Adevărata biografie a agentului bolșevic Mihai Șora (IV)

Citiți partea precedentă a articolului

Petre Iancu, „apărător” al lui Mihai Șora, a fost „tras la răspundere” de Adrian Papahagi pentru partea pe care a ales s-o apere

Evenimentul Zilei / 2 decembrie 2019

Petre Iancu a făcut o nouă postare în care îi ia apărarea lui Mihai Șora, susținând că atacurile la adresa lui sunt „mârșave, josnice, ticăloase și respingătoare”.

Din nou, în apărarea lui Mihai Șora şi a reperelor românilor

Atacurile asupra lui Mihai Șora sunt mârşave, josnice, ticăloase şi respingătoare. Sunt nu doar abjecte din perspectiva vârstei şi meritelor ieşite din comun ale filosofului (întrucât includ o opoziţie activă rarisimă şi realmente curajoasă a lui Mihai Șora, sub regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, de pildă în favoarea disidentului Mircea Dinescu). O opoziţie şi un curaj la care majoritatea covârşitoare a detractorilor săi de azi nici să viseze n-ar fi îndrăznit.

Insultele la adresa lui sunt însă netrebnice şi repugnante şi din alte motive. Sunt infecte pentru că operează cu semiadevăruri şi falsificări menite să manipuleze şi lovească nu (doar) în ţinta venerabilului gânditor, ci în USR şi PLUS, ca şi în orice proiect modernizator al României. Sunt dezgustătoare întrucât colportează prejudecăţi şi lucrează cu dogme şi minciuni cu atât mai scabroase cu cât, venind din dreapta spectrului politic, îi smintesc pe mulţi. Fiindcă le răpesc oamenilor reperele spirituale şi morale. Fiindcă Șora e unicul călăuzitor neînregimentat al românilor care binemerita de-un veac.

Injuriile la adresa lui sunt la alegere, ori inepte, ori ipocrite la maximum (pentru inşi a căror brumă de cultură sau cultură autentică s-a coagulat pe baza cărţilor editate de Mihai Șora în BPT). Ele, din două una, trădează fie neînţelegerea fenomenului comunist, fie o mentalitate la fel de autoritară ca a capetelor de beton ale activiştilor comunişti şi postcomunişti pe care criticii lui Mihai Șora pretind că i-ar combate (în fapt li se alătură fără jenă: ca de pildă lui Dragnea şi PSD în cruciada pentru cpf).

E, totuşi, nevoie de o uriaşă doză de tupeu, de prostie sau viclenie profitoare, de lipsa informaţiilor privind cartea publicată în Franţa, imediat după război, de Mihai Șora, să aplici acestei cărţi cu forţa o grilă de interpretare ridicolă. E o grilă care corespunde poate bilanţurilor provizorii circulând la marginea Europei 80 de ani mai târziu. Dar e şi tipică frustrărilor politice ale perdanţilor României postcomuniste, zdrobitor înfrânţi, spre deosebire de Mihai Șora, în mai toate jalnicele lor bătălii.

Văzând toate acestea nu ştiu dacă să-mi fie milă, sau ruşine de ruşinea detractorilor lui Șora. Vai şi amar de capul lor”, a scris Petre Iancu pe Facebook.

La aceeași postare, Adrian Papahagi îl „trage la răspundere” pentru partea pe care s-a decis s-o apere, invocând un exemplu din perioada comunistă.

Am o singură întrebare pentru dvs.: dacă un intelectual ar fi scris despre Hitler ce a scris Șora despre Lenin, ar fi fost membru NSDAP și ar fi lucrat în ministerul propagandei, în ministerul de externe și în ministerul educației naziste, îl lăudați azi?”, a scris acesta.

Răspunsul nu a întârziat să apară:

Evident că Mihai Șora a fost o victimă a comunismului. Şi nu o singură dată. În anii 40-’50? Desigur. N-a fost lăsat să se întoarcă la familie. S-a văzut sechestrat. De cine? De regimul comunist condus de Ana Pauker. E destul? Nu e destul? Din unghiul familiilor celor ucişi la Canal poate nu e. Dar asta nu înseamnă că n-a fost o victimă a comunismului în anii ’40-’50”, a scris, din nou, Petre Iancu.

