100 de ani de comunism. Și încă numărăm… Revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 – rezultatul unui plan ocult occidental (I)

 

EvZ: 100 de ani de la Revoluția din Octombrie 1917. „Planul Marburg”: Comunismul a fost instaurat în Rusia cu complicitatea Occidentului

Anul trecut s-au împlinit 100 de ani de la una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii: Rusia pravoslavnică devenea prima țară comunistă din lume. Prin prisma efectelor sale devastatoare, evenimentul nu echivalează decât cu Revoluția franceză și cu al Treilea Reich. El nu ar fi fost posibil fără implicarea serviciilor secrete și fără o finanțare generoasă a Occidentului.

În noaptea de 25/26 octombrie (calendarul iulian) 7/8 noiembrie 1917 (calendarul gregorian) formațiuni armate fidele lui Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul liberal-socialist al lui Alexandr Kerenski, instaurat de revoluția din februarie 1917. Bolșevicii, întâmpinând o slabă rezistență, au ocupat Palatul de Iarnă, reședința țarilor Rusiei, aproape fără vărsare de sânge. Palatul era apărat de cazaci, „batalionul de femei” și de cadeți (elevi ai unei școli militare). Majoritatea locuitorilor orașului Petrograd au aflat de evenimente abia a doua zi, din ziar.

Ziua de 7 noiembrie a devenit, astfel, data oficială la care, decenii la rând, s-a sărbătorit cu mare fast „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”.

Istoria oficială sovietică a descris evenimentele ca fiind mult mai dramatice decât au fost în realitate. Filmele sovietice, sub controlul propagandei comuniste, prezentau un mare asalt eroic al maselor populare asupra Palatului de Iarnă, precum și lupte aprige. În realitate, insurgenții bolșevici au întâmpinat o rezistență simbolică, astfel încât au putut, pur și simplu, să intre la pas prin poarta palatului și să-l ia în stăpânire.

După ocuparea sediului guvernului (Palatul de Iarnă), mai multe surse occidentale (Referiri în A People’s Tragedy: A History Of The Russian Revolution, Orlando Figes, Penguin Books 1998 publicată pentru prima dată în Marea Britanie de Jonathan Cape 1996) au remarcat că ordinea și organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor s-au volatilizat brusc și durabil (chiar săptămâni!), atunci când în pivnițele clădirii a fost descoperită una dintre cele mai vaste rezerve de vinuri vechi de marcă și băuturi alcoolice care exista în lume la acel moment, care aparținuseră și erau pentru uzul fostului țar. Așa cum se petrece adesea în siajul unor rebeliuni reușite, beția generalizată în oraș a degenerat rapid în jafuri, distrugeri, violuri și crime, liderii bolșevici nefiind în stare să readucă ordinea nici măcar cu mitraliera, plutonul de execuție sau celula de pușcărie (pușcăriile, de altfel, s-au umplut complet cu mult timp înainte de a fi epuizat masa de recalcitranți). Cam aceasta ar fi „istoria pentru toți”. Revoluția Rusă are, însă, o istorie de o jumătate de secol (1891-1924) și, bineînțeles, nu puține enigme.

Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuși de puțin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret – „Planul Marburg” – pregătit minuțios în afara Rusiei și finanțat generos de marii „bancheri internaționali” (în primul rând, de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanțarea bolșevicilor de către Wall Street era intermediată de banca suedeză NYA Banken, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg). Planul urmărea ca guvernele statelor importante să fie „comunizate”, adică trecute economic la forma „monopolismului de stat”. Controlat de „bancherii internaționali” de pe Wall Street, sistemul „monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora să trateze economic și financiar direct cu guvernele impuse de ei prin „revoluții”.

Contextul general, cât și împrejurările speciale în care cea de-a doua fază a Revoluției Ruse a divizat lumea după criterii ideologice intolerante, declarate adverse nu sunt, în realitate, nici după un secol de la evenimente, integral și obiectiv investigate și nici eliberate de mari și tulburătoare controverse, unele adevărate, altele generate de teoriile conspiraționiste.

