Câteva observații pertinente, elementare care arată că de fapt ne confruntăm nu cu o pandemie, ci cu o sinistră pLandemie, ce este un război viclean al globaliștilor sadici, satanici, şi care este în mod evident dezlănțuit împotriva populației acestei lumi
Dacă ar fi să ne luăm după știrile oficiale, umanitatea este atacată de mai mult de un an de o serie (ce pare că nu se va mai termina) de „virusuri ucigașe”. Bineînțeles, în fața asaltului nemaivăzut, autoritățile din toată lumea conlucrează prin toate mijloacele pentru a salva populația. Ni se spune că soluțiile vin în principal prin vaccin, purtatul măștii și izolare…
Însă pentru sute de milioane de oameni, la nivel mondial, toată situația aceasta apare ca fiind ceva complet fals, o înscenare grotescă, o sinistră pLandemie. Să urmărim să analizăm succint imaginea de ansamblu.
1. Măsurile restrictive se bazează pe foarte multe minciuni și ilegalități ale autorităților, cum ar fi:
◦ Obligația de a purta mască nu e raportată la nicio normă de conformitate. Nu au fost făcute publice studii, specificații sau standarde care să indice că măștile faciale ar avea vreun fel de virtuți protectoare față de virusuri;
◦ Există, dimpotrivă, zeci de studii științifice care dovedesc că măștile sunt complet inutile sau chiar nocive;
◦ Obligativitatea de a purta mască e fundamentată doar pe recomandările obscure ale unor „specialiști” de fațadă, atât la nivel național, cât și internațional;
◦ Testele RT-PCR nu au în niciun caz funcția de diagnostic, potrivit chiar inventatorului lor, Kary Mullis;
◦ Testele dau erori grosolane, iar rezultatele pot fi măsluite cu ușurință (modificând ciclurile de amplificare a detecției de material genetic);
◦ Echivalarea cazurilor de „pozitivi” la testul PCR cu titulatura de „infectați” (care pe deasupra mai sunt deseori și total „asimptomatici”) este ridicolă;
◦ Indicația expresă dată de responsabilii gestionării „pandemiei” de a consemna la cât mai multe decese (chiar dacă acestea survin pe fondul a diferite alte comorbidități), ca având cauza covid-19 reprezintă un abuz și o minciună revoltătoare;
◦ Chiar cu toată manipularea datelor statistice, gradul de incidență a mortalității „covid” tot este sub 0,2%, ceea ce nu reprezintă în niciun caz un motiv de a bloca întreaga societate, cu prețul unui haos pe toate planurile;
◦ Tratamentele ieftine și accesibile sunt interzise sau zădărnicite (gen hidroxiclorichina, ivermectina și multe altele);
◦ Nu există garanții de siguranță pentru niciun vaccin, chiar și producătorii afirmă că este experimental;
◦ Privitor la decesele care survin la scurt timp după vaccin autoritățile afirmă în mod batjocoritor că nu avem nicio dovadă sigură că acestea ar avea vreo legătură cu vaccinul;
◦ Oricine prezintă informații verificabile precum cele din acest articol este catalogat „conspiraționist”, „dezinformator”, „iresponsabil” sau chiar „terorist”;
◦ Etc, etc, etc.
2. Toate aceste aberații au loc pe plan mondial
Practic în fiecare țară a lumii este câte (cel puțin) un Arafat, Cercel, Iohannis, Câțu, Orban și toată fauna de satrapi fără suflet și fără conștiință;
• Se aplică peste tot exact aceleași protocoale și metode, chipurile recomandate de OMS, instituție care nu are de fapt niciun drept să impună politici interne;
• Oamenii sunt uciși fără milă în spitale, jandarmii induc teroarea în cetățeni, politicienii recită exact aceleași lozinci lipsite de legalitate și probitate științifică;
• Orice opinie care demască înșelătoriile pLandemice este suprimată rapid din mediul public;
• Nu există niciodată un dialog real cu societatea, pe baze științifice sau constituționale, totul este un simulacru al „democrației”;
• Metoda de bază a supunerii populației este de tip „mind control” (un control exercitat în sfera conştiinţei), operațiune psihologică de sugestionare / hipnoză în masă prin crearea unei false realități (prezentată ca „noul normal”).