**********

Petre Iancu este fiul bolșevicului Ion Moscu (Moscova), activist UTC-PCR, expulzat din Franța după Mihai Șora

Ion Moscu

  • Realizator de film documentar
  • Născut: 08.01.1926 la Iași (Iași)
  • Decedat: 24.10.2009 la București

Absolvent al Liceului Evreiesc din Iași și al Facultății de Filosofie – Universitatea București. Este angajat în 1953 la Studioul „Alexandru Sahia”, ca redactor-șef, apoi redactor-șef la jurnalul de actualități. Din 1958, ca regizor, realizează peste 140 documentare.

Trivia

  • Semnează cu numele Ion Moscu.
  • 1944-1948 – activist al UTC (Uniunea Tineretului Comunist), PMR (Partidul Muncitoresc Român) și PCR (Partidul Comunist Român) la Iași și București;
  • 1948-1951 ‒ șef al secției internaționale la CC (Comitetul Central) al UTC, delegat permanent pe lângă Federația Mondială a Tineretului Democrat la Paris, redactor-șef al secției de presă a Federației;
  • 1951 – expulzat din Franța;
  • 1951-1953 ‒ activist la CC al UTC.

Alte date despre apărătorul lui Mihai Șora:

Ziaristionline.ro: Un falsificator de cursă lungă – Petre M. Iancu

Falsul pare să se fi lipit de penița dlui Petre M. Iancu asemeni mărcii de scrisoare”.

Dietrich Schlegel (Redactor șef al secțiilor în limbi străine, Deutsche Welle), noiembrie 1999:

Mult stimate domnule Tudoran,

Cu regret am luat cunoștință de atitudinea neprofesională a unuia dintre colaboratorii noștri din cadrul redacției române. După o discuție cu șeful secției, dl. Emil Hurezeanu, și cu redactorul în cauză, dl. Iancu, cât și după lectura scrisorii dv. îndreptățite, este necesar să accept că «falsul citat» a provocat prejudicii – în primul rând, dv. și carierei dv. profesionale, apoi, în general, postului de radio Deutsche Welle. Atitudinea colaboratorului nostru contravine atât codului nostru profesional, cât și valorilor pe care le promovează postul nostru de radio.

Autor: Dorin Tudoran

Cotidianul: Peter Moscu, alias Petre M. Iancu, înjură sistematic România la Deutsche Welle

Așa tată, așa fiu

Sub ochii nepăsători ai Guvernului român, o gașcă de propagandiști ai PDL, aripa Soros, aduce sistematic injurii grave la adresa României și a instituțiilor sale, ascunzându-se sub numele Deutsche Welle, care nu mai este de mult un post de radio, întrucât licența sa de emisie în limba română a fost retrasă de anul trecut (2011, n.n.) prin decizia patronilor germani.

Radio „Deutsche Welle” în limba română nu mai există de anul trecut (2011, n.n.)!

Publicul din România află aproape în fiecare zi că „ziariștii de la Deutsche Welle” îi fac cu ou și cu oțet ba pe președintele Senatului, ba pe prim-ministru, ba România în general; niciodată pe Traian Băsescu, Elena Udrea sau Mihai Răzvan Ungureanu!

Puțini știu însă că sintagma „ziariștii de la Deutsche Welle” este un eufemism! La începutul anului trecut (2011, n.n.), trustul german a decis ca emisia în limba română a postului Deutsche Welle să înceteze, iar în luna iunie 2011, în cadrul ședinței CNA, licența frecvenței 88,5 FM a fost transferată către Patriarhia Română pentru transmisia postului Trinitas.

Din acel moment, orice apartenență la postul de radio Deutsche Welle a devenit ilegală!

Petre M. Iancu este, de fapt, Peter Moscu, fiul fostului propagandist stalinist

Cu toate acestea, un oarecare Peter Moscu, care semnează cu pseudonimul Petre M. Iancu, continuă să scrie și să vorbească în numele celebrului post de radio, fără ca nimeni să se sesizeze!

