Ce (nu) este corectitudinea politică

 

Editura Reîntregirea din Alba Iulia a publicat în anul 2017 o carte cu un titlu foarte promiţător Corectitudinea politică – o ideologie neomarxistă. Pentru ca cititorului să-i fie foarte clar că este vorba despre o abordare a corectitudinii politice de pe poziţii ideologice opuse marxismului cultural, cartea are subtitlul Marxismul cultural – noua utopie.

Coordonatorii cărţii, care se vrea a fi o culegere de articole convergente, au fost Andrei Dîrlău şi Irina Bazon. Prefaţa a fost scrisă de Dan Puric, majoritatea articolelor sunt traduceri şi texte proprii ale coordonatorilor, acestora li se alătură câte un articol scris de Sorin Dumitrescu, Silvia Radu, Theodor Codreanu, Bogdan Stanciu, Ciprian Voicilă şi Paul Ghiţiu iar autorul postfeţei este Sorin Lavric. Mai multe dintre textele cuprinse în volum fuseseră publicate anterior pe internet.

Ţelul comun al coautorilor volumului Corectitudinea politică – o ideologie neomarxistă pare a fi acela de a-i prezenta cetăţeanului român cu convingeri creştine istoricul şi mecanismele procesului accelerat de dezcreştinare care s-a impus deja în lumea occidentală şi care se încearcă să fie impus şi în România. Subliniez că la majoritatea coautorilor nu am sesizat nicio intenție directă de a dezinforma cititorul, dar subliniez totodată că o informaţie extrem de importantă lipseşte cu desăvârşire din carte, şi anume: „CIA a transpus în practică în anii ’50 şi ’60 un program special al cărui scop a fost influenţarea intelectualilor de stânga necomunişti marcanţi din Europa Occidentală.” Această afirmaţie este teza de bază a cărţii Who Paid the Piper? The CIA and the Cultural Cold War (Cine a plătit spionajul? CIA și Războiul rece cultural) a jurnalistei Frances Stonor Saunders, dar pe internet pot fi găsite şi alte texte care o susţin (de exemplu acest articol).

Niciunul dintre coautorii volumului Corectitudinea politică – o ideologie neomarxistă nu a arătat că subcultura „droguri, sex, rock“ a fost creaţia Congresului pentru Libertate Culturală (Congress for Cultural Freedoom) instituţie creată de CIA. Doar Theodor Codreanu a menţionat faptul că unul dintre reprezentanţii Scolii de la Frankfurt, Herbert Marcuse a făcut parte din OSS (Office of Strategie Service), predecesorul CIA, dar a prezentat inversat raportul de subordonare dintre serviciile secrete americane şi Şcoala de la Frankfurt: „Cu venirea lui Hitler la putere, Şcoala de la Frankfurt a fost nevoită să se mute la New York, introducând «teoria critică» în spaţiul american, utilizată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca armă propagandistică împotriva Germaniei şi pregătind terenul pentru educarea Americii postbelice. Marcuse a făcut parte din OSS, iar Horkheimer şi Adorno au cucerit Hollywoodul. Revolta studenţilor din 1960 împotriva recrutărilor pentru Vietnam a fost un excelent prilej pentru îndoctrinare culturală marxistă.“

Theodor Codreanu nu cunoaşte sau ignoră faptul că Adorno și Horkheimer, „actori cheie în proiectul general de distrugere a culturii europene și americane”, au fost (şi ei) angajaţi ai Congresului pentru Libertatea Culturală. Concluzia referitoare la revolta studenţilor împotriva recrutărilor pentru Vietnam este falsă. Nu a fost vorba de îndoctrinare marxistă, ci postmodernă. Dacă ar fi acţionat pe fileră marxistă, studenţii ar fi pledat pentru revoluţie, pentru solidaritate cu victimele agresiunii imperialiste. Principiul „Make love, not war!” este necesar să fie judecat în contextul revoluţiei tehnologice care a modificat radical modul de a purta războaie – din anii ’50 ai secolului XX. Forţa unei armate imperialiste nu mai constă în numărul foarte mare al soldaţilor ci în tehnologia militară avansată care înarmează eficient un număr relativ mic de soldaţi bine instruiţi. Studenţilor (reprezentanţilor clasei de mijloc) li se crează iluzia că refuzând serviciul militar ar sfida statul imperialist, dar de fapt acesta își poate purta liniştit războaiele de agresiune pentru că există suficienţi membri din pătura de jos a societății dispuşi să îşi rişte viaţa în speranţa că milităria îi va ajuta să-şi depăşească condiţia socială, precum şi un număr semnificativ de extremişti de dreapta dispuşi să plece la război din motive pur „patriotice”.

De fapt, principiile „Make love, not war!” şi „Sex and Drugs and Rock ’n’ Roll” sunt un echivalent al principiului „Daţi poporului pâine şi circ!”, considerat garant al păcii sociale în Roma antică.

Prin prisma informaţiei importante menţionate anterior şi necuprinse în volumul Corectitudinea politică – o ideologie neomarxistă, cititorul poate ajunge la o concluzie radical diferită de cea oferită de ansamblul textelor cuprinse în acesta. Concluzia la care mă refer este următoarea: corectitudinea politică e o ideologie totalitară pusă în slujba oligarhiei financiare transnaţionale având o mască pseudomarxistă şi pseudofreudiană.

Autor: Gheorghe Cionoiu

Citiți și:

Noua eră «întunecată». Școala de la Frankfurt și «corectitudinea politică» (I)

Corectitudinea politică este, de fapt, o aberantă negare a realității – Interviu cu Pascal Bruckner

Patapievici tună pe bună dreptate împotriva corectitudinii politice: O teroare morală; suntem ca într-un coșmar de revenire a stalinismului

 

yogaesoteric
2 iunie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More