3. Cum este posibilă o astfel de operațiune globală?
• Să observăm că sunt implicate cam toate palierele fundamentale ale statelor: clasa politică, mass-media, rețelele de socializare principale, instituțiile medicale, poliția, jandarmeria, armata, instituțiile de învățământ, oficialii clerului (bisericii), ONG-urile așa-zisei „societăți civile”, VIP-urile din toate domeniile… a mai rămas ceva?
• Toate aceste proceduri se repetă ca un șablon în toate țările cu scopul insidios de convingere a populației întregii lumi să se vaccineze;
• Ne confruntăm așadar cu o infrastructură extrem de eficientă, coordonată global și supusă fără crâcnire unei conduceri din umbră;
• JF Kennedy afirma răspicat, cu puțin timp înainte de a fi asasinat, că există o organizație globală, „monolitică și nemiloasă”, care „combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice”. Sună cunoscut? Și de atunci au trecut peste 60 de ani! Iar Kennedy nu a fost singurul președinte american care a spus asta. Afirmații asemănătoare au făcut Dwight Eisenhoover, Theodore Roosevelt sau Donald Trump.
• Să mai observăm că sistemul financiar internațional este bazat pe un cartel ce controlează toate statele prin așa-zisele bănci naționale, care de fapt servesc interese străine țărilor respective. Dolarul este o monedă fictivă (fiat money), care nu mai are acoperire în aur, dar care este impus în continuare ca monedă de referință a întregului sistem financiar internațional. Nu întâmplător dolarul produce uriașe beneficii prin dobânzi celor care îl creează din nimic și conduce la uriașe datorii ale tuturor statelor, caz valabil inclusiv pentru Statele Unite ale Americii;
• Să mai observăm că de curând a avut loc cea mai mare lovitură de stat din istorie: au fost masiv fraudate alegerile prin care Donald Trump a fost în mod real ales pentru al doilea mandat de președinte al SUA. În locul său a fost instalată o marionetă care nici măcar teatru nu e în stare să joace. Această acțiune oferă încă o măsură la scară globală a capacității Grupării din Umbră de a instrumenta și impune fără prea mari obstacole versiunea de „realitate” pe care o dorește.
4. Cum a fost creată pLandemia?
▪ Încă din martie-aprilie 2020 au apărut dovezi concludente că virusul SARS-CoV-2 a fost de fapt creat în laborator în SUA prin inginerie genetică. Virusul a fost apoi „EXPORTAT” la Wuhan, în China, prin intermediul unor așa-ziși „sportivi americani”, cu ocazia Jocurilor Sportive Militare Mondiale ce au avut loc în octombrie 2019.
▪ Cei 172 de „sportivi americani” (la care se adaugă și rezervele lor, fiind în total peste 300) au fost în prealabil contaminați cu covid-19 și au ajuns apoi în China cu rolul de răspândi infecția. Toți aceștia erau (și au rămas!) practic necunoscuți în lumea sportivă, fapt cu totul bizar pentru o echipă cu pretenții ca cea a SUA. Aceasta arată că respectivii nu au fost trimiși acolo pentru competiția în sine, fapt confirmat de clasarea echipei SUA abia pe locul 35.
▪ Autoritățile chineze au acuzat public SUA, în mod repetat, că virusul a fost adus de respectivii „sportivi” și au insistat pe faptul neobișnuit că mulți dintre ei au fost spitalizați pentru o formă de „pneumonie rară”, cum a fost numită atunci.
▪ În martie 2020, Robert Redfield, directorul CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor), a recunoscut în Congresul american că în SUA au existat cazuri de covid-19 înainte de începerea „pandemiei”, ceea ce demonstrează că în niciun caz „pacientul zero” nu a fost vreun chinez care să fi mâncat carne de liliac, așa cum susține în mod penibil versiunea „oficială”.
