Cavalerii fantomatici

fragment din Cartea Misterelor de Gregorian Bivolaru

În Primul Război Mondial, mai ales în primele luni ale conflictului, a stârnit mare vâlvă viziunea unor apariţii neobişnuite pe cer şi a aşa numitelor „armate fantomă.” Întâmplările au fost intitulate simbolic: „Îngerii din Mons”, „Sfântul Gheorghe”, „Fantomele din Agincourt”, „Ioana d’Arc” etc.

O explicaţie a fost imediat oferită cu generozitate de Arthur Machen, scriitor englez, care afirma că întregul fenomen se bazează pe o povestire a sa, intitulată „Stafiile”, pe care el pretindea că a compus-o într-o biserică în timp ce diaconul cânta pasaje din „Evanghelie”.

Explicaţia aceasta s-a izbit însă de o mică neconcordanţă de date. Povestirea nu fusese publicată până în 24 septembrie 1914, iar mărturiile cu privire la majoritatea apariţiilor arătau că acestea se petrecuseră în ultimele zile ale lunii august. Dintre toate aceste fascinante apariţii din anul 1914, am selectat incidentele care sunt cel mai bine documentate.

Cazul foarte interesant al Cavaleriei Albe de la Bethune a fost publicat pentru prima dată în 1940, dar atunci nu a atras deloc atenţia. În 1940 începuse al Doilea Război Mondial, iar fantomele din Primul Război Mondial erau evident „demodate”.

Acest caz este totuşi cu totul inedit şi tulburător pentru că s-a petrecut în 1918, la aproape 4 ani de la veritabila „explozie” iniţială de apariţii spectrale. Este evident că ceva – hipnoză în masă, puteri psihice amplificate, o breşă în continuitatea temporală, fiinţe din alte dimensiuni ce veniseră să asiste la acest mare spectacol al războiului sau poate chiar îngeri, ceva misterios a încălcat legile normalităţii în timpul acelor zile sângeroase din august 1914. Cazul din 1918 arată că asemenea manifestări stranii se pot repeta oricând.

Cavaleria spectrală

Locotenent-colonelul Seldon a declarat că în noaptea de 27 august 1914, el şi alţi doi ofiţeri britanici erau în fruntea unei coloane de soldaţi foarte obosiţi. Şi cum călăreau înainte, Seldon a fost uimit să vadă un şir lung de călăreţi care mergeau paralel cu coloana lor pe ambele laturi. Noaptea nu era prea întunecoasă. Crezând că totul nu este decât o iluzie de-a lui, Seldon s-a abţinut s-o menţioneze celorlalţi ofiţeri. După aproximativ 15 minute, unul dintre ei l-a întrebat pe Seldon dacă nu vede formaţii ciudate de cavalerie călărind pe cai albi, paralel cu ei. Aceştia au fost văzuţi, de asemenea, de mulţi oameni din coloană.

Aşa de convinşi erau ofiţerii de realitatea acelei noi apariţii, încât la următoarea oprire… „unul din noi a luat un grup de soldaţi ca să meargă în recunoaştere, dar nu a găsit pe nimeni acolo”. Apoi noaptea a devenit întunecoasă şi cavaleria fantomatică nu a mai fost văzută.

Declaraţia locotenent-colonelului Seldon se încheie cu acest paragraf: „Eu însumi sunt absolut convins că am văzut aceşti călăreţi. Şi sunt sigur că ei nu există doar în imaginaţia mea. Nu încerc să explic misterul – eu doar relatez faptele.”

Cruciaţii din primul război mondial

Următoarea relatare este, după părerea multora, cea mai tulburătoare şi semnificativă povestire despre armatele fantomă din timpul Primului Război Mondial. Ea a apărut într-o publicaţie engleză intitulată „Mesajul Naţional” pe data de 24 aprilie 1940. Istoria este relatată de către un martor foarte competent, căpitanul Cecil Wightmick Haywood, fost căpitan de Stat Major în corpul „British Intelligence”.

