Câteva îndrumări de la dr. Mercola pentru a reduce riscul infectării cu coronavirus

 

S-au scris multe articole care detaliază stilul de viață și strategiile dietetice care pot reduce riscul de infectare cu SARS-CoV-2, prin stimularea funcției imunitare și a sănătăţii în general. Acum se pot adăuga pe listă alimentele fermentate, ceea ce nu ar avea de ce să fie o surpriză atât de mare, având în vedere influența pe care sănătatea intestinului o are asupra sistemului imunitar.

Un studiu realizat de cercetători din Berlin, Germania, şi făcut public pe internet, a analizat modul în care dieta poate influenţa rata deceselor Covid-19. S-a observat că rata mortalității tinde să fie mai mică în țările în care consumul de alimente fermentate este ceva obișnuit. După cum raportează News Medical Life Sciences: ,,Cercetătorii spun că dacă ipoteza lor este confirmată prin studii viitoare, Covid-19 ar fi prima epidemie de boală infecțioasă care implică mecanisme biologice asociate cu o pierdere a «naturii». Modificările semnificative ale microbiomului cauzate de viața modernă, modificări care au fost puse în corelaţie cu consumul mic de alimente fermentate, se consideră că au contribuit la creşterea răspândirii sau a severităţii bolii”.

Cercetătorii au obținut de la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) baza de date europeană completă privind consumul alimentar în diferite ţări și au comparat între ţări nivelurile de consum de legume fermentate (murături) şi ratele de mortalitate Covid-19 (numărul de decese date de Covid-19 la suta de mii de locuitori), datele din urmă fiind obținute de la Centrul de Resurse Coronavirus – Johns Hopkins. Aceştia au observat că ,,pentru fiecare g/zi de creștere a consumului mediu național de legume fermentate, riscul de mortalitate pentru Covid-19 scade cu 35,4%”.

Baza de date EFSA include statistici din diferite ţări privind consumul de legume fermentate de tipul legumelor murate sau marinate, şi de asemenea pentru consumul de produse fermentate din lapte, cum sunt kefirul, iaurtul și laptele acru. De asemenea, s-au analizat şi potențialele influenţe ale anumitor factori, cum ar fi produsul intern brut, densitatea populației, procentul populației de peste 64 de ani, rata șomajului și obezitatea, asupra nivelurilor mortalităţii. Potrivit autorilor, ,,dintre toate variabilele şi factorii luaţi în considerare, doar legumele fermentate au atins pragul de semnificație statistică în ceea ce priveşte influenţarea ratei de deces Covid-19 pe țară. Pentru fiecare g/zi de creștere a consumului mediu național de legume fermentate, riscul de mortalitate pentru Covid-19 scade cu 35,4%.”

Probioticele pot ușura depresia

O recenzie realizată din șapte studii clinice a găsit că probioticele și/sau prebioticele pot fi utile pentru cei care se confruntă cu depresia și anxietatea. Deși aceste probleme de sănătate psihică sunt de fapt, la ora actuală, adevărate epidemii, blocajele globale instituite de guverne nu au ţinut cont de aceasta şi cu siguranță nu au îmbunătățit situația. Potrivit autorilor, toate studiile „au demonstrat îmbunătățiri semnificative” ale stării pacienţilor în cazul consumului de pro/pre-biotice, comparativ cu cei care nu au primit tratament sau au primit placebo sau faţă de anumite date de referință, determinându-i să concluzioneze că „utilizarea pre/probioticului poate fi un tratament adjuvant potențial util” pentru pacienții cu depresie și/sau anxietate.
Aşa cum se ştie, murăturile şi produsele fermentate din lapte de genul kefir, lapte bătut, iaurt sunt probiotice naturale aflate la îndemâna oricui.

Zincul pentru sănătatea psihică și funcția imună

În afară de alimentele fermentate, zincul este un alt factor dietetic care are impact atât asupra sănătății, cât și asupra riscului de infecţie Covid-19. După cum s-a menționat într-un articol din 2013 publicat în revista Psychology Today: ,,Întrucât organismul nu are o capacitate specială de stocare a zincului, este important să consumăm zinc în mod regulat. Ce legătură are zincul cu depresia? Se dovedește că zincul joacă un rol în modularea răspunsului creierului și al organismului la stres. Cea mai mare cantitate de zinc din trup se găsește în creierul nostru, în special într-o parte a creierului nostru numită hipocamp. Deficitul de zinc poate duce la simptome de depresie, ADHD, la dificultăți de învățare și memorie, convulsii, agresiune și violență. La om, s-a descoperit că zincul este scăzut în probele de sânge ale celor care suferă de depresie. De fapt, aşa cum arată datele, cu cât este mai deprimat cineva, cu atât nivelul de zinc este mai scăzut… S-a dovedit că suplimentarea zilnică a aportului de zinc are efecte antidepresive la om.”

