Cât de răi au fost „cei buniˮ? (X)

809 0

„Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşi.ˮ ‒ R.W. Trevanian

Molotov, al doilea cel mai puternic om din Stat imediat după satrapul Stalin, îi spunea ministrului bulgar de Externe: „Însăşi existenţa României este un afront adus U.R.S.S.ˮ.

Satanail s-a întrupat sub anagrama Stalin

Recent m-am uitat la un film documentar intitulat sobru Funeralii de Stat (2019), descriind prin imagini seci, fără text sau cu minim text, ceremoniile înmormântării lui Stalin, generalisimul, geniul absolut al tuturor popoarelor şi timpurilor, tătucul neamurilor şi iubitorul de copii. Vedeam mii de persoane, ruşi sau invitaţi de peste hotare (am văzut şi delegaţia română din 1953, Gheorghiu-Dej, Sadoveanu, tânărul pe atunci şi rotofeiul Nicolae Ceauşescu), şi tocmai mă întrebam la ce bun filmul acesta, când deodată ecranul s-a întunecat şi au apărut doar câteva fraze finale, dar ce fraze! „Studiile istorice au demonstrat că în perioada stalinistă au fost ucişi prin împuşcare sau deportare fără întoarcere în jur de 27 milioane de oameni. La aceştia se adaugă alte 15 milioane de persoane moarte de foame” (în timpul Holodomorului, al lichidării proprietăţii ţărăneşti şi al impunerii silnice a colhozurilor ‒ n.n.).

În ţara comunismului atotbiruitor se murea de foame. În bastionul păcii mondiale au fost numeroase cazuri de canibalism. Toate marile bogăţii ale Rusiei au fost folosite pentru industrializarea forţată, iar „industrializareˮ în accepţia dată de Stalin termenului însemna doar înarmare masivă, înfricoşătoare. Nu în favoarea poporului rus au fost cheltuite aceste bogăţii, ci a revoluţiei mondiale bolşevice care era programat să cuprindă întreaga planetă. Urma ca toate ţările să devină republici sovietice. Aşa se explică titlul dat de Vladimir Rezun / alias Victor Suvorov trilogiei sale Ultima Republică. Numai graţie datei fatidice de 22 iunie 1941 nu s-a ajuns la asta.

Iosif Djugașvili, gruzin de origine, s-a autodenumit Iosif Vissarionovici Stalin după acapararea puterii personale absolute în fostul Imperiu rus devenit sovietic printr-o sângeroasă lovitură de Stat finanțată copios de bancherii askenazi / khazari de pe Wall Street și din City. Numele său autentic Djugașvili, însemnând „fiul jidovului” a fost cu desăvârșire interzis, șters din absolut toate actele și publicațiile, fără ca nimeni să mai cuteze să se întrebe de ce.

O mulţime de întrebări rămân fără răspuns în versiunea oficială a faptelor: Italia era considerată „pântecul moaleˮ al Europei, nemţii se retrăseseră tocmai de aceea din Italia socotită pierdută pentru Axă, totuşi angloamericanii preferă să atace, să cucerească cu enorme pierderi şi să construiască un cap de pod tocmai în Normandia puternic fortificată, cu preţul a peste 10.000 de morţi şi răniţi grav.

De ce? Ca să dovedească ce? În favoarea cui? Şi de ce data „D-Day”, a debarcării în Europa a fost stabilită în ziua a 6-a din luna a 6-a la ora 6 dimineaţa? 6-6-6 vă spune ceva din Biblie? Mie da, ca şi data de 6 iulie 1941 când după toate analizele istoricilor militari neaserviţi, ca Rezun şi Mark Solonin, confirmate doar cu jumătate de gură şi de unii istorici militari kremlinezi, tovarăşul Stalin urma să declanşeze Revoluţia Mondială comunistă, invazia asupra Europei burgheze, începând cu România şi Germania. Da, începând cu România, viitoarea Republică Socialistă Sovietică România în viziunea lui, ca să taie aorta petrolieră ce pompa aurul negru spre Germania:

„Printre armatele de invazie obişnuite (un corp moto, două corpuri de infanterie şi câteva divizii independente) aflăm şi armate de invazie absolut neobişnuite. Sunt trei: 6, 9 şi 10. În fiecare din acestea nu sunt trei corpuri de armată, ci şase: două moto, două de cavalerie şi trei de infanterie. Fiecare este deplasată cât mai aproape posibil de graniţă, iar dacă graniţa are o extremitate înspre partea inamicului, aceste neobişnuite armate de invazie se află exact în extremitate. Fiecare este dotată cu armamentul cel mai nou: corpul 6 moto al armatei 10 are pe lângă celelalte, 452 tancuri de ultimul tip T-34 şi KV, iar corpul 4 moto al armatei 6 are pe lângă altele, 460 tancuri T-34 şi KV asemenea armatei. Diviziile de aviaţie ale acestor armate aveau sute de avioane absolut noi Iak-1, Mig-3, Il-2, Pe-2. După terminarea completării, efectivele fiecăreia dintre aceste armate urmau să aibă în componenţa lor 2.350 tancuri, 698 maşini blindate, 400 tunuri şi aruncătoare de mine, peste 250.000 soldaţi şi ofiţeri. În afară de efectivul de bază, fiecare primea suplimentar 10-12 regimente de artilerie grea, unităţi NKVD şi multe altele.

Nu ştiu cum să numim asemenea armate, dar dacă vom folosi doar numerotaţia lor ‒ 6, 9, 10 ‒ vom cădea în capcana întinsă de Marele Stat Major sovietic încă din 1939. În acest caz le vom prezenta ca fiind armate de invazie absolut obişnuite. Or, ele sunt cu totul neobişnuite. Nici în Germania, nici în altă ţară nu a existat ceva asemănător. După numărul de tancuri, fiecare dintre armate era aproximativ egală cu jumătate din Wehrmacht, având în plus superioritate calitativă absolută. Însă nici asta nu este totul. Comandamentul sovietic deţinea un număr de corpuri de armată mecanizate, care nu erau incluse în armate, dar erau situate în apropierea frontierei. Includeţi un astfel de corp de armată mecanizat în componenţa unei armate obişnuite şi aceasta va deveni armată de şoc. Sau introduceţi un al doilea corp de armată de acest fel în componenţa unei armate de şoc (de invazie) şi acesta va deveni de «supraşoc», dacă o putem numi aşa. Şi toate acestea fără schimbarea numărului şi denumirii armatei. Însă se poate ca în componenţa unei armate de «supraşoc» să se introducă un al treilea corp de armată şi atunci numărul de tancuri dintr-o armată să depăşească tot Wehrmachtul……. Cum putem numi o astfel de armată? Dacă denumim grupările de tancuri germane (600-1.000 de tancuri fiecare) mecanisme de agresiune, cum am putea să denumim armate cu câte două-trei mii de tancuri fiecare?

Cele trei armate de «supraşoc» sunt excepţii printre celelalte armate de invazie. Însă dintre cele trei, una se remarcă în mod deosebit: armata 9. Nu cu mult timp înainte, în timpul Războiului de Iarnă (contra Finlandei, n.n.) armata 9 era un simplu corp de infanterie (trei divizii infanterie). După Războiul de Iarnă, armata 9 a dispărut în ceaţă, apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, apare din nou. Nu este încă suficient completată. E ca un zgârie-nori neispăvit, dar care, prin masa sa enormă, acoperă soarele. În iunie 1941, armata 9 era ca un stup neconfigurat al celei mai puternice armate din lume. În alcătuirea ei intrau şase corpuri de armată, dintre care două mecanizate şi unul de cavalerie. La 21 iunie 1941, în armata 9 existau în total şaptesprezece divizii, dintre care două de aviaţie, patru de tancuri, două moto, două de cavalerie, şapte de infanterie (puşcaşi). Toate acestea în perfectă asemănare cu alte armate de «supraşoc», iar în componenţa armatei 9 se planifica să se includă încă un corp de armată moto, al 27-lea, condus de generalul-maior I.E. Petrov. Corpul de armată a fost înfiinţat în Turkestan şi, fără să se completeze definitiv, a fost mutat în vest. După includerea sa, în componenţa armatei vor fi douăzeci de divizii, printre care şase de tancuri. Dacă s-ar fi completat totul, în componenţa celor şapte corpuri ale armatei 9 ar fi fost 3.341 tancuri. După cantitate erau cu aproximaţie la fel ca întregul Wehrmacht, după calitate erau şi mai mult. […].

