Ce este transumanismul (I) – Principiile pe care se bazează, scopurile și rădăcinile culturale. În ce cred Yuval Harari și Klaus Schwab
Transumanismul este o tendință foarte puternică în rândul elitelor occidentale. Scopul lui este de a depăși limitările naturale ale biologiei umane folosind tehnologia. Oferim în traducere un eseu excelent scris de filosoful Johannes Eisleben, eseu pe care îl vom reda în trei episoade. Vă oferim mai jos primul episod.
Susținătorii transumanismului, printre care Yuval Harari și Klaus Schwab, cred în aceste idei:
– Că putem îmbunătăți trupul uman pentru a crea cyborgi ‒ organisme fictive în care sunt îmbinate perfect organele umane și tehnologia;
– Că proprietăți precum inteligența umană pot fi îmbunătățite genetic prin manipularea genomică a liniei germinale;
– Că tehnologia ARNm ne va permite în curând „să scriem circuite pentru celule și să programăm în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software-uri și programăm computerele” (după cum se menționează într-un Ordin executiv al președintelui Biden cu privire la biotehnologie);
– Că în curând va putea fi vindecat cancerul prin folosirea de terapii genetice sau chiar nano-mecanice (mașini extrem de mici);
– Că mașinile vor putea, în scurt timp, să citească gândurile;
– Că nu există liber arbitru întrucât conștiința este o colecție de procese biochimice;
– Că, în curând, vom obține nemurirea digitală prin „încărcarea conștiinței în cloud”;
– Că Inteligența Artificială (AI) va duce în curând la apariția unor mașini mai inteligente decât omul;
Și chiar
– Că Inteligența Artificială îi va face pe cei mai mulți oameni inutili pentru societate, întrucât toată munca lor va fi preluată de mașini,
Sau
– Că vom putea reprograma genetic sexul oamenilor adulți în viitorul apropiat ‒ pentru a numi doar câteva dintre ideile pe care aceștia le îmbrățișează.
De ce sunt toate acestea o nebunie în care nu e nimic științific? Și de ce atât de mulți ‒ inclusiv oameni inteligenți precum miliardarul Elon Musk ‒ cred în asta? Care sunt rădăcinile și scopurile acestei mișcări? Să răspundem la aceste întrebări în ordine inversă.
Care sunt scopurile transumaniștilor?
Există două grupuri de transumaniști.
Primul grup consideră transumanismul ca fiind metoda supremă de autorealizare, care se presupune că îi va ajuta ‒ pe cei care cred că își vor permite această „autoîmbunătățire” extrem de costisitoare ‒ să depășească limitele biologice ale trupurilor lor. De exemplu, transumanistul Martine Rothblatt, ale cărui celule au cariotipul XY, dar care „a devenit” femeie, a spus că autodefinirea propriului gen este doar primul pas către un remediu pentru cancer și alte boli letale și, în cele din urmă, către nemurirea digitală.
Legat de acest scop, dar de o importanță mai mică, este ideea că transumanismul ar putea promova egalitatea universală a rezultatelor, în tradiția idealului iluminist francez al egalității prin lege (spre deosebire de idealul iluminist protestant al egaliății în condițiile legii, sau izonomie). În acest spirit, transumanismul are un caracter emancipator asemănător cu aboliționismul (lupta împotriva sclaviei în secolul al XIX-lea) sau cu emanciparea feministă ‒ ideea absurdă că ambele sexe ar fi necesar să fie egale din toate punctele de vedere. Susținătorii acestei variante a crezului cred că toate ființele umane ar putea fi modificate prin intermediul tehnologiei transumaniste cu scopul de a obține rezultate egale. Vom vedea în ultimele două secțiuni ale acestui eseu că niciuna dintre aceste dorințe nu poate fi împlinită.
Al doilea grup de transumaniști speră să folosească transumanismul ca mijloc tehnic de obținere a puterii, în spiritul lui Aldous Huxley, care descrie în utopia sa modul în care are loc modificarea, prin inginerie, a claselor umane, cu crearea de proprietăți planificate în pântece artificiale. Transumaniștii cred că, la fel ca ingineria genetică, senzorii implantați sau efectorii moleculari (de exemplu, furnizarea de doze de medicamente pulsate în circulație) vor permite controlul fizic și manipularea maselor, dirijarea voinței și vor face ca majoritatea ființelor umane să fie inutile. De exemplu, Harari crede că inteligența artificială îi va face inutili pe majoritatea oamenilor; potrivit lui, în viitor va fi nevoie doar de o mică elită de supraoameni. De asemenea, el crede că tehnologia poate fi folosită pentru a dirija și manipula voința maselor.
Vom vedea mai jos că, deși tehnologia poate fi folosită pentru a manipula masele din punct de vedere cultural, ea nu poate fi folosită pentru a-i controla fizic (în alt mod decât prin intoxicarea și crearea de dependență cronice în masă, ceea ce nu este un fenomen nou), nici pentru a-i face inutili ca forță de muncă. De asemenea, legată de această intenție este și ideea de a folosi narațiunea transumanistă pentru a exercita o putere culturală prin inducerea fricii de viitor, așa cum s-a petrecut cu narațiunea schimbărilor climatice și cu cea a fricii de covid. Acesta este, de departe, cel mai mare efect pe care l-a avut până acum narațiunea transumanistă, dar își va pierde puterea odată ce absurditatea și caracterul ei antiștiințific vor deveni evidente și odată ce precondiția sa culturală ‒ actualul spasm occidental al fricii ‒ va dispărea.
Care sunt rădăcinile culturale ale transumanismului?
Transumanismul are mai multe surse culturale majore:
– Autoactualizarea, idee dezvoltată inițial în Renașterea italiană și care a fost elaborată și popularizată ulterior de Herder, dar care de atunci a degenerat într-o formă trivială de consumerism hedonist;
– Emanciparea în sensul Iluminismului francez;
– Cartezianismul și neopozitivismul;
– Antiraționalismul postmodern; și
– Eugenia.
Vom discuta fiecare sursă pe rând.
Autoactualizarea
Ideea autoactualizării a fost dezvoltată inițial de Pico de la Mirandola și de alți gânditori ai Renașterii italiene. A fost un program prin care elitele culturale au urmărit să-și realizeze întregul potențial al personalității și a apărut odată cu descoperirea omului modern. Se considera că ființa umană este legată în primul rând de ea însăși și că are sarcina de a-și maximiza propria cultură, cunoștințele și plăcerea.
În secolul al XVIII-lea, teologul protestant german Johann Gottfried Herder a reformulat conceptul ca pe o filosofie pentru mase, dar în concordanță cu creștinismul. Realizarea de sine era menită să aibă loc în contextul „libertății creștinului”, care este simultan „un om liber pentru sine, dar rob pentru toți” (Luther). În secolul al XIX-lea, când adepții lui Hegel au separat omul modern de Dumnezeu, unul dintre aceștia, Max Stirner, a enunțat o agendă radicală a autoactualizării, declarând că fiecare om este propriul lui zeu, având propria sa unicitate.
În timpul secolului al XIX-lea, burghezia occidentală a dezvoltat un manifest romantic al autoactualizării, care a devenit o mișcare socială răspândită a claselor superioare. Totuși, tendința subiectivistă a acesteia a devenit rapid evidentă. Heidegger, unul dintre părinții antiraționalismului contemporan, a considerat această mișcare drept o formă de „subiectivism, incluzându-l pe cel mai periculos, care este ascuns în cultul personalității”. De asemenea, el a constatat o legătură cu globalismul (pe care l-a numit „planetarism”) și a spus că „imperialismul planetar” (prin care se referea la globalizarea condusă de SUA, proces care începea în anii 1930) va culmina cu o „uitare a ființei (Seinsvergessenheit) încorporată în subiectivism”.
În aceeași ordine de idei, Heidegger descrie acest subiectivism occidental drept „domnia omului”, un joc de cuvinte elegant în limba germană (unde cuvântul „om” este folosit în mod obișnuit ca pronume însemnând anonimatul, colectivitatea sau o entitate nenumită, cum sunt „one” în engleză și „on” în franceză, dar pe care Heidegger îl reutiliza ca substantiv). Dificil de tradus, această expresie inventată de el înseamnă domnia unui tip (de ființă) postuman standardizat, fără suflet. Până la urmă, un trans-orice este pe cale de a fi lăsat cu totul în urmă (post-). Foucault ‒ care, la fel ca sursele sale principale, Bataille, Marx și Heidegger, este rareori o sursă din care să se dezvolte o perspectivă validă ‒ a caracterizat în mod adecvat această megatendință culturală drept „cult californian al sinelui”, iar mai târziu Charles Taylor a descris-o drept „pseudo-autenticitate” în Etica autenticității, o carte solidă pe această temă.
Toți acești gânditori și-au dat seama că această pseudorealizare este o formă de consumerism, în care realizarea potențialului persoanei este trivializată, fiind redusă la o anumită selecție de bunuri și servicii produse de megamașină (Lewis Mumford). În transumanism, ideea autorealizării atinge apogeul. Transumaniștii afirmă că ne putem remodela complet întreaga noastră existență fizică și a conștiinței pentru a maximiza potențialul personalității noastre. Așa-zisa femeie Rothblatt, care nu întâmplător locuiește în California, este întruchiparea desăvârșită a acestei ideologii.
Citiți a doua parte a articolului
Citiți și:
Agenda postumană a Forumului Economic Mondial – tehnocrația și transumanismul
Digitalizarea și transumanismul – pregătesc omenirea pentru venirea lui antihrist
yogaesoteric
11 mai 2023