Zincul poate fi crucial împotriva Covid-19

Zincul este de asemenea important pentru apărarea imună împotriva răcelii și a altor infecții virale, inclusiv Covid-19. De asemenea, zincul este o componentă a enzimelor implicate în remodelarea țesuturilor. După cum s-a menționat în articolul din Psychology Today amintit mai sus: ,,Nivelul de zinc scăzut pare, de asemenea, să afecteze inflamația și imunitatea. Celulele T din sistemul nostru imunitar, care vânează și omoară agenţii patogeni, nu funcționează bine fără zinc și, de asemenea, eliberează mai multe «solicitări de ajutor» (ceea ce duce la un nivel crescut al inflamaţiei), prin citokinele IL-6 și IL-1, cunoscute ca fiind molecule proinflamatorii, în cazul deficitului de zinc.”

Interesant este că nivelurile scăzute de zinc sunt asociate cu pierderea gustului și a mirosului și acestea sunt, de asemenea, două simptome precoce ale infecției cu Covid-19. Acest aspect sugerează că deficitul de zinc poate fi într-adevăr un factor cheie în boală. Cercetătorii au mai susținut că unul dintre mecanismele cheie de acțiune ale medicamentului hidroxiclorochină este capacitatea sa de a transfera zinc în celule. De fapt, zincul pare a fi un „ingredient magic” necesar pentru a preveni replicarea virală. Acesta este motivul pentru care, atunci când este luat precoce împreună cu zincul, hidroxiclorochina pare să aibă o rată mare de succes împotriva Covid-19.

Așa cum s-a menționat în lucrarea „Suplimentarea cu zinc îmbunătățește eficiența clinică a clorochininei/hidroxiclorochinei pentru a câștiga astăzi lupta împotriva Covid-19?”, publicată la 8 aprilie 2020: „Pe lângă efectele antivirale directe, CQ/HCQ [clorochina și hidroxiclorochina] vizează în special transportul zincului extracelular către lizozomii intracelulari unde interferează cu activitatea ARN-polimerazei dependentă de ARN și cu replicarea coronavirusului. Întrucât deficiența de zinc apare frecvent la pacienții vârstnici și la cei cu boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice sau diabet, apare ipoteza că CQ/HCQ plus suplimentarea cu zinc pot fi mai eficiente în reducerea morbidității și mortalității Covid-19 decât CQ sau HCQ în monoterapie.”

Strategii simple de reducere a riscului de Covid-19

O primă strategie ar fi administrarea de quercetină și zinc la culcare, ca profilaxie, în fiecare zi. Motivul pentru care este mai bine să fie luate seara – la câteva ore după ultima masă și înainte de postul lung din timpul somnului – este că quercetina este, de asemenea, un senolitic (adică, ucide selectiv celule senescente sau vechi, deteriorate), care este activată prin post. Deci, luând seara, se maximizează celelalte beneficii ale acesteia.

O a doua strategie ar fi consumul de alimente fermentate – acum ar fi un moment bun să se ia în considerare adăugarea unor asemenea alimente în alimentație. Legumele fermentate sunt ușor și ieftin de făcut în acasă și oferă o serie întreagă de beneficii pentru sănătate, datorită bacteriilor benefice pe care le furnizează (observaţie: murături în saramură, nu în oțet).

O a treia strategie de prevenţie implică vitamina D. Este necesar ca nivelul de vitamina D să fie adecvat, așa cum este discutat în secţiunea Vitamina D din raportul Prevenirea Covid-19. Dacă nu se cunoaşte nivelul de vitamina D prezent în organism și nu v-ați expus la soare, ar fi bine să luați o doză de bolus de 100.000 de unități și să vă asigurați că luați mult magneziu, care ajută la transformarea vitaminei D în forma sa activă, care ajută la susţinerea şi exercitarea funcţiilor imunității.

Dacă există simptome care sugerează o infecție cu Covid-19, atunci recomandarea dr. Mercola ar fi să se înceapă o serie de inhalații cu peroxid de hidrogen de 0,1%, așa cum a prezentat într-un alt articol („Could Hydrogen Peroxide Treat Coronavirus?”). 

În concluzie…

Pentru prevenție avem nevoie de alimente fermentate – iaurt, sana, kefir, brânzeturi fermentate, murături în saramură –, zinc, magneziu și vitamina D.

Citiţi şi:
Virgiliu Gheorghe: Vitamina C sau despre cum să tratăm coronavirus Covid-19
Indienii au găsit un mijloc de a se proteja împotriva Covid-19. Ce tehnică tradițională ajută la combaterea epidemiei

 

yogaesoteric
22 septembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More