Până nu demult, armata 9 avea comandanţi care nu însemnau cine ştie ce nici înainte, nici după. Acum s-a modificat totul. În fruntea armatei 9 se află un general-colonel. În acea vreme era un titlu extrem de important. În forţele armate ale URSS erau doar opt generali-colonei, însă niciunul în trupele de tancuri, niciunul în aviaţie, niciunul în N.K.V.D. În fruntea celor treizeci de armate sovietice erau generali-maiori şi generali-locotenenţi. Armata 9 era unica excepţie. În afară de asta, în această armată de excepţie erau adunaţi cei mai de perspectivă ofiţeri şi generali. Printre aceştia erau trei viitori Mareşali ai Uniunii Sovietice […] şi mulţi alţi comandanţi talentaţi şi agresivi, care se evidenţiaseră deja în luptă […]. Avem impresia că o mână plină de solicitudine a ales cu grijă ce era mai bun şi mai de perspectivă pentru această armată neobişnuită. Unde a fost repartizată ea?

Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă nu la granița germană. Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente. Poziţia armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat la granița românească.

După prima dispariţie, armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească. Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc. Se pregătea o «campanie eliberatoare» în Basarabia, iar sursele sovietice arată că «armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importante». […] Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi. În ajunul «campaniei eliberatoare», armata a fost inspectată de K.K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare. Armata 9 a intrat în componenţa Frontului de Sud, având calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese armata 7 în Finlanda. Frontul era comandat de G.K. Jukov personal.

După o scurtă «campanie eliberatoare», armata 9 dispare din nou. Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse «eliberarea» cu un an în urmă. Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume. Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, niciun agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerente geografice. Însă noua «campanie eliberatoare» a armatei 9 în România putea să modifice întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume. România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului. Petrolul este sângele războiului, iar inima Germaniei, oricât ar părea de curios, se afla în România. O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.

Iată de ce cei mai de perspectivă comandanţi au ajuns în armata 9. Armata 9 a apărut deodată, la mijlocul lui iunie 1941. Însă acest deodată este aparent. Armata 9 s-a aflat întotdeauna aici, cel puţin de pe la mijlocul lui 1940. Oficial, denumirea ei nu a fost folosită un timp, iar ordinele veneau de la statul-major al regiunii direct la corpurile de armată. Statul-major al armatei 9 şi statul-major al regiunii militare Odessa, creat în octombrie 1939, s-au unificat într-un tot, apoi s-au despărţit. La 13 iunie 1941 a avut loc o astfel de dispersare.

Experienţa ne arată că, după apariţia unei armate de şoc la graniţa unui stat mic, urmează la interval de aproximativ o lună ordinul de «a elibera» teritoriile învecinate. Indiferent cum ar fi evoluat evenimentele după invazia trupelor sovietice în Germania (care, ca şi Uniunea Sovietică, nu s-a pregătit de apărare), soarta războiului putea să se rezolve departe de principalele câmpuri de luptă. Este evident că Stalin a luat în calcul aceasta. De aceea armata 9 era cea mai puternică. De aceea, încă din martie 1941, când armata 9 nici nu exista din punct de vedere oficial, a apărut în cadrul ei un tânăr, dar teribil de cutezător general-maior, R. I. Malinovski. (…)

În 1941, în faţa lui Malinovski şi a tovarăşilor săi din armata 9 se afla o sarcină absolut simplă. Nu erau nevoiți să traverseze 810 kilometri ca în Manciuria, ci 180 (greșeală evidentă a autorului; sunt peste 350 km în linie dreaptă până la Ploiești n.n.). Nu prin pustiu şi prin munţi, ci în câmpie şi pe şosele practicabile. Atacul urma să se dea nu asupra armatei japoneze, ci asupra unei armate mai slabe, cea românească. În afară de aceasta, planurile prevedeau ca armata 9 să primească de trei ori mai multe tancuri decât avea să primească armata 6 tancuri de gardă în 1945.