▪ Să mai remarcăm că originea artificială a virusului a fost sesizată de experți virusologi de renume cum ar fi Luc Montagnier (laureat Nobel), un grup de savanți din New Delhi (care a publicat și un studiu în acest sens) sau renumita dr. Judy Mikovits, cea care a oferit prin explicațiile sale suportul științific în realizarea filmului documentar „Plandemic”.
▪ Detalii edificatoare despre modul în care administrația secretă a SUA (Deep State) a comandat și instrumentat producerea unei arme biologice – virusul SARS-CoV-2 – au fost aduse de jurnalistul Malcolm Harris într-un articol postat în luna mai 2020 pe site-ul The Duran (acum articolul nu mai poate fi accesat). Harris a adus dovezi despre implicarea lui Anthony Fauci și a lui Bill Gates, precum și despre locația laboratorului din baza militară Fort Detrick, unde a avut loc manipularea genetică.
5. Care este scopul plandemiei?
• Este ușor să constatăm că „Guvernul din Umbră” are două scopuri principale: vaccinarea întregii populații a lumii și implementarea globală a rețelei 5G;
• Știm acum că în realitate așa-zisele „vaccinuri” sunt de fapt modificatori ARN și conțin elemente de nanotehnologie;
• Rețeaua 5G este indisolubil legată de modelul „Marii Resetări”, de cea de-a „Patra Revoluție Industrială”, de „Orașele Inteligente” și „Internetul Tuturor Lucrurilor” prin Inteligența Artificială.
• Corelația celor două (vaccinarea + 5G) duce la „reglarea” masei de populație și la controlul total al celor care ar fi lăsați să trăiască în condiția de zombi-roboți implantați cu dispozitive care suprimă chiar și libertatea de a gândi liber;
• În lipsa acestei agresiuni realmente demonice asupra populației lumii, foarte multe adevăruri nu ar mai putea fi reprimate, cum ar fi: hoția sistemului financiar-bancar; ascunderea unor tehnologii revoluționare care există de zeci de ani și care ar putea ridica fulgerător standardul de viață; falsificarea grosolană a istoriei (atât recente cât și îndepărtate), existența misiunilor spațiale (gen Alternativa 3, Secret Space Program etc).
6. Ce putem face?
• Noi, marea masă a populației lumii, avem două posibilități extraordinar de puternice: Unitatea între noi și Apelul către Dumnezeu.
• Guvernul Globalist știe foarte clar că dacă ar fi liberi și uniți, oamenii ar fi imposibil de dominat. De aceea globaliștii au folosit încă de zeci de ani minciuna deghizată în „inginerie socială”, iar acum impun măsuri restrictive gen „stați în casă” și „distanțare socială”.
• Apelul către Dumnezeu are capacitatea de trezire a unor straturi profunde ale conștiinței, fapt în urma căruia atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv hipnoza malefică a minciunii demonice nu mai are efect. De aceea căile spirituale autentice sunt repudiate de către „iluminații” sataniști. Analogic vorbind, apelul către Dumnezeu este ca o Lumină aprinsă în Întuneric. Oricât ar fi bezna de densă, aceasta este neputincioasă împotriva Luminii.
De ce ne lasă Dumnezeu să suferim? Pentru că în esență acum are loc o uriașă bătălie spirituală, un test al deciziilor la nivel de umanitate, o impulsionare către Trezire prin singurul mijloc prin care fiinţele ignorante, care au ratat anterior toate şansele ce le-au fost oferite, se pot mai mobiliza: suferința. Este în același timp o purificare, un tribut pe care Răul îl ia de la o Umanitate mult prea amorțită. Să nu uităm că Răul nu poate niciodată acționa fără încuviințarea lui Dumnezeu.
De noi depinde când ne vom ridica și vom alege ferm, colectiv, Marea Trezire.
Citiţi şi:
Pași către Marea Trezire
Interviu cu Jean Tardy despre Marea Resetare: «O formă de control social complet» (I)
yogaesoteric
9 aprilie 2021