Ce este transumanismul (II): Rădăcinile culturale ale transumanismului ‒ emanciparea, sau ideea creării unui paradis secular, neopozitivismul, eugenismul, antiraționalismul postmodern

Transumanismul este o tendință foarte puternică în rândul elitelor occidentale. Scopul lui este de a depăși limitările naturale ale biologiei umane folosind tehnologia. Vă oferim mai jos a doua parte a unui excelent eseu scris de filosoful Johannes Eisleben.

Citiți prima parte a articolului aici

Care sunt rădăcinile culturale ale transumanismului?

Transumanismul are mai multe surse culturale majore:

– Autoactualizarea, idee dezvoltată inițial în Renașterea italiană și care a fost elaborată și popularizată ulterior de Herder, dar care de atunci a degenerat într-o formă trivială de consumerism hedonist;
– emanciparea în sensul iluminismului francez;
– cartezianismul și neopozitivismul;
– antiraționalismul postmodern; și
– eugenia.

Vom discuta fiecare sursă pe rând.

(Despre autoactualizare puteți citiți în prima parte a articolului.)

Emanciparea

Emanciparea este o idee care provine din Iluminismul francez și conține un factor pe care Iluminismul protestant (Marea Britanie, Olanda, țările vorbitoare de limbă germană și cele scandinave) nu îl recunoaște. Ideile principale ale Iluminismului protestant sunt demnitatea ființei umane, libertatea și drepturile personale și moralitatea societății burgheze construite pe aceste idei, și anume un stat care respectă și protejează statul de drept și care permite participarea democratică.

În tradiția franceză, totuși, există ideea creării unui paradis secular pe pământ, care a fost descrisă în mod explicit de abatele Étienne-Gabriel Morelly în Code de la nature (1755) (Codul naturii), primul manifest comunist care a fost scris. Morelly a propus crearea unui stat care deține totul și care distribuie bunuri și servicii pentru a obține egalitatea perfectă și justiția socială. Ideile sale l-au influențat pe Rousseau, care a făcut distincția între comuna volonté de tous (voința fiecărui om, o participare democratică de jos în sus, în termenii Iluminismului scoțian) și aparent nobila volonté générale (voința universală), care este cunoscută și implementată de un grup oligarh elitist, care supraveghează și direcționează societatea pentru a obține cele mai bune condiții.

Ideea de emancipare, potrivit căreia oamenii este necesar să se elibereze de structurile opresive de putere ale societății prin încălcarea regulilor tradiționale, a avut o influență foarte puternică în timpul Revoluției Franceze și mai târziu în mișcarea feministă, precum și în mișcările anti-rasiste. Desigur, are o bază pe deplin justificată, vizibilă clar în aboliționism (campania prin care s-a pus capăt sclaviei), dar tinde să devină periculoasă dacă eliberarea urmărită este îmbinată cu intenția de a planifica o societate nouă, mai bună, cu noi norme sociale, create de la zero, așa cum a descris-o revoluționarul francez Babeuf. Nu a durat mult până când Burke și Hegel au realizat acest aspect și au subliniat că societățile pot fi stabile numai dacă normele sociale evoluează în mod spontan.

În transumanism, ideea principală este aceea că manipularea tehnică a naturii umane ne poate elibera de povara existenței noastre fizice și ne poate face nemuritori. Este o eshatologie secularizată care aspiră la absența totală a constrângerilor impuse de natură sau de societate (care este sistemul natural rezultat din natura umană prin interacțiunea oamenilor în grupuri mari). Eliberarea de legăturile naturii face parte din conceptul de autoactualizare al transumanismului, dar crezul conține și ideea emancipării sociale prin tehnologie. Această viziune este complet ruptă de orice perspectivă realistă asupra antropologiei.

Ultima promisiune de emancipare prin tehnologie a fost propagată în anii 1990: a fost ideea despre internetul gratuit, de care urma să beneficieze omenirea și să permită noi modele de participare. Astăzi, internetul a devenit, în schimb, un instrument de colectare și de exploatare a datelor comerciale, de supraveghere în masă, de propagandă și de excludere politică, de manipulare și cenzură.

Cartezianismul și neopozitivismul

Cartezianismul ‒ filosofia lui Descartes rezumată în maxima deductivistă „Gândesc, deci exist” ‒ are mai multe aspecte, dar cel care ne preocupă aici este ideea conform căruia oamenii pot descrie, înțelege și manipula în mod sistematic lumea folosind matematica și științele bazate pe aceasta. Pentru Descartes, întreaga lume este un mecanism care poate fi modelat matematic pentru a permite reprezentarea ei ca o hartă și manipularea acesteia. Cartezieni importanți au fost Lagrange, La Mettrie și Laplace.

Lagrange a fost un geniu al matematicii care a inventat o expresie matematică foarte elegantă a legilor lui Newton. La fel ca Boyle și Hooke, ambii fizicieni britanici, el credea că legile fizicii au fost „scrise de Dumnezeu în cartea naturii” și așteaptă doar descoperirea noastră, aceasta fiind sarcina științei. La Mettrie, un contemporan al lui Lagrange, a fost un materialist împătimit și vedea ființa umană ca pe o mașinărie. Laplace, care a trăit o generație mai târziu, credea că, dacă am putea măsura toate mărimile fizice ale lumii, am putea scrie un sistem gigantic de ecuații diferențiale, la care am conecta valorile măsurătorilor și am putea calcula viitorul: o idee denumită mai târziu „demonul Laplace”.

Oameni de știință cu o putere de judecată mai mare decât cea a utopiștilor științifici francezi, precum Adam Smith și Immanuel Kant, au înțeles că așa ceva este imposibil și a devenit evident, în cursul secolului al XIX-lea, că fizica clasică (mecanica plus electromagnetismul) se confrunta cu probleme care nu puteau fi rezolvate în cadrul universal definit inițial de Newton, Leibniz și Euler.

Mulți filozofi au înțeles devreme că nu suntem capabili să modelăm și să manipulăm natura în modul în care doreau cartezienii. Poate că Giambatista Vico a fost primul, iar alții ‒ de la Herder la Max Scheler, care a declarat solemn moartea cartezianismului ‒ i-au urmat.

Atunci când, odată cu dezvoltarea mecanicii cuantice, a devenit evident că modelele matematice ale particulelor care alcătuiesc materia duc doar la modele stocastice (presupuse) ale realității, mulți fizicieni au abandonat, de asemenea, cartezianismul. Teoria sistemelor complexe care s-a dezvoltat din termodinamică și teoria haosului a făcut evident pentru fiecare fizician faptul că modelele pe care le avem pot prezice comportamentul sistemelor extrem de restrânse și pot ajuta în conceperea tehnologiei bazate pe acestea, dar că nu putem modela sisteme complexe folosind matematica.

Dar, deși cartezianismul este mort din punctul de vedere al filozofiei și al fizicii matematice, el constituie totuși o forță motrice majoră în cultura noastră, ceea ce este evident din faptul că atât de mulți ingineri, antreprenori, biologi, reprezentanți ai științelor umaniste și politicieni cred în cartezianism. Ei sunt atrași de cartezianism pentru că nu înțeleg fizica și pentru că sunt uimiți de marele succes al fizicii și de realizările acesteia în ultimele două secole.

Strâns legat de cartezianism este neopozitivismul. Este moștenitorul pozitivismului, o ideologie care a fost formulată de Auguste Comte, care a inventat și termenul. Ideea de bază a pozitivismului este că toate teoriile adevărate constituind cunoștințe științifice este necesar să se bazeze pe date empirice care pot fi verificate folosind observații sau experimente independente. Se bazează pe tradiția engleză a empirismului, care are rădăcinile în Aristotel și Bacon (Novum Organum), Locke și apoi Iluminismul scoțian; mai presus de toți, David Hume. Nu sunt permise alte surse pentru știință decât experiența și verificarea acesteia; nu există deci cunoștințe religioase sau metafizice.

Pozitivismul este strâns legat de ideea de teleologie (finalitatea), progresul necesar al omenirii, o escatologie seculară (post-creștină). Comte credea că există un progres necesar către o cultură globală bazată pe știință (unde am auzit recent această expresie?), care va permite omenirii să-și depășească starea actuală dezastruoasă. El a înființat „religia umanității” secular-pozitivistă (église positiviste) pentru „societățile pozitiviste” pentru a înlocui funcția de coeziune îndeplinită cândva de cultul colectiv.

Deși Scheler a stabilit că pozitivismul este ideologie, în anii 1920, Cercul de la Viena i-a revitalizat ideile ca fiind (neo-) pozitivism logic. Mișcarea a eșuat din punct de vedere filosofic, dar ideile pozitivismului sunt încă vii în transumanism și în ideile sale teleologice. O trăsătură principală atât a cartezianismului, cât și a pozitivismului, evidențiată și în transumanism, este presupusa fezabilitate tehnică a ideii de a efectua o modificare a naturii umane folosind modele matematice.

Eugenismul

Ideile eugeniste pornesc de la Arthur de Gobineau, teoreticianul rasei dominante, și Herbert Spencer, inventatorul expresiei „supraviețuirea este a celui mai apt”. Eugenismul a devenit o mișcare politică în anii 1920 în Statele Unite și Marea Britanie. Ideea sa de bază este că genomul entităților distincte ce aparțin unei populații (totalitatea materialului lor genetic) ar fi necesar să fie îmbunătățit pentru a produce o calitate genetică mai bună a respectivelor entități și o calitate genetică generală mai bună a populației. A fost inspirat de succesul creșterii animalelor și plantelor în agricultură, fiind mai întâi explicat genetic de Mendel și apoi utilizat sistematic pentru a îmbunătăți proprietățile produselor agricole.

Dar întrucât chiar și trăsăturile umane de bază, cum este înălțimea trupului, au un model de moștenire omnigenomic (întregul genom codifică trăsătura) și din moment ce nu se știe nimic despre cauzalitatea genetică a calităților superioare, cum sunt inteligența sau stabilitatea emoțională, eforturile eugenice nu pot reuși nici măcar teoretic. Orice încercare de a implementa programe eugeniste, cum sunt cele urmărite de naziști în anii 1940, sunt profund anti-umane și malefice. Cu toate acestea, transumanismul visează la „îmbunătățirea” omenirii folosind manipularea genetică.

Antiraționalismul postmodern

Transumanismul are și un aspect profund antirațional. Gânditorii postmoderni precum Jacques Derrida, Michel Foucault și Judith Butler resping chiar ideea că există o cunoaștere certă a lumii. Pentru ei, limbajul uman este o expresie a puterii; toate teoriile este indicat să fie interpretate din perspectiva puterii. Voința de a depăși sexul biologic prin înlocuirea acestuia cu genul, de a depăși rasismul prin afirmarea ideii că rasele nu există, de a transgresa identitățile culturale tradiționale și normele sociale declarând că ele sunt doar structuri opresive ‒ toate acestea sunt indicii ale antiraționalismului postmodern. Principiul emancipator al transumanismului este puternic influențat de aceste idei.

Citiți continuarea articolului aici

Citiți și:
Transumanismul și religia viitorului. Interviu cu pr. dr. Jean Boboc
Metaversul, biotehnologia și începutul transumanismului

 

yogaesoteric
16 mai 2023