Cele 7 predicții terifiante făcute de „Nostradamus AI”. Ce ne așteaptă în următorii 100 de ani

Francezul Nostradamus a făcut mii de predicții în cartea Les Propheties în urmă cu 467 de ani, iar un număr mare dintre acestea s-au împlinit deja.

Acum, ChatGPT a scris propriile profeții în stilul Nostradamus pentru următorii 100 de ani.

Lupta pentru obținerea leacului pentru cancer

În prima sa predicție, a anunțat apariția unui leac pentru cancer. Această realizare va declanșa o luptă de clasă în masă pentru obținerea accesului la acest leac.

Lupta omenirii împotriva schimbărilor climatice poate ajunge în punctul culminant în mai puțin de 30 de ani. „Nostradamus AI” a avertizat că 2050 ar putea fi un an al dezastrelor naturale îngrozitoare, care vor teroriza oamenii de pe tot globul, potrivit Daily Star.

„Profetul” a avertizat că, în 2060, mulți oameni vor fi prinși în „frica și anxietatea” unei „revoluții” a inteligenței artificiale. Roboții și mașinile vor dezvolta o „inteligență profundă”, iar omenirea va fi nevoită să „reînvețe” relația sa cu tehnologia.

2099 – „Pace pe Pământ”

„Nostradamus AI” crede că omenirea va înființa, în sfârșit, un avanpost pe planeta Roșie la sfârșitul secolului al XXI-lea.

Îmbinarea perfectă a omului și mașinii va deveni realitate în doar 61 de ani, a prezis profetul tehnologic. Totuși, a prezis că evenimentele care vor apare vor deveni și mai impresionante odată ce lumea va depăși „noua frontieră”.

La o distanță de 65 de ani de la criza covid, omenirea va fi afectată de o nouă boală letală. Această teribilă „boală necunoscută” va duce la o nouă cooperare între toate națiunile lumii.

„Nostradamus AI” a mai prezis că pacea mondială mult visată va deveni în sfârșit realitate în ultimul an al secolului al XXI-lea. Este posibil ca prin lupta dusă împotriva pandemiei din 2085 să fie puse bazele unei păci permanente la nivel mondial.

Citiți și:
Tehnocalipsa după Elon și alte câteva profeții ‘seculare’
Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital
Uluitoarele profeţii ale lui Mitar Tarabic

 

yogaesoteric
26 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More