Cea mai mare bancă din Australia urmărește acum emisiile de carbon ale clienților săi prin intermediul tranzacțiilor financiare ale acestora

Cea mai mare bancă din Australia a început să urmărească amprenta de carbon a clienților săi, în funcție de modul în care achizițiile acestora ar afecta clima.

Commonwealth Bank of Australia (CommBank), cu active de peste 1,09 trilioane de dolari australieni (693 miliarde de dolari), este cea mai mare bancă din Australia. Banca a încheiat recent un parteneriat cu CoGo, o firmă de „soluții de gestionare a emisiilor de dioxid de carbon”, pentru a lansa un program care leagă achizițiile unui client de cantitatea de dioxid de carbon pe care acestea o provoacă. Programul oferă, de asemenea, avertismente atunci când aceștia depășesc media prevăzută. Aceste caracteristici fac acum parte din platforma bancară online a băncii.

CommBank oferă clienților săi chiar și opțiunea de a plăti o taxă, pentru a permite băncii să le compenseze amprenta de carbon în locul lor. Aceasta menționează că amprenta medie națională de carbon este de 1.280 de kilograme de persoană, foarte departe de amprenta de carbon presupus mai sustenabilă, de 200 de kilograme de persoană.

Compania calculează amprenta de carbon a unei persoane prin prezentarea echivalentului acesteia în diferite măsuri. Printre acestea se numără faptul că îi spune unui client cam câți copaci au fost tăiați, sau câți kilometri au fost parcurși cu mașina, sau cu ce altceva ar echivala amprenta lor de carbon.

Prin combinarea datelor noastre bogate despre clienți și a capacității CoGo, lider în industrie, de a măsura emisiile de carbon, vom putea oferi o mai mare transparență clienților, astfel încât aceștia să poată lua măsuri concrete pentru a-și reduce amprenta de mediu”, a declarat Angus Sullivan, directorul executiv al Commonwealth Bank Group pentru servicii bancare de retail.

Preocupări legate de confidențialitatea și securitatea financiară, ridicate de un sistem de urmărire a amprentei de carbon

Dispozitivul de urmărire a amprentei de carbon de la CommBank este, de asemenea, disponibil sub forma unei aplicații. Conform declarației băncii, această aplicație va oferi clienților o defalcare individualizată a emisiilor de carbon, care va fi apoi împărțită în categorii de cheltuieli, cum ar fi utilitățile, transportul și cumpărăturile personale.

Aplicația le va oferi apoi utilizatorilor sugestii cu privire la modul în care își pot reduce impactul asupra mediului înconjurător, cum ar fi să folosească transportul în comun în detrimentul celui cu mașina, să folosească pungi reutilizabile sau să treacă la surse de energie regenerabilă acasă.

Directorul general al CommBank pentru strategie, investiții și transformare, Ben Morgan, a declarat că banca pune la dispoziția CoGo toate datele clienților săi, pentru a le oferi oamenilor „informații personalizate și detaliate” despre modul în care cheltuielile lor ar dăuna mediului.

Amprenta de carbon a unui client este o estimare care ia în considerare elemente precum datele personalizate privind cheltuielile și comportamentele de tranzacționare, utilizând anumite produse CommBank”, a declarat Morgan. „Putem apoi să atribuim fiecărei tranzacții date privind factorul de emisii pentru fiecare tip de industrie, care ne sunt furnizate de CoGo, pentru a calcula amprenta de carbon a acestora.

Asta înseamnă că banca va ceda în mod voluntar datele private ale clienților unei corporații, pentru a influența modul în care oamenii ar fi nevoie să își cheltuiască banii.

De asemenea, banca a fost criticată pentru ipocrizia sa în ceea ce privește sprijinul acordat așa-numitei atenuări a schimbărilor climatice. Grupul ecologist australian Market Forces a subliniat că banca CommBank finanțează în continuare în mare măsură noi proiecte de cărbune, petrol și gaze. Grupul susține că banca a vărsat zeci de miliarde de dolari australieni în marile companii australiene de combustibili fosili, începând din 2016.

Dacă sunt atât de îngrijorați de copacii uscați ca urmare a cheltuielilor băncii, de ce mai conduc acești imbecili o bancă?”, a întrebat Mark Latham, membru al Consiliului Legislativ din New South Wales și membru al partidului conservator OneNation.

Citiţi şi:
Creștea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă a sporit recoltele agricole
Cum vor funcționa cu adevărat amprenta ta de carbon și portofelul tău de carbon în lumea distopică pe care a planificat-o Forumul Economic Mondial?

 

yogaesoteric
7 martie 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More