Hitler a făcut ca toate acestea să nu se petreacă. În comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice. Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania. Toate acestea nu sunt născociri ale «propagandei lui Goebbels». Armata 9 de supraşoc a luat fiinţă ca armată pur ofensivă. Generalul-colonel P. Belov mărturiseşte că şi după începerea operaţiunilor germane pe teritoriul sovietic, în armata 9 se consideră că «fiecare misiune defensivă este ceva de scurtă durată». De fapt, de această boală sufereau toate armatele, nu numai armata 9.

O informaţie cu mult mai interesantă despre starea de spirit în armata 9 aduce triplul erou al Uniunii Sovietice, mareşalul de aviaţie A. I. Pokrâşkin (…).

Iată discuţia lui cu un «burghez dezmăţat», căruia «eliberatorii» îi luaseră magazinul. Suntem în Basarabia «eliberată», în primăvara lui 1941:

«‒ O, Bucureşti! Dacă aţi vedea ce oraş frumos!

‒ Cândva am să-l văd ‒ i-am răspuns cu convingere.

Stăpânul magazinului a făcut ochii cât cepele, aşteptând ce voi spune mai departe. A fost nevoie să schimb tema discuţiei.

Nu voim să credem că prin planul «Barbarossa» Hitler a apărat Germania de atacul trădător al trupelor sovietice asupra Bucureştilor şi Ploieştilor. În acest caz, haideţi să-i credem pe cei din tabăra opusă. Însă cei din tabăra opusă spun la fel. Chiar şi locotenenţii ştiau că în curând vor merge în România. Un ofiţer sovietic nu are dreptul să călătorească în calitate de turist peste hotare. Uniunea Sovietică nu este Imperiul Rus cu libertăţile sale. În ce calitate putea să călătorească Pokrâşkin în România, dacă nu ca «eliberator»? În vorbele tânărului ofiţer nu era fanfaronadă: după război, Big Brother, tovarăşul Pokrâşkin, a vizitat Bucureştiul «eliberat». Hitler a făcut tot ce a putut ca să împiedice aceasta, dar nu a reuşit. A reuşit doar să amâne «eliberarea inevitabilă».»”

Cer iertare că am reprodus un fragment atât de copios din „Spărgătorul de gheaţă” al prietenului cibernetic Suvorov / Rezun, dar mi s-a părut important din punct de vedere românesc. Promit să nu mai fac, dar nu mă pot opri să nu-mi închipui ce ar fi însemnat practic invazia feroce a celei mai puternice armate din lume asupra unei Românii sortite ori sovietizării prin metode N.K.V.D., ori pieirii cu luptă sau fără luptă. Ce s-ar fi petrecut cu fetele de atunci, viitoarele noastre mame? Eu însumi, născut în februarie 1945, aş fi existat oare? Mama mea tânără şi frumoasă ar fi supravieţuit atenţiilor delicate ale Armatei Roşii? Nu ar fi fost precursoarea pângărită şi disperată a surorilor ei de soartă din Germania anilor 1945-50? Întrebări fără răspuns, dar pe care ar fi necesar să şi le pună, chiar şi în cotlonul ascuns al conștiinței lor, toţi, absolut toţi românii, bărbaţi şi femei actuali, indiferent de vârstă, existenţi acum dar care, în lipsa atacului preventiv german, s-ar fi putut să nu existe. Iar dacă nu am fi existat noi, generaţia anilor ’40, nu aţi fi existat nici voi cei de acum, sau oricum nu sub această formă.

