Cătina, regină a imunității și remediu împotriva îmbătrânirii

 

Cătina, numită şi „ginsengul românesc”, certificată ca un bun remediu antigripal datorită proprietăţilor remarcabile ale fructelor sale, ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecțiuni.

Fructele de cătină se coc toamna şi au forma unor bobițe auriu-portocalii, pline de un suc acrişor.

Conform cercetărilor efectuate de specialiști, cătina care crește în țara noastră are un conținut în nutrienţi de excepție, poate cel mai bogat din întreaga lume. Niciunde în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu conțin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi și aminoacizi cât cele întâlnite la cătina care crește în țara noastră, mai ales în zona subcarpatică.

Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai multă decât citricele. De asemenea, conține o cantitate de trei ori mai mare de vitamina E decât germenii de grâu, de trei ori mai multă vitamina A decât morcovii și de 4 ori mai multe enzime, care protejează trupul de radicalii liberi, în comparație cu ginsengul.

În fructele coapte, conținutul de vitamina C depășește 400-800 mg la 100 g suc proaspăt. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai găsim celuloză, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier și sodiu, uleiuri complexe, aminoacizii, acizii grași esențiali.

Uleiul de cătină este folosit în tratamentul ulcerului gastric și duodenal, al diareei, urticariei și stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecțiunilor circulatorii și hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei și chiar împotriva stresului. Uleiul de cătină ajută la reglarea tranzitului intestinal, fiind de folos persoanelor care suferă de constipație. Are un efect protector asupra gingiilor.

Cătina este un tonic excelent, mărind rezistența atât la efort intelectual, cât și la efort fizic. Se recomandă împotriva asteniei de primăvară, dar și elevilor și studenților, mai ales în perioadele de vârf, cu teze și examene.

Extractele din frunze și ramuri au acțiune diuretică.

Cătina conține o diversitate de nutrienți care au grijă de sănătate, fiind recomandată și în situațiile când dorim să scăpăm de kilogramele în plus. Acest fruct este printre puținele surse naturale de acizi grași omega-7, astfel că ne poate ajuta să ne păstrăm o greutate trupească optimă.

Uleiul de cătină presat la rece încetinește îmbătrânirea pielii. Pe lângă vitamina C, vitaminele E și A fac din cătină și uleiul extras din ea cea mai bună soluție naturală pentru regenerarea pielii. Este potrivit pentru toate tipurile de ten, având un puternic efect antirid. Datorită ingredientelor active din conținutul său – este bogat în acizi grași esențiali, licopen, tocoferoli și fitosteroli – uleiul de cătină presat la rece vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes.

Vinul de cătină poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizându-l, având în același timp și o acțiune tonică.

Miere de albine cu cătină – un remediu extraordinar pentru zeci de boli și afecțiuni

Cătina cu miere de albine este un preparat cu virtuţi curative complexe. Proprietățile antioxidante ale cătinii cu miere de albine sunt recomandate pentru întărirea sistemului imunitar (poate vindeca orice viroză respiratorie sau răceală). De asemenea, este recunoscută și pentru beneficiile asupra sănătății ochilor, atunci când este consumată zilnic. Reglează sistemul endocrin și previne atacurile de cord (practic, asigură o bună funcționare a întregului organism și previne rateurile inimii în urma unei vieți toxice de oraș).

Cătina cu miere de albine are un conținut de microelemente similar cu sângele uman. Este ușor asimilată de organism, având un efect antibacterian, bacteriostatic, vindecător și reparator. Proprietăţile mierii recomandă preparatul pentru tratarea bolilor hepatice, digestive și ale sângelui.

Mod de preparare a cătinii cu miere de albine

Într-un borcan de 800 ml se zdrobesc 500 g boabe de cătină, peste care se adaugă 500 g miere. Se închide borcanul şi se lasă la macerat timp de 3 săptămâni în frigider. Se consumă zilnic câte o linguriță din acest preparat și astfel organismul este fortificat în perioadele când răceala și gripa încearcă să ne răzbească.

Dacă se pune prea puțină miere, preparatul se va subția foarte mult, cătina fiind destul de zemoasă, şi va începe să fermenteze.
O variantă ceva mai elaborată este ca boabele de cătină să fie zdrobite la blender iar sucul rezultat să fie trecut apoi prin strecurătoarele – astfel cojile vor fi separate şi apoi aruncate. În final, după ce este amestecat cu miere, se obţine un suc concentrat omogen, cu o textură fină. Din el vă puteţi face o băutură delicioasă, adăugând doar apă minerală.

Din cătină cu miere se poate prepara un remediu chiar şi mai puternic. Se amestecă 500 ml cătină cu miere de albine, 100 ml gel de aloe vera, 50 ml pastă de usturoi, macerat de afine și 5-6 linguri de polen (crud sau pulbere). Consumând zilnic o linguriţă din acest preparat vă veţi fortifica trupul şi veţi ţine la distanţă boala.

Precauții sau contraindicații în consumul de cătină nu există.

Citiți și:

Cătina – «uleiul cel miraculos al vieţii»

Aceste fructe mici sunt adevărate bombe de vitamine. Ce beneficii extraordinare au agrișele

 

yogaesoteric
9 septembrie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More