Ceea ce vedem în aproapele nostru nu este altceva decât ceea ce există în noi înșine

Nejudecarea nu este doar un mod de raportare la celălalt, un exercițiu spiritual, ci este modul cel mai profund de a ne cunoaște și a ne îmbunătăți pe noi înșine. Aproapele nostru este un fel de oglindă pentru noi, poate chiar un fel de proiecție a noastră în exterior. De aceea, ceea ce vedem în celălalt nu este altceva decât ceea ce există deja în noi înșine – vedem în aproapele nostru doar neajunsurile și patimile de care noi înșine suferim.

Să luăm un exemplu pentru a înţelege mai bine cum funcţionează această oglindire. Să zicem că un preot coboară dintr-o mașină foarte luxoasă, însoțit de o femeie frumoasă, iar în urma lor un tânăr le duce bagajul. Dacă cineva este avid de câştiguri materiale, va spune: „Ce mașină are popa!”. Cel desfrânat va zice: „O, ce femeie are popa!”. Cel îngâmfat va gândi: „O, popa are slugi, nu poate să-și care singur bagajele!”. Dacă însă cineva trăiește în castitate, poate să creadă că femeia este sora preotului, și chiar poate să-i pară că seamănă cu el. Dacă n-are patimă pentru avere, poate crede că mașina este împrumutată sau nici să nu o bage în seamă. Dacă este un călugăr smerit, va gândi: „Ce fericit este fratele că s-a învrednicit să ducă valiza unui slujitor al lui Hristos, probabil în ea sunt veșmintele preoțești și alte obiecte sfinte”.

Fiecare, deci, se vede în celălalt pe sine. Cei de lângă noi sunt cel mai bun barometru al vieții noastre interioare. Un părinte creştin spunea chiar mai mult: aproapele este viața noastră.

Citiţi şi:

Aspecte oculte esenţiale referitoare la judecata critică, acuzatoare, superficială şi răuvoitoare (prima parte) 
Povestire cu tâlc: «Bătrânul şi judecata vieţii»

yogaesoteric
2 octombrie 2019