Este important să înţelegem, noi, românii, că intenţiile lui Stalin erau cât se poate de serioase. El nu vorbea niciodată mult, era taciturn şi extrem de ascuns, de răzbunător, dar gândurile lui, traduse în acţiuni nemiloase, implacabile, aveau o limpezime de cristal. Propria lui fiică, Svetlana, a scris despre el că era lipsit de orice simţământ omenesc. Era foarte inteligent, dar această inteligenţă era diabolică. Însuşi numele lui de împrumut, Stalin, care înseamnă oţel, este anagrama lui Satanail. Nu asta a urmărit, desigur, dar asta a ieşit involuntar. Printre rarele dăţi când şi-a pierdut stăpânirea de sine şi a replicat violent se numără redactarea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, de care am amintit mai sus.

Agenţia de ştiri Havas difuzase în întreaga lume ştirea alarmantă că la graniţele vestice ale Uniunii Sovietice se acumulează mulţimi nemaivăzute de trupe şi cantităţi enorme de material belic. Era purul adevăr, însă reacţia satrapului a depăşit cu mult rezerva lui obişnuită. Cu doi ani înainte, aceeaşi Agenţie a avut acces la un material stupefiant, pe care l-a difuzat în Journal de Genève din 27 noiembrie 1939. Din motive politice evidente, rarul şi preţiosul material a fost publicat o singură dată. Îl reproducem integral, în traducerea mea, rugându-vă să îi acordaţi atenţia cuvenită. Conform corespondentului agenţiei, în chiar seara semnării pactului cu Germania, Stalin a convocat în comitet secret numai cu membrii Biroului Politic. La şedinţă nu au luat parte membrii Kominternului din secţia străină, nici măcar Dimitrov în care se pare că avea încredere. Vorbind despre tratatul semnat cu Germania, Stalin ar fi zis:

„Dacă U.R.S.S. ar fi încheiat un pact cu Franţa sau Anglia, Germania ar fi putut renunţa la pretenţiile ei asupra Poloniei şi s-ar fi putut înţelege cu Puterile occidentale. Astfel războiul s-ar fi putut evita un timp, iar dezvoltarea viitoarelor relaţii politice ar fi putut căpăta un caracter foarte primejdios pentru noi. Pe de altă parte, acceptarea de către noi a ofertei Germaniei va conduce neabătut la războiul acestei Puteri cu Polonia, astfel încât Franţa şi Anglia vor fi automat obligate să intre în luptă. Europa occidentală va fi inevitabil slăbită, diminuată. Noi vom avea privilegiul de a rămâne în afara conflictului, în aşteptarea momentului favorabil nouă. Tocmai asta ne impun interesele noastre, fiindcă păstrarea dictaturii Partidului Comunist este posibilă doar în cazul unui război mondial. Alegerea noastră este evidentă: este necesar să acceptăm oferta germană şi să respingem oferta franco-engleză.ˮ

Apoi Stalin a studiat minuţios şansele unei înfrângeri sau ale unei victorii germane:

„Înfrângerea Germaniei va avea ca urmare inevitabilă sovietizarea acestei ţări şi cucerirea puterii de către partidul comunist. Eventualitatea aceasta ar fi foarte periculoasă dacă ar fi consecinţa unui război de scurtă durată, fiindcă Anglia şi Franţa ar avea încă destulă putere să ocupe Berlinul şi să distrugă Republica germană comunistă.

În consecinţă, interesul nostru este să-i oferim Germaniei posibilitatea de a prelungi acest război atâta timp cât va fi necesar pentru a anihila forţele Angliei şi Franţei. În funcţie de aceasta ne vom coordona acţiunile ulterioare. Rămânând neutri, vom putea ajuta material Germania, dar, desigur, ajutorul nostru nu va depăşi un anumit nivel. Ajutorul nu este indicat să ne slăbească forţele şi armata. Totodată va fi necesar să înteţim propaganda comunistă. De aceea războiul va fi nevoie să dureze cât mai mult posibil, iar pentru aceasta ne vom sluji de toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră.

Pe de altă parte, dacă Germania va ieşi învingătoare, ea va fi complet absorbită de tot ce va avea de făcut în diferitele ţări cucerite şi nu se va putea întoarce împotriva noastră.

