceea ce priveşte perioada anterioară. Chiar şi aşa, graficul este cât se poate de relevant:

Vă mai amintiţi ce vă spuneam despre acest indicator, anume că ce e sub 1 indică acţiuni subevaluate, iar peste 1 acţiuni posibil supraevaluate? Înainte de 1990, banda de variaţie era undeva între 0,5 şi 1,5. Ce observăm acum? Între 1995 şi 2008 am avut o bandă de variaţie între 1 şi 2,5, cu o scurtă revenire la fundamente între 2009 şi 2010. Însă ceea ce s-a petrecut ulterior întrece orice imaginaţie. Practic nu mai avem prag şi nu mai avem rezistenţă! Indicatorul P/S creşte absolut aberant. Să revenim la fundamente!

Ce înseamnă valoarea 1? Că pentru un leu investit pe o acţiune, compania respectivă are vânzări de 1 leu pe acţiune. Ce înseamnă 3, la cât a ajuns acum valoarea? Că la 3 lei cât dau pe o acţiune, acea companie face vânzări de 1 leu! E aberant!

Probabil vă întrebaţi de ce se petrec toate acestea? Încă din 2007-2008 sunt admonestat din cauză că „prezic numai rele”. De fapt nu fac altceva decât să arăt realitatea aşa cum e ea. Încă din 2008 am spus că economia şi finanţele au abandonat de mult realitatea, ducându-se în imaginar. Întrebarea pe care mi-o pun acum nu e dacă întreaga construcţie se va prăbuşi sau nu, ci cât vom mai putea merge în nebunia actuală. Privind pe grafice, se vede limpede că se merge aberant în sus, adică în imaginar, deoarece aşa ceva nu are absolut nicio legătură cu realitatea. Cât va mai fi însă posibil să construieşti în sus în condiţiile în care nu mai ai niciun fundament?

Absolut tot ceea ce vedem în lumea de azi e fals. Total fals. Nimic nu mai are niciun fundament. Regulile istorice de bun-simţ, atât în economie cât şi în viaţă, sunt călcate în picioare. Istoria ne spune că asemenea încălcări nu pot să dureze, doar că asta se petrece la scară istorică. Ştiţi, un gând care nu-mi dă pace este acela că există oameni care s-au născut în comunism şi au murit tot atunci, oameni care au trăit toată viaţa într-un orizont artificial. La fel suntem şi noi acum. Perspectiva pe care o avem este una falsă, orizontul de asemenea este unul manipulat. Suntem simpli actori într-un spectacol fals. Ştim din istorie că asta nu poate să ţină, dar este necesar să ne întrebăm: cât mai ţine?

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Cum repornim economia? Care economie?!
Anatomia crizei care va veni

yogaesoteric
2 iulie 2022