Revoluționarul Vladimir Ilici Lenin – agent al serviciilor secrete germane

Vladimir Ilici Lenin s-a născut în anul 1870 în Simbirsk. În perioada studenţiei ia contact cu mişcarea muncitorească, iar în 1893 se stabileşte la Petersburg, unde va deveni liderul marxiştilor. Va fi arestat, închis şi deportat în Siberia (1897-1900), după care emigrează în Elveţia (1900-1905). După înfrângerea Primei Revoluţii din Rusia se stabileşte în Elveţia (1906-1917). În această ultimă perioadă va începe şi colaborarea sa cu serviciile secrete germane. Recrutarea lui Lenin de către colonelul Walter Nicolai se explică prin aceea că îndeosebi în timpul războiului „agenții ruși cumpărați înainte de începerea ostilităților refuzau furnizarea de informații”. În acest context, persoanele de naţionalitate rusă aflate în Occident prezentau o mare cotă de interes. În același timp, se poate susține că Lenin, prin caracteristicile sale: revoluționar, origine etnică complexă (evreu după mamă, german după o bunică), simpatiile sale pro occidentale și desconsiderarea „proștilor de ruși”, dar mai ales prin poziția sa de lider al unei noi mișcări politice, a avut o importanță cu totul specială, recrutarea sa permițând o penetrare informativă la vârful piramidei mișcării marxiste în plină ascensiune.

În aceste condiţii se explică, cel puţin în parte, cum a fost posibilă propaganda desfăşurată de Lenin în Elveţia (tipărirea şi difuzarea de lucrări, întâlniri şi alte manifestări politice). În legătură cu fondurile utilizate de Lenin pentru propagandă, trebuie menţionat faptul că o parte din acestea nu proveneau nicidecum de la familia sa de nobili cu venituri foarte modeste. Din cea mai recentă biografie a sa rezultă că cel care până în 1917 nu a lucrat decât circa doi ani ca avocat în cauze mărunte și care în cei 20 de ani de exil a călătorit frecvent, petrecându-și vremea în hotelurile luxoase ale diverselor stațiuni, dispunea de fonduri ce proveneau din acte gangsterești (jefuirea unor bănci din Rusia sau din alte țări de către bande teroriste bolșevice, atacuri piraterești asupra unor vapoare, devalizarea unor oficii poștale ori a caselor de bilete din gări, extorcări, șantaje sau înșelăciuni). O mare parte a banilor de care a dispus Lenin a provenit însă din fondurile serviciilor secrete germane care, considerând că mişcarea bolşevică nu este prea periculoasă, au finanţat Revoluţia din octombrie 1917 pentru a slăbi Rusia cu care Germania se afla în război.

„Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluţionarilor ruşi”

Un alt lider marxist rus care a avut legături strânse cu Germania, cu care s-a acţionat pe lângă Lenin, a fost Alexandr Parvus (numele său adevărat a fost Israel Lazarevici Helphand). El s-a născut în 1867, într-un cartier evreiesc din Minsk. A locuit în Odessa, unde la 16 ani și-a început activitatea revoluționară. În 1886 a fost nevoit să se refugieze în Elveția, unde s-a decis sa studieze marxismul. A urmat cursuri universitare în științe economice în Basel și a obținut și doctoratul. Parvus a avut un rol important în Revoluţia din 1905. Fiind arestat şi exilat în Siberia, a reușit să fugă în străinătate. Ca agent literar al lui Maxim Gorki, i-a reprezentat acestuia interesele în Germania. Fiind un erudit, a dezvoltat multiple relaţii cu o serie de personalităţi din Germania, Elveţia şi Austria, atât din lumea socialistă cât şi din cercurile politice conducătoare. A avut relații cu totul speciale la nivelul Ministerului de Externe și a Statului Major german. Prin intermediul relaţiilor sale, Parvus a devenit un om bogat, ceea ce l-a determinat să fie recunoscător şi devotat germanilor.

În momentul izbucnirii războiului, îngrijorat de evoluția politică din Germania, Parvus a reușit să convingă conducerea germană în legătură cu posibilitatea „transferării revoluției în Rusia”. Astfel, în ianuarie 1915, într-o scrisoare expediată ambasadorul german de la Constantinopol, Vangenhein menţiona: „Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluționarilor ruși. Democrații ruși nu-și pot atinge scopul decât prin distrugerea totală a țarismului. Pe de altă parte, victoria Germaniei este condiționată de izbucnirea unei revoluții importante în Rusia”.