Cine a citit textele sale a observat, desigur, că fostul colaborator al Europei Libere nu este altceva decât un agent de propagandă al lui Traian Băsescu și al PDL-ului, fiind extrem de agresiv la adresa USL, a lui Victor Ponta, dar, mai ales, la adresa lui Crin Antonescu!

Iată câteva mostre despre limbajul acestui ins, extrase din ultimul său „articol”:

E chiar curios câtă incultură și incompetență istorică și politică afișează liderii USL. Or, unul dintre ei, liderul PNL Crin Antonescu, este el însuși istoric de profesie”.

Alte inepții a susținut, la rândul său, alt om extrem de important în ierarhia puterii, în speță șeful PNL, al Senatului și al Comisiei de Revizuire a Constituției”.

Așa cum a fost revizuită ea sub oblăduirea Comisiei conduse de Crin Antonescu, această Constituție înclină, vădit, să consacre omnipotența parlamentului. Tinde să pună sub control justiția, să șteargă limitele dintre puterile statului de drept, să distrugă astfel echilibrul instituțional al puterilor, și, ca atare, să demoleze fundamentul statului de drept.

Cel mai frapant și mai bizar aspect, e, în context, nemărturisita neîncredere a liderilor USL față de propriul popor, manifestată în reticența lor față de unealta democratică a plebiscitului.” – „Neîncrederea în propriul popor”.

Nu întâmplător, în România multora le place primitivul ton xenofob și antioccidental din vituperații antieuropene de felul Crin Antonescu. Ton ce reamintește fatal de «mândria națională» indusă, ca surogat de pâine, de propaganda regimului comunist, milioanelor de muritori de foame și de frig din România ceaușistă” – „Chipul nemerniciei. Despre minciună, dezinformare, manipulare”.

Dacă asta este presa occidentală, înseamnă că presa românească a devenit deja simbolul deontologiei!

Moscu spune că ofițerii români au salvat evreii doar primind bani drept mită!

Într-un interviu luat scriitorului Norman Manea, unul dintre cei mai mari profitori ai ICR-ului lui Patapievici, Peter Moscu (alias Petre M. Iancu) a pus întrebarea în felul următor: „În plin Holocaust românesc, în plină exterminare în masă a evreilor europeni, ofițerii români s-au dovedit net mai ușor de uns și, ca atare, de convins să cruțe vieți, decât omologii lor germani”.

O astfel de abordare reprezintă o jignire enormă la adresa ofițerilor români, a armatei române și a României! Niciodată nu s-a exprimat cineva într-un limbaj atât de generalizant, prin care să fie acuzată întreaga armată pentru posibile cazuri izolate! Datele istorice arată că, din contră, viețile a zeci de mii de evrei au fost salvate de gesturile de umanitate ale unor români.

Este recunoscută de toată lumea atitudinea lui Cornel Dumitrescu, care a salvat 3.600 de evrei, fiind azi considerat un erou al poporului evreu!

De asemenea, pe site-ul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” există o listă a cetățenilor români distinși cu titlul „Drept între Popoare”, pe care figurează mulți români care și-au riscat viața în operațiuni ce nu aveau nici pe departe ca motivație corupția: Viorica Agarici, care „a ajutat supraviețuitori evrei din trenul morții după pogromul de la Iași” (Dosarul 2062), Rozalia Antal, care a ascuns în casa ei familia Handler (Dosarul 0593), Anuțoiu T. Anghel, care „a avertizat pe evreii din comunitățile din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău că urmau să fie arestați, așa încât au putut fugi la timp, și i-a ajutat să găsească adăpost” (Dosar 1395)!

Acestea sunt doar câteva exemple din cele menționate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, iar, în acest context, alegațiile lui Petre M. Iancu nu fac altceva decât să jignească memoria acestor Oameni!

