CEDO refuză părinților dreptul de a-și educa copiii în ce privește viața intimă

Părinții români se văd nevoiţi să abandoneze orice speranță că CEDO îi va apăra de „educația sexuală”: Curtea consideră legitimă includerea unui astfel de curs în programa școlară obligatorie.

Este un aspect asupra căruia voci lucide au atras atenția de mulți ani, acela că tendința la nivel internațional este de a îngrădi pe cât posibil drepturile parentale și de a favoriza grupurile ideologice (de exemplu, ONG-urile) și organismele supra-naționale, precum Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului. Părinții și comunitățile din România care cunosc adevăratele rațiuni ale încolonării sistemului educațional public în spatele unor noțiuni precum „educația sexuală” sau „educația civică” se află deci cu spatele la zid.

Punctul de vedere al instituţiei este explicitat în decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza A.R. și L.R.contra Elveția, cu privire la refuzul statului elvețian (mai exact al autorităților din cantonul Basel) de a scuti de participarea la orele de educație sexuală pe fiica de 7 ani a petentei.

Aceasta a reclamat Curții încălcarea articolelor 8 și 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai exact a dreptului părinților de a-și educa copiii, ca aspect al vieții private și de familie (art. 8) și totodată al libertății de conștiință și religioase (art. 9).

Conținutul articolelor ce au fost invocate este următorul:

„Articolul 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”

Solicitarea reclamantei a fost declarată inadmisibilă, CEDO constatând că statul elvețian a respectat marja de apreciere recunoscută de Convenție și deci a acționat în limitele acesteia.

Curtea a reținut în mod particular că „educația sexuală la grădiniță și în clasele primare are o natură complementară și nu sistematică și că educatorii este necesar să reacționeze la întrebările și acțiunile copiilor.” (cf. comunicatului de presă)

În ce privește încălcarea art. 8.1 din Convenție, „Curtea a găsit că unul dintre scopurile educației sexuale este prevenirea violenței și exploatării sexuale, care constituie o amenințare reală la sănătatea fizică și mentală a copiilor și contra căreia aceștia este necesar să fie protejați la orice vârstă. De asemenea, a subliniat că unul dintre obiectivele educației de stat este să pregătească copiii pentru realitățile sociale, ceea ce tinde să justifice educația sexuală de la vârste foarte mici a copiilor din grădinițe și școli primare. Curtea a apreciat deci că educația sexuală, astfel cum este practicată în cantonul Basel-Urban, urmărește scopuri legitime.”

Reproducem fără alte comentarii câteva paragrafe relevante din dispozitivul deciziei:

Concepția CEDO cu privire la educația sexuală în școli

„35. Curtea recunoaşte, în această privinţă, că aplicarea anumitor scopuri urmărite de educaţia sexuală predată copiilor minori poate fi subiect de controversă. Acestea fiind zise, Curtea subliniază că redactarea paragrafului doi al articolului 8 din Convenţie se referă în mod explicit la protecţia sănătăţii. Ea arată că, după directiva menţionată, unul dintre scopurile educaţiei sexuale este prevenirea violenţelor şi a exploatării sexuale. Ea consideră că abuzurile sexuale reprezintă o ameninţare reală pentru sănătatea fizică şi morală a copiilor, contra cărora aceştia este necesar să fie protejaţi la toate vârstele.

Ea consideră în consecinţă că societatea are fără îndoială un interes special ca foarte tinerii copii să urmeze o educaţie sexuală. Ea arată că pe de altă parte un alt aspect, legat de datoria însăşi a educaţiei publice, adică pregătirea copiilor pentru realităţile sociale, pare a milita în favoarea educaţiei sexuale a foarte tinerilor copii care frecventează grădiniţele sau şcolile primare. Într-adevăr, aceşti copii nu trăiesc izolaţi, ci sunt expuşi unei multitudini de influenţe şi de informaţii exterioare – printre care cele provin de la media –, ce le pot ridica întrebări legitime şi fac necesară confruntarea încadrată cu subiectul abordat. În consecinţă, Curtea consideră că există în acest domeniu mai multe scopuri legitime.(…)”

Raționamentul Curții cu privire la extinderea drepturilor parentale:

„40. Curtea subliniază, chiar de la început, particularitatea prezentului subiect, în care prima solicitantă nu denunţă existenţa cursului de educaţie sexuală în sine, ci doar faptul că el este prezentat unor copii de 4 până la 8 ani. Ea împărtăşeşte părerea solicitantei când aceasta indică faptul că în mod special copiii mici sunt sensibili şi influenţabili, precum şi că legătura între un copil şi părinţii săi prezintă o importanţă particulară în aceşti ani cruciali pentru dezvoltarea sa. Această consideraţie este, pe de altă parte, întărită de articolul 5 din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care stabileşte o legătură între nivelul de dezvoltare a capacităţilor copilului şi dreptul părinţilor de a-i da o orientare pe care Statele este necesar s-o respecte (…).

Rezultă din cele expuse mai sus că este oportun de a acorda un nivel de protecţie deosebit de înalt educaţiei parentale a copiilor mici. De asemenea, Curtea se vede obligată să procedeze la un examen aprofundat şi minuţios în speţă, pentru a verifica dacă extinderea dreptului parental relativ la educaţia copilului său a fost respectată în prezenta afacere.

41. Chiar şi dacă ţinem cont de faptul că natura legăturii între părinţi şi copiii lor foarte tineri necesită o protecţie particulară, Curtea consideră oportun să reamintească faptul că protecţia educaţiei parentale prevăzută în articolul 5 din Convenţia relativă la drepturile copilului nu este un scop în sine, ci că ea este necesar să servească binelui copilului. Această constatare rezultă din însuşi textul şi spiritul numitei convenţii. Într-adevăr, prin articolul 29, litera d), Statele participante la Convenţie recunosc că educaţia este necesar să vizeze «pregătirea copilului pentru a-şi asuma responsabilităţile vieţii într-o societate liberă».

De asemenea, articolul 19 din această convenţie obligă statele participante să ia «toate măsurile», în special măsurile «educative», pentru «a proteja copilul contra oricărei forme de violenţă, de prejudiciu sau brutalitate fizică sau mentală (…), inclusiv contra violenţei sexuale». Curtea consideră că, după cum a fost demonstrat mai sus (paragrafele 34 -35), educaţia sexuală şcolară, aşa cum e ea practicată în cantonul Bâle-Ville, urmăreşte aceste scopuri.

42. Curtea este de asemenea convinsă că lecţiile de educaţie sexuală în discuţie nu urmăreau un scop de îndoctrinare a copiilor. Ea notează că însăşi prima solicitantă nu afirmă că aceste cursuri de educaţie sexuală aveau ca scop de a influenţa morala sexuală a elevilor. Pe de altă parte, Curtea revelă că directiva adoptată de consiliul de educaţie recunoaşte în mod expres că educaţia şcolară nu este cazul să servească pentru a exersa un control social sau o standardizare (paragraful 17 sus-menţionat). În tot cazul, ea observă că nu există niciun indice după care autorităţile publice n-ar fi acţionat în conformitate cu acest imperativ.

43. Fiind vorba de proporţionalitatea refuzului de a acorda dispensa pentru lecţiile de educaţie sexuală, Curtea observă că autorităţile naţionale au recunoscut predispunerea primordială a dreptului părinţilor de a asigura educaţia sexuală a copiilor lor. Este necesar de subliniat în acest sens că însăşi directiva recunoaşte în mod expres «rolul important» al părinţilor şi că ea precizează că şcoala nu are decât rolul de a «completa» educaţia sexuală oferită de părinţi. Pe de altă parte, caracterul complementar al lecţiilor de educaţie sexuală rezultă din aspectul lor nesistematic. Acestea afirmă că sarcina personalului educativ în materie se limitează la «a reacţiona la întrebările şi acţiunile copiilor» (paragraf 17 de mai sus). În cazul prezent – în care a doua solicitantă nu a asistat în realitate niciodată la lecţii de educaţie sexuală –, nu încape nicio îndoială că aceste recomandări au fost corect urmate. În consecinţă, Curtea nu poate subscrie la argumentele primei solicitante, după care cursurile de educaţie sexuală ar fi mai potrivit să fie calificate drept «obligatorii» şi «sistematice».

44. În ceea ce priveşte argumentarea primei solicitante conform căreia cursurile de educaţie sexuală ar fi inoportune sub motivul că ele pot confrunta cu informaţii asupra sexualităţii copii care n-au evocat niciodată în mod spontan acest subiect, Curtea consideră că ea nu este pertinentă, plecând de la faptul că ea nu ia în considerare dinamica în acţiune într-o clasă sau o grădiniţă de copii. A se imagina că e posibil să răspunzi la întrebări în domeniul sexual doar copiilor care au pus aceste întrebări făcând în aşa fel ca ceilalţi copii să nu fie confruntaţi cu acest subiect ar însemna necunoaşterea realităţilor şcolare şi apare ca o practică irealizabilă.

45. În fine, Curtea ia notă de maniera serioasă cu care autorităţile competente au tratat subiectul sensibil al educaţiei sexuale. Într-adevăr, rezultă în special din directivă, în particular sub forma sa modificată, şi din recomandările susmenţionate, prevăzând de manieră detaliată lecţii de educaţie sexuală adaptate la vârsta şi sexul copilului, că autorităţile elveţiene au făcut proba unei mari serenităţi în faţa intereselor în cauză. Această constatare se aplică de asemenea în cazul concret al solicitantelor, în care autorităţile cantonale şi jurisdicţiile interne au emis decizii foarte bine motivate, care ţin cont de interesul copilului, recunoscând în acelaşi timp rolul primordial al părinţilor în educaţia copiilor lor, inclusiv în domeniul educaţiei sexuale.”

Raționamentul Curții cu privire la obiecția de conștiință:

„48. Curtea notează că, după prima solicitantă, valorile fundamentale ale educaţiei sunt protejate de libertatea de conştiinţă şi de gândire. Curtea nu a tratat niciodată o afacere ridicând probleme în materie de educaţie sexuală pe terenul articolului 9 al Convenţiei, însă Tribunalul federal a admis aplicabilitatea sa în acest caz. În ceea ce priveşte libertatea de conştiinţă, Curtea aminteşte că a cerut ca, faţă de obiectorii de conştiinţă la serviciul militar, «convingerea să atingă un grad suficient de forţă, de seriozitate, de coerenţă şi de importanţă pentru a antrena aplicarea garanţiilor articolului 9» (Bayatyan c. Armenie [GC], no 23459/03, § 110, CEDH 2011).

49. Curtea consideră că nu este obligată să tranşeze problema aplicabilităţii articolului 9 din Convenţie în prezentul caz, în măsura în care prima solicitantă nu a argumentat în mod suficient reproşul de încălcare a acestei dispoziţii. Interesata s-a limitat în a face referinţă, într-o formă destul de abstractă, la valori fundamentale, etice şi morale, ale persoanei umane, care ar fi legate de educaţia sexuală, fără să explice în mod concret ce valori şi cum acestea ar fi afectate prin participarea la lecţiile de educaţie sexuală.

Pe deasupra, chiar şi în ipoteza unui reproş suficient argumentat, o violare a acestui articol poate fi exclusă în fond din aceleaşi motive ca şi cele ce au fost evocate privind articolul 8. Articolul 9.1 nu acordă dreptul unei anumite religii sau filosofii de a refuza participarea copilului său la un învăţământ public care ar putea fi contrar ideilor sale, dar se limitează la interzicerea Statului de a îndoctrina copiii prin intermediul acestui învăţământ (Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen, deja menţionat, § 53, şi Jimenez Alonso şi Jimenez Merino, decizia precitată; vezi de asemenea Dojan şi alţii, decizia precitată). Or, rezultă din concluziile trase din punctul de vedere al articolului 8 că autorităţile competente nu urmăreau deloc un astfel de scop şi că ele au respectat caracterul complementar al educaţiei sexuale şcolare în raport cu educaţia sexuală afirmată în sânul familiei.”

Citiţi şi:
Document șocant emis de ONU. Standardele organizației privind «educația sexuală» introduc agenda propagandei LGBT în grădinițe
Curvia, în programa şcolară şi în educaţia familială

yogaesoteric
1 februarie 2020