Aşadar, cu puţină duplicitate, putem profita de evenimentele următoare şi vom putea veni apoi în ajutorul partidului comunist francez, din care vom face un aliat. O astfel de politică va fi uşor de realizat în toate ţările căzute sub jugul german.ˮ

Stalin a încheiat astfel:

„‒ Izbucnirea războiului dintre Germania şi blocul anglo-francez este în interesul nostru.

‒ Prelungirea acestui război este interesul nostru primordial.

‒ Va fi necesar să multiplicăm propaganda comunistă în ţările beligerante ca să ieşim triumfători la finalul conflictului.ˮ

La câteva zile de la primirea acestui prim articol, Agenţia Havas a primit un nou document important. Este vorba de instrucţiunile trimise de Komintern şefilor de secţii şi secretarilor partidelor comuniste belgian şi francez. Acest document, datat 25 noiembrie 1939, conţinea, printre alte instrucţiuni strict confidenţiale, următoarele:

„Instaurarea şi stabilirea regimului sovietic în toate ţările capitaliste sub egida revoluţiei mondiale este ţelul primordial al politicii externe a U.R.S.S. Numai un război european poate favoriza şi crea terenul propice unei revoluţii internaţionale.

Am realizat unul din scopurile noastre, care este începerea unui război mondial. Printr-un concurs de evenimente ce ne sunt favorabile, nu noi suntem cei care purtăm, în ochii întregii lumi, responsabilitatea acestui război. Nu luăm încă parte la el, dar, în timpul războiului european vom ajuta Germania să poată ţine piept adversarilor ei. În niciun caz însă nu vom permite armatei germane să obţină victoria. Hotărârea va rămâne în mâinile noastre. Noi suntem cei ce vor decide.ˮ

În urmă cu vreun an a ieşit la rampă un înalt demnitar rus de la Ministerul lor de Externe, care a susţinut cu tărie ideea că vina pentru al Doilea Război Mondial o poartă Polonia. Este un exemplu clasic de jumătate de adevăr. Da, Polonia poartă o gravă răspundere pentru declanşarea de către alţii a celui mai crunt măcel din toată istoria lumii, însă de fapt acţiunile ei au servit doar ca pretext pentru acest război care ar fi avut oricum loc.

Este necesar să înţelegem deplin şi definitiv, pentru igiena noastră intelectuală şi spirituală, că maleficul Iosif Vissarionovici Djugaşvili Stalin a pregătit minuţios, în cele mai mici amănunte, timp de 20 de ani, un război total contra restului lumii şi mai ales împotriva Europei capitaliste, pentru „eliberareaˮ marxistă a continentului european şi preschimbarea ţărilor lui în republici socialiste sovietice. Chiar şi fără atacul preventiv al Germaniei din 22 iunie 1941, războiul tot era declanşat de U.R.S.S. la 6 iulie, deci cu o diferenţă minimă de două săptămâni. La frontiera vestică a U.R.S.S. au fost masate din timp forţe gigantice ‒ Stalin dispunea de 27 de armate ‒ umane şi tehnice. Iar începutul premonitoriu a avut loc încă din 1940.

„Înaintea începerii unei operaţiuni de mare amploare, la vârful conducerii se desfăşoară o activitate ascunsă, invizibilă din afară. Cele două luni de muncă desfăşurată de Jukov la Moscova au reprezentat stadiul iniţial al pregătirii în vederea războiului pentru Basarabia. Aceasta urma să-i fie luată din nou României, la fel cum Hitler a luat regiunea Sudeţilor din Cehoslovacia. Dacă refuza să cedeze Basarabia, România urma să fie distrusă.

În aprilie şi mai 1940, despre pregătirea războiului pentru Basarabia se ştia numai între cei patru pereţi ai cabinetului lui Stalin şi în cadrul Marelui Stat-Major. La statele-majore ale Regiunii Militare Speciale Kiev şi Regiunii Militare Odessa soseau de la Marele Stat-Major dispoziţii scurte despre ceea ce era necesar să fie făcut, fără a se preciza de ce. (…)

În dimineaţa de 9 iunie 1940, generalul de armată Jukov a sosit la Kiev şi în aceeaşi zi comisarul poporului pentru Apărare, mareşalul Uniunii Sovietice Timoşenko a expediat comandantului RMS Kiev şi comandantului RM Odessa directivele privind crearea Frontului de Sud. Comandant al Frontului a fost numit generalul de armată G. K. Jukov. În structura Frontului de Sud intrau Armatele a V-a şi a XII-a din componenţa RMS Kiev şi Armata a IX-a din RM Odessa. Efectivul total al trupelor era de 460.000 de combatanţi şi comandanţi, 12.000 de tunuri, 3.000 de tancuri, 2.000 de avioane. Concentrând asemenea forţe la graniţa cu România, Stalin a pretins cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Frontul de Sud al lui Jukov era pregătit să zdrobească România, însă în vara anului 1940 nu a mai avut ocazia să lupte. Conducătorii României au fost martorii victoriilor finale strălucite ale Armatei Roşii în Finlanda şi îşi dădeau limpede seama că e mai bine să cedeze fără luptă în faţa lui Stalin. Părţile s-au înţeles să soluţioneze conflictul paşnic. Trupele române s-au retras, iar trupele lui Jukov au intrat în Basarabia şi Bucovina de Nord.” (Victor Suvorov).

Brusc trezit la realitate, Adolf Hitler şi-a întors privirile de la ipotetica invazie a Angliei, pentru care semnase deja decretul de declanşare a operaţiunii Leul-de-mare, şi a privit peste umăr la satârul pregătit de tovarăşul Stalin în conformitate cu învăţătura leninistă care spunea: „Războiul I mondial ne-a oferit Rusia, Războiul II mondial ne va oferi Europa întreagă”. Şi ce a văzut întorcând privirile? Finlanda zdruncinată bine în urma Războiului de Iarnă, Letonia, Estonia, Lituania ocupate, ca şi Basarabia şi Bucovina de Nord, şi enorme mijloace de atac îngrămădite de sovietici la graniţa estică a României. Abia atunci şi de aceea conducătorul legitim al Germaniei a decis invadarea U.R.S.S., lovind primul pentru a nu fi lovit mortal, ştiind că în caz de atac masiv sovietic, Germania nu putea rezista nici trei săptămâni.

Orice medalie are un avers şi un revers. Ambele definesc medalia, nu doar aversul care ni s-a vârât sub ochi până la saţietate. Întoarcem medalia şi ne confruntăm cu o imagine sumbră, nicicând sau rareori dezvăluită, neintenţionat, mai mult din greşeală. Şi ne dăm seama că am fost şi suntem înşelaţi cu perseverenţă, cu profesionalism, cu cinism, cu rea-intenţie, cu neruşinare. Aşa-zişii eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial, tovarăşul Stalin şi domnii Churchill şi Roosevelt, revoluționar de profesie primul, băieți de bani gata ceilalți, priviţi din revers apar exact ceea ce au fost: nişte satrapi autosuficienți comiţând toate delictele imaginabile împotriva umanităţii, ipochimeni care n-au muncit nici măcar o zi în viaţa lor, n-au omorât pe nimeni cu mâna lor, dar semnau hârtii şi mureau sute de mii de oameni, sau vorbeau în receptor şi mai mureau un milion; care stăteau liniştiţi şi ghiftuiţi la birouri somptuoase, serviţi de armate de slugi şi de zeci de secretare care îşi unduiau pe lângă ei pletele şi coapsele. Ăştia ţi-au fost eroii, omenire anesteziată, tranchilizată cu fariseism, trivializată de consumism!

Citiți continuarea articolului

Autor: Mihai Cantuniari, fragment din volumul III al ciclului „Omul ca iarba”

Citiți și:
100 de ani de comunism. Și încă numărăm… Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 – rezultatul unui plan ocult occidental (I)
«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid

yogaesoteric
27 februarie 2023