Ce să alegem, storcătorul de fructe sau blenderul?
Care este mai bun și de ce?
Poate să pară surprinzător pentru unii dintre noi, însă sucurile de fructe preparate cu storcătorul prezintă unele dezavantaje.
Ultimele studii din domeniul nutriției au arătat că o dietă bogată în fructe și legume crude și neprocesate (întregi) este asociată cu un risc semnificativ mai mic de dezvoltare a diabetului de tip 2, în timp ce consumul excesiv de sucuri de fructe s-a arătat că poate crește acest risc. Un al doilea exemplu este colesterolul. Dacă consumăm mere în mod regulat, nivelul colesterolului din sânge ne va scădea. Pe de altă parte, dacă bem suc de mere, nivelul colesterolului poate chiar să crească ușor. Interesant este faptul că, dacă sucul de fructe are și pulpă, efectele nefaste nu mai sunt observate aproape deloc. De aici reiese faptul că fibrele sunt extrem de benefice pentru sănătatea noastră.
Obișnuiam să credem despre fibre că sunt folositoare doar pentru a ne ajuta să mergem în mod regulat la toaletă. Dar acum știm însă că fibrele sunt digerate de bacteriile din intestinul nostru, proces în urma căruia rezultă acizi grași cu lanț scurt. Aceștia au o serie de efecte benefice asupra sănătății noastre, cum ar fi stoparea înmulțirii bacteriilor nocive sau creșterea nivelului absorbției mineralelor în intestin. Bacteriile din sistemul nostru digestiv folosesc fibrele alimentare și pentru a ne menține o structură și funcție intestinală normală, prevenind diareea, stimulând circulația sanguină din colon și crescând nivelul absorbției fluidelor și a electroliților.
Dacă singura diferență între un suc de fructe și fructul în sine sunt fibrele, de ce nu sunt adăugate fibre la toate sucurile de fructe din comerț? De fapt, atunci când stoarcem fructele, eliminăm din ele mult mai mult decât fibrele. Sunt pierduți și o serie de nutrienți care vin „la pachet” cu acestea.
În anii 1980, un studiu a ajuns la două rezultate diferite atunci când a încercat să măsoare cantitatea de fibre din carob, folosind două metode diferite. S-a constatat o diferență de 21,5% între cele două rezultate obținute. Această diferență s-a arătat a fi o clasă de polifenoli neextractibili (o clasă de fitonutrienți cu efecte benefice asupra sănătății noastre), care la prima metodă nu a fost luată în considerare. Acești polifenoli, de obicei, sunt lipiți de fibrele vegetale. Aceștia ajung în intestinele noastre, unde sunt eliberați de flora noastră intestinală și ca urmare pot fi absorbiți de organism. Din păcate, în sucurile de fructe rămân doar o parte din fitonutrienți.
În concluzie, este de preferat să consumăm cât mai multe fructe și legume în starea lor naturală, nefiind procesate în niciun fel. Dacă, din anumite motive, aceasta nu este posibil, recurgeți la varianta preparării la blender a shake-urilor și smoothie-urilor. Dacă totuși preferați să stoarceți sucul fructelor, nu aruncați toată pulpa rezultată ci amestecați o parte din aceasta cu sucul obținut și astfel veți beneficia și de nutrienții prezenți în fibrele alimentare din fructe!
Citiți și:
Terapia cu sucuri naturale de legume şi fructe (I)
3 reţete de smoothie-uri sănătoase, super delicioase
yogaesoteric
18 septembrie 2018
Also available in: Français