Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

fragment din lucrarea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media, volumul IV

Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.

Educaţie în spirit luciferic

În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.

,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”

Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.

În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.

Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.

,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.

Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.

Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.

Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic

La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.

În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
 
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.

Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.

Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!

Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”

„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”

Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.

„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.

Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.

Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.

Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.   

Citiţi continuarea acestui articol: Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Citiţi şi:
Trei dovezi de netăgăduit că francmasoneria este o sectă satanică
Masoneria şi ritualurile satanice 

yogaesoteric
20 mai 2009

Also available in: English