Peter Moscu este odrasla nomenclaturistului Iancu Moscu

Ciudat este că astfel de acuzații vin, ca și în cazul lui Vladimir Tismăneanu, din partea unui profitor al regimului comunist, nu din partea vreunui persecutat. Tocmai ei, care au descoperit profitabilitatea schimbării de macaz, devenind peste noapte anticomuniști, vorbesc acum despre „corupția” unor români care și-au riscat viața pentru a salva familii întregi de evrei din calea tăvălugului fascist!

În cazul lui Peter Moscu (devenit acum Petre M. Iancu), documentele istorice consemnează că tatăl său, Iancu Moscu, era în 1948 instructor al CC al UNSR (Berindei, Dobrincu și Goșu 2009: 116), ulterior activist al partidului, dosar de cadre la Secția Relații Externe a CC al PMR în anii ’50 (nr. inv. 32, dosar 5/1952)!

Iată ce scria recent revista Cațavencii: „Peter Moscu, fiul lui Iancu Moscu – fost realizator de jurnale propagandistice pentru regimurile comuniste din 1953 încolo –, este astăzi cel mai acerb critic de pe deutschewelle.de al României anti-Băsescu, semnând ca Petre M. Iancu. De când SIE nu a mai putut finanța postul de radio în limba română, Deutsche Welle a renunțat la unde și a trecut online. Online pe care atât tatăl domnului Tismăneanu, cât și tatăl domnului Moscu l-ar fi ucis cu mâinile lor de activiști, chiar dacă ar fi știut că fiii lor mănâncă o pâine din asta” (Cațavencii, nr. 4(82), 2013).

Într-un articol, Petre M. Iancu a încercat un răspuns, limitându-se la jigniri ce nu pot fi reproduse, acuzându-i pe Cațavenci de practicarea mijloacelor securistice!

Autor: Ion Spânu

ActiveNews: Cătălin Sturza, întrebare pentru Mihai Șora: Dacă pesedeul era „Ciuma Roșie” pentru că era urmașul PCR-ului, urmașii vechii Securități și toți acești „oameni noi” spălați de aceleași mâini murdare ce sunt?

Jurnalistul Cătălin Sturza comentează mesajul post electoral transmis de una dintre figurile centrale ale mișcării #Rezist, participant activ la protestele anti guvernamentale, dar și pe rețelele de comunicare virtuală. După alegerile europarlamentare de duminică (26 mai 2019, n.n.), filosoful Mihai Șora a scris pe Facebook: „Ne luăm Țara înapoi, dragii mei, și, odată cu ea, culoarea roșie, care este culoarea vieții, nu a vreunei formațiuni politice toxice și muribunde”. Jurnalistul Cătălin Sturza consideră că mesajul lui Șora este cât se poate de adevărat, având în vedere că această culoare roșie „chiar se potrivește de minune cu spiritul mișcării pe care o reprezintă chiar……. Mihai Șora”. Cătălin Sturza îi mai amintește liderului încoronat al mișcării #Rezist și că pumnul ridicat este unul dintre simbolurile Internaționalei Comuniste. Despre „activitatea civică” a lui Șora de după 1990, ActiveNews a relatat aici.

Iată ce a scris Cătălin Sturza pe Facebook:

„Mihai Șora: «Ne luăm Țara înapoi, dragii mei, și, odată cu ea, culoarea roșie, care este culoarea vieții, nu a vreunei formațiuni politice toxice și muribunde

Aici chiar îi dau dreptate lui Mihai Șora: dacă mai avea cineva vreun dubiu, culoarea roșie chiar se potrivește de minune cu spiritul mișcării pe care o reprezintă chiar……. Mihai Șora. Dacă ne uităm la direcția USR-PLUS-Rezist, vom descoperi acolo: 1) lupta împotriva vechii ordini a societății, care trebuie musai și rapid înlocuită cu una nouă; 2) credința în vocația „mesianică” a revoluționarilor care își fac misiune sfântă din dărâmarea ordinii vechi; 3) dărâmarea ordinii vechi și construirea ordinii și a oamenilor noi presupune lupta cu forțele „reacționare” – religia organizată, Biserica, morala iudeo-creștină, familia „tradițională”, patriotismul, statul suveran, proprietatea privată; 4) scopul este preluarea puterii, iar pentru acest scop se pot folosi orice mijloace, inclusiv mijloace parapolitice și violente; 5) un mijloc obișnuit este instrumentarea unor parteneri de drum conjuncturali care vor fi ulterior abandonați și atacați (de exemplu, partidele liberale mai apropiate de doctrina liberală clasică).

