Ce este yoga?

 

Yoga este o tradiţie spirituală extrem de complexă, care are o istorie de mai mult de cinci mii de ani, o literatură foarte bogată şi o cuprindere exhaustivă.

Yoga este ceea ce în mod tradiţional numim „învăţătura eliberării”. Cu toţii căutăm, mai mult sau mai puţin conştient să ne eliberăm de noţiunea limitată a ceea ce suntem sau, mai bine zis, a ceea ce credem în mod obişnuit că suntem. În general, ne identificăm cu corpul nostru fizic, cu mintea noastră, cu posesiunile sau cu relaţiile noastre, reunind toate acestea în ceea ce denumim în mod normal „viaţa mea”. Aceste obişnuinţe mentale nu conţin decât umbre ale adevărului din noi înşine şi sunt cele care ne adâncesc şi mai mult în necunoaştere şi ignoranţă.

Yoga propune o introspecţie profundă care are ca rezultat aflarea Adevărului. Cu toţii credem că ne cunoaştem cel puţin într-o oarecare măsură, dar oare nu este aceasta o iluzie? Dacă ne-am putea cunoaşte în proporţie de cel puţin 50% credeţi că am mai suferi de pe urma problemelor de la serviciu sau din familie? Dimpotrivă, am afla că suntem nemuritori, că suntem fiinţe supraconştiente şi atotputernice şi am găsi sursa eternei fericiri.

Yoga autentică implică o confruntare cu misterele fascinante ale propriei noastre naturi microcosmice, cu eternele întrebări: Pentru ce m-am născut şi de ce? De unde vin? Pentru ce trăiesc? Ce se va petrece cu mine după moarte? Cine sunt eu cu adevărat?

Yoga conferă libertate lăuntrică şi înţelegerea faptului că totul este posibil, deşi nu totul este permis. Fiind supuşi unor legi imuabile, în calitatea noastră de fiinţe umane, cu toţii ne simţim limitările şi neputinţa în faţa dificultăţilor vieţii. Yoga induce forţa şi energia de a le surmonta şi, mai mult decât atât, de a transcende condiţia umană şi a ne revela natura divină, Sinele Divin din noi înşine (Jivatman).

Yoga este o ştiinţă a nemuririi care permite prin metodele sale conştientizarea deplină a diferitelor aspecte tainice ale fiinţei umane, folosirea înţeleaptă a tuturor potenţialităţilor latente existente în noi, înlăturarea limitărilor datorate ego-ului, adâncirea cunoaşterii de sine şi atingerea nemuririi.
Yoga urmăreşte cunoaşterea directă, nemijlocită a adevărului ultim cu privire la fiinţa umană, existenţă, univers.

Yoga conduce la extaz (samadhi). Deşi prezent în vocabularul oricărei limbi, fiind deseori folosit în limbajul familiar, cuvântul extaz desemnează o stare accesibilă unui număr foarte mic de oameni. A trăi extazul înseamnă a fi în consonanţă deplină cu energiile benefice din univers. Prin atingerea stării de samadhi sau extaz plenar, yoghinul are confirmarea desăvârşirii sale, în care survine contopirea inefabilă a esenţei sale ultime cu esenţa ultimă Macrocosmică universală, Dumnezeu.

  yogaesoteric  

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More