Categorie de navigare

Actualitate

Revoltător: Academia Română a salutat decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Academia Română a salutat, miercuri, 10 decembrie, „deciziile recente luate de către importante instituții ale statului român, legitime și oportune, în fața amenințărilor reale, deosebit de periculoase la adresa democrației românești și a valorilor europene”, relatează Rostonline.ro. Fără să precizeze la ce decizii recente se referă,…
Mai mult...

RFK își propune nora ca adjunctă la CIA, pentru a dovedi implicarea agenției în asasinarea unchiului său, JFK

Robert F. Kennedy Jr. vrea să valorifice poziția sa apropiată de Donald Trump pentru a elucida misterul de peste șase decenii al asasinatului de la Dallas. Donald Trump se simte dator față de Robert F. Kennedy pentru ajutorul pe care acesta i l-a acordat în campania electorală. Drept pentru care l-a numit pe acesta să conducă…
Mai mult...

Solii întunericului nu vor birui!

După trei zile de cumplită mohoreală sufletească – nu putea fi altfel din motiv de otrăvit cadou de Moș Nicolae al celor nouă umbre înveșmântate în robe vișinii, decizie aberantă prin care au aruncat România în uriașă deriziune mondială! – am înțeles că exact în felul acesta dramatic victoria lui Călin Georgescu va fi un veritabil triumf,…
Mai mult...

Cele două Românii și teroriștii de la Cotroceni

Câți dintre noi nu am fi fost etichetați drept „conspiraționiști” înainte de lovitura de stat, dacă am fi spus că CCR urmează să anuleze alegerile chiar în ziua votului? Indubitabil, ordinul a venit pe filieră externă. Suntem în plin război nedeclarat cu Rusia, iar Pentagonul are încă mare nevoie de serviciile României. Restul sunt…
Mai mult...

Donald Trump trage un semnal de alarmă: Există enorm de multe crize în lume. Prioritatea este rezolvarea problemei Ucrainei cu Rusia

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a efectuat o vizită la Paris weekendul trecut, la invitația președintelui Emanuel Macron, cu ocazia redeschiderii Catedralei Notre-Dame. În marja festivităților, el a acordat un interviu revistei franceze Paris Match în care a afirmat că, dintre multiplele crize aflate în desfășurare în lume,…
Mai mult...

Necesitatea independenței

Când ești sclav, devii una cu stăpânul. În anumite civilizații, la moartea stăpânului, erau trimiși pe lumea cealaltă și servitorii, pentru a-i fi de folos acolo. Cu toate că pare o metodă barbară, este aplicată ‒ într-o formă sau alta ‒ și în prezent. Acum sclavii nu se mai omoară fizic, dar noii stăpâni se debarasează de ei. Motivul?…
Mai mult...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More