Ce este ateismul militant
Ateismul militant este un termen aplicat acelei forme de ateism care este ostilă faţă de religie. Ateii militanţi îşi propagă doctrina ateistă în public, şi diferă de ateii moderaţi prin faptul că susţin că religia este dăunătoare.
Ateismul militant a fost şi este o parte integrantă a materialismului marxist-leninist şi a jucat un rol semnificativ în Revoluţia Franceză. El s-a manifestat şi se manifestă în multe state atee, cum sunt fosta Uniune Sovietică sau China, prin Marea Revoluţie Culturală a Proletariatului.
Termenul este aplicat şi gânditorilor politici care fac propagandă antireligioasă.
Recent, termenul de ateism militant a fost folosit pentru a-i descrie pe adepţii mişcării noului ateism, care se caracterizează prin credinţa că religia „nu ar trebui să fie pur şi simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată şi expusă oprobriului”.
Care este scopul ateismul militant?
Scopul ateismul militant depăşeşte cu mult scopul vizibil al distrugerii religiei. Căci o religie reprezintă întotdeauna cu mult mai mult decât ideile şi faptele ce compun acea dogmă religioasă. O religie reprezintă întotdeauna şi un set de valori morale, un set de valori tradiţionale şi de foarte multe ori şi un set de valori naţionale.
Oamenii care împărtăşesc valorile unei religii, mai ales atunci când aceste valori sunt cele transmise din generaţie în generaţie, de sute sau chiar mii de ani, sunt foarte greu, dacă nu imposibil de manipulat de ideologii unor noi ordini mondiale, de ideologii instigatorilor la „revoluţii” etc. Motivul este simplu și l-am enunțat și ceva mai sus: orice religie implică nu numai dogma ei ci şi un set de valori morale, tradiţionale şi naţionale.
Cel mai uşor de manipulat sunt oamenii care nu au în interiorul lor un set bine definit de autentice valori morale, tradiţionale şi naţionale. Neavând niciun alt termen de comparaţie solid, ei iau de „bune” ideile despre care li se spune că sunt „bune” (cum ar fi, de exemplu: cât de bine şi frumos este ca un copil să nu mai aibă mamă și tată, ci două mame sau doi tați). Nu întâmplător, disperat de conservatorismul persoanelor religioase imune la propaganda internaţionalisto-comunistă, Marx a numit cu ciudă religia ca fiind „opiul popoarelor”.
Distrugerea religiei este prin urmare o etapă absolut necesară pe drumul dezintegrării popoarelor şi a statelor naţionale.Iar distrugerea religiei se face prin îndoctrinarea ateistă a noilor generaţii; copiii sunt ţinta. Acesta este rolul ateismului militant care demonizează în permanenţă religia şi pe credincioşii ei.
Folosirea în scopuri diversioniste a termenilor „practică religioasă sau ateistă”, „prozelitism ateist sau religios”, „ateism militant sau militantism religios” şi „fundamentalism ateist sau religios”
Ca să vă puteţi da seama când aceşti termeni sunt folosiţi impropriu în scopuri diversioniste şi de manipulare, vom urmări să dăm o definiţie cât mai exactă fiecăruia dintre ei:
1. Practica religioasă sau ateistă este forma normală prin care orice persoană îşi manifestă liber într-o societate propria libertate religioasă.
Omul religios care crede în Divinitate se roagă, merge la biserică, respectă sărbătorile şi tradiţiile religioase, într-un cuvânt îşi manifestă în mod liber libertatea religioasă fără a ataca în niciun fel alte culte sau pe liberii cugetători. Practica religioasă are o formă comunitară în lăcaşurile de cult şi la alte evenimente religioase. Acest lucru NU înseamnă militantism şi nici măcar prozelitism (a se vedea definiţiile de mai jos).
La rândul lor, ateii obişnuiţi îşi manifestă credinţa în neexistenţa vreunei divinităţi prin activităţile individuale sau de grup specifice, în care nu-i atacă pe cei care nu le împărtăşesc aceste convingeri.
Reamintim că Martin Heidegger, cel mai mare filozof al secolului XX şi unul dintre cei mai mari filozofi ai tuturor timpurilor a scris în Scrisoare despre Umanism, că problema existenţei sau inexistenţei lui Dumnezeu este o problemă deschisă şi nerezolvată de către filozofie. Aceasta o spunem pentru ateii militanţi care au atitudini tâmpe şi care au citit puţine cărţi la viaţa lor, dar care ne spun pe la televizor, plini de certitudini penibile, că nu-l văd pe „Bătrânul cu Barbă”.
Prin urmare, problema este una de credinţă.
Pe de altă parte, existenţa dovedită a unui program complex (ADN-ul este un program de milioane de ori mai complex decât orice program de calculator făcut de om) care stă la baza dezvoltării şi funcţionării tuturor fiinţelor vii, pune serioase probleme ştiinţifice ateilor, care se străduiesc de vreo două secole să arate fără succes că programe mult mai complexe decât cele de calculator ar putea să apară „spontan” şi să se scrie singure din nimic, prin simpla bătaie a vântului, a valurilor sau a erupțiilor vulcanice. A crede că programele de calculator pot apărea din senin şi că se se pot scrie singure din nimic, ţine mai degrabă de misticism decât de vreo raţionalitate anume. Dar aceasta este o discuţie cu totul separată.
2. Prozelitismul religios sau ateu este deja o formă agresivă prin care oameni despre care nu se ştie că ar dori acest lucru sunt contactaţi fie privat, fie prin canalele mass-media pentru a fi convinşi să adere la ateism sau la una din formele religioase. Ateiştii militanţi şi sectele religioase sunt foarte active în încercarea de a căuta noi adepţi. Dacă sectele religioase fac prozelitism mai ales prin contact direct, ateiştii folosesc îndeosebi canalele mass-media.
O atenţie deosebită trebuie acordată aici prozelitismului care se face asupra copiilor. Acest fapt este complet ilegal. Constituţia stipulează în mod clar că singurii care au dreptul şi răspunderea pentru creşterea copiilor sunt părinţii lor:
ARTICOLUL 48 (1) „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Așadar, prin Constituţie doar „părinţii au dreptul şi îndatorirea de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Nimic nu se poate face fără acordul părinţilor. Drept constituţional pe care militanţii atei îl ignoră şi-l agresează zilnic atunci când este vorba de părinţi care vor să-şi crească copiii în spirit religios.
3. Militantismul religios sau ateu
Militantismul religios sau ateu încalcă grav Constituţia şi legile ţării.
Militanţii religioşi îşi exhibă în public credinţa că orice altă formă de religie în afară de a lor sau orice formă de ateism „nu ar trebui să fie pur şi simplu tolerate, ci ar trebui să fie combătute, criticate şi expuse oprobriului”.
Am văzut şi la noi forme ale acestui militantism religios la propunerea de numire în funcţie a lui Sevil Shhaideh care „avea vina” că s-a născut fără voia ei tătăroaică musulmană. Unii din aceste cercuri fundamentaliste au mers până acolo încât i-au refuzat dreptul Regelui Mihai de a-şi îngropa soţia în mormântul ortodox al familiei regale de la mănăstirea ortodoxă Curtea de Argeş, pe motiv că regina Ana era catolică. Practic regele nu era lăsat să-şi doarmă somnul de veci alături de soţie, pentru că „soţia era o păcătoasă”. În unele cercuri, George Coşbuc şi alţi mari patrioţi români greco-catolici din Ardeal, care au luptat din răsputeri pentru Marea Unire împreună cu marii patrioţi români ortodocşi din Ardeal, nu trec drept „buni români” pentru simplu motiv că s-au născut greco-catolici şamd. Desigur schisma religioasă a românilor din Ardeal de la 1698 a fost un act profund regretabil, dar de aici până la a-i acuza pe unii şi pe alţii că „aşa s-au născut”, e cale lungă.
La rândul lor militanţii atei îşi exhibă în public credinţa că religia „nu ar trebui să fie pur şi simplu tolerată, ci ar trebui să fie combătută, criticată şi expusă oprobriului”. Cei mai vehemenţi militanţi atei din zilele noastre sunt cei care au legături cu reţeaua Soros. Virulenţa lor este exhibată în tot spaţiul public dar mai ales pe reţelele de socializare şi are o ţintă precisă: religia ortodoxă şi Biserica Ortodoxă Română.
Militantismul ateu încalcă sistematic dreptul fundamental al părinţilor de a-şi creşte copiii. Atacând ora de religie (care e opţională şi la latitudinea fiecărei familii) sau ridicarea de biserici, militanţii atei încalcă grav libertatea religioasă.
Când militanţii atei ajung la putere într-un stat, ei încearcă prin mijloace coercitive să limiteze neconstituţional drepturile şi îndatoririle părinţilor de a-şi creşte copiii. Ei încearcă să pună presiuni pentru ca educația copiilor să fie făcută într-un spirit ateist, structurând programe şcolare ateiste, pentru a îndoctrina copiii încă de pe băncile şcolii.
O altă direcţie de acţiune agresivă a militantismului ateu o reprezintă mass-media. Aceasta este controlată în cea mai mare parte de reţeaua progresistă internaţionalistă ateistă, al cărei militantism ateu a devenit deosebit de agresiv în ultimii 10-15 ani.
Repetăm încă o dată, pentru a fi foarte clar: militantismul (agresivitatea) începe atunci când cineva vine să arate „cât de nocivă sau cât de penibilă este” credinţa sau necredinţa altuia, credinţă sau necredinţă care în esenţă ţin de libertatea fiecăruia. Practic „militanţii” încalcă libertatea altor persoane.
Critica militantismul ateu sau religios este o formă necesară de a feri spaţiul public de forme de intoleranţă. Problema este că „militanţii” încalcă de multe ori legea şi nimeni nu face nimic. Dar cea mai gravă problemă apare atunci când sub pretextul „liberei exprimări” (care conform Constituţiei nu-şi are domeniul de aplicabilitate aici), se trece la înfierarea şi la condamnarea publică a celor care-şi exercită libertatea lor religioasă. De exemplu, atunci când militanţii atei prezintă în mod fals ca „reprobabile” drepturi şi acţiuni ce ţin de libertatea religioasă, cum este ora opţională de religie.
4. Fundamentalismul sau fanatismul religios sau ateu
Fundamentalismul religios sau fundamentalismul ateu este forma extremă a militantismul religios sau ateu prin care intoleranţa şi agresiunea se intensifică şi devin maxime.
A arunca cu pietre în Biserică este o formă extremă a fundamentalismului ateist.
Terorismul radical islamist din zilele noastre este o formă extremă de fundamentalism şi fanatism religios modern.
Dacă fundamentalismul religios creştin catolic s-a manifestat violent mai ales în timpurile Inchiziţiei, fundamentalismul ateu a produs sute de mii de victime, ba chiar milioane de victime, mai ales în timpurile moderne odată cu Revoluţia Franceză şi mai apoi cu răspândirea în lume a marxismului militant ateist.
Folosirea improprie a termenilor „fanatism şi fundamentalism religios” de către militanţii atei în scopul diversiunii şi al manipulării
Militanţii şi fundamentaliştii atei folosesc foarte des la modul impropriu termenii „fundamentalism” sau „fanatism religios”. O astfel de ieşire a avut chiar preşedintele Iohannis, care i-a acuzat de „fanatism religios” pe cei 3 milioane de români care nu au făcut altceva decât să-şi exercite dreptul democratic de iniţiativă legislativă garantat de Constituţie. Atenţie: cei trei milioane de semnatari nu au impus nimănui nimic, ci doar au cerut ca întreaga ţară să se pronunţe democratic prin vot pe o problemă fundamentală a societăţii româneşti.
Militanţii atei au exercitat şi exercită prin injurii şi agresiuni verbale o violentă intoleranţă la adresa celor 3 milioane de semnatari ai unei iniţiative perfect legale şi constituţionale. Însă culmea este că tot ei au tupeul să-i declare în mod fals şi intolerant pe cei 3 milioane de semnatari ca fiind „fanatici şi fundamentalişti”. Acesta este exemplul cel mai recent din societatea românească de folosire a acestor termeni în mod manipulator, injurios şi diversionist. Cei trei milioane de semnatari s-au manifestat corect, legal şi constituţional iar militanţii atei îi înjură şi-i jignesc pentru acest lucru.
Progresismul practică un ateism militant agresiv
Progresismul (care nu este altceva decât un neomarxism 2.0) şi forma sa acută soroşismul practică un ateism militant deseori isteric.
Ateismul militant este practicat în zilele noastre de reţeaua progresistă internaţionalistă care dispune de numeroase organizaţii, activişti şi adepţi în multe ţări ale lumii. Printre ateii militanţi de la noi se numără: Remus Cernea, Moise Guran, Cătălin Striblea, Lucian Mândruţă, Cristian Tudor Popescu, Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu Pippidi, Cristian Pîrvulescu, Dan Tapalagă (mai rar), Monica Macovei etc.
Printre mijloacele mass-media care practică un ateism militant se numără televiziunile: Digi24, B1 TV, Antena 1 şi Antena 3, dar şi ziarele sau publicațiile online:Adevărul (cel mai agresiv ziar al ateismului militant),Hotnews, Republica, Contributors, Revista 22 etc., precum şi puzderia de publicații pro-soroşiste de tipul vice.com, pressone, greatnews etc., site-urile bloggerilor progresişti foarte agresivi la adresa a tot ce e creştin sau site-urile web ale multora dintre ONG-urile finanţate de Soros.
Isteria multora dintre ei împotriva orelor de religie din şcoli (deşi acestea sunt opţionale şi la latitudinea fiecărei familii) este unul dintre exemple care ne arată un ateism militant agresiv şi violent practicat de reţeaua progresisto-soroşistă de la noi.
Majoritatea ONG-urilor lui Soros practică un ateism militant agresiv şi nu întâmplător activiştii lor se regăsesc sau sunt într-o strânsă legătură cu televiziunile, ziarele şi persoanele amintite mai sus.
CTP a mers până acolo cu diversiunea încât să spună că Eminescu a fost ateu, confundându-l intenţionat pe poet cu proletarul din poezie, care spune „religia o frază de dânşii inventată”, şi uitând intenţionat să spună că poezia se termină cu filozofia cvasi-holistică a Cezarului care ne spune că lumea a fost creată o singură dată după legi imuabile („povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău” etc.).
Ateismul militant din ce în ce mai pronunțat, prin acțiunile sale, se apropie tot mai mult de un fundamentalism anti-religios.
Mulţi dintre ateii militanţi de la noi practică un militantismul isteric, încălcând Constituţia României care stipulează foarte clar că:
Art 30 (7) „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.
Poziţia lor intolerantă vine în evidentă contradicţie cu libertatea religioasă, care este una dintre formele libertăţii umane garantate de constituţiile tuturor ţărilor civilizate. A-i nega cuiva propria lui religie, înseamnă a-i nega libertatea, înseamnă a-l agresa. Ceea ce, evident, este o formă de intoleranţă şi de ură religioasă, mai exact o ură anti-religioasă. Intoleranţa şi ura lor faţă de credincioşi transpare mai ales în mediul virtual, unde mulţi adepţi ai mişcării Uniţi Salvăm şi ai altor grupuri progresiste îi numesc pe creştini „cre(ş)tini” şi unde „babele care se-nchină la moaşte” sunt înjurate violent.
În mod ciudat nimeni dintre autorităţile statului nu se arată îngrijorate împotriva acestui val de ură neobolşevic, deşi în timpul manifestaţiilor de după Colectiv s-a ajuns până acolo încât unii tinerii impregnaţi de propaganda reţelei progresiste cu un ateism militant agresiv şi intolerant au ajuns până acolo încât să arunce cu pietre în Patriarhie.
Cum a apărut ateismul militant în istoria modernă?
Vă prezentăm în continuare unele din principalele evenimente istorice care ne-au arătat cum se manifestă militantismul şi fundamentalismul ateist care a dus la nenumărate crime.
Revoluţia Franceză face mii de victime în numele ateismului
Decreştinarea Franţei în timpul Revoluţiei Franceze este numele dat unui număr de politici anti-creştine efectuate de diferite guverne ale Franţei între începutul Revoluţiei Franceze de la 1789 şi Concordatul din 1801, care formează baza de mai târziu a mişcării radicale pentru laicitate. Scopul campaniei anti-creştine a variat de la confiscarea publică a unor sume masive de bani şi a numeroase terenuri deţinute de către Biserica Catolică din Franţa, până la încetarea practicii religioase catolice şi a religiei în sine. Au existat multe dezbateri academice asupra faptului dacă mişcarea a fost motivată popular.
Revoluţia franceză, în special în perioada sa iacobină, a iniţiat unul dintre episoadele cele mai violente anti-creştine din Europa modernă. Noile autorităţi revoluţionare au suprimat biserica; au distrus, au profanat şi au expropriat mănăstiri; au exilat 30.000 de preoţi şi au ucis mai multe sute.
Ca parte a unei campanii agresive de decreştinare a Franţei, în octombrie 1793 calendarul creştin a fost înlocuit cu un calendar revoluţionar care avea ca an zero, anul revoluţiei.
A fost inaugurată o nouă religie de stat, un Cult Ateu al Raţiunii. Catolicismul a fost interzis. Toate bisericile care nu erau dedicate acestui nou cult au fost închise.
A fost unul dintre primele exemple din istorie de ateism militant, unul foarte agresiv, impus cu forţa de noul stat. Crimele făcute de revoluţionarii atei împotriva creştinilor au atins apogeul odată cu genocidul din Vandeea făcut de Armata Revoluţionară. Iată ce scrie revista Historia despre acest masacru:
„Scrisoarea trimisă de unul dintre generalii armatei franceze, Francois Westermann, către Comitetul Siguranţei Publice (în acel moment instituţia centrală de conducere a republicii) este elocventă asupra atitudinii faţă de rebelii vandeeni: « Vandeea nu mai există… am îngropat-o în pădurile şi mlaştinile din Savenay… Conform ordinelor voastre, le-am zdrobit copiii sub potcoavele cailor noştri; le-am masacrat femeile, pentru a nu mai da naştere altor tâlhari. Nu mai există niciun prizonier care să poată reproşa ceva. I-am exterminat pe toţi. Drumurile sunt pline de cadavre. La Savenay, tâlharii apar într-una pentru a se preda, iar noi îi împuşcăm fără oprire… Mila nu este un sentiment revoluţionar.»”
Dincolo de tonul rece arătat faţă de acţiunea de exterminare a prizonierilor vandeeni, scrisoarea arată clar faptul că această primă exterminare sistemică a venit ca urmare a unui ordin dat de guvernul revoluţionar. Aceste acţiuni însă pălesc atunci când vor fi puse faţă în faţă cu evenimentele de la începutul lui 1794.
Exterminarea sistematică a vandeenilor
Dacă în fazele incipiente ale războiului scopul a fost masacrarea vandeenilor în urma confruntărilor militare, un plan avizat de generalul Louis Marie Turreau în ianuarie 1794 şi ratificat de Comitetul Siguranţei Publice în februarie prevedea eliminarea sistematică a întregii populaţii rămase în Vandeea. Problema principală a fost însă găsirea unei metode eficiente de efectuare a exterminării. Deşi aceasta a fost planificată pentru a dura şase zile, ea s-a extins până în luna mai a anului 1794. O cauză a fost reprezentată de excesele realizate de armata franceză, ce s-a „distins” în moduri cât mai groteşti în a realiza execuţiile: de la crucificări şi înjunghieri repetate cu baioneta, la arderea de vii a oamenilor înghesuiți în hambare sau biserici.
Se estimează că această perioadă (februarie-mai 1794) ar fi însemnat moartea a până la 50.000 de civili vandeeni în interiorul regiunii. Alţi circa 9.000 de fugari au fost omorâţi în apropiere de Anjou (numărul real ar putea fi unul total diferit, deoarece autorităţile franceze nu au păstrat statistici referitoare la masacre).
Citiţi şi:
În anul 2016 au fost masacraţi în întreaga lume 90.000 de creştini
Cum a rămas bătrânul continent fără Dumnezeu
De ce Dumnezeu nu va pleca. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei
yogaesoteric
10 noiembrie 2017