În timpul acestei întâmplări, Haywood se afla în micul orăşel belgian Bethune. La începutul anului 1918, trupele portugheze au fost trimise pe acest front. Germanii i-au întâmpinat imediat cu un tir terifiant de obuze. Aceştia au fugit, lăsând o spărtură în liniile Aliaţilor.

Pentru a întârzia înaintarea germanilor, escadroane de puşcaşi englezi au fost plasate de-a lungul malurilor canalului La Bassee. Artileria germană a început să bombardeze posturile puşcaşilor, apoi brusc şi-a schimbat tirul şi a lovit fără milă o bucată de pământ sterp de lângă Bethune. Apoi aceeaşi zonă părăsită a fost mitraliată cu înverşunare de mitralierele nemţeşti.

„Fritz a luat-o razna, dom’le”, a spus un sergent care se afla lângă căpitanul Haywood. „De ce oare o fi împuşcând în terenul ăla gol?” Apoi artileria germană s-a oprit. Căpitanul Haywood s-a strecurat până la malul canalului. În faţa lui, soldaţii infanteriei germane fugeau într-o dezordine de neimaginat, aruncându-şi armele şi proviziile, străduindu-se doar să-şi mărească viteza spre patria mamă.

În cursul următoarelor zile, căpitanul Haywood a interogat câţiva prizonieri, mulţi dintre ei ofiţeri. Toţi au spus aproape aceeaşi istorie.

Germanii înaintau cântând, siguri pe victoria finală. Brusc, o formaţie de cavalerie albă a fost văzută pe dealul de lângă Bethune. Iată declaraţiile nemţilor: „Erau cu toţii îmbrăcaţi în alb şi călare pe cai albi.” Toţi nemţii i-au văzut, inclusiv observatorii artileriei.

Artileria şi mitralierele şi-au îndreptat tirul spre zona în care înainta ciudata cavalerie. Concentrarea tirului a fost înspăimântătoare. Nici un călăreţ n-a căzut.

Germanii au declarat: „Cavaleria… înainta în linişte la trap. În faţa lor, călărea conducătorul – silueta subţire a unui bărbat – la şold avea o sabie mare, nu o sabie de cavalerie, ci una asemănătoare cu cea folosită de Cruciaţi; în mâini ţinea frâul calului său alb.”

Şi apoi spuma armatei Keiser-ului a rupt-o la fugă înfricoşată, atunci când bătălia părea câştigată, când poziţia Aliaţilor era disperată, când între germani şi victoria finală nu mai rămăseseră decât câteva cuiburi părăsite de mitralieră.

Cavalerul cu armură strălucitoare

O altă relatare referitoare tot la apariţii fantomatice care se petrec chiar în miezul unei bătălii, este şi cea care urmează.

La Mons, în data de 28 august 1914, chiar la începutul Primului Război Mondial, o infirmieră, doamna Phyllis Campbell, care era de serviciu la un spital de evacuare, a fost prima care a remarcat faptul că numeroşi răniţi vorbeau despre o apariţie. Un artilerist englez, care fusese aproape de această apariţie i-a dat următoarele detalii:

„Bateria sa de tunuri de companie apăra o colină în jurul căreia părea că se adunase întreaga armată germană. Tirul lor nu era însă nici suficient de rapid, nici suficient de susţinut pentru a putea opri valurile de asalt ale nemţilor. Apoi lumina s-a mai atenuat, în mijlocul ei apărând ceva stupefiant: un cavaler în armură, călărind un cal. El nu avea coif şi i se putea distinge cu uşurinţă părul blond fluturându-i pe umeri. El îşi scoase sabia lungă şi se îndreptă ameninţător spre soldaţii germani care dădură înapoi, după care, cuprinşi de teroare, i-au întors spatele şi au rupt-o la fugă. Profitând de acest răgaz neaşteptat, artileriştii şi-au putut reîncărca tunurile, bombardându-i pe nemţii ce se aflau în plină retragere. În finalul bătăliei, nimeni nu l-a mai văzut pe cavalerul blond şi nimeni nu a a putut spune cu exactitate unde a dispărut acesta.”

