Cea mai mare gaură de ozon detectată vreodată la Polul Nord s-a închis


După ce i-a ținut ca pe spini pe oamenii de știință, de la sfârșitul lunii martie şi până la sfârşitul lui aprilie, gaura din ozonul arctic – fără precedent ca mărime și durată – s-a închis definitiv. Potrivit echipei Serviciului de Monitorizare Atmosferică a rețelei europene Copernicus, aceasta nu se va redeschide.

„Gaura de ozon din emisfera nordică a anului 2020 este cu siguranță un eveniment record”, comenta cercetătoarea Antje Iness, de la Copernicus.

Închiderea fără precedent a găurii din stratul de ozon nu are nicio legătură cu reducerea poluării, fenomen datorat măsurilor restrictive pentru limitarea pandemiei Covid-19, ci a fost posibilă datorită „valului de căldură” pe care zona arctică l-a experimentat la sfârşitul lui aprilie, cu temperaturi cu până la 20°C mai mari decât cele normale în această perioadă a anului.

De ce s-a format o gaură de ozon în zona arctică?

Vortexul polar a fost extrem de puternic anul acesta. Aceştia sunt curenți de mare altitudine care mențin aerul rece în jurul Arcticii. Dar nu numai: temperaturile din interiorul acestui vortex polar au fost extrem de reci, fenomen care a generat nori stratosferici ce au distrus ozonul din cauza reacției pe care au avut-o cu gazele CFC, interzise acum de protocolul de la Montreal.

În luna aprilie, vortexul polar s-a rupt și a slăbit. Potrivit Copernicus, acesta se va forma din nou, dar fără a afecta nivelurile de ozon.

De ce această gaură din ozon este atât de rară în Arctica?

Gaura de ozon pe care o știm cu toții apare în timpul primăverii de sud (din iulie până în septembrie) la Polul Sud, unde stratosfera este în mod natural mult mai rece. În general, la Polul Nord nu există condiții pentru reducerea la aceste niveluri a stratului de ozon.

În acest an, vortexul polar puternic și stabil a dus la concentrarea mai multor substanțe chimice care reduc stratul de ozon şi care, împreună cu frigul extrem, au creat condițiile pentru formarea acestei găuri fără precedent.

Prima gaură de ozon de la Polul Nord a fost observată în anul 2011, însă avea dimensiuni mici, iar fenomenul a avut loc în luna ianuarie.

Este încă prea devreme pentru a atribui acest fenomen schimbărilor climatice, sau pentru a evalua consecințele acestuia, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung. „În prezent nu știm de ce în această iarnă dinamica a fost atât de neobișnuită. Sunt sigură că mulți oameni de știință vor efectua studii de specialitate pentru a afla motivele”, spune Antje Inness.

S-a constatat că gaura de ozon de la Polul Sud modifică modelele meteorologice, de exemplu prin favorizarea secetelor lungi în Australia.

Care este situația găurii din stratul de ozon din Antarctica?

Gaura de anul trecut din ozonul Antarcticii se află la cele mai scăzute niveluri. Potrivit unui studiu recent, interzicerea acestor gaze frigorifice, decizie adoptată prin Protocolul de la Montreal în 1987, a permis reducerea golului din ozonul arctic și refacerea treptată a curenților atmosferici din emisfera sudică.

Reducerea găurii de ozon de anul trecut s-a datorat și unui episod extrem de încălzire stratosferică.

Stratul de ozon protejează viața de pe Pământ de razele UV emise de soare. Subțierea lui crește riscul de cancer atunci când ne expunem la soare, provocând în principal melanoame.

Citiţi şi:
Gaura din stratul de ozon s-a restrâns considerabil. Oamenii de știință cred că până în 2070 se va închide de tot
«Încălzirea globală», o imensă escrocherie de 22 miliarde dolari!


yogaesoteric
15 octombrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More