În acelaşi context, într-o discuţie purtată cu contele Von Brackdorf-Rantzau, ambasadorul Germaniei în Danemarca, Parvus sublinia faptul că o pace separată cu Rusia ar fi oferit ţarului posibilitatea zdrobirii revoluţiei de care Germania avea atâta nevoie. În luna mai 1915, Parvus se întâlneşte cu Lenin în Elveţia. În legătură cu conţinutul discuţiilor, Parvus precizează în broşura În lupta pentru adevăr, că i-a explicat lui Lenin că „atâta timp cât războiul continuă, în Germania nu va avea loc nicio revoluție, revoluția fiind posibilă numai în Rusia, iar izbucnirea ei va fi un rezultat al victoriei germanilor”.

Deci Germania a fost determinată să subvenţioneze revoluţia rusă cel puţin din două motive: înlăturarea pericolului roşu ce se profila la Berlin şi înfrângerea Rusiei în războiul în care se angajase. Din documente rezultă că, ulterior, Von Jugow, de la Ministerul de Externe al Germaniei, a solicitat trezoreriei cinci milioane de mărci pentru intensificarea propagandei revoluţionare din Rusia, sumă ce avea să fie transferată în prima parte a lunii iulie 1915.

Porcoi de bani germani în vistieria bolșevicilor

Un alt personaj important care a colaborat cu agențiile secrete germane, cu mare influenţă asupra lui Lenin, a fost Iakov Stanislavovici Furstenberg, alias „Ganeţki”, „Henky”, „Barel”, „Henric Zet”, „Keller”, „Nikolai”, „Kuba”, „Frantiszec” etc. El a fost trezorierul, omul de deplină încredere al lui Lenin. Parvus şi Furstenberg au colaborat mai multă vreme în Copenhaga, ocupându-se de afaceri comerciale cu care în realitate acopereau provenienţa fondurilor primite de la guvernul german pentru propaganda şi revoluţia bolşevică. Cei doi făceau comerţ cu cereale, medicamente şi alte produse în Danemarca, Rusia, Turcia şi România, ceea ce permitea alimentarea conturilor bancare din Elveţia cu zeci de milioane de mărci. Informat în legătură cu aceste activităţi, Guvernul Provizoriu condus de Kerenski avea să constate faptul că un „canal” prin care se fondurile germane au ajuns la comuniștii din Rusia în ajunul revoluției și care a funcționat mult timp a fost Evgehenia Sumensona.

Aceasta deținea în banca Siberiei un cont de circa 1 milion de ruble, din care 800 de mii au fost scoși în preziua revoluției. Fiind arestată în iulie 1917, ea a declarat că suma primită de la Ganețki a fost de peste 2 milioane de ruble, iar primele livrări în contul ei s-au făcut în decembrie 1915. În aceste condiții, tirajul și numărul atât de mare al publicațiilor bolșevice nu mai trebuie să surprindă. În vara anului 1917 existau 41 de ziare (27 în limba rusă), cu un tiraj de 320 de mii de exemplare, Pravda fiind tipărită zilnic în 90 de mii de exemplare.

Referitor la propaganda bolşevică, secretarul de stat german, von Kuhlmann, raporta înaltului comandament german: „Numai după ce bolşevicii au primit un flux continuu de fonduri prin diferite canale şi sub diferite etichetări, au reuşit să-şi scoată principalul organ de presă, Pravda, pentru a desfăşura o propagandă energică şi a-şi extinde apreciabil baza, iniţial restrânsă, a partidului lor. E în interesul nostru să exploatăm perioada revoluţiei bolşevice pentru a obţine mai întâi un armistiţiu şi după aceea, dacă se poate, pacea.”

Sume mari de bani au fost rulate şi prin intermediul contelui Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, care în iunie 1918 menţiona că are nevoie lunar de minimum 3 milioane de mărci pentru contracararea propagandei aliaţilor. În acest context, Trautman, consilier la Ministerul de Externe, menționând că fondul de care dispunea se epuizase, a solicitat trezoreriei sume suplimentare, estimând că ar fi necesare cel puțin 40 de milioane de mărci.

