Ce înseamnă să fii un bărbat adevărat?

Cultura noastră nu pare să ajungă la un acord cu privire la cum ar fi normal să arate masculinitatea, și nici ce înseamnă să fii „un bărbat adevărat“. Unii promovează conceptul de „masculinitate toxică“, în timp ce alții îl condamnă cu tărie. Cine are dreptate? Au bărbații o problemă?

Ca întotdeauna, Biblia ne oferă câteva răspunsuri, analizează Jonathan Lewis într-un articol pentru Illinois Family Institute:

Înainte să intrăm în subiect, să stabilim un aspect. Deși nu-mi place termenul „masculinitate toxică“, este necesar să recunoaștem că păcatul pervertește tot ceea ce atinge. Asta include și masculinitatea. Există în cultura noastră de astăzi definiții și manifestări ale masculinității care sunt pervertite de păcat, și cu toate acestea, din păcate, unii bărbați nu renunță la ele. Fie că vorbim de definirea bărbăției pe baza cuceririlor sexuale, a forței brute sau a unei pofte insațiabile de putere, există în cultura noastră pervertiri a ceea ce înseamnă să fii un bărbat adevărat.

Dar faptul că admitem acest adevăr de bază nu înseamnă că toate definițiile sau formele de masculinitate sunt „toxice“, sau că este nevoie să respingem total toate ideile tradiționale referitoare la a fi un bărbat adevărat. Aceasta înseamnă că este necesar să ne asigurăm că ideile noastre cu privire la bărbăție sunt aliniate mai degrabă cu Biblia, decât cu cultura în care trăim.

Deci, ce ne spune și ce ne arată Biblia despre a fi un bărbat adevărat?

Să facem mai întâi un salt rapid înapoi la problema păcatului și să observăm că orice definiție a masculinității care încearcă să încorporeze un comportament sau atitudini pe care Biblia le-ar eticheta drept păcătoase nu poate fi corectă. Prin urmare, mândria, aroganța, egoismul, lipsa stăpânirii de sine, un temperament iute – acestea nu fac parte din masculinitatea biblică. Ele sunt pervertiri. Iisus nu a fost un ticălos arogant sau un macho lăudăros – și nici noi nu ar fi cazul să fim.

Dar să recunoaștem, de asemenea, că Dumnezeu i-a creat pe bărbați și pe femei diferiți, și că nu există nimic greșit sau toxic în mod intrinsec, nici în masculinitatea, nici în feminitatea adevărată.

Când studiem Biblia, putem învăța atât din instrucțiunile, cât și din exemplele pe care le regăsim în paginile sale. Iată câteva calități pe care cred că un bărbat adevărat este necesar să le manifeste în viața sa.

Îndrăzneală

Iisus – exemplul nostru suprem – a fost îndrăzneț. Nu se temea să le spună adevărul celor aflați în poziții de putere și influență. Ar fi bine ca noi să-i urmăm exemplul. Un bărbat adevărat este necesar să fie dispus să apere ceea ce este corect, indiferent dacă este ușor sau nu. Pe lângă Iisus, îmi amintesc și de exemplele apostolului Pavel, David, Daniel, Ilie și alții, care au rămas în picioare în fața opoziției, pentru a face ceea ce era bine.

Cu toate acestea, îndrăzneala nu ar trebui să devină niciodată o scuză pentru nerușinare sau lipsă de dragoste. Este bine să spunem adevărul în dragoste, așa cum ne amintește Pavel în Efeseni 4:15, iar vorbirea noastră este necesar să fie întotdeauna presărată cu har, așa cum ne instruiește el în Coloseni 4:6. Există momente în care se cuvine să permitem smereniei și dragostei pentru ceilalți să șlefuiască marginile aspre ale îndrăznelii noastre.

Iubire

Felul în care un bărbat își manifestă dragostea poate arăta diferit de cel în care o face o femeie, și nu este nicio problemă. Dar definiția iubirii dată în 1 Corinteni 13 se aplică tuturor credincioșilor, atât bărbaților, cât și femeilor. Este adevărat că nu există un mod universal de a afișa dragostea, dar există unele caracteristici universale care definesc ce este și ce nu este dragostea. Adevărata bărbăție nu este în contradicție cu dragostea și cu toate calitățile pe care aceasta le implică.

Să ne amintim, de asemenea, că afișarea unor emoții mai tandre nu sunt nici ele incompatibile cu bărbăția adevărată. Iisus a plâns la mormântul lui Lazăr și ne putem imagina că au existat, cu siguranță, emoții puternice atunci când a deplâns soarta Ierusalimului, în Matei 23:37. Psalmii, mulți dintre ei scriși de David – care chiar a fost un bărbat adevărat – exprimă o mulțime de emoții. Bărbații adevărați pot fi tandri, plini de compasiune și da, chiar emoționali.

Există, desigur, momente în care este nevoie să lăsăm emoțiile deoparte și să ne ocupăm de ce avem de făcut. Dar nu este indicat să ne suprimăm în mod constant emoțiile sau latura noastră mai tandră.

Spirit de sacrificiu

Din nou este bine să-L luăm pe Iisus drept exemplu suprem. Ca manifestare perfectă a jertfirii de sine, El și-a dat viața pentru a plăti păcatele lumii, chiar dacă niciunul dintre noi nu merita asta. În plus, Iisus le-a explicat ucenicilor Săi că a venit să slujească altora, nu ca alții să-L slujească pe El (Matei 20:28). Acesta este modelul pe care este bine să-l urmăm.

Adevărata bărbăție nu înseamnă să cauți să ajungi pe primul loc. Nici să obții ce vrei într-o lume în continuă competiție. Dimpotrivă, este necesar să fim atenți la nevoile altora.

Fidelitate

Un bărbat adevărat este fidel. Acest aspect cuprinde orice, de la credincioșia față de Dumnezeu, la credincioșia față de soția sa, la fidelitatea față de propriul cuvânt și angajamentele luate. Un om în care nu se poate avea încredere din cauza lipsei de integritate și loialitate nu reprezintă bărbăția biblică. Din contră, s-ar putea ca el să încalce unele dintre cele mai de bază principii ale bărbăției, lăsându-i pe cei din jur vulnerabili și neprotejați datorită caracterului său îndoielnic.

Supunere față de Voia lui Dumnezeu

Iisus a venit pe Pământ să facă voia Tatălui Său (Ioan 6:38). Scopul lui nu era să-și promoveze propria agendă. În același fel, aceia dintre noi care caută să fie bărbați în adevăratul sens al cuvântului, este necesar să ne supunem Voinței lui Dumnezeu. Scopul nostru nu ar trebui să fie să trăim pentru a obține glorie sau promovare, ci pentru gloria lui Dumnezeu și avansarea împărăției Sale.

Cred că majoritatea oamenilor aspiră la un scop mai măreț decât noi înșine. De aceea iubim poveștile cu soldați eroici, care dau totul pentru a-și apăra căminul și țara, sau pentru a-și proteja tovarășii. Dumnezeu ne oferă acea oportunitate de a trăi pentru ceva mai măreț, chemându-ne în slujba Lui.

Multe altele

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple, bineînțeles. Există multe alte calități pe care le-am putea discuta: integritate, onestitate, sârguință, perseverență – lista ar putea continua.

Dumnezeu vrea ca cei care-I slujesc Lui să fie bărbați adevărați. A fi ucenicul lui Iisus nu înseamnă să devenim niște oameni slabi, care renunță la masculinitate. Biblia este plină de istorisiri cu bărbați adevărați care au făcut fapte uimitoare, prin puterea lui Dumnezeu. Putem aspira să fim la fel. Dar vom reuși cel mai bine atunci când lăsăm deoparte ceea ce spune cultura noastră despre masculinitate – favorabil sau nefavorabil – și îmbrățișăm viziunea lui Dumnezeu referitor la ce înseamnă să fii cu adevărat bărbat.

Citiţi şi:
Bărbatul ideal – necesitatea redescoperirii urgente, de către cât mai mulţi bărbaţi ai zilelor noastre, a virtuţilor masculinităţii arhetipale (I)
Shiva şi Shakti – principii universale

yogaesoteric
11 iulie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More