Unde mai găsim toate acestea? Păi, cam la toate partidele cu adevărat roșii din istoria recentă – alea care au lăsat în urmă sute de milioane de cadavre, destine distruse, țări și societăți făcute praf. O altă întrebare pentru dl Mihai Șora ar fi: dacă într-adevăr pesedeul era „Ciuma Roșie” pentru că era urmașul PCR-ului, urmașii vechii Securități și toți acești „oameni noi” spălați de aceleași mâini murdare ce sunt? Poate un indiciu găsim tot în spusele dlui Mihai Șora.

P.S.: Iar pumnul ridicat este unul dintre simbolurile Internaționalei Comuniste.”

Autoare: Ștefania Brândușă

EvZ: Falsificarea istoriei României. Ce rol avea Mihai Șora?

Istoricul Marius Oprea a vorbit despre cum se „falsifica istoria” României, atât înainte de căderea comunismului, cât și după aceasta, având în prim-plan cazul filosofului Mihai Șora.

Falsificarea istoriei pare să continue cu aceeași frenezie după 1989, așa cum se petrecea și în anii comunismului. Este una dintre concluziile istoricului Marius Oprea, care, într-un interviu pentru Q Magazine, face o radiografie a cazului Șora, în contextul recentului scandal, în care se încearcă, prin metode neortodoxe, ca biografia celui care a fost consilier al Anei Pauker să fie „spălată”, scrie și ActiveNews.

Cazul lui Mihai Șora intră, din păcate, în aceeași paradigmă de rescriere total falsă a istoriei, susține istoricul Marius Oprea, care exclude din start teza conform căreia filosoful devenit disident ar fi fost „sechestrat” în biroul Anei Pauker, fiind obligat să lucreze în ministerul de Externe al regimului stalinist.

Una dintre explicațiile acestei mistificări ar fi, după cum afirmă Oprea, faptul că „domnul Șora este bolnav ca mare parte a intelectualității din România”, devenind anticomunist după căderea regimului comunist.

Nu-mi aduc aminte de un gest de dizidență al domnului Șora înainte de ʼ89. Ca mulți dintre portavocile mesajului anticomunist, sunt opozanți ai regimului într-un mod fals pentru că au devenit anti după căderea comunismului. Convenabil, nu? Repet, domnul Șora nu are la activ niciun gest de revoltă, de dizidență”, spune Marius Oprea.

Autor: Andrei Arvinte

EvZ: Mihai Șora, făcut praf de nevastă-sa!

Afișele publicitare și clipul în care Mihai Șora le vorbește românilor despre cum i-a răpit lui comunismul libertatea i-au deschis centenarului personaj în nas o veritabilă Cutie a Pandorei. Trecutul fiecăruia, oricât de îndepărtat ar fi el, ne însoțește toată viața, par să-i comunice venerabilului sumedenie de oameni care au citit ceva istorie sau au trăit-o pe pielea lor.

Iritați de minciunile spuse în materialul propagandistic, despre postura de victimă a bolșevismului românesc de început în care se prezintă, jurnaliștii au început să sape în trecutul lui Mihai Șora, să afle mai mult decât deja se știa și să afle cu totul altceva decât ar fi vrut să se afle fostul colaborator al Anei Pauker, fosta ministreasă stalinistă de Externe din perioada 1948-1952.

Nimic ciudat, până aici. Există arhive, mai există încă martori care stau bine cu memoria, mai există încă jurnaliști care știu și vor să afle. Nu voi relua aici noianul de documente și mărturii care aruncă în aer povestea mincinoasă țesută de filosof. Presa este plină de ele, drept pentru care eu nu voi face altceva decât să semnalez uluit cum Mihai Șora este dat de gol și, mai rău, băgat la apă chiar de soția sa.

Scoasă din sărite de un comentariu de pe facebook al Magdei Grădinaru, care și-a permis să spună „Și nici pe Șora nu îl scuz…….”, Luiza Șora (fostă Palanciuc), soția lui Mihai Șora, i-a bătut prompt obrazul acesteia. Ocazie cu care reușește să-și facă pulbere soțul. De două ori, în același text. Ceea ce este un record.

Mai întâi, o întreabă dacă a stat cu el, cu Mihai Șora, „sechestrat în celula de la Externe” și dacă l-a surprins alături de Ana Pauker, pe care, în treacăt fie amintit, nu a văzut-o, în carne și oase, decât o singură dată: în ziua în care a ordonat să fie arestat – celebrul „Dumneata rămâi aici!” „Sechestrat în celulă”, „ziua în care a ordonat să fie arestat”? Pe bune? Păi, în emisiunea Eugeniei Vodă, Profesioniștii, anticomunistul tefelist, în vârstă de 102 ani, a spus cum a reușit să plece din Ministerul de Externe. Pentru că nu-și dorea să fie promovat în această structură, Mihai Șora, ar fi început să vină la birou îmbrăcat în pantaloni scurți. Combinând spusele soților Șora, ar rezulta că „arestat” fiind, filosoful venea din „celulă”, în biroul în care presta, îmbrăcat în șort. Drept pentru care, Ana Pauker l-a dat afară și din „arest”, și din „celulă”, și din Ministerul de Externe. Este știut, așa se scăpa din celule și din arestări, în acei ani, te îmbrăcai în pantaloni scurți și pac, erai trimis acasă.

A doua bombă detonată în capul consortului este în finalul săpunelii pe care Luiza Șora i-o trage Magdei Grădinaru. Lansează explicația pentru care lumea rea are ceva cu soțul ei: „Mihai Șora este deasupra acestor mizerii, dragă Magda. Este un spirit pe care poporul acesta devertebrat și idiotizat nu-l poate cuprinde.”

O zi mai târziu, își dă seama de enormitate – cred că i s-a atras atenția, poate chiar cineva de specialitate – și nuanțează. Editează postarea și adaugă la finalul textului: „*Poporul de pe facebook, desigur”.

Bun! Deci, poporul ăsta, chiar și doar cel de pe facebook, este „devertebrat” și „idiotizat” de nu-l poate cuprinde pe comunistul Mihai Șora, cel care nu a reușit să scape de Ana Pauker, ca să-și recapete libertatea, până nu și-a tras șpilhozenul pe el. După ce, pentru Horia-Roman Patapievici „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un c*r, fără șira spinării”, acum suntem niște căzături și pentru alde Șora. Să fie sănătoși, dacă atât îi duce capul și sufletul să vorbească despre poporul lor, dar nu asta vreau să evidențiez, ci numitorul comun a două personaje, Dionis Patapievici, tatăl lui HR Patapievici și Mihai Șora: ambii au venit și s-au instalat în România în anul 1948. Primul, de la Viena, al doilea, de la Paris. Dragoste de comunism, sau marșrutizare, adică relocare la ordin?

Autor: Mirel Curea

EvZ: Mihai Șora, dat de gol de documente ale spionajului românesc

Spuneam în urmă cu câteva săptămâni că afișele publicitare și clipul în care Mihai Șora le vorbește românilor despre cum i-a răpit comunismul libertatea i-au deschis în nas centenarului personaj o veritabilă Cutie a Pandorei.

Mai spuneam că trecutul fiecăruia, oricât de îndepărtat ar fi el, ne însoțește toată viața și că există arhive, mai există încă martori care stau bine cu memoria, mai există încă jurnaliști care știu și vor să afle. Eram sigur că adevărul îi va exploda în față nu atât lui Mihai Șora, cât celor care l-au scos la produs și și-au bătut astfel joc de bătrânețile lui. Așa a fost!

Nu doar că în cazul său nici nu poate fi vorba de vreun anticomunism, sau de faptul ca Ana Pauker l-ar fi forțat să lucreze cu ea, în Externe, ci mult mai mult decât atât. Realitatea documentară dezvăluită de Evenimentul Zilei ne arată că Mihai Șora a fost din primele momente omul bolșevicilor parașutați de Stalin la București. Informația a venit pe o filieră greu de contrazis, Serviciul de Informații Externe. Potrivit unor documente desecretizate ale acestui serviciu, Mihai Șora lucra ca angajat al Legației Române de la Paris încă din 15 iulie 1946, iar venirea sa în România a fost de fapt fuga de autoritățile franceze, care începuseră arestări în rândul agenților NKVD.

Ministerului Afacerilor Externe este și mai tranșant în răspunsul adresat colegului meu, Victor Roncea: „Domnul Șora Mihai a fost angajat pentru prima oară în diplomație la Serviciul de Presă al Legației României din Paris, în perioada iunie 1946 – octombrie 1948. După revenirea în România, începând cu 20 octombrie 1948, a fost încadrat în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, la Direcția Presei și Relațiilor Culturale, în funcția de prim secretar de presă și reîncadrat, la 1 februarie 1949, ca referent tehnic special, până la 31 decembrie 1951, când i-a încetat angajamentul de muncă, conform Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1478/51.”

Așa cum am mai spus-o, nu cred că Mihai Șora ar fi cazul să fie disprețuit pentru vreuna din spusele și acțiunile sale. Este un om care a sărit de suta de ani și nu poate fi învinovățit de nimic. Vinovați sunt doar cei care profită, care îl scot în geam, pentru a-și atinge diverse scopuri, financiare sau de notorietate: în primul rând, soția lui.

Până acum, l-a pus pe bietul om să recite din „Capra cu trei iezi”, în timp ce se afla pe patul spitalului, la terapie intensivă, l-a dus noaptea în Piața Victoriei, pe un ger de crapă pietrele, ca să-l filmeze în timp ce îi ceartă pe tefeliști, pentru că nu sunt și ei acolo în creierii nopții, îl pune să deseneze, să coloreze, să se joace cu pisicuțe, să facă acțiuni care mai de care mai puerile.

Ultima mizerie în care l-a împins, una care îi distruge iremediabil imaginea pe care o avea venerabilul centenar, este aceea de a se prezenta drept o victimă a bolșevismului instalat de sovietici în România, în condițiile în care a fost un veritabil promotor al stalinismului, atât în Franța, de unde a scăpat nearestat ca prin urechile acului, cât și în România.

Autor: Mirel Curea

EvZ: Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EvZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

La solicitarea Bugetul.ro, CNSAS a demarat procedura de reverificare a lui Mihai Șora

După ce în spațiul public au apărut informații că Mihai Șora, membru de onoare al Academiei Române, fost ministru al Învățământului în Guvernul Petre Roman, a lucrat în Ministerul de Externe condus de Ana Pauker, Bugetul.ro a întrebat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) dacă filosoful a colaborat sau nu cu Securitatea. La data de 12 noiembrie, CNSAS ne-a informat că a demarat procedura de reverificare a lui Mihai Șora.

Cu referire la solicitarea conținută, vă informăm că instituția noastră a reluat procedura de verificare în ceea ce privește persoana domnului Mihai Șora – membru de onoare al Academiei Române, în conformitate cu prevederile art. 3, lit. r din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificările și completările ulterioare”, a precizat, pentru Bugetul.ro, CNSAS.

La finalul anului, Cazul Șora a intrat și într-un Top 10, alături de colegii săi de știri, Dincă, Caramitru Jr, Bădălău etc.

Autor: Eugen Dinu, 13.11.2019

Citiți și:
CNSAS a primit ordin să ascundă că Gelu Voican Voiculescu a fost turnător al Securității (I)
Cum a făcut bani pe vremea lui Ceaușescu turnătorul Securității Dan Voiculescu, alias Felix și Mircea, creatorul Antenei 3 – CNN

 

yogaesoteric
15 aprilie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More