Sume importante au mai fost puse la dispoziţie, în mod acoperit, de către social-democratul elveţian de naţionalitate germană, Karl Moor. Acesta a explicat provenienţa banilor printr-o moştenire considerabilă. În realitate însă „averea o primise din Germania în 1908 şi banii proveneau de la înaltul comandament german. Moor era doar un canal prin care banii germani intrau în seifurile bolşevice. Fiind agent german, ca și Ganețki sau Parvus, Moor a rămas în Rusia sovietică, continuând să informeze Berlinul în legătură cu conducerea bolșevică. S-a întâlnit de mai multe ori cu Lenin și, în pofida suspiciunilor care planau împotriva lui, a continuat să lucreze sub numele de Bayer”.

„Sprijiniți elementele extremiste!”

 
Serviciile secrete germane l-au mai sprijinit pe Lenin și în alt mod. Acestuia i s-a permis să ajungă din Elveția în Rusia, tranzitând teritoriile unor state în care Lenin nu avea voie să intre. Walter Nicolai, șeful contrainformațiilor germane, informa în detaliu conducerea germană în legătură cu intențiile lui Lenin. Serviciile secrete franceze au aflat și ele că în primăvara anului 1917 Lenin s-a întâlnit la restaurantul Schioppa din Berna cu un reprezentant al ambasadei germane în Elveția, Dallenvach, cu care a discutat despre plecarea sa în Rusia prin Germania. Un mijlocitor important a fost în această chestiune Parvus, care a obținut sprijinul înaltului comandament german, al Ministerului de Externe și chiar pe cel al Kaiserului, care și-a exprimat fără rezerve acordul.

Practic, datorită lui Parvus, mișcarea bolșevică rusă a fost sprijinită de multe personalități germane, în cercurile diplomatice și cele politice. Astfel, contele von Brackdorff-Rantzau, ambasador al Germaniei la Copenhaga, a insistat, printr-o scrisoare către ministrul de Externe, să sprijine elementele extremiste căci acestea vor conduce la un deznodământ mai rapid: „După toate probabilitățile, peste trei luni vom putea conta pe o dezintegrare suficient de mare ca să-i zdrobim pe ruși într-o acțiune militară”. Pentru a-și întări și mai bine acoperirea, în drum spre Moscova, la Stockholm, Lenin refuză să-l întâlnească pe Parvus.


Dan V. Chitic, Facebook: 7 noiembrie. Comemorăm 101 ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. Ea însăși un efect pervers și criminal al unei alte calamități istorice, mai mari și mai dezastruoase ca amploare și efecte: Revoluția Franceză din 1789.

În 7 noiembrie 2017 s-au împlinit 100 de ani:
– de când omul occidental a crezut că miopia, suficiența și prostia sa sunt suficiente pentru a se erija în Dumnezeu, pentru a renunța la sacru și tradiție;
– de când borhotul social a crezut că puterea îl înnobilează, de când mujicii au preluat puterea de la marea burghezie, ea însăși uzurpatoare a veritabilei nobilimi;
– de când libertatea de a gândi și de a te exprima reprezintă supremul act de curaj pe care și-l poate asuma un om în fața gloatei, gata să-l sfâșie pentru îndrăzneala lui, în fața statului, gata să-l strivească pentru nesupunerea sa;
– de la victoria cantității asupra calităţii, de când suntem convinși că acumulările cantitative pot duce la sporuri calitative, de când sperăm ca mai multul să ne aducă mai binele;
– de la victoria mațului asupra spiritului;
– de la victoria pumnului asupra penei;
– de la victoria maselor asupra elitelor;
– de la victoria rațiunii asupra inimii;
– de la victoria nimicului;
– de când alunecăm inexorabil pe derdelușul istoriei spre neantul ideologizat al lumii moderne postrevoluţionare.


Citiți a doua parte a acestui articol


Citiți și:

Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume
Cine au fost finanţatorii Revoluţiei Bolşevice din Rusia

Distrugerea Rusiei: crearea unei naţiuni tipic masonice

 

yogaesoteric
25 noiembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More