Ce sunt NADI-urile

 
Cuvântul sanskrit NADI vine de la radăcina “NAD”, care înseamnă “mişcare”. Aceasta semnifică faptul că mişcarea sau deplasarea PRANA-ei (principiul vital) este intermediată de aceste NADI. NADI-urile sunt trasee sau mai bine spus canale subtile prin care se mişcă PRANA. Prin ele curg permanent curenţii subtili PRANA-ici aferent şi eferent, senzorial şi motor, centripet şi centrifug.
 
NADI-urile nu trebuie confundate cu nervii şi venele aşa cum le înţelege fiziologia. Unele dintre ele sunt grosiere, cum ar fi venele, arterele sau nervii, dar cele mai multe dintre ele sunt canale foarte subtile prin care curg curenţii energetici subtili. PRANA SHAKTI (forţa vitală) acţionează prin aceste NADI. Multe dintre aceste NADI sunt extrem de subtile şi invizibile ochiului fizic, ca şi oricărui alt instrument extern făcut de om, dar ele pot fi percepute şi simţite de către yoghini prin intermediul minţii, când aceasta este purificată şi rafinată prin SADHANA (practică spirituală). Exceptând această modalitate, nu există alte mijloace de a detecta şi înţelege acţiunea subtilă a acestor NADI în corpul fiinţei umane.
 
Există o foarte strânsă legătură între NADI-uri şi corp între corp şi minte, între minte şi PRANA. Purificarea NADI-urilor este factorul principal în vederea purificării corpului fizic. Când corpul şi NADI-urile sunt purificate, mintea şi PRANA, cu alte cuvinte structurile subtile, componente ale corpului subtil sau astral sunt, de asemenea, purificate. Când NADI-urile devin purificate, PRANA acţionează liber în corpul unei fiinţe, exercitându-şi perfect funcţiile.
 
Purificarea NADI-urilor, a corpului şi a minţii facilitează ascensiunea lui KUNDALINI SHAKTI, în timp ce impurificarea acestora împiedică această ascensiune. Fără ascensiunea lui KUNDALINI SHAKTI către planurile superioare ale fiinţei, nu poate exista nici o realizare spirituală semnificativă.
 
Pentru a atinge Scopul Suprem, realizarea Sinelui (ATMAN), KUNDALINI SHAKTI trebuie să atingă cel mai înalt centru subtil localizat la nivelul creştetului – SAHASRARA. Deci, purificarea NADI-urilor este absolut necesară pentru trezirea şi deplina realizare spirituală. Această purificare poate fi uşor obţinută prin tehnici specifice, ASANAS (posturi), PRANAYAMA (tehnici de control al respiraţiei) sau alte practici spirituale.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More