Cele patru chei ale plăcerii care pot duce la fericire pe calea tantrică

Atenţia, mişcarea, vocea, respiraţia… alegeţi una dintre acestea, sau două, sau chiar pe toate, pentru a vă aprofunda şi rafina trăirile amoroase. Acest articol vă învaţă cum să procedaţi.

Cunoaşterea propriului corp nu este doar o premisă pentru bunăstare psihofizică şi pentru o sănătate solidă, ci poate fi chiar punctul de plecare în  căutarea interioară. Într-adevăr, potrivit învăţămintelor multor discipline spirituale, înainte de a călători în sferele mai subtile ale propriului psihic, de a coborî în tenebrele subconştientului sau de a urca în planurile celeste ale experienţelor extatice, este necesar să ne înrădăcinăm puternic în corpul fizic şi să eliberăm energiile sale blocate.
 
Altminteri, călătoria spirituală riscă să se piardă în ipocrizie sau în acel conflict între corp şi minte de care suferim mai mult sau mai puţin cu toţii, deoarece face parte din patrimoniul nostru subconştient colectiv sau individual.
 
La prima vedere, plăcerea este lucrul pe care toţi îl doresc cel mai mult în viaţă, pe care toţi îl caută, iar viaţa de cuplu devine, uneori, un loc în care se vânează plăcerea. Dar, în timp ce noi urmărim cu toţii să dobândim plăcerea, scapă atenţiei noastre faptul că, într-un anumit sens, noi înşine ne blocăm accesul la ea. De fapt, fiecare dintre noi e obişnuit cu un anumit prag de plăcere, însă, dacă plăcerea tinde să depăşească acel nivel, în sistemul nostru psihofizic se declanşează anumite sisteme de alarmă şi, mai mult sau mai puţin inconştient, acţionăm în sensul inhibării creşterii sale. Asta dacă ne referim strict la plăcerea senzorială, percepută prin intermediul corpului.
 
Însă, dacă ne ghidăm după învăţăturile tradiţiilor spirituale tantrice, folosindu-ne de ceea ce corpul trăieşte prin intermediul simţurilor ca plăcere şi de deschiderea acestor porţi senzoriale putem obţine controlul paranormal al corpului şi al minţii. Astfel, excitaţia tactilă, prin impulsurile senzoriale extrem de plăcute, blochează pur şi simplu gândirea prin intermediul senzaţiilor intense provenite de la receptorii hipersensibili de la nivelul organelor sexuale. În acest mod, agitaţia mentalului este depăşită şi fiinţa se topeşte gradat în regatul sublim al conştiinţei supramentale, fuzionând beatific cu Dumnezeu, împreună cu fiinţa iubită cu care reconstituie în acest mod cuplul divin arhetipal Shiva – Shakti, conştiinţă – natură.
 
Deseori ne gândim că, pentru a creşte cota plăcerii din viaţa noastră – în special din viaţa noastră sexuală – trebuie să avem un partener potrivit, să ne aflăm într-o situaţie convenabilă, să existe o anumită atmosferă, să cunoaştem o anumită tehnică, să ne aflăm în ziua potrivită, etc. Pe scurt, de prea multe ori există tendinţa de a căuta premisele plăcerii în exteriorul nostru: în persoana iubită, în destin, în circumstanţe ş.a.m.d.Textele tantrice tradiţionale menţionează că dacă cei doi iubiţi trec dincolo de viziunea obişnuită pe care o au despre despre ei înşişi ca bărbat şi femeie, despre cadrul ambiental şi temporal în care se desfăşoară actul amoros pot sacraliza prin transfigurare şi autotransfigurare  ceea ce e manifestă în acele momente alchimizând trăirile, energia sexuală, plăcerile senzoriale intense într-o adevărată forţă care îi propulsează pe cei doi către extazul cosmic numit şi samadhi.
 
Dar, cu cât ne înţelegem mai profund psihicul, cu atât mai mult ne dăm seama că putem fi chiar noi regizorii plăcerilor noastre şi că factorii care ne sunt la dispoziţie îi putem controla sau modifica în funcţie de obiectivele noastre. Aceasta se realizează prin amplificarea conştiinţei, folosindu-ne de cele patru chei ale plăcerii. Este vorba de acele plăceri profunde care cuprind trupul şi sufletul, urmând ca apoi să traverseze zonele abisale ale subconşientului nostru şi să se înalţe în sferele spiritului nostru până la contopirea ultimă cu Divinul.
 
Atunci când utilizăm cele patru chei, nu doar ne deschidem corpul faţă de o bunăstare sporită, dar începem să ne îmbogăţim întreaga noastră viaţă afectivă şi sexuală într-un mod pe care nici nu ni-l putem imagina înainte de a-l fi experimentat.
 
Cele patru instrumente valide pentru a aduce fericirea în fiinţa noastră sunt următoarele: 1. atenţia, 2. mişcarea şi ritmul, 3. vocea şi sunetul, 4. respiraţia.
 
De regulă avem acces spontan la una sau maxim la două dintre aceste chei, cu care ne simţim în largul nostru fără prea mari dificultăţi. Unii se simt atraşi de dans, de mişcare, alţii au o respiraţie liberă şi profundă.  Unii acordă instinctiv o mai mare atenţie lucrurilor pe care le percep, iar alţii sunt mai sensibili la sunete şi cântec.
 

1. Atenţia
 

Prin atenţie, în contextul la care face referire articolul nostru, înţelegem “conştiinţa cu privire la corp”. Permitem prea des atenţiei noastre să se îndrepte către exterior, rămânând în schimb insensibili la ceea ce se petrece în noi. Suntem atenţi nu la ceea ce facem, la ceea ce suntem, la ceea ce gândim, ci la ceea ce face şi gândeşte persoana iubită – sau în general, la ceea ce se exprimă în jurul nostru: la ceilalţi , la muzica pe care o ascultăm, la ce vedem în mediu sau la televizor, la ce citim în ziare. Alteori suntem “absenţi”, nefiind în prezent cu mintea: ne gândim la serviciu, fantazăm cu privire la ceea ce ne dorim, ne gândim deja la ceea ce vom face după ce vom termina de făcut ceea ce, de fapt, nu facem deloc, deoarece ne gândim la cu totul altceva. Pe scurt, ne lăsăm condiţionaţi de situaţii, de împrejurări, iar rezultatul este că ne trezim cu o insatisfacţie ori cu o plictiseală pe care apoi le descărcăm asupra persoanei iubite, învinovăţind-o ca şi cum ea ar fi cauza.
 
În toate aceste cazuri, punctul focar al coştiinţei noastre este departe de corpul nostru, de fiinţa noastră, iar acest fapt impune anumite limite posibilităţii noastre de a ne bucura de plăcere, deoarece plăcerea o putem percepe doar înăuntrul corpului şi chiar şi aşa-numitele plăceri cerebrale devin astfel doar în măsura în care provoacă, ele însele, senzaţii corporale plăcute ca urmare a imaginilor, fanteziilor sau cuvintelor semnificative.
 
Soluţia la toate aceste probleme este perceperea corpului nostru din interior, închizând ochii şi făcând o introspecţie fiinţei noastre. Vom sesiza astfel unde anume corpul nostru este tensionat, rigid, unde pare a fi blocat de a simţi orice percepţie, sau dimpotrivă, unde anume este fluid, sau vibrează. Apoi putem trece să percepem starea afectivă în care ne aflăm, unde anume trăim anumite emoţii sau sentimente, care sunt gândurile noastre, spre ce se îndreaptă şi de ce natură sunt ele.
 
Toate aceste observaţii le putem nota sau le putem discuta chiar cu persoana iubită, dacă realizăm acest exerciţiu împreună cu ea. În felul acesta prin focalizarea atenţiei asupra noastră vom dobândi conştiinţa propriului corp, iar ulterior putem lărgi această conştiinţă la a-l privi ca pe templul sacru al sufletului nostru. Această transfigurare a corpului menţinută prin focalizarea atenţiei şi raportarea noastră lăuntrică la sfere elevate de conştiinţă ne conduce treptat de la senzaţiile plăcute intense, dar superficiale la percepţii ancestrale paradisiace.
 

2. Mişcarea şi ritmul

 
Mişcarea este o cheie optimă pentru a intra în fluxul energiei propriului corp şi pentru a observa modul în care această energie se modifică şi se amplifică. Chiar dacă gesturile (în special în context amoros) tind să se repete odată cu trecerea timpului şi devin de-a dretul o rutină care lipsesc lucrul cel mai frumos din lume de acea prospeţime efervescentă care exista în momentele în care totul era nou, putem totuşi începe să învăţăm din nou să ne mişcăm în mod creativ.
 
Un exerciţiu care ne poate face să redescoperim antica plăcere a mişcării corpului este „dansul redus la origini” care conţine de fapt o serie de mişcări spontane şi libere, care exprimă stări ale sufletului prin intermediul unor gesturi armonioase ori bruşte, ori aparent lipsite de semnificaţie.

Acest exerciţiu distractiv şi relaxant, însoţit de un fragment muzical care să aibă un ritm continuu, dar nu agresiv, are drept scop să ne facă să devenim mai conştienţi de diferitele părţi ale corpului, de a elibera de tensiuni acele părţi  de care nu suntem conştienţi şi de a readuce energia într-un flux mai omogen. Lucrul cel mai important este acela de a nu urma o idee sau de a prefigura o mişcare, ci de a accepta cât mai mult posibil impulsurile care ne vin de la corp sub impactul muzicii.
 
Acest exerciţiu se poate realiza de unul singur sau împreună cu persoana iubită, se poate stabili şi un contact fizic între părţile respective ale corpului, dar atenţia rămâne mereu focalizată asupra corpului nostru, nu trece asupra celuilalt, ci rămâne doar asupra mişcării noastre. La un moment dat ne putem abandona în mişcare astfel încât întreaga noastră fiinţă să intre în rezonanţă cu elementele primordiale ale universului: focul, apa, aerul, pământul astfel încât mişcarea noastră să devină un adevărat dans cosmic. Trăirile care apar atunci traversează zona de dans chatartic in care corpul se eliberează şi simte plăcere spre zone în care senzaţia corporală dispare, percepând doar mişcarea în vibraţii universale datătoare de fericire.
 

3. Vocea şi sunetul

Cuvintele sunt rezultatul unor înmănuncheri de sunete, iar modulaţia lor dă tonul sau mai bine zis imprimă nivelul de vibraţie energetică la care rezonează. Foarte multe persoane fuzionează amoros într-o tăcere absolută, în timp ce altele simulează, prin intermediul sunetelor, plăceri pe care nu le simt, dar pe care le cred oportune în situaţii date. Atât sunetul neexprimat cât şi cel filtrat şi modificat de minte inhibă plăcerea autentică şi închid uşa plăcerilor mai profunde.
 
Ceea ce la originea tantrismului era utilizarea spontană a sunetelor, care pe de o parte exprima o stare de suflet şi pe de altă parte o consolida, devine, pe măsură  ce se desfăşoară istoria tantrismului şi a yogăi, din ce în ce mai rafinat şi mai ritualizat. Noi urmărim să utilizăm din nou sunetele în sens arhaic, anume pentru a „goli” mintea de miile de gânduri şi concepte, iar nu pentru a le înlocui cu altele. Şi pentru aceasta, vom urmări să emitem spontan sunete, fără să ne gândim deloc la sensul lor. Vom da frâu liber tuturor sunetelor care vor să iasă, lăsându-ne corpul liber să se exprime în voie.
 
Aceasta e o metodă de detensionare a întregii fiinţe, pe cât de distractivă, pe atât de profundă, eliberându-ne mintea de gânduri parazitare şi de încifrările psihoemoţionale aflate la nivel corporal. Sunetele în forma lor primară duc la eliberarea de tensiuni şi la menţinerea conştiinţei la un nivel arhaic, eventual hedonic, dar sunetele siderale poartă fiinţa în cele mai înalte sfere de conştiinţă divină.
 

4. Respiraţia

 
Respiraţia este, poate, cea mai inconştientă dintre toate funcţiile noastre; în vreme ce senzaţiile, emoţiile şi gândurile se schimbă, respiraţia ne însoţeşte de la naştere la moarte deşi, chiar şi ea poate avea unele modificări pe parcursul vieţii.
Respiraţia este legată de caracterul unei persoane, iar „modificarea respiraţiei” este un exerciţiu care poate fi uşor sau greu, depinzând de  implicarea cu care ne angrenăm şi de blocajele la nivel corporal pe care le avem. De fapt, modificarea respiraţiei eliberează, pas cu pas, fiinţa noastră de lumină.
 
Din acest motiv, observarea respiraţiei constituie una dintre practicile fundamentale aflate în diferite tradiţii spirituale printre care şi în yoga. În plus, focalizându-ne atenţia asupra respiraţiei, vom observa că emoţiile vin şi pleacă, că uneori, pot să alterneze rapid şi pot să treacă pentru a lăsa loc la ceva ce este dincolo de emoţii. Foarte probabil, vom observa şi o mulţime de gânduri, amintiri, idei autocritice sau sceptice. Important este ca atunci când suntem asaltaţi de astfel de gânduri, să nu ne lăsăm purtaţi de acestea, deoarece, gândurile tind să creeze alte gânduri, care la rândul lor, tind şi ele să dea naştere la alte gânduri, ş.a.m.d.
 
Noi trebuie doar să le observăm, să ne detaşăm de ele, fără a emite judecăţi asupra naturii gândurilor şi să ne reîntoarcem la respiraţie. La sfârşit vom simţi o eliberare nu numai la nivel corporal, ci şi psihoemoţional. În timp, practicate regulat, aceste exerciţii de respiraţie duc şi la modificări ale stării de conştiinţă.
 
Am văzut care sunt cele patru chei ale păcerii, vom urmări în continuare să le introducem şi în viaţa noastră amoroasă.
 

Atenţia
va fi îndreptată asupra senzaţiilor pe care le simţim în corpul nostru. Mai ales, vom îndrepta atenţia asupra zonei de contact dintre corpul nostru şi corpul persoanei iubite, fiind atenţi ca percepţia să fie spontană, adică să nu fie ghidată de ideea cu privire la ceea ce ar trebui să simţim, cum şi unde anume se produc aceste senzaţii. Dimpotrivă, focalizându-ne asupra senzaţiilor realmente percepute, şi care câteodată sunt cu totul altfel decât spectaculare sau entuziasmante, vor reuşi să rupem vălul iluziilor şi să avem acces la senzaţii mai subtile şi mai apropiate de realitate. Vom urmări să observăm ceea ce se petrece în interiorul nostru în timp ce facem dragoste, fără a judeca cu mintea natura acestor senzaţii.
 

Mişcarea şi ritmul.
În timpul fuziunii amoroase, trebuie să permitem corpului nostru să se mişte în mod liber, necenzurat, fără limite impuse. Dacă ni se pare dificil, ne putem ajuta de o partitură muzicală care să ne inspire şi vom discuta cu fiinţa iubită despre această dorinţă a noastră de a ne mişca corpul în voie, pentru a nu apărea momente delicate surprinzătoare în timpul actului amoros. Aceste mişcări vor deschide poarta către ce-a de-a treia cheie a plăcerii.
 

Sunetele şi vocea
vor urmări mişcarea realizată de noi în timpul fuziunii amoroase, scoţând în evidenţă senzaţiile şi emoţiile noastre. Poate la început  va fi mai dificil pentru unii dintre noi, dar pe parcursul jocului amoros ne vom da seama că aceste „emisii vocale” (de orice formă şi intensitate, chiar şi cele mai ciudate) eliberează mintea, deblochează toracele, stomacul şi pântecele. Aşadar, nu este vorba de a produce gemete de plăcere, ci de a ne relaxa pentru a ajuta emoţiile şi sentimentele noastre să se exprime liber.
 
Odată cu mişcarea liberă a corpului şi cu producerea sunetelor, respiraţia va curge altfel decât de obicei. Vom începe să facem dragoste într-un mod mai conştient şi, poate, într-o modalitate diferită de cea cu care suntem obişnuiţi.

Dacă respirăm mai profund şi cu un ritm mai fluid, observăm transformările stărilor pe care le trăim şi ne simţim atinşi în centrul emoţiilor noastre. În ritualul nostru amoros, trebuie să începem să respirăm profund deja de la primul sărut şi în timpul preludiului, nu doar când suntem la apogeul excitaţiei. Iar în timp ce respirăm profund, să consolidăm contactul cu persoana iubită prin intermediul privirii: să respirăm profund, să ne deschidem faţă de propriile sentimente privind-o în acelaşi timp pe persoana iubită, simţind în acelaşi timp energia deosebită care se amplifică între noi.
 
Atunci când amplificăm nivelul energetic al celor patru chei ale plăcerii şi aducem o mai mare conştienţă în corpul şi în mintea noastră, vom putea astfel să descoperim în propria fiinţă resurse inepuizabile de fericire, prin trăirea intensă a senzaţiilor şi emoţiilor minunate împreună cu fiinţa iubită. Vom realiza astfel, că nu mai avem nevoie de stimuli exteriori pentru a ne simţi bine în corpul nostru, că de fapt, toată această frumuseţe şi stare de împlinire vine din centrul fiinţei noastre şi emană în toată splendoarea în exterior. Şi dacă prin această satisfacţie a simţurilor aspirăm către implinirea noastră la toate nivelele fiinţei: corporal, psihomental şi spiritual putem prin transfigurare şi orientare transcendentă trăi beatitudinea sexuală ca stare de fericire oceanică, inefabilă.
 
yogaesoteric
noiembrie 2006