Doamana Campbell a avut ocazia să asculte această istorie repetată de zeci de oameni. Ea i-a interogat pe soldaţi, încercând să reconstruiască circumstanţele precise ale apariţiei. În funcţie de locurile lor, ei îl văzuseră pe cavaler din dreapta sau din stânga, mai de aproape sau mai de departe, dar cu toţii i-au remarcat pletele blonde şi armura strălucind ca aurul. Doamna Campbell era sigură de un lucru: aceşti oameni asistaseră într-adevăr la un eveniment extraordinar.

Mai târziu, ea avea să povestească de multe ori despre această istorie neobişnuită care, treptat, a ajuns să fie bine cunoscută în întreaga Anglie. Într-o zi, ea a avut surpriza şi plăcerea să primească o nouă confirmare, cât se poate de surprinzătoare şi neaşteptată. Ea a făcut cunoştinţă cu o infirmieră nemţoaică, ce se găsea într-un spital din Potsdam la vremea incidentului. Această infirmieră cunoştea şi ea istoria extraordinarei apariţii, căci aceasta îi fusese povestită de către răniţii germani. Un ofiţer de ulani a relatat cum regimentul său a primit ordinul să atace o colină aflată sub controlul englezilor şi cum, în momentul atacului, o formă stranie a apărut în spaţiul din faţa lor şi s-a materializat într-un fel de cavaler gigantic ce călărea un cal alb, purta armură şi ţinea o spadă ridicată!

Healdz-Johns, de la artificierii Lancashire, a descris ceea ce i se petrecuse, mai întâi unei infirmiere. Câteva săptămâni mai târziu, Johns a fost intervievat, fiind în permisie, de ziaristul londonez Harold Begbie.

Iată în continuare declaraţia lui Johns: „Eram împreună cu batalionul meu pe data de 28 august. Vremea era foarte caldă şi era senin. Între 8 şi 9 seara făceam de gardă împreună cu alţi nouă soldaţi. Căpitanul Leaton a venit brusc la noi, într-o stare de mare nelinişte, şi ne-a întrebat dacă nu am văzut ceva surprinzător (el folosise cuvântul „uimitor”). Mai târziu, căpitanul Leaton s-a întors şi, luându-ne pe mine şi pe câţiva ofiţeri câteva sute de metri mai încolo, ne-a arătat cerul.

Am putut să văd limpede, în aer, o lumină ciudată ce părea să fie conturată distinct; nu era o reflecţie a lunii şi nici vreun nor. Lumina a devenit mai strălucitoare şi am putut să văd trei siluete distincte, una centrală, având în zona umerilor ceva asemănător unor aripi întinse. Celelalte două apariţii nu erau atât de mari, dar erau clar distincte de cea centrală. Păreau să aibă o îmbrăcăminte lungă şi largă, de nuanţă aurie şi se aflau deasupra liniilor germane, cu faţa spre noi. Am rămas să le privim aproximativ trei sferturi de oră.

Toţi oamenii care erau cu mine le-au văzut, şi de asemenea, alţii care se strânseseră între timp acolo, priveau uimiţi aceleaşi fiinţe luminoase.
Nu sunt o persoană care să creadă în lucruri de acest gen, dar nu am nici cea mai mică îndoială că am văzut cu adevărat ceea ce vă povestesc acum… Am experienţa a 15 ani de serviciu ireproşabil şi mi-ar părea rău să mă fac de râs spunând poveşti doar ca să plac cuiva.”

Se mai găsesc şi astăzi unii veterani britanici care îşi amintesc încă perfect apariţia cavalerului din Mons. Unii sunt convinşi că l-au văzut pe Sf. Gheorghe venind în ajutorul armatei engleze; alţii nu cred în acesta, dar sunt totuşi la fel de convinşi că au văzut pe cineva în armură. Citiţi şi:Călătorind prin faliile timpului

